PERSONALITĂȚI ALE JUDEȚULUI VASLUI

HUȘI
MERLAN MATEI CLASA A V-A NEGREȘT
VASLUI BÎRLAD Existența celor mai vechi așezări pe teritoriul județului Vaslui este
demonstrată de descoperirile arheologice din perioada neolitică, dar
primele atestări documentare ale unor localități au apărut în 1375 și în
documente interne din 1423. În perioada 1435-1442, Vaslui a fost rezidența
Țării de Jos și era considerat a doua citadelă a Moldovei. De Vaslui scrie și
Grigore Ureche în Letopisețul său următoarele: „[...] la leatul 6948
dichemvrii 12 zile, iarăși au intrat tătarii în Țara de Jos, de au prădat și au arsu
Vasluiul și Bârladul. Iară letopisețul leșesc de acești/tătari ce scrie mai suscă
au prădat țara, nimica nu însemnează”.
În 1440, Bogdan al II-lea câștigă în pădurea de la Crasna o importantă
bătălie împotriva polonilor, dar eroismul și patriotismul locuitorilor acestor
meleaguri a fost dovedit în marea bătălie câștigată de Ștefan cel Mare în
1475 la Podul Înalt, bătălie cunoscută în istorie ca fiind cea mai strălucită
victorie din istoria României și cea mai mare victorie europeană împotriva
otomanilor până la asediul Vienei. Între secolele XVII - XVIII, mai multe
așezări vasluiene au fost prădate și incendiate de invaziile tătare și
otomane, unele dintre ele fiind complet distruse cum a fost și cazul actualei
reședințe, Vaslui. În secolele care au urmat locuitorii județului au participat
activ la bătăliile pentru independență și libertate din 1848, 1858, 1877 și
1918 fiind recunoscuți pentru vitejia și curajul lor, lăsând eroi legendari,
precum Peneș Curcanul. În secolul al XX-lea, alături de județul Botoșani, pe
teritoriul județului a izbucnit Răscoala țărănească din 1907, care a antrenat
mai multe localități printre care Huși, Vaslui, Bârlad, Stănilești, Muntenii de
Jos ș.a.
Județul Vaslui, cu reședința la Vaslui, a fost înființat ca unitate
administrativ-teritorială sub denumirea de ținut, încă din secolul al XIX-lea
și cuprindea o suprafață de 2132 km². În componența sa intrau 3 plăși:
Racova, Stemnic și Crasna. Ca semn heraldic avea un scut crenelat, un stup
și trei albine. În 1950, a fost înființată regiunea Bârlad cu reședința la
Bârlad, iar în perioada 1956 - 1968, Vaslui, Fălciu și Tutova făceau parte din
județul Iași. La 17 februarie 1968, a avut loc o împărțire administrativ-
teritorială, fiind astfel reînființat județul Vaslui în limitele cunoscute în
prezent din fostele județe Vaslui, Tutova (cu reședința la Bârlad) și Fălciu (cu
prima reședință la Fălciu, apoi la Huși).
 VASLUI

