1

 In vederea efectuarii corecte a tehnicii

de extractie, radiografia depisteaza
eventuale elemente care pot crea
dificultati in desfasurarea manoperelor
sau care ar expune la riscul de accidente
si complicatii.
 Pe baza cunoasterii lor se va adapta
actul operator situatiei respective, sau
se vor folosi tehnici speciale:
alveolotomia, alveolectomia,
osteotomia.
2
 radiografii in incidenta retroalveolara
 radiografii in incidenta axiala (in cazul
resturilor radiculare profunde)
 radiografii panoramice (in extractii multiple)
 radiografii in incidente extrabucale (molari de
minte inclusi)
 radiografii cu diferite sisteme localizatoare
pentru resturi radiculare profunde, vechi.
 OPT
3
 anomalii radiculare de forma (radacini
recurbate, radacini ramificate radacini
sudate)
 deformatii radiculare (hipercementoza,
odontoame satelite)
 ankiloza dento-osoasa
 modificari ale structurii osoase (osteita
condensata, osteoame)
4
5
6
7
8
 raporturile radacinilor premolarilor si molarilor
superiori cu sinusurile maxilare. Pe radiografii se
poate aprecia grosimea si structura peretilor
alveolo-sinusali; astfel, uneori, cavitatile sinusale
sunt deosebit de extinse, trimitand diverticuli ce se
insinueaza intre radacinile dentare, separatia
alveolo-sinusala nefiind deci realizata decat de o
coaja osoasa subtire care coafeaza radacinile.
 De asemenea, se pot depista procese patologice
periapicale (granuloame, chiste, osteite) care
diminua mult grosimea si rezistenta peretilor
alveolo-sinusali, astfel incat acestia cedeaza usor la
manoperele de extractie, producandu-se
deschiderea accidentala a sinusurilor, impingerea
radacinilor in cavitatea sinusala, insamantari
septice sinusale 9
10
11
12
 raporturile cu fose nazale ale dintilor frontali
superiori; se depisteaza, de asemenea, unele
procese patologice (chiste, osteite) care scad
rezistenta podelei maxilo-nazale;
 pozitia si raporturile molarului de minte
superior cu tuberozitatea precum si structura
osului la acest nivel, pentru evitarea unor
manevre care ar duce la fractura tuberozitara;
 raporturile cu gaura mentoniera si cu canalul
dentar in vederea extractiei premolarilor si
molarilor inferiori;

13
14
15
16
 radiografia trebuie considerata ca un examen de
rutina, indispensabil, atat atunci cand acestia sunt
deja erupti, cat, indeosebi, a celor in incluzie; astfel
radiografia ofera date hotaratoare pentru
desfasurarea tehnicii de odontectomie legate de :
- forma radacinii, orientarea sa si existenta eventuala
a unor radacini multiple
- felul incluziei submucoasa, intraosoasa, cu
aprecierea grosimii si densitatii stratului osos
acoperitor
17
 raporturile coroanei molarului de minte cu molarul al II-lea si
al radacinii cu ramul ascendent si unghiul mandibular;
 eventualele incluzii ectopice si heterotopice
 raporturile cu canalul dentar, respectiv cu pachetul vasculo-
nervos; sunt citate cazuri cand radacinile molarilor de minte
inclusi constituie un fel de inel prin care trece nervul alveolar
inferior, determinand dificultati in extractie si chiar ruperea
trunchiului nervos.

