CURSUL 8.

DEZECHILIBRE ECONOMICE

1. INFLAŢIA
2. ŞOMAJUL
 I. INFLAŢIA

1. Inflaţia – permanenţă a vieţii economice

2. Comensurarea inflaţiei, forme de
manifestare
3. Cauze principale ale inflaţiei
 1. Inflaţia – permanenţă a vieţii economice
Proces complex persistent şi omniprezent în perioada actuală
Poate fi înţeles ca un fenomen negativ ce generează probleme
multiple
Def: fenomen economico – social complex, dezechilibru
macroeconomic, general şi de durată, manifestat prin
dezacordul între masa monetară în circulaţie şi volumul de
mărfuri existente pe piaţă ( situaţia inversă – deflaţia )
Presupune creşterea inegală şi cumulativă a preţurilor,
depreciere monetară
A avut o evoluţie modestă atâta timp cât a funcţionat sistemul
monetar aur – trecerea la un sistem monetar în care moneda
şi-a pierdut substanţialitatea economică
Nivelul preţurilor în Anglia

1000 Al doilea
război
mondial

Războaiele
100 lui Napoleon

Descoperiri geografice
10

1200 1300 1400 1500 1600 1700 1800 1900

 2. Comensurarea inflaţiei, forme de manifestare

Principalul factor luat în calcul pentru comensurarea inflaţiei

este preţul

De regulă se are în vedere indicele preţului – media ponderată

a preţurilor unui anumit număr de bunuri materiale şi servicii

Pot fi alese: indicele preţurilor bunurilor de consum, indicele

general al preţurilor, deflatorul PIB, indicele preţurilor
bunurilor de capital, etc.
 Modul de calcul al unor indici de preţ
utilizaţi în comensurarea inflaţiei

a) Indicele individual al preţurilor

Ipi = ( Pi1/Pi0 ) ۰ 100

b) Indicele de grup al preţurilor (ex: Paasche)

Ip = ( ΣP1۰Q1 / ΣP0۰Q1 ) ۰100

c) Indicele puterii de cumpărare

Ipc = ( Pc1 / Pc0 ) ۰100 = ( Im / Ip ) ۰100

d) Deflatorul PIB
D = ( PIBn / PIBr ) ۰100
Modificarea relativă a nivelului preţurilor într-un interval de
timp este evidenţiată cu ajutorul ratei inflaţiei

Ri = IPC – 100%

Ri = IGP – 100%

Ri = D – 100%
 Forme ale inflaţiei

A.În raport cu intensitatea manifestării inflaţiei

Inflaţia târâtoare – creşterea generalizată a preţurilor

bunurilor din coşul de consum cu 2 – 3% anual
Inflaţia deschisă – fenomenul se desfăşoară evident, ritmul
de creştere al preţurilor fiind de 3 – 10% anual
Inflaţia galopantă – expresie şi sursă a unor grave
dezechilibre în economie, conduce la dublarea preţurilor în
decursul unui an, ritmul de creştere al acestora fiind de peste
15%
Megainflaţie – presupune creşterea intempestivă a preţurilor
 B. Din perspectiva gradualităţii inflaţiei:

Stagflaţia – inflaţie rapidă ( 3 – 10% anual ) însoţită

de stagnare economică şi o rată mare a şomajului

Slumpflaţia – cea mai critică situaţie în care se poate

găsi o economie naţională; este asociată hiperinflaţiei
coroborată cu reducerea drastică a PIB – ului, PNB –
ului, şomaj cronic de masă; presupune grave
dezechilibre interne şi externe
 3. Cauzele principale ale inflaţiei

Sunt numeroase, de ordin economic, psihologic, social –

politic, intern şi extern, induse prin mecanismul relaţiilor
economice internaţionale, etc.

“Inflaţia ca şi bolile, apare din motive diverse. Anumite

procese inflaţioniste provin din partea cererii, altele, din
partea ofertei. Dar o caracteristică esenţială a inflaţiilor
moderne este că ele au o dinamică internă şi că sunt greu de
oprit după ce s-au declanşat.”
P. A. Samuelson
1970 – Nobel în economie
 Procesul inflaţionist se prezintă ca un dezechilibru
marfaro – bănesc

 Din perspectiva proceselor care o declanşează întâlnim:

A. Inflaţie prin cerere

B. Inflaţie prin costuri

C. Inflaţie structurală
 A. Inflaţia prin cerere

Are la bază creşterea cererii agregate în condiţiile unei oferte

inelastică sau rigidă

Premisa inflaţiei prin cerere este ca masa monetară (oferta

de monedă) să crească mai repede decât oferta de bunuri
economice (penurie)

