Genomul uman

Stan Gabriel Andrei

Sandu Andrei
Brodeală Eduard
Ce este genomul uman?
Genomul uman reprezintă, practic, totalitatea informației genetice stocată în
ADN, care este situat pe genele cromozomilor condensați în nucleul celular
eucariot, la care se adaugă și informația genetică mitocondrială. El diferă cu
aproximativ 1,23% de genomul cimpanzeului, existând variații foarte mici, în jur
de 2%, între genomul uman și genomul maimuțelor superioare. 
Genomul uman este identic la toți indivizii populației umane în proporție de
99,9%. Genele situate pe cromozomii din nucleul celular conțin informația
genetică înscrisă în ADN, informație cu ajutorul căreia se realizează sinteza
proteinelor. S-a stabilit că numărul total de gene al genomului este de 35.000,
dar este cunoscută doar funcția a jumătate dintre ele.
Structura genomului uman?
Conține ADN-ul celular sau totalul de 25 de molecule diferite de ADN, 24 aflate în
cromozomi (22 în cromozomii autozomali la care se adaugă cele 2 molecule de ADN din
gonozomii X și Y) și o moleculă aflată în mitocondrii. Prin urmare s-a stabilit delimitarea
genomului uman în două fracțiuni: genom nuclear și genom mitocondrial. Fiecare
celulă eucariotă conține cele 25 de molecule de ADN, informația genetică totală a
tuturor celulelor organismului ajungând la 7