Adaptarea la stress a sistemului

endocrin şi patologia asociată

expunerii la stress

Dr. Diana Păun

Institutul Naţional de Endocrinologie “C.I.Parhon”
 STRESSUL - DEFINIŢIE

•Supravieţuirea organismelor vii este rezultatul

menţinerii unui echilibru dinamic al organismului
aflat sub influenţa unor forţe adverse extrinseci
sau intrinseci cunoscute ca stressori.
•Stressul este definit ca o ameninţare a
homeostaziei organismului, ca un răspuns
nespecific al acestuia la o varietate de stimuli
percepuţi ca un pericol pentru constanţa mediului
intern sau pentru adaptarea la mediul extern.
 Reacţia comportamentală care
însoţeşte stressul, simplificată de
Cannon la ipoteza de “fugă sau
luptă” este foarte diferenţiată la
om iar intensitatea manifestărilor
ei nu este întotdeauna paralelă cu
intensitatea reacţiilor endocrine
care caracterizează stessul.
Hormonii de stress
Hormonii de stress sunt reprezentaţi de:
-catecolamine
-axa CRH-ACTH-glucocorticoizi
-hormonul de creştere şi prolactina
-vasopresina şi opioidele endogene.
Reacţiile comportamentale induse de descărcarea
acestora după modelul „fugă sau luptă” este
diferenţiată de la un organism la altul.
Ţintele efectorilor endocrini mobilizaţi în condiţii de
stress sunt: creierul, tiroida şi axa reproductivă,
creşterea, metabolismele, sistemul imun, tractul
gastrointestinal şi cardiorespirator.
 1.CATECOLAMINELE
sintetizate in glanda medulosuprarenala

EPINEFRINA (adrenalina) - 80-85% din productia MSR

- este si neurotransmitator SNC

NOREPINEFRINA (noradrenalina) - este si

neurotransmitator periferic si in SNC

DOPAMINA - produsa si in SNC (ganglionii bazali), ganglioni

simpatici, glomusul carotidian

Depozitarea catecolaminelor se face in vezicule

din care sunt eliberate sub actiunea influxului nervos.
 Efectele catecolaminelor in stress

Efecte globale care sustin reactia organismului in

stress:
- cresterea perfuziei miocardice, cerebrale, a muschilor
striati
- stimularea cordului (cresterea fortei de contractie, a
frecventei cardiace, a conducerii etc)
- furnizarea de substrat energogenetic:
gluconeogeneza si glicogenoliza hepatica, lipoliza
adipocitara
- bronhodilatatie, incetinirea tranzitului intestinal,
scaderea diurezei
- cresterea secretiei de T4 care este si el un hormon de
stress
2. CORTIZOLUL
Sintetizat in glanda corticosuprarenala – zona fasciculata.

Reglarea secretiei se face prin 3 mecanisme:

1. Axa hipotalamo-hipofizara: CRH – ACTH

2. Ritmul circadian indus de un pace-maker hipotalamic:

valori crescute dimineata si in prima parte a zilei si scazute
dupa-amiaza, seara si in prima parte a noptii (valori
maxime cu 1 ora inainte si 1 ora dupa trezire)

3. Stressul: stimuleaza axa hipotalamo-hipofizo-adrenala (in

stress cortizolul creste de 10 ori)
 Actiunile cortizolului:

- Efect hiperglicemiant (gluconeogeneza, cresterea

absorbtiei intestinale a glucozei)
- Efect lipolitic direct si prin facilitarea actiunii
catecolaminelor, GH-ului
- Creste catabolismul proteinelor musculare dar creste
sinteza proteica la nivel hepatic
- Stimuleaza eritropoeza
- Creste TA
- Controleaza secretia de catecolamine in MSR (activitatea
PNMT este reglata de cortizol)
- Efecte asupra SNC: doze moderate produc stare de bine,
euforie, cresc foamea
 3. GH
secretat de glanda hipofiza
Secretia de GH e stimulata de:
- catecolamine (agonisti α, β adrenergici si dopaminergici)
- stress (traumatic, chirurgical, psihic, inflamator)
- hipoglicemie acuta
Desi rolul sau principal este in crestere si dezvoltare (prin
intermediul IGF1 al carui sinteza hepatica o stimuleaza),
secretia GH persista toata viata si este:
 anabolizant proteic (stimuleaza captarea aminoacizilor

in celula si sinteza de proteine, scade catabolismul proteic

prin mobilizarea grasimilor ca sursa de energie)
 lipolitic (actiune pentru care necesita prezenta

catecolaminelor)
 hiperglicemiant (gluconeogeneza, scaderea utilizarii

periferice a glucozei, cresterea insulinorezistentei)

 4. ADH (vasopresina)
Secretat de neuronii din nucleii supraoptic si paraventricular ai
hipotalamusului, ai caror axoni formeaza tractul hipotalamo-hipofizar prin
care ADH este transportat si depozitat in neurohipofiza.

