Hepatita virala C

Elaborat: Tarpan Iurie MG:1412

Coordonator : Zariciuc Elena
HEPATITA C

Micrografie a virusului hepatitei C purificat din cultură de

celule (scala = 50 nanometri)
 HEPATITE – leziuni inflamatoare ale ficatului
 ORIGINE – infecţioasă, medicamentoasă, toxică, autoimună, etc
 Hepatitele virale – leziuni determinate de acţiunea citopatică directă a
virusului în cauză, sau, mai frecvent, de reacţia imună contra celulelor
hepatice infectate
 Circa 185 milioane de persoane sunt infectate cu virusul hepatitei C (VHC).
 În diferite zone geografice anual apar peste 100 mii de cazuri de hepatită fulminantă, 400
mii de hepatite cronice, 700 mii de ciroze hepatice şi cca. 300 mii de cazuri de carcinom
hepatic primar. De hepatitele virale B şi C respectiv decedează anual 680 mii şi 700 mii
persoane.
 Indicele morbidităţii prin hepatita C s-a redus de la 6,14 cazuri la 100 de mii de populatie in anul
1997, până la 1,26 cazuri in 2015(Grecia – 0,1, Irlanda – 0,3, Olanda – 0,3 și Romania – 0,4).
Datele de supraveghere și monitorizare permanentă au evidențiat în anul 2015
înregistrarea în 92,6% cazuri hepatite virale parenterale forme cronice și în 7,4
% cazuri forme acute.
Structura morbidităţii prin hepatite virale acute a fost determinată de: hepatita
virală A – 70,9%, hepatita virală B – 10,1 %, hepatita virală C - 12,9%,
hepatita virală D - 1% și hepatitele virale cu etiologie nedeterminată - 5,1 %
din suma totală
 In mai 2016 Asambleea Mondiala a Sanatatii a adoptat prima
Strategie globala privind hepatitele virale, 2016-2021.
 Scopul strategiei – eliminarea hepatitelor virale ca problema de
sanatate publica prin reducerea cu 90% a cazurilor noi de
hepatite virale si reducerea deceselor determinate de hepatite
pana la 65% pana in 2030.
VIRUSUL HEPATITEI C
Identificat în 1989. În prezent – 150-200 mln infectaţi
Familia Flaviviridae
Genul Hepacivirus
Dimensiuni – 55-65 nm

Genom – ARN+, liniar. Heterogenitate genetică - se disting 6

genotipuri şi numeroase subgenotipuri. HCV circulă sub forma de
un amestec complex şi instabil de populaţii virale genetic
distincte. În Europa predomină genotipul 1, care este mai puţin
sensibil la tratamentul cu IFN.
Capsida – icosaedrică, proteină unică
Supercapsida – derivată din membrana reticulului endoplasmatic,
cu 2 glicoproteine virale E1 şi E2
Replicarea HCV

HCV se leagă de receptorul CD-81 de pe

suprafața hepatocitelor și a limf B.
Replicarea are loc in citoplasma acestor
celule, asamblarea și înmugurirea se produce
în REP. Proteinele HCV inhibă apoptoza celulei
gazdă, promovând astfel infecția persistentă.
 Există mai multe strategii posibile prin
care virusul persistă:
 - devine mai puţin vizibil pentru sistemul imun;
 - scade eficienţa citokinelor antivirale;
 - creşte rezistenţa celulelor infectate la distrugerea mediată de către
limfocitele T citotoxice (CTL);
 - inducerea toleranţei imune;
 - eludarea mecanismelor sistemului imun.
Afecțiuni extrahepatice

 Hepatita C este rareori asociată și cu sindromul Sjögren (o boală

autoimună), număr scăzut al trombocitelor în sânge, afecțiuni cronice ale
pielii, diabet zaharat și limfoame non-Hodgkin.
Epidemiologie

 Între 130 și 170 de milioane de persoane, adică ~3% din populația lumii
suferă de hepatită C cronică. În fiecare an se înregistrează 3–4 milioane de
cazuri noi, iar peste 350.000 de persoane mor anual din cauza unor
afecțiuni induse de hepatita C.Rata incidenței a crescut substanțial în
secolul al XX-lea datorită utilizării de droguri intravenoase combinată cu
medicația intravenoasă sau utilizarea de echipamente medicale
nesterilizate. Ratele de infectare sunt mai ridicate în unele țări
din Africa și Asia. Printre țările cu rate de infectare foarte ridicate se
numără Egiptul (22%), Pakistanul (4,8%) și China (3,2%). Incidența foarte
ridicată în Egipt este legată de campania de tratament în masă, în prezent
întreruptă, împotriva schistosomiazei, în care erau utilizate seringi din sticlă
sterilizate necorespunzător.
 Markeri virali – Ag HCV, Ac anti-HCV, ARN viral
 Transmitere:
- Prin transfuzii, transplant de ţesut şi organe
- Droguri administrate i/v
- Nozocomial (în mediu medico-chirurgical, stomatologie, piercing, tatuaj,
acupunctură)
- Vertical (intrauterin, in timpul nasterii)
- Sexual
- Intrafamilial (foarfece, pieptene, aparat de ras, etc)
Incubaţia – 4 – 12 săptămâni
Hepatita C acută: 70-90% - asimptomatică, activitatea serică a
transaminazelor (în special ALAT) este moderat crescută şi tranzitorie,
uneori oscilantă. Se poate vindeca spontan în 20 % cazuri, fără a conferi
imunitate completă.
Hepatita C fulminantă – co-infecţie cu HBV sau HAV
Hepatita C cronică (80% cazuri) – persistenţa HCV peste 6 luni de la infecţia
acută. Creştere cronică a activităţii ALAT, care este moderată şi fluctuantă.
Co-infecţia cu HIV – factor stimulator
Complicaţii – ciroză (20% cazuri), cancer
 Semne și simptome

