Prof.

coordonator:
Roman Sabina Elena
Elevii : Diaconu Iosif
Glaser Sebastian
Hopulele Nicoleta
Horătău Andrei
1.Origini
2.Religia-începuturi
3.Mentalitatea medievală
4.Mitropolitul Varlaam
5.Mitropolitul Moldovei Dosoftei
6.Despre graiul moldovenilor
7.Despre literele Moldovenilor
8.Literatura apocrifă
9. Literatura religioasă la sfârșitul secolului al XVII-lea
10..Concluzie
11.Bibliografie
12. Video
 1.Origini
Inceputurile literaturii române sunt legate de contextul ariei culturale din
răsăritul Europei, un spațiu complex format pe temeliile tradiției bizantine. În
Dacia, crestinismul patrunsese fără îndoială, chiar de la începutul colonizării
romane, adus de legionari ,mai ales din răsăritul imperiului. O dovedesc
numeroase vestigii arheologice, precum și limba, unde toate cuvintele despre
ceea ce poate numi “Creștinismul de bază” sunt latinești.
În secolul al XVI-lea, când limba slavonă era pentru poporul nostru ceea ce
fusese limba latină pentru popoarele din Occident la începuturile evului mediu,
carturarii nostri și-au manifestat simțirea și cugetarea în formele limbii slavone.
În aceasta limbă s-a început la curtea lui Ștefan cel Mare istoriografia și în
această limbă s-au scris și “Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său
Teodosie”. Dar această limbă era o limba străină, neînțeleasă de masele adânci
ale poporului, s-a simțit astfel nevoia de a consemna în scris limba maternă.
Literatura noastra veche a evoluat în condiții cu totul deosebite de cele în care
s-au dezvoltat marile literaturi în occident.
 2.Religia

Religia este o componentă importantă a culturii unui popor. Sentimentul religios se

manifestă atât în cadrul bisericii, cât și dincolo de zidurile ei. În biserică, legatura cu
Dumnezeu se exprima public, prin mijlocirea clerului, dupa o anumită rânduială. Însă
credința se oglindește și în afară instituției ecleziale, în modul de a gândi al oamenilor,
în comportament, în modul de a se exprima, în obiceiurile lor, în ceea ce creează: în
arhitectură, în arte plastice, în muzică, în literatură.Componența religioasă a culturii
române este foarte vie in perioada premoderna. În Evul Mediu, crestinismul, care fusese
adoptat timpuriu de stramoșii romanilor. Cuvantul scris- mai întai, manuscris, apoi
tipărit- circulă prin intermediul cărților de cult în limba slavonă.
De ce nu în română? Pentru că traducerea cărților de cult grecești a fost determinată de
nevoia Bizantului de a creștina popoarele slave. În acest scop, Chiril si Metodiu au
tradus Biblia și cărțile liturgice în slavonă și le-au facut să circule in tot spatiul sud-est
european.
Religia și literatura dezvoltă, începând cu secolul al XVI-lea, un palier comun, în care
cărturari contribuie la modelarea limbii romane în dorința de a da glas credinței. La
acest palier participă și cultura populară, prin componența religioasă, crestinismul
popular și prin creația folclorică.
Biblia de la București (1688) sau Biblia lui Șerban
Cantacuzino este prima traducere integrală a Bibliei în
limba română. Este un monument al limbii române vechi,
jucând un rol major în dezvoltarea limbii literare.Biblia de
la București este „cel mai însemnat monument al
literaturii religioase la români, atât prin întinderea, cât și
prin limba ei cea minunată”, spunea istoricul Alexandru D.
Xenopol. George Călinescu afirma că „Biblia românească
(1688) reprezintă pentru poporul român ceea ce a
reprezentat Biblia lui Luther pentru germani”.Nicolae
Iorga spunea că ea este „cel dintâi document sigur de
limbă literară stabilită pe înțelesul tuturor românilor”
 3.Mentalitatea medievală: homo religiosus