18
19
20
 Radiografia postextractionala este
indicata pentru:
 depistarea si localizarea eventualelor fragmente de
radacina, in cazul fracturilor intraoperatorii, in
vederea continuarii extractiei;
 depistarea si localizarea resturilor radiculare, in
raport cu sinusurile maxilare in vederea stabilirii
atitudinii terapeutice: - fragment intraalveolar,
fragment impins sub mucoasa sinusala, fragment
intracavitar sinusal;
 depistarea eventualelor eschile osoase rezultate din
fracturarea intraoperatorie a peretilor alveolari sau a
septurilor interradiculare;
21
 identificarea solutiilor de continuitate alveolosinusala
in deschidererile accidentale; acestea nu sunt
intotdeauna vizibile iar atunci radiografia nu le
deceleaza, semnele clinice orienteaza diagnosticul.
Bresele alveolosinusale pot fi vizualizate radiografic
prin introducerea unei sonde sau a unui stilet
butonat prin canalul alveolar aceasta tehnica trebuie
insa evitata in plagile foarte recente, deoarece ele se
pot inchide spontan prin organizarea chiagului, pe
cand explorarea instrumentala risca sa altereze
aceasta organizare si sa largeasca bresa, favorizand
instalarea unei comunicari buco-sinuzala definitive;
 descoperirea eventualor cavitati patologice
endoosoase (chisturi) in care pot fi impinse radacinile
dentare in timpul extractiei cu elevatorul;
22
23
24
 urmarirea evolutiei plagii postextractionale; pe
radiografie se poate urmari estomparea marginilor
osoase si septurilor interalveolare – urmata de
procesul de restructurare osoasa care, radiologic
este completa dupa perioase lungi de timp, pana la
2 ani, si care, ca aspect caracteristic, prezinta
trabeculatie rejuvenilizata si o usoara denivelare a
marginii alveolare bine conturata; se pot de
asemenea depista eventualele complicatii si cauzele
lor: alveolita, osteomielita difuzata, eschilele osoase
sechestrate, corpi straini intraalveolari

25
26
27
28
29
 Corpii straini pot ramane in grosimea tesuturilor dupa
- leziuni traumatice sau ca urmare a unor accidente
terapeutice (ace rupte in timpul injectiilor anestezice);
- -in timpul extractiilor, dinti sau fragmente dentare pot fi
impinse in partile moi sau in cavitati osoase (molarii de
minte inferiori in spatiul pterigomandibular, molarii de
minte superiori in spatiul pterigomaxilar, radacini
fracturate in sinusul maxilar, in cavitati chistice.
- In fracturile cominutive, mici eschile osoase pot fi
proiectate la distanta in partile moi, in lojile profunde ale
fetei.

30
31
32
33
34
35
 Depistarea corpilor straini este de obicei dificila clinic si poate
fi facuta numai in localizarile superficiale, accesibile palparii,
sau prin explorare cu stiletul de-a lungul traiectelor fistuloase
pe care corpii straini le intretin.
 Corpii straini profunzi nu pot fi descoperiti decat radiologic,
iar pentru inlaturarea lor se impune o localizare cat mai
precisa, care necesita, de regula, radiografii in mai multe
incidente.
 Localizarea se va face tinand seama de planurile verticale si
orizontale ale fetei si in raport cu diferitele segmente osoase
ale scheletului facial, care vor fi luate drept repere fixe. De
asemenea se pot fixa tegumentar alice de Pb ca reper, fata de
care se stabileste pozitia si adancimea corpului strain.
Totdeauna sunt necesare doua incidente perpendiculare una
pe alta. Mentionam ca in traumatismele accidentale si
indeosebi in accidentele de circulatie pot fi proiectati in
tesuturi o serie de corpi straini radiotransparenti, invizibili
radiologic, care pun probleme deosebit de dificile pentru
depistare si localizare. 36
 Pentru descoperirea corpilor straini se
efectueaza acele incidente de ansamblu care
pot furniza date cat mai complete despre
regiunea interesata, despre forma, pozitia,
numarul si daca este posibil natura corpilor
straini, in functie de gradul de opacitate.
Aceste incidente sunt: mandibula defilata,
incidenta semiaxiala, incidente oblice, tangente si,
eventual, incidente adaptate ad-hoc de radiolog
pentru cazul in speta.
37
38
 Pentru localizare sunt necesare radiografii in
incidente tip, orientate dupa planurile de referinta
ale craniului, incidente care modifica cat mai putin
posibil raporturile reale prin proiectii geometrice.
Desi pe aceste incidente corpii straini se
examineaza mai greu din cauza unor eventuale
suprapuneri de elemente mai opace din vecinatate,
totusi ele sunt absolut necesare, deoarece
furnizeaza chirurgului o serie de date obiective,
care fac posibila lozalizarea milimetrica a corpului
interesat.
 Teleradiografiile de profil, de fata si axiala, in cazul
corpilor straini metalici, puternic radioopaci, corect
pozitionate, permit localizari precise in functie de
reperele osoase.
39
 In cazul corpilor semitransparenti sunt necesare
radiografii cu diferite gradatii de penetratie a
fasciculului de radiatii, cunoscut fiind faptul ca
razele prea penetrante pot sterge unele detalii; in
aceste cazuri sunt indicate indeosebi tomografiile.
 Se efectueaza tomografii cu planurile de sectiune
paralele la planurile de referinta ale craniului
(sagital, frontal, biauricular, orizontal Franckfurt),
notandu-se cu strictete adancimea planului de
sectiune masurata de la nivelul tegumentelor.