Milton Friedman aprecia că inflaţia este întotdeauna un

fenomen monetar provenit din excesul de monedă neacoperit
cu bunuri existente pe piaţă
 Diagrama inflaţiei prin cerere

P Oa
P1
Ca1

P0
Ca0

O Y0 Y1 Y
Unde Y = PNB real
 B. Inflaţia prin costuri

 Se fundamentează pe legăturile existente între nivelul

costurilor, comportamentul întreprinzătorilor şi eficienţa
utilizării resurselor
 Este caracterizată de câteva momente principale:
1. Se înregistrează o creştere din diferite motive a salariilor,
creştere ce depăşeşte sporul înregistrat de productivitatea
muncii
2. Are loc o creştere a costurilor unitare care se reflectă în
preţurile practicate de agenţii economici pe piaţă
3. Se fac presiuni pentru a se mări salariile la noul nivel al
preţurilor
4. Ia naştere o adevărată spirală inflaţionistă
 Un nou impuls
Creşterea
inflaţionist costurilor

Creşterea
Creşteri preţurilor
salariale de vânzare
O nouă
majorare a
Politica economică
costurilor populistă
Scăderea puterii
de cumpărare a
Noi creşteri salariilor
de salarii
Revendicări
sociale
Salarii (S)
Spirala salarii – preţuri

Δ%S < Δ%P

S1
S0
Preţuri P
0 P0 P1
 C. Inflaţia structurală

Situaţie gravă în cadrul unei economii în care cererea şi

oferta agregată se modifică în sens contrar
Este o combinare a inflaţiei prin costuri şi prin cerere
Are anumite elemente proprii:
• puternice structuri monopoliste, sau de oligopol
• existenţa unor structuri administrativ – birocratice
Provine şi din anticipările incorecte asupra structurii viitoare
a cererii
Tendinţa de creştere a preţurilor la bunurile pentru care
cererea agregată depăşeşte oferta agregată se poate
autoîntreţine şi generaliza în întreaga economie
 Inflaţia structurală
P Co C1 O1 Oo

Pe1 E1

Pe0 E0

PNBr
0 PNBe
Cauzele secvenţiale ale inflaţiei prezentate mai sus
au valoare didactică

În realitate acestea se întrepătrund şi se influenţează

reciproc în cele mai diverse modalităţi, în timp şi
spaţiu
 II. ŞOMAJUL

1. Conţinutul noţiunii de şomaj

2. Măsurarea şomajului
3. Cauzele, formele şi costurile sociale ale şomajului
4. Relaţia inflaţie – şomaj
 1. Conţinutul noţiunii de şomaj

Este un fenomen complex care a făcut obiectul unor

cercetări complexe încă de la sfârşitul sec. XIX
Este un fenomen de natură economică specific pieţei forţei
de muncă
Raportul dintre cererea şi oferta de forţă de muncă determină
relaţia stabilită între ocupare şi şomaj
Şomajul – dezechilibru macroeconomic caracterizat de un
excedent al ofertei faţă de cererea de forţă de muncă, cu
niveluri şi sensuri de evoluţie diferite de la o ţară la alta – nu
exclude deplin starea de ocupare totală a forţei de muncă. Se
analizează din perspectiva şomajului involuntar
Şomerii – persoane din cadrul populaţiei active disponibile,
care doresc să lucreze şi caută un loc de muncă retribuit; în
cadrul şomerilor includem atât persoanele care şi-au pierdut
locul de muncă cât şi noii ofertanţi de forţă de muncă ce nu
găsesc un loc în care să se angajeze
Conform Biroului Internaţional al Muncii şomerii sunt acele
persoane:
15 ani şi peste
care nu au un loc de muncă şi nu desfăşoară activităţi
aducătoare de venituri
sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4
săptămâni diverse metode de a – l găsi
sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele 15 zile dacă
şi – ar găsi un loc de muncă
 2. Măsurarea şomajului
Este o problemă de estimare a proporţiilor, structurii,
intensităţii şi duratei lui – analiza este realizată de instituţii
specializate
În România măsurarea şomajului se asigură cu ajutorul
Balanţei forţei de muncă sau al Anchetelor asupra forţei de
muncă
Nivelul, mărimea sau proporţia şomajului – indicator
statistic ce reflectă numărul celor care nu lucrează, în raport
cu numărul total al persoanelor care sunt apte şi doresc să
muncească
Se determină în expresie absolută sau în expresie relativă
Mărimea absolută a şomajului – numărul şomerilor
– persoanele fizice active şi fără loc de muncă
înscrise la Biroul forţelor de muncă, dispuse să
lucreze, în căutarea unui loc de muncă