Omul medieval are altă mentalitate decat omul modern, trăind în alt
orizont cultural. Omul medieval este prin excelenta un “homo religiosus”, care
comunică cu Dumnezeu, și cu sfinții, crede în semne și minuni, are cultul
moaștelor, face pelerinaje la locuri sfinte.
Omul medieval vede lumea ca pe o creație divină, i se supune
necondiționat lui Dumnezeu, iar cataclismele și războaiele îi apar ca moduri de
avertizare sau pedeapsă din partea lui Dumnezeu ori ca intervenție a puterii
diavolului. În ambele cazuri, ieșirea din impas presupune recunoașterea păcatelor
și îndreptarea lor prin penitență.
Realitatea din jur oferă semne la care au acces cu precădere cei inițiați:
călugări și preoți, astrologii de pe langă curțile domnești, voievodul însuși care
domnea ca “unsul lui Dumnezeu pe pământ”.
Mentalitatea medievală se confrunta cu marile epidemii de ciumă,
catastrofe naturale (cutremure, inundații), perioade lungi de secetă și foamete,
războaie ce durează uneori zeci de ani. Toate generează sentimentul de
instabilitate a lumii și nesigurantă a vieții.
Religia oficială și autoritatea bisericii coexista cu creștinismul popular;
de-alungul secolelor s-au perpetuat superstiții, credințe și practici păgâne legate
de vechile religii ale naturii.
 4.Emanciparea limbii romane: mitropolitul
Varlaam