40
 Iata incidentele si reperele uzuale pentru diferitele
localizari ale corpilor straini ai regiunii buco-
maxilo-faciale:
 Pentru corpii straini din partile moi ale obrazului
se efectueaza radiografii ale partilor moi in
incidente perpendiculare una pe cealalta, strict
axiala si antero-posterioara, folosindu-se radiatii
moi. Precizarea sediului corpului strain va avea ca
repere:arcada zigomatica, marginea anterioara
aramului ascendent al mandibulei, arcade
dentare.

41
 Pentru regiunea comisurii labiale se indica
radiografii de profil cu gura larg deschisa spre a
degaja suprapunerea arcadelor dentare.
Radiografiile cu film dentar introdus in vestibul nu
furnizeaza indicatii suficiente asupra localizarii.
Cel mult, ele pot pune in evidenta prezenta
corpului strain.
 Pentru localizarea corpilor straini din planseul
bucal se vor efectua radiografii de planseu cu film
ocluzal, in incidenta axiala. Se va aprecia distanta
in raport cu fata interna a mandibulei si cu dintele
in dreptul caruia se afla.

42
 Pentru corpii straini din groapa zigomatica se indica
teleradiografii de fata, de profil si in special axiala. Se
va aprecia distanta de arcada zigomatica, de
tuberozitate, de fata interna a ramurii ascendente a
mandibulei, de apofiza coronoida, de condil.
 Corpii straini din spatiul laterofaringian si loja
parotidomaseterina se examineaza prin radiografii
de profil centrate pe hioid, radiografii de fata,
fasciculul de radiatii patrunzand prin gura larg
deschisa, radiografii axiale si radiografii tangentiale
antero-posterioare.
 Se va stabili la ce distanta sunt de marginea
anterioara si posterioara a mandibulei, de unghiul
mandibulei, de mastoida, de apofiza stiloida, de
arcada zigomatica, de coloana cervicala.
43
 Coprii straini din regiunea sinuzala si
nazoetmoidala se examineaza prin teleradiografii
de fata, de profil, si axiale dar, in special, prin
tomografii. Ca repere sunt folosite oasele nazale,
vomerul, podeaua orbitei, apofiza ascendenta a
mandibulei.

44
 in spatiul pterigomandibular – necesita radiografii in
incidenta laterala, antero-posterioara si axiala, iar ca
repere se iau marginea anterioara si posterioara a
ramurii ascendente, marginea bazilara si goniunul,
gatul condilului, apofiza coronoida, arcada
zigomatica si incizura sigmoida.
 In spatiul pteriogomaxilar radiografii in incidente:
laterala, axiala si antero-posterioara, precum si
tomografii, luandu-se ca repere tuberozitatea, arcada
zigomatica, apofiza pterigoidiana, baza condilului.

45
a) b)

46
47