PERSONALITĂȚI ALE ORAȘULUI VASLUI

ALEXANDRU VLAHUȚĂ
S-a născut la 5 septembrie 1858 la Pleșești, fiu al unui
mic proprietar de pământ. A urmat școala primară și
liceul la Bârlad, între 1867 și 1878, susținând
examenul de bacalaureat la București, în 1879. A
urmat timp de un an cursurile Facultății de Drept din
București, pe care le-a părăsit din cauza situației
materiale precare, devenind institutor și apoi
profesor la Târgoviște. Din 1884 până în 1893 a
funcționat ca profesor la mai multe instituții de
învățământ bucureștene (Școala Normală a Societății
pentru Învățătura Poporului Român, Azilul „Elena
Doamna”, Liceul „Sfântul Gheorghe”). În 1888 a fost
revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău.
Editează revista Vieața (1893–1896), apoi
Sămănătorul (1901), împreună cu George Coșbuc.
Din 1901 a funcționat ca referendar la Casa Școalelor.
În 1905 se căsătorește pentru a treia oară cu
Ruxandra, fiica unui proprietar agrar din
Dragosloveni, județul Râmnicu Sărat. În timpul
Primului Război Mondial a locuit la Iași, apoi la
Bârlad, unde era vizitat de tineri scriitori pe care îi
îndruma cu solicitudine; unul dintre aceștia a fost V.
Voiculescu.
Vlahuță a murit la București la 19 noiembrie 1919.
Casa în care a locuit este astăzi Muzeul Memorial
„Alexandru Vlahuță”.
Un liceu cu profil uman din Bârlad îi poartă numele,
iar în Râmnicu Sărat există Colegiul Național
CONSTANTIN TĂNASE
S-a născut într-o familie modestă (tatăl, Ion Tănase, era
laborant de farmacie), într-o casă țărănească din Vaslui,
județul Vaslui A fost un elev mediocru, cele mai mari note
fiind la muzică și sport, iar primul contact cu teatrul l-a avut
prin frecventarea spectacolelor de la Grădina "Pîrjoala",
unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia
Burienescu si I.D. Ionescu. Acest lucru l-a inspirat în crearea
unui grup de teatru de amatori împreuna cu prietenii, cu
care juca scene din piesele Meșterul Manole, Capitanul
Valter Mărăcineanu sau Constantin Brâncoveanu, prima lor
scenă fiind beciul casei. În timp, reprezentațiile s-au mutat
în hambar și chiar în poiată.
Prima experiență profesională ca actor a fost în cadrul
trupei de teatru de limba idiș condusă de Mordechai
Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol in
Vaslui și a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de
la repetiții. În 1896 termina gimnaziul și, în ciuda dorinței
sale de a deveni actor, s-a înscris la liceul militar din Iași,
unde a fost respins la examenul medical, singura probă
unde nu-și făcuse griji, în favoarea unui fiu de colonel.
Dezamăgit, s-a îndreptat către Brăila, unde a frecventat o
scurtă perioadă liceul "Nicolae Bălcescu", la care însă a fost
nevoit să renunțe după câteva săptămâni din lipsă de bani.
În Brăila s-a împrietenit cu învățătorul și scriitorul Ion Adam,
care i-a oferit tânărului de 18 ani catedra sa din Cursești,
Rahova, de vreme ce Adam urma să plece la cursuri în
Belgia. S-a descurcat destul de bine ca învățător, însă a
intrat în conflict cu directorul și câțiva profesori. Cu ajutorul
lui Adam, a primit un alt post la Hârșoveni, Poenești, unde
învățase poetul Alexandru Vlahuță. Tănase și-a dezvoltat
repede propriul stil de predare, aducând muzica și
gimnastica pe primul loc, lucru care a atras noi elevi către
școală. Părinții elevilor au fost de asemenea implicați în
activitățile școlare, prin excursii in aer liber, unde preda
istorie și geografie. Ajuns foarte repede un personaj iubit in
localitate, atrage însă antipatia notarului si câtorva avocati
locali care nu îi apreciau metodele, astfel încât Tănase este
în cele din urmă dat afară.
Ziua de 14 octombrie 1899 îl găsește în București, unde s-a
înrolat voluntar la Regimentul 1 Geniu București. Dupa
efectuarea stagiului militar s-a înscris la cursurile
Conservatorului de Artă Dramatică, de unde a absolvit în
ELENA CUZA
S-a născut la Iași, în familia Rosetti și a
murit la Piatra-Neamț, fiind înmormântată
la Solești, Vaslui.
Elena Rosetti era fiica postelnicului
Iordache Rosetti și a soției sale Ecaterina
(Catinca), fata logofătului Dumitrache
Sturdza din Miclăușeni și sora boierilor
cărturari Constantin Sturdza și Alexandru
Sturdza. Copilăria și-a petrecut-o la moșia
părinților de la Solești, în ținutul Vasluiului,
alături de cei trei frați: Constantin,
Theodor și Dumitru și de sora Zoe. Primește
de mică o educație aleasă, după severele
principii pedagogice ale vremii, sub
supravegherea directă a mamei. Elena a
învățat limba germană și, mai ales,
franceza, pe care o folosea cu deosebită
eleganță în corespondența întreținută cu
prietena sa Hermiona Asachi. De la șapte
ani își continuă studiile particulare, cu
guvernante și profesori străini, la moșia de
la Șcheia a unchiului său Constantin
Sturdza, împreună cu copiii acestuia și ai
altor rude apropiate.
 THEODOR  ROSETTI
VASLUI

