Sunteți pe pagina 1din 9

ASOCIAŢII, MANIFESTĂRI ŞI

SOCIETĂŢI NAŢIONALE DE
MEDICINĂ VETERINARĂ
 La 15 mai 1871, un număr de 14 medici
veterinari din Bucureşti s-au întrunit în
localul Şcolii Veterinare întocmind şi
semnând o declaraţie prin care se înfiinţa
Societatea de Medicină Veterinară din
Bucureşti.
 Primul număr al revistei “Medicul
veterinar”, revistă a Societăţii, a apărut în
august 1879, sub redacţia Prof. Al.
Locusteanu,dar nu a rezistat decât un an,
încetându-şi apariţia.
 A doua publicaţie periodică a apărut la
Focşani, în aprilie 1888, Revista de
medicină veterinară cu subtitlul “zootehnie-
igienă-economie rurală”fondată de Ştefan
Furtună iar în anul 1904, se înfiinţează
Arhiva Veterinară.
 În 1880, Ştefan Furtună, student fiind în
anul I, milita pentru înfiinţarea unei
Societăţi a studenţilor în medicină
veterinară , care a funcţionat în paralel cu
Societatea de medicină veterinară, unde,
în şedinţa din 19 octombrie 1880 s-a
votat primul statut, Ştefan Furtună fiind
ales preşedinte.
 În 1952 s-a înfiinţat Asociaţia Mondială
Veterinară cu sediul la Geneva, compusă din 53
de Asociaţii Naţionale din ţări de pe toate
continentele, printre care şi Societatea de
Medicină Veterinară din România.
 Scopurile societăţii sunt:
- unificarea profesiunii de medic veterinar din
toată lumea;
- organizarea congreselor mondiale de medicină
veterinară;
- încurajarea tuturor ramurilor medicinei
veterinare.
 În anul 1951 s-a înfiinţat Uniunea
Internaţională a studenţilor în medicină
veterinară al cărui scop era de a organiza în
timpul vacanţelor întruniri pentru a studia
diverse probleme profesionale.
 Asociaţia Mondială de Istorie a Medicinei
Veterinare, cu sprijinul secţiei de istorie a
medicinei veterinare, a Societăţii germane de
medicină veterinară a organizat mai multe
Congrese mondiale de istorie a medicinei
veterinare, cel de al V-lea ţinut la Copenhaga
în 1974.
 Oficiul Internaţional de Epizootii (OIE)
Are drept scop lupta comună contra bolilor
infecţioase ale animalelor.
La 25 ianuarie 1924 s-a obţinut adeziunea a 28 de
ţări din Europa, America de Sud, Africa şi Asia, ai
căror reprezentanţi au convenit să fondeze şi să
întreţină un Oficiu Internaţional de Epizootii cu
sediul la Paris. Oficiul are un birou permanent la
Paris, delegaţii ţărilor membre (printre care şi
România),se întrunesc cel puţin odată pe an.
Adunarea a hotărât publicarea unui buletin ştiinţific
şi tehnic lunar.
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS)
A început să funcţioneze în anul 1948 şi are
sediul la Geneva. Organizează reuniuni de
experţi, perticipă la formarea profesională,
distribuie burse, patronează publicaţii.
Medicina veterinară interesează OMS-ul prin
bolile comune omului şi animalelor,
precum şi prin igiena alimentară, mai ales
igiena cărnii şi a laptelui.
 Organizaţia pentru alimentaţie şi agricultură
(FAO)
Creată în 1946 de o conferinţă reunită în
Canada, la Quebec, cu participarea a 43 de
state. Se ocupă de problemele tehnice şi
economice ale agriculturii şi aprovizionării
cu alimente a locuitorilor din toate ţările,
precum şi cu ridicarea nivelului de viaţă al
populaţiilor rurale. La 12 septembrie 1947 şi
în urma unui acord din mai 1954 se stabileşte
o legătură între FAO şi OIE.

S-ar putea să vă placă și