 Hepatita C prezintă simptome acute la doar 15% din cazuri.Cel mai

adesea, simptomele sunt ușoare și nespecifice, dintre acestea făcând
parte scăderea apetitului alimentar, oboseala, greața, durerile
musculare și articulare și scăderea în greutate. Puține dintre cazurile de
infecție acută sunt asociate cu icter.Infecția dispare fără tratament la
10-50% din persoane și cel mai adesea la femeile tinere.
 DIAGNOSTICUL DE LABORATOR AL
HEPATITELOR VIRALE

 Diagnostic paraclinic: dozarea transaminazelor,

bilirubinei, raportul albumine/globuline.
Trombocitopenie, leucocitoză, diminuarea protrombinei
– factori de “alertă”.
 Diagnostic etiologic
- Detectarea virionilor (ME, IME) sau Ag virale (ELISA,
RIF) în bioptate hepatice sau sânge
- Detectarea AN virali întrahepatic sau în sânge
(hibridare, PCR)
- Evidenţierea anticorpilor antivirali în serul sangvin
prin tehnici ELISA, ELFA, imunoblot, RIFI
 Teste hematologice
 Testele pentru detectarea hepatitei C încep în mod tipic cu analizele de sânge cu scopul
de a detecta prezenţa anticorpilor anti-VHC prin testul imunoenzimatic (test EIA).[6] Dacă
acest test este pozitiv, se realizează un al doilea test imunoenzimatic cu scopul de a
confirma prezenţa anticorpilor şi a determina gravitatea.[6] Testele de tip RIBA (metoda
recombinantă de imunoblot) confirmă prezenţa anticorpilor, în timp ce testele care fac
apel la PCR (reacţia în lanţ cu polimerază) determină nivelurilor de ARN al VHC, şi astfel
determină gravitatea infecţiei.[6] Dacă nu se detectează ARN şi testul imunoblot este
pozitiv, înseamnă că persoana a suferit o infecţie anterioară, dar care a dispărut fie prin
tratament, fie spontan; dacă testul imunoblot este negativ, testul imunoenzimatic a fost
eronat.[6] Rezultatele testului imunoenzimatic sunt pozitive abia după şase-opt săptămâni
de la infectare.
 Diagnosticul hepatitei C
- Depistarea Ac anti-HCV (80% peste 15 săpt de la expoziţie, 95% - 5 luni, 97% - 6 luni )
 PROFILAXIA

1- Control eficace al donatorilor de sânge, ţesuturi, organe, spermă, prevenirea MST

şi nozocomiale, utilizarea materialelor de uz unic, ameliorarea condiţiilor
sanitare, etc.
2 –Imunizarea activă
- Anti-hepatita A – vaccin inactivat (10-20 ani)
- Anti-hepatita B (vaccin recombinant Ag HBs).
- Vaccin anti-hepatita C şi E– în curs de studiu
3 – Imunizarea pasivă
- Imunoglobuline specifice anti- HAV, anti-HBV, anti-HEV
Tratamentul specific al hepatitei C

- Ledipasvir, sofosbuvir (12 saptamani)

- Paritaprevir, ombitasvir, dasabuvir (12-24 sapt)
- Interferon alfa + ribavirin (24-48 saptamani)
 Ledipasvir si ombitasvir inhiba fosfoproteina virala NS5A, implicata in replicarea,
asamblarea, secretia virusului
 Sofosbuvir si dasabuvir reprezinta un analog nucleotidic, care blocheaza proteina
virala NS5B (polimeraza), ce determina stoparea replicarii ARN viral
Bibliografie

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Hepatit%C4%83_C
 https://www.cantacuzino.ro/ro/wp-
content/uploads/2009/04/Ghid_CEEX_158.pdf
 Ghid practic de Microbiologie medicala. Petru Galetchi Dumitru Buiuc
Stefan Plugaru
Multumesc pentru atentie!!!