Mărimea relativă a şomajului – rata şomajului –

raportul procentual între numărul şomerilor şi
numărul total al populaţiei active disponibile

Rş = ( Nş / Pa ) ۰100
 3. Cauzele, formele şi costurile sociale ale şomajului

Şomajul ciclic – expresie atribuită şomajului conjunctural şi

celui sezonier; apare în faza de recesiune a ciclului economic
Şomajul sezonier – decurge din restrângerea unor activităţi
în diferite sezoane ale anului
Şomaj de inadaptare – determinat de imposibilitatea
utilizării noilor tehnologii de către o parte a populaţiei active
– tehnofobie
Şomaj involuntar – determinat de imposibilitatea găsirii unui
loc de muncă existând disponibilitatea acceptării salariul
curent
Şomajul keynesian – formă a şomajului explicată pentru
prima dată de Keynes – formă de şomaj involuntar
determinată de dezechilibrele din economie în special de
dezechilibrul între cererea şi oferta agregată
Şomajul structural – determinat de tendinţele de
restructurare a economiei pe activităţi, forme de proprietate,
managerială, geografică, etc.
Şomajul tehnic – determinat de întreruperea activităţii dintr-
o firmă din lipsă de comenzi, de regulă pe un timp determinat
– cei afectaţi de acest timp de şomaj nu sunt înregistraţi la
Oficiile forţei de muncă
Şomaj voluntar – propriu celor care decid în mod deliberat
să înceteze munca; Milton Friedman îl considera şomaj
natural
Costurile sociale ale şomajului – efortul total pe care îl suportă
persoanele, grupele de persoane, economia şi societatea
afectate de acest fenomen complex
Includ aspecte de natură economică (reducerea veniturilor) şi
de natură noneconomică ( aspecte morale, culturale, politice,
psihice)
Costuri la nivelul economiei şi societăţii:
Irosirea unei importante cantităţi de resurse de forţă de muncă
Diminuarea intensităţii dezvoltării economice prin diminuarea
producţiei, creşterea costurilor, scăderea consumului
Scăderea veniturilor bugetului de stat dar şi a cheltuielilor
bugetare
Creşterea cheltuielilor statului legate de efectele şomajului
Alienarea unei părţi însemnate a populaţiei ajunsă în situaţia de
şomaj
 4. Relaţia inflaţie – şomaj

Curba Phillips – expresie a relaţiei inverse între variaţia

salariilor nominale şi rata şomajului
S-a considerat că o creştere a salariilor nominal determină o
creştere a cererii de forţă de muncă deci o creştere a gradului
de ocupare
Ratele înalte ale salariului nominal stimulează însă inflaţia
prin cerere şi costuri, astfel că factorii de decizie au de ales
între o rată înaltă a inflaţiei şi un şomaj redus reciproca fiind
valabilă
Există o rată a şomajului de 5,5% pentru care inflaţia
salarială ar fi nulă
 Rata creşterii
salariilor nominale

ΔS / S
(%)
ΔS = f (Rş)

B C Rata
0 A şomajului
Rş (%)
 Relaţia inflaţie – şomaj în SUA 1979 – 1988

14

12

10

8 inflatie
6 somaj

1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988
 III. CICLICITATE ECONOMICĂ

1. CICLICITATEA – TRĂSĂTURĂ A VIEŢII

ECONOMICE
2. CICLUL ECONOMIC
3. TIPOLOGIA CILURILOR ECONOMICE
1. CICLICITATEA – TRĂSĂTURĂ A VIEŢII ECONOMICE

Activitatea economică nu are o desfăşurare liniară

Analiza vieţii economice de ansamblu evidenţiază alternanţa
perioadelor de dezvoltare, stagnare, încetinire de ritm, criză –
fluctuaţii
Fluctuaţiile – ansamblu de creşteri şi scăderi ale ritmului
general al activităţii economice
Fluctuaţiile sunt:
Sezoniere – sunt previzibile, determinate de factori naturali
Accidentale – imprevizibile generate de elemente neaşteptate
Ciclice – presupun revenirea economiei la o stare cunoscută;
au la bază regularităţi de tip buclă; etapa precedentă o
influenţează pe următoarea
 CAUZELE CICLICITĂŢII
Factori externi:
Naturali
Social – economici
De conjunctură generală Factori micşti:
Comportamentul indivizilor
Comportamentul investiţional
Factori interni: Atitudine faţă de risc
Demografici
Monetari
Tehnici, tehnologici, inovativi
Intervenţionismul statal
 2. CICLUL ECONOMIC