Factorii principali care regleaza secretia de ADH sunt osmolaritatea, volumul

si presiunea plasmatica dar secretia este crescuta in stress si prin
administrare de agonisti β-adrenergici.

Actioneaza pe receptori:
V1 - la nivelul fibrelor musculare netede din peretele vascular
- determina vasoconstrictie si cresterea TA
V2 - la nivelul tubului contort distal si colector
- creste permeabilitatea acquaporinelor determinand reabsorbtia apei
libere fara electroliti (efect antidiuretic)
V3 - localizati in hipofiza
- stimuleaza secretia de GH si ACTH (potenteaza efectul CRH asupra
ACTH)
Răspunsul la stress

 Un răspuns adecvat la stress este crucial

pentru starea de bine a organismului,
asigurarea unor performanţe şi a unor
interacţiuni sociale pozitive.
 Un răspuns inadecvat la stress poate
afecta creşterea, masa corporală şi poate
genera o serie de boli endocrine,
metabolice, autoimune, alergice şi psihice.
 Răspunsul la stress

 Apariţia acestor condiţii şi

gradul lor de severitate depind
de vulnerabilitatea genetică a
individului, de expunerea
repetată la factori agresori din
mediu, precum şi de durata şi
intensitatea factorilor stresori.
 Stressul acut
 Modelul clasic al reacţiei organismului la
stessul acut a fost dat de Hans Selye, care a
descris 3 stadii:
 Al “reacţiei de alarmă” – în care se activează
mecanismele necesare supravieţuirii
 “Stadiul de rezistenţă” – al reacţiilor adaptative –
care pot fi urmate uneori de
 “Stadiul de epuizare” – în care capacitatea de
adaptare a organismului este depăşită
Adaptarea la stressul cronic (1):
 Reactiile endocrine care caracterizeaza stressul tind
sa dispara daca stresorul actioneaza cronic, repetitiv
si daca nu reprezinta un pericol vital.
 In primul rind, in 3-6 saptamâni, dispare reactia cortizolica -
imediat ce stressorul si-a pierdut caracterul de noutate si
neprevazut, el nu mai activeaza secretia axei
corticosuprarenale.
 Reactia catecolaminergica persista mai mult timp: raspunsul
epinefrinic va dispare atunci cind imprejurarile se schimba de
la incertitudinea anxioasa la stapinirea situatiei.
 Adaptarea secretiei vasopresinei si a hormonului de crestere
la stresul cronic au fost mai putin studiate, din cauza
dificultatilor de dozare a vasopresinei circulante si de
surprindere a secretiei episodice a hormonului de crestere,
insa reactia lor pare sa se adapteze similar reactiei
cortizolice si catecolaminice.
Adaptarea la stressul cronic (2):
 Concluzie: stingerea raspunsului endocrin la
repetarea cronica a unui stresor prin
adaptarea organismelor la noua situatiei, cu
pierderea calitatii stresante a stimulului.
 Aceasta regula este valabila numai cu doua
exceptii:
 stressul nu dispare in cazuri extreme, care pun in
pericol viata sau creeaza situatii prelungite pline
de noutate si neprevazut.
 subiectul adaptat la un stress cronic, deci care nu
raspunde endocrin la repetarea agentului stresant,
este diferit de subiectul care nu a fost supus
niciodata stressului cronic: el are o reactivitate
modificata la actiunea altor agenti stresanti sau
prezinta reactii de disprotectie.
 Patogenia bolilor endocrine
generate de stress:
 Expunerea cronica la stimuli stressanti,
creste riscul imbolnavirilor si duce la
cresterea mortalitatii prin accidente de
circulatie si sinucideri, ceea ce arata o
tulburare a functiilor psihosociale.
 Problema are doua aspecte:
 favorizarea imbolnavirilor de catre stressul
cronic si
 generarea stressului de catre prezenta
bolii.
Mecanismele neuroendocrine ale
stressului care pot genera boli:

Sunt de doua tipuri:

- persistenta sau exagerarea (in
amplitudine sau in durata) a
reactiilor endocrine de angajare in
stresul acut,
- fie exagerarea reactiilor de evitare
ale stressului cronic, care creeaza
o stare de disprotectie (falsa
protectie).
 A, Amplificarea reactiilor
de angajare in stress:

 Stressuri cronice severe, care

provoaca o amplificare progresiva a
raspunsului endocrin la reaparitia
agentului stressant, determina boli
caracteristice sistemului endocrin
afectat.
 Riscul bolilor cardiovasculare si a
hipertensiunii arteriale, creste.
A, Amplificarea reactiilor
de angajare in stress:
 In stresurile cronice, care mentin scaderea
secretiilor hormonale caracteristice formei
acute a stressului, apar sindroame endocrine
de tipul:
 amenoreei psihogene,
 disfuncţiei erectile a barbatului stresat
 “Euthyroid Sick Syndrome”
 Antecedentele de expunere a o situatie care
pune viata in pericol, creeaza un stress cronic
cu tulburarea functiilor psihosociale ce explica
mortalitatea crescuta prin sinucideri.
 1, Tulburari ale axei hipotalamo-
hipofizo-gonadice

In stressul cronic apare o crestere moderata si

persistenta a prolactinei.

Efectul: perturbarea pulsatilitatii GnRH si

consecutiv LH/FSH.

Vor aparea:
• anovulatie → infertilitate

• amenoree secundara

• scaderea libidoului

• disfunctie erectila
 2. Sindromul bolii eutiroidiene
(Euthyroid Sick Syndrome)
Apare in stressul cauzat de boli acute sau cronice, restrictie
calorica, malnutritie, anorexie nervoasa.

Inhibarea conversiei T4 in T3, cu scaderea nivelului de T3

plasmatic si cresterea revers-T3.
T3 este hormonul tiroidian activ, T4 este convertit periferic in T3 sub
actiunea 5`-deiodazei. I
n mod normal doar o mica parte din T4 este convertit in revers-T3 (forma
inactiva) sub actiunea altei enzime: 5-deiodazei.

Consecinta este scaderea consumului de energie al

organismului cu scopul adaptarii la restrictia calorica.

Patogenie: citokine, TNF (secretate de celulele inflamatorii)

care inhiba 5`-deiodaza.
B, Disprotectia (1)
 Reacţiile de disprotecţie reprezintă
răspunsurile de evitare a stressului
cronic, caracterizate prin scaderea
productiei hormonale a glandelor
endocrine initial stimulate, sub nivelul
bazal al organismului nestresat ca si
modificarile ritmurilor endocrine
circadiene si a secretiei hormonale din
timpul somnului.
 B, Disprotectia (2)
 Ele reprezinta, aparent, o modificare
adaptativă, in sensul dezangajarii
hormonilor solicitati initial, daca se repeta
actiunea stimulului cu care s-a
familiarizat.
 Stressorul repetat cronic si-a pierdut in
aparenta capacitatea stresanta. De fapt,
insa, scazind productia hormonala a
axelor endocrine vitale, cum este axa
cortizolului, sau modificând ritmurile
biologice endocrine endogene, se creeaza
conditii pentru tulburarea echilibrului cu
mediul, pana la aparitia de sindroame
patologice.
 Sindroame patologice generate de
reactiile de disprotectie
 Nanismul psihosocial apare pe fondul unui stress afectiv cronic -
“lipsa grijii materne”
 raspunsul GH la variati stressori este diminuat, ca si reactia GH la
hipoglicenia insulinica si dispare virful secretiei GH din cursul
somnului cu unde lente
 Hipocorticismul secundar
 apare la unii subiecţi dupa stressuri cronice
 are caracterele unei insuficiente endocrine de tip hipotalamic
 hipofiza si corticosuprarenala au rezerve functionale normale la
testele de stimulare
 cortizolemia si 17-OHCS urinari au valori bazale scazute
 valorile 17-OHCS urinari ramin scazute in conditiile vietii obisnuite,
daca subiectul desfasoara programul obisnuit de munca. Deci,
corticosuprarenala nu reactioneaza la evenimentele obisnuite de
viata, mimind o adaptare de tipul disprotectiei;
 hipocorticismul cronic se traduce prin astenia, fatigabilitatea si
scaderea capacitatii de munca caracteristice.

DECI - reactia de disprotectie este o

pseudoadaptare, care poate genera un sindrom
clinic patologic.
 CONCLUZIE:
Stressul cronic este caracterizat prin reactii
neuroendocrine, care pot avea rol adaptiv sau pot
genera boli endocrine sau boli sistemice. Acestea,
la rindul lor, pot deveni sursa unor noi stressuri.
Modificarea reactivitatii neuroendocrine din cursul
stressului cronic, reprezinta un moment de risc
adaptativ al organismului, numit disprotectie.
Sindroamele endocrine de stress sint generate de
amplificarea reactiei endocrine de stres
(insuficientele sexuale, “euthyroid sick syndrome”,
hipertensiunea arteriala).
Altele se datoreaza mecanismelor de evitare a
reactiei la stress, disprotectie, cum este nanismul
psihosocial si hipocorticismul central.