Cel dintâi dintre cărturarii afirmati într-

un context cultural caracterizat prin
încercările tot mai insistente de
introducere a limbii române în biserică, a
fost mitopolitul Varlaam. Principala sa
contribuție în domeniul culturii religioase
este Cazania, lucrare în care limba
română dobandește un stil propriu,
depărtându-se astfel de modelele slavone.
Mitropolitul Varlaam pune în valoare,
prin fraze expresive, întreaga bogăție a
limbii române. Primele accente ale prozei
artistice pot fi întâlnite în pasaje
remarcabile prin energia tonului și prin
ritmul construcției.
Cazania lui Varlaam conține cele dintâi pagini cu valente literare din cultura
noastră, un exemplu elocvent constituindu-l acest pasaj în care fumul
devine un simbol al vieții păcătoase:
“Când petreace omul în fum, atunci-i lacramadză ochii și de
iuțimea fumului doru-l ochii și orbăsc: iar deaca iase la vazduh curat și la
vreame cu senin de se prambla pre langa izvoară de ape curatatoare,
atunce sâmțu mai vesel ochii și mai curați, și sanatate dobandesc di in
vazduh curat. Așea și noi, fraților, deacă intrăm în fumul păcatelor lumiei
acestia, intru mancari fără vreame și în beții, în lacomia avuției aurului și
argintului satelor și a vecinilor, și într-alte pohte de pacate, atunce și nouă
foarte lacramadză ochii sufletului nostru, și de iuțimea acelui fum
înșelătoriu durere si orbie foarte cumplită rabdă ochii noștri. Ca a nimica
alta nu se asamană ispravile noastre într-această lume, numai fumului. Și
nu numai ispravile noastre, ce și zilele si anii și viața noastră, toate ca un
fum trec. Și cine va petreace într-aceaste fumuroase și înșelatoare lucruri,
aceluia-i iaste mentea întunecată cu întunearecul păcatelor și pohtelor
trupului..”
 5.MITROPOLITUL MOLDOVEI DOSOFTEI
Alături de marile personalități românești care au
ilustrat viața noastră culturală din secolul al XVII-
lea se așază și figura mitropolitului Moldovei,
Dosoftei. “Acest Dosofteiu mitropolitul – scrie Ion
Neculce – nu era om prost de felul lui; era neam de
mazil (dupa o alta redacție a operei lui Neculce :
“Fecior de negutator”). Preaînvățat ; multe limbi
știa: elinește, latinește, slovinește și alte. Adânc din
cărți știa; și deplin călugăr, și cucernic, și blând, ca
un miel; în țara noastră pre aceste vremuri nu se afla
om ca acesta”
Continuator al lui Varlaam este mitopolitul Dosoftei, înscăunat la numai cațiva ani
dupa retragerea din funcție a predecesorului său. Cunoscător al mai multor limbi,
Dosoftei a tipărit numeroase traduceri, îmbogațind literatura religioasă nu numai
cu cele mai populare cărți de lectură în acest domeniu (Psaltirea în versuri,Viețile
sfinților), dar și cu texte de ritual, de slujbă bisericească (Liturghia, Molitvenicul,
Octoihul), pe care le-a publicat, pentru prima oară, în limba română.
A fost unul dintre cei mai mari cărturari din trecutul nostru,
fiind primul poet naţional, primul versificator al Psaltirii în tot
Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică
universală şi din cea istorică în româneşte, primul traducator al
cărţilor de slujbă în româneşte în Moldova, primul cărturar român
care a copiat documente şi inscripţii, unul dintre primii cunoscători
şi traducători din literatura patristică şi post patristică la noi şi care
a contribuit la formarea limbii literare româneşti.
Tipariturile religioase au contribuit, în primul rand, la introducerea
limbii române în biserică, înlocuind limba slavonă în care se oficia
serviciul divin. Marile reforme în acest domeniu le-au înfaptuit
Dosoftei, în Moldova și Antim Ivireanul în Muntenia. În al doilea
rând, cărțile religioase au înfluențat formarea limbii române literare.
De la diaconul Coresi, cel care a ridicat dialectul muntean la rangul
de limbă literară, până la mitropoliții Varlaam, Simion Ștefan,
Dosoftei și Antim Ivireanul, toți s-au stăduit să caute forma cea mai
limpede și mai armonioasă a limbii, care să fie înțeleasă în toate
ținuturile romănești.
“Dumezeiasca liturghie de îţăles”şi “Viaţa şi petrecerea sfinţilor”
 6.Despre graiul moldovenilor
Scriitorii au felurite păreri despre izvorul graiului moldovenesc. Mulți dintre
acestia socotesc că el ar fi graiul latinesc stâlcit, fără amestecul altor graiuri.
Alții socotesc că el s-ar trage din graiul italienesc. Noi vrem să înfățișăm aici
temeiurile amandurora, pentru ca cititorul să poată vedea cât mai degrabă
adevărul. Cei ce zic ca graiul latinesc ar fi muma cea dreaptă și adevarată a
graiului moldovenesc se sprijină pe temeiuri, și cea mai bună dovadă este că
în graiul moldovesnesc se mai găsesc multe vorbe latinești, care în graiul
latinesc nu se află deloc; dar substantivele și vorbele ce au intrat în graiul
italienesc de la goți, vandali și logobarzi nu se află în graiul moldovenesc.
Graiul moldovenesc are, alminteri ca și celelalte graiuri, rostirile lui felurite.
Cea mai bună rostire este la Iași, în mijlocul Moldovei, fiindcă oamenii din
părtile acestea sunt mult mai învațati, din pricina că acolo se afla curtea
domnească.
Se țin pas cu pas de graiul și scrierea moldovenească și recunosc, în
chipul acesta, de fapt că graiul moldovenesc este mai curat decat al lor, cu
toate ca vrăjmășia dintre moldoveni și valahi îi împiedică să o spună.
“Este lucru de mirare, spune el, ca graiul moldovenesc are mai multe vorbe latinesti
decat graiul latinesc, cu toate ca italianul locuieste astazi acolo unde a locuit altadata
romanul. Poate ca totusi nu este chiar asa de mirare, caci italienii si-au alcatuit un grai la
multa vreme dupa aceea.”( Covatius ).
 7. Despre literele moldovenilor
Înainte de soborul bisericesc de la Florența, moldovenii foloseau litere
latinești, dupa pilda tuturor celorlalte neamuri al căror grai se trage din
cel român. Dar fiindcă literele slavonești nu ajungeau pentru scrierea
tuturor vorbelor pe care graiul moldovenesc le-a luat parte din graiul
latinesc și parte din graiurile neamurilor învecinate, atunci a trebuit să
fie nascocite cateva litere noi; de aceea graiul moldovenesc a avut apoi
un numar atât de mare de litere cum nu are nici un alt grai europenesc.
Astazi numarul literelor, împreuna cu cateva semene prozodice și de
scriere, se ridica la 47.
Literele mari ale moldovenilor sunt la fel cu acelea ale grecilor și
slavilor, căci amandouă felurile de litere( ca acelea din care am înfațișat
cateva chiar acuma în fața ochilor cititorului) le folosesc moldovenii în
scrisorile lor și în catastife, după ce au lepădat pe cele latinești; în
schimb în cărțile de slujbă bisericească , în scrisorile domnești, în
socotelile vistieriei și în alte scrisori ale curții domnești nu s-au folosit,
vreme de 200 de ani, alte litere decat cele slavonești.
Vasile Albanezu a rânduit că, în cinstea bisericii patriarhicesti în
mitropolie să fie un cor alcătuit din psalți greci și jumatate în slavonește,
obicei care se ține și astăzi.
Din vremea aceea mulți moldoveni au început să învețe literatură
grecească, latinească și italienească.
 8. Literatura apocrifă
Literatura religioasă formează fondul invadațiilor crestinesti. Ea se răspandește
cu binecuvântarea bisericii oficiale; este literatură recunoscută de catre
autoritățile bisericești. Paralel cu ea a existat o întreagă literatură așa-zisă
“apocrifă”, cărți interzise de biserică, dar totuși erau citite de către cărturari
În primele veacuri ale creștinismului cărțile apocrife însemnau cărti cu
conținut adânc, misterios, cu adevăruri profunde, neînțelese de toți. În acest
sens se numea “carte apocrifă” și Apocalipsul.
Originea apocrifelor se gasește în Orient, și anume în Asia Mică, Egipt și Grecia.
În legatură cu evenimentele și personajele descrise în Vechiul și Noul
Testament, circulau o sumedenie de versiuni orale, povestiri și legende, care
adeseori erau în contrazicere cu Scriptura. Cu alte cuvinte, apocrifele fac parte
din epopeea vechiului creștinism.
Cărți apocrife se găsesc și în literaturile slave ortodoxe, cele mai vechi dând de
prin secolul al XI-lea . Cel mai complet index dateaza din secolul al XIV-lea și se
găsește într-un Nomocanon. În unele din aceste register intră și cărti profane,
ca Gromovnicul, Lunicul. Un asemenea registru de cărți, adevarate și false,
traduse din slavonă în secolul al XVII-lea, se gasește și în limba română.
 9.LITERATURA RELIGIOASA LA SFARSITUL
SECOLUL AL XVII-LEA