Dinamica economică nu este liniară - o evoluţie neregulată

– sub amprenta ciclicităţii ( intervale de expansiune urmate
de recesiune)
Ciclul economic – unitate de măsură a ciclicităţii; mişcare
periodică, repetabilă, în decursul căreia se observă
reproducerea unor aspecte cunoscute din trecut
Ciclul economic vizează perioada dintre începutul unei crize
şi debutul celei următoare
Ciclurile economice se diferenţiază de la o zonă la alta prin:
viteză de desfăşurare, durată şi amplitudine
 Fazele unui ciclu economic

Fiecare ciclu economic este caracterizat de două evoluţii

diferite şi patru faze distincte

Criza

Recesiunea
Depresiunea

Înviorarea
Expansiunea
Avânt
 Criza
gravă dereglare a activităţii unui sistem economic;
conjunctură nefavorabilă pentru economie în ansamblul său;
dereglarea marchează ruperea gravă a echilibrului economic
între producţie şi consum sau între cerere şi ofertă agregată
Depresiunea
perioadă caracterizată de scăderea continuă neintenţionată a
performanţelor activităţilor economice ajungând până la cele
mai scăzute niveluri posibile
cererea agregată se contractă în vreme ce oferta agregată
poată să crească; scade masa monetară; creşte numărul
falimentelor; scad investiţiilor; agravarea şomajului
se înrăutăţeşte întreaga conjunctură generală, are loc o
reducere absolută şi de durată a PIB – ului real
 Înviorarea – redresare
se depăşeşte faza de depresiune, reluându – se creşterea
economică
cresc investiţiile în bunuri de capital fix activ, stimulându –
se cererea agregată, creşte gradul de ocupare
creşte cererea de bunuri de consum favorizând producţia
Avântul – expansiunea
utilizarea capacităţilor de producţie se face aproape la
capacitate
creditul se ieftineşte, investiţiile iau amploare, creşte cererea
de forţă de muncă înalt calificată
cererea agregată excede oferta agregată determinând o
creştere a preţurilor
au loc afaceri prospere şi se obţin profituri excepţionale
culminează cu faza de boom
 Fazele ciclului economic PCS
VN

PCS

PCI
Timp
0 t1 t2 t3 t4 t5

PCS – punct de cotitură superioară (t2,t3) – depresiune

PCI – punct de cotitură inferioară (t3,t4) – înviorare
(t1,t2) – criză (t4,t5) – avânt
Aprecierea fazelor unui ciclu se face cu ajutorul:
indicatorilor sintetici macroeconomici de tipul PIB,
PNB, VN
nivelului investiţiilor, productivităţii, populaţiei
ocupate, eficienţei comerţului exterior, randamentului
capitalului
 3. TIPOLOGIA CILURILOR ECONOMICE

Cicluri economice Kondratief

 cicluri lungi de cca. 40 – 60 ani (în medie 50 ani)
 sunt determinate de necesitatea înlocuirii unui mod
tehnic de producţie cu altul mai performant, după
următorul parcurs:
I. 20 – 30 ani modul de producţie funcţionează relativ bine
însă în timp capitalul utilizat se învecheşte
II. are loc o scurtă perioadă de tranziţie – criză structurală
III. se instituie noul mod de producţie valabil pentru
următorii 20 – 30 ani
IV. ciclul continuă cu o nouă criză
Activitate economică 1974 max
1929
1873
1814
Ciclul 4
Ciclul 3

Ciclul 2 min
Ciclul 1

timp
1789 1849 1896 1945 1995

Ciclul 1 – motorul cu aburi, revoluţia industrială

Ciclul 2 – dezvoltarea siderurgiei şi a căilor ferate
Ciclul 3 – motorul cu explozie, electricitate, automobilul, aviaţia,
industria chimică
Ciclul 4 – industria petrochimică, electronică, industria spaţială
 Cicluri economice Juglar
cicluri de durată medie – cicluri de conjunctură – cca. 7 – 11 ani
se desfăşoară în interiorul ciclurilor lungi, fie în faza lor ascendentă fie
în cea descendentă
PCS
PIB

PCS

PCI

timp
CR CR
7 – 10 ani