Cultura moderna

chimia
Legile fundamentale ale chimiei

• Perioada modernă a evoluției chimiei începe cu momentul

enunțării legii conservării masei.
• În 1774, efectuând un experiment prin care mercurului era calcinat
într-o retortă de sticlă, chimistul francez Antoine Lavoisier (1743 -
1794) confirmă experimental această lege. Aceasta fusese formulată
încă din 1748 de către enciclopedistul rus Mihail Lomonosov (1711 -
1765). Lomonosov contrazice teoria flogisticului subliniind că metalele
sunt elemente chimice și nu substanțe compuse. Eroarea acestuia a
constat în faptul că a presupus că reacția metalelor are loc cu aerul,
care pe atunci era considerat element chimic.
•
• Pe lângă legea conservării maselor, în dezvoltarea chimiei ca știință un rol
important l-a jucat mecanica newtoniană. Astfel, chimiștii din jurul anului 1800,
în frunte cu englezul John Dalton (1766 - 1844) și Claude Louis Berthollet (1748 -
1822) susțineau că între particulele care reacționează chimic între ele s-ar
exercita o atracție, pe care au numit-o afinitate chimică, și care ar fi
analoagă atracției gravitaționale dintre corpurile cerești. Berthollet a numit-
o masă chimică.
• Tot în această perioadă au fost descoperite și alte legi fundamentale ale chimiei,
ca: legea proporțiilor definite, descoperită de Joseph Proust în 1797[21], legea
proporțiilor multiple, descoperită de John Dalton în 1803[22] și legea volumelor
constante desoperită de Joseph Louis Gay-Lussac în 1808.
• În 1803, Dalton formulează teoria atomică modernă. Aceasta menține caracterul
indivizibil și imuabil al atomului, cum se formulase în antichitate, numai că a
transformat ipoteza filozofică a atomismului antic într-o teorie științifică.
 Electrochimia
• Lucrarea lui Luigi Galvani (1737 - 1798) intitulată De Viribus Electricitatis in Motu Musculari
Commentarius și apărută în 1791 poate fi considerată actul de naștere al electrochimiei.
Inventarea pilei electrice, în 1800, de către Alessandro Volta, (1745 - 1827) a dovedit
că electricitatea poate fi creată și pe cale chimică. Sir Humphry Davy (1778 - 1829) explică
mecanismul generării acesteia sugerând faptul că metalele au activitate chimică diferită.
Ulterior în 1888, Walther Nernst (1864 - 1941) va elabora teoria forței electromotoare a celulei
voltaice, iar Svante Arrhenius studiază conductibilitatea electroliților.
• În 1800, William Nicholson (1753 - 1815) și Johann Wilhelm Ritter (1776 - 1810)
obțin hidrogenul și oxigenul prin electroliză.
• Experimentele lui Michael Faraday (1791 - 1867) din 1832 au condus la elaborarea legilor
electrolizei, care ulterior îi vor purta numele.
• În 1839, William Grove (1811 - 1896) realizează prima pila decombustie, reprezentând un mod
mult mai eficace de transformare a energiei chimice în energie electrică.
• În 1909, fizicianul american Robert Andrews Millikan (1868 - 1953) determină
experimental sarcina electrică a electronului.
• În 1923, Johannes Nicolaus Brønsted (1879 - 1947) și Martin Lowry (1874 - 1936) elaborează
teoria electrochimică a acizilor și a bazelor.
• În a doua jumătate a secolului al XX-lea apare și se devoltă electrochimia cuantică, rezultat al
cercetărilor savantului gruzin Revaz Dogonadze (1931 - 1985) și ale colaboratorilor săi.
Sistemul periodic al elementelor
• La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea se descoperă un număr
mare de elemente chimice, dintre care:
• 1766: hidrogen (Henry Cavendish)
• 1771: oxigen (Carl Wilhelm Scheele)
• 1772: azot (Daniel Rutherford)
• 1774: clor (Carl Wilhelm Scheele)
• 1807: potasiu, sodiu (Humphry Davy)
• 1808: calciu (Humphry Davy)
• 1825: aluminiu (Hans Christian Ørsted).
• În 1869, chimistul rus Dimitri Mendeleev (1834 - 1907) formulează legea periodicității
proprietăților elementelor chimice. Bazându-se pe aceasta , întocmește clasificarea
elementelor, cunoscută mai ales sub numele de sistemul periodic al elementelor.
Realizând acest tabel, Mendeleev corectează masele atomice eronate ale unor
elemente și anticipează existența altor elemente necunoscute în acea epocă (de
exemplu: galiu, germaniu, scandiu, poloniu).
 Chimia organică
• Marele chimist suedez Jöns Jakob Berzelius (1779 - 1848) a descoperit unele
elemente chimice (printre care: siliciu, zirconiu, titaniu, seleniu), a elaborat
numeroase metode de analiză și a folosit pentru prima dată
simbolurile elementelor chimice. Lucrarea sa, Manual de chimie (apărută în opt
volume în perioada 1808 - 1830) poate fi considerată primul tratat de chimie
organică din lume.
• Berzelius considera că substanțele organice iau naștere sub acțiunea unei forțe
necunoscute, pe care a numit-o forță vitală ("vis vitalis") și care există numai
în organismele vii. Concepția vitalistă este infirmată de
chimistul german Friedrich Wöhler (1800 - 1882) care reușește să obțină în
laborator acidul oxalic în 1824 și ureea în 1828. Seria sintezelor organice
continuă. Chimistul german Adolph Wilhelm Hermann Kolbe (1818 - 1884)
sintetizează acidul acetic în 1845, iar Berthellot acetilena în 1862.
Chimistul rus Aleksandr Butlerov (1828 - 1886) obține: iodura de metilen,
trioximetilenul, urotropina. Toate aceste descoperiri au relevat faptul că nu există
nicio forță vitală, că toate procesele chimice se supun acelorași legi
 Stereochimia
• Pasteur a observat în 1849 că sărurile acidului tartric produc rotația luminii polarizate,
fiind astfel considerat fondatorul stereochimiei. Un fenomen similar este observat, încă
din 1815, de către fizicianul francez Jean-Baptiste Biot (1774 - 1862) studiază
polarizarea luminii. În 1874, chimistul olandezJacobus Henricus van 't Hoff (1852 - 1911)
și francezul Joseph Le Bel (1847–1930) explică acest efect optic prin modul de aranjare
spațială a atomilor de carbon.
• Noțiunea de valență, introdusă în 1853 de chimistul englez Edward Frankland (1825 -
1899), este definită de către italianul Stanislao Cannizzaro (1826 - 1910) în 1858, iar în
1860, la Congresul de la Karlsruhe, această definiție a fost acceptată de toți oamenii de
știință. Semnalând în 1858 tetravalența atomului de carbon, chimistul german Friedrich
August Kekulé von Stradonitz (1829 - 1896) dezvoltă teoria valenței și ajunge la
concluzia că cele mai mici componente ale moleculelor sunt atomii, nu radicalii liberi. În
același an, chimistul scoțian Archibald Scott Couper (1831 - 1891) dezvoltă acest
concept arătând că atomii de carbon se pot uni între ei formând catene care stau la
baza unor molecule cu structură complexă.
• În 1861, Butlerov susține, la Congresul Medicilor și Naturaliștilor Germani din Speyer, că
proprietățile unei substanțe nu depind numai compoziția sa chimică (adică de felul și
numărul atomilor din moleculele substanței respective), ci și de formula
structurală (adică de modul în care atomii din molecule sunt uniți între ei). Pentru a
descrie aceasta proprietate, Berzelius introduce conceptul de izomerie.
 Biochimia