Descendent al unei vechi 
familii boierești, Theodor 
Rosetti a făcut studii juridice 
la Viena și Paris, numărându­
se printre întemeietorii 
societății Junimea. În anul 
1863, împreună cu Petre P. 
Carp, Titu Maiorescu, Vasile 
Pogor și Iacob Negruzzi, pune 
bazele societății culturale 
„Junimea” și ale revistei sale 
„Convorbiri literare”, pe care o 
conduce timp de 28 de ani 
(1867 ­ 1895). Revista își 
propunea discutarea unor 
probleme lingvistice, 
organizarea unor cenacluri 
prin care să răspândească idei, 
cunoștințe de literatură, 
PERSONALITĂȚI ALE ORAȘULUI BÂRLAD BÎRLAD
ALEXANDRU IOAN CUZA ȘI NICOLAE TONITZA
Alexandru Ioan Cuza (sau
S-a născut la 13 aprilie 1886 la Bârlad, primul dintre cinci Alexandru Ioan I; n. 20 martie
copii ai Anastasiei și ai lui Neculai Toniță. Frecventează 1820, Bârlad, Principatul Moldovei,
școala primară de băieți nr.2 și urmează Gimnaziul real astăzi în România – 15 mai 1873,
"Manolache K. Epureanu" din Bârlad. În 1902 părăsește Heidelberg, Germania) a fost
Bârladul pentru a se înscrie la Școala națională de Belle-Arte primul domnitor al Principatelor
din Iași, avându-i printre profesori pe Gheorghe Popovici și Unite și al statului național
Emanoil Bardasare (dar nu va putea să își ia diploma de România. A participat activ la
absolvire deoarece participă în ultimul an la o grevă a mișcarea revoluționară de la 1848
studenților), iar printre colegi pe Ștefan Dimitrescu și LeoN din Moldova și la lupta pentru
Viorescu cu care va lega o lungă prietenie. unirea Principatelor. La 5 ianuarie
În 1903 cunoaște Italia, în cadrul unei excursii a studenților 1859, Cuza a fost ales domn al
de la Arheologie din București, condusă de profesorul Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și
Grigore Tocilescu. Vacanța următoare rămâne în țară, unde, al Țării Românești, înfăptuindu-se
împreună cu alți colegi, zugrăvește biserica din satul astfel unirea celor două principate.
Grozești. Devenit domnitor, Cuza a dus o
În 1908 pleacă în Germania, la München, unde este admis la susținută activitate politică și
Königlich Bayerischen Akademie der Bildenden diplomatică pentru recunoașterea
Künste(Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase, unirii Moldovei și Țării Românești de
actualmente Academia de Arte Frumoase München) în clasa către Puterea suzerană și Puterile
profesorului Hugo von Habermann. Expune la Kunstverein, Garante și apoi pentru desăvârșirea
trimite caricaturi la revista Furnica și articolul "Importanța unirii Principatelor Române pe
criticii de artă" la revista Arta română din Iași, care reprezintă calea înfăptuirii unității
debutul său în publicistică. Părăsește Germania, fără să-și fi constituționale și administrative,
terminat studiile, și călătorește în vara anului 1909 în Italia și care s-a realizat în ianuarie 1862,
în toamnă în Franța, unde rămâne pentru doi ani la Paris. când Moldova și Țara Românească
La Paris frecventează atelierul lui Pierre Laprade și face au format un stat unitar, adoptând
studii după pictori celebri. Influența preocupărilor din epocă oficial, în 1862, numele de România
nu întârzie să-și pună amprenta în opera tânărului artist, pe și formând statul român modern,
care calitățile de colorist și prospețimea senzațiilor îl fac să cu capitala la București, cu o
găsească repede drumul spre originalitate. Problemele singură adunare și un singur
impresionismului, cuceririle postimpresioniștilor și, nu mai guvern.
puțin, modul decorativ de a gândi, compoziția și fastul Cuza a fost obligat să abdice în anu
stilului belle époque îi vor determina hotărâtor opțiunile 1866 de către o largă coaliție a
estetice. Pictează peisaje, portrete și compoziții, pe care le partidelor vremii, denumită și
expune în atelierul său din Montparnasse. Echilibrul, Monstruoasa Coaliție, din cauza
hedonismul - acea bucurie nereținută în fața orientărilor politice diferite ale
fermecătoarelor aparențe ale realității - senzualitatea membrilor săi, care au reacționat
temperată, se traduc deja în aceste opere de început, pline astfel față de manifestările
de strălucirea luminii, exaltarea tonurilor și sudura perfectă autoritare ale domnitorului.
dintre formă și culoare.
PERSONALITĂȚI ALE ORAȘULUI HUȘI
HUȘ
ALEXANDRU GIUGARU ȘI DIMITRIE I

CANTEMIR
Alexandru Giugaru s-a Dimitrie Cantemir (n. 26
născut la data de 23 octombrie 1673 – d. 21 august
iunie 1897, în Huși. A 1723) a fost domnul Moldovei în
două rânduri (martie - aprilie
încetat din viață la
1693 și 1710 - 1711) și un mare
data de 15 martie
cărturar al umanismului
1986. Astăzi, Casa de românesc. Printre ocupațiile sale
cultură din municipiul diverse s-au numărat cele de
Huși îi poartă numele. enciclopedist, etnograf, geograf,
Cuprins filozof, istoric, lingvist, muzicolog
1 Premii și distincții și compozitor. A fost membru al
Premii și distincții Academiei de Științe din Berlin.
Prin Decretul nr. 43 din Dimitrie era fiul domnului
23 ianuarie 1953 al moldovean Constantin Cantemir.
La moartea tatălui său în 1693, a
Prezidiului Marii
fost proclamat domn după
Adunări Naționale a modelul lui Constantin
Republicii Populare Brâncoveanu, însă Poarta nu l-a
Romîne, actorului confirmat în domnie. Și-a petrecut
Alexandru Giugaru i s- următorii ani la Constantinopol,
a acordat titlul de unde a fost capuchehaie, și a
Artist Emerit al însoțit armata otomană în
Republicii Populare expediția eșuată din Ungaria,
Romîne „pentru merite fiind martor al înfrângerii
otomanilor în Bătălia de la Zenta,
deosebite, pentru
unde s-a convins de decadența
realizări valoroase în Imperiului Otoman.
artă și pentru În 1710 a fost numit la tronul
activitate merituoasă”. Moldovei, având misiunea de a-l
Ulterior (după anul supraveghea pe Brâncoveanu,
1960, dar înainte de bănuit de neloialitate față de
1966) a primit și titlul Imperiul Otoman, în schimb a
de Artist al Poporului. încheiat el însuși un tratat cu
Imperiul Rus al lui Petru cel Mare.
PERSONALITĂȚI ALE ORAȘULUI NEGREȘTI
MIHAIL DAVID NEGREȘTI

Mihail David s-a născut în familia modestului factor

poștal și mic negustor din Negreștii Vasluiului.
După cuvenitul popas în școala primară din
localitatea natală, prin concurs riguros, Mihail David
a devenit elevul bursier ce avea să termine Liceul
Internat din Iași, ca șef de promoție, în anul 1906.
În același an s-a înscris ca student la Secția de
Științe Naturale de la Facultatea de Științe a
Universității din Iași, luându-și licența în anul 1910.
Aici a avut profesori străluciți și a fost fascinat de
personalitatea lui Ion Simionescu de care s-a atașat
temeinic și care, la rându-i, prețuindu-l în mod
deosebit, l-a adus ca asistent la Catedra de
geologie și paleontologie. Cum în acea vreme I.
Simionescu suplinea și Catedra de geografie, a fost
și M. David numit preparator-desenator (1
noiembrie 1913) la această catedră, post în care a
rămas și în vremea când devenise titular G. Vâlsan,
demisionând în 1920, când i s-a încredințat
suplinirea catedrei„Să-și găsească cineva calea vieții
lui e lucrul cel mai de preț în lumea asta” scria
Mihai David, într-un omagiu dedicat lui Simion
Mehedinți, în 1939, după ce el își găsise demult și
își urma calea științifică, grație marelui Ion
Simionescu.