Până în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, literatura

românească este în întregime opera clerului și poarta, în
alcatuirea ei, o trasatură adânc religioasă. Pe la jumătatea
secolului al XVII-lea se petrece însă o schimbare în
dezvoltarea culturii noastre în urma prefacerilor, boierimea a
ajuns într-o situație materială prosperă, care a ajutat-o să
ocupe un loc proeminent în viața politică și culturală a
neamului. Dar din pricina luptelor ce se dădeau în jurul
tronului, ea era adesea silită să emigreze către adaposturile
de cultură din centrul și răsăritul european, care stăteau în
legatură cu apusul. Prin aceste emigrări s-a deschis pentru
cultura romanească, închisă până atunci, în formele strâmte
și rigide ale slavonismului și ortodoxiei, o fereastră prin care
a năpădit aerul proaspăt al civilizației occidentale. Contactul
acesta cultural s-a facut mai intens în Constantinopol și în
Polonia. Apropierea de mișcarea umanistă a Poloniei a
 Ce a însemnat Dimensiunea religioasǎ a existenţei?

Din punctul nostru de vedere

“dimensiunea religioasă a existenței” a
însemnat un început glorios al scrisului,
care a avut un rol foarte important în
introducerea completă și definitivă a limbii
române.
 https://www.wikipedia.org/
 https://ro.scribd.com/
 Lucian Blaga, “Opere”, Editura Minerva,
Bucuresti, 1985
 https://www.google.ro/
 Limba si literatura romana, Manual pentru
clasa a XI-a, EdituraART, Mircea Martin,
Elisabeta Lasconi Rosca, Carmen
LigiaRadulescu, Rodica Zane