• Biochimia își are originile în chimia organică, dar debutează ca știință de

sine-stătătoare atunci când, în 1833, chimistul francez Anselme
Payen (1795 - 1871) descoperă prima enzimă, numită astăzi amilază. În
1896, chimistul german Eduard Buchner (1860 – 1917) explică
mecanismul fermentației alcoolice.
• Un alt eveniment important îl constituie descoperirea genei și a rolului
jucat de aceasta în transferul informației celulare, când asistăm la apariția
unui domeniu nou, biologia moleculară.
• În a doua jumătate a secolului al XX-lea, James D. Watson, Francis
Crick, Rosalind Franklin și Maurice Wilkins determină structura ADN-ului.
 Chimia cuantică

• În 1838, Michael Faraday (1791 - 1867) descoperă radiația catodică, ceea ce

conduce la studiul particulelor elementare. Fizicianul german Ludwig
Boltzmann (1844 - 1906) sugerează posibilitatea ca energia unui sistem fizic să fie
discretă, ceea ce îl determină pe Max Planck (1858 - 1947) să formuleze, în 1900,
ipoteza cuantică.
• În 1927, fizicianul și chimistul american Robert S. Mulliken (1896 - 1986)
împreună cu fizicianul german Friedrich Hund (1896 - 1997) elaborează teoria
orbitalului molecular. Americanul John C. Slater (1900 - 1976) introduce, în 1930,
un model matematic bazat pe funcții exponențiale pentru descrierea orbitalului
atomic.
• Chimistul american Linus Pauling (1901 - 1994) se remarcă prin
aplicarea mecanicii cuantice în chimie. Descoperirile sale au condus savanții
britanici la determinarea structurii de dublă elice a moleculei de ADN.
 Chimia nucleară
• Descoperirea, în 1895, a razelor X de către Wilhelm Conrad Röntgen (1845 -
1923) și, un an mai târziu, a radioactivității uraniului de către Antoine Henri
Becquerel (1852 - 1908), ca ulterior soții Marie (1867 - 1934) și Pierre Curie (1859
- 1906) să descopere noi elemente radioactive, toate acestea deschid un nou
domeniu de cercetare.
• Prima reacție nucleară a fost efectuată în 1919 de către fizicianul englez Ernest
Rutherford (1871 - 1937) care a efectuat bombardarea nucleelor
atomice de azot cu helioni, obținând protoni și nuclee de izotopi ai oxigenului.
Compatriotul său, James Chadwick (1891 - 1974), în 1932, prin bombardarea
nucleelor de beriliu cu helioni, obține nuclee de carbon și neutroni. În 1938,
chimistul german Otto Hahn (1879 - 1968) reușește fisiunea
nucleară a uraniului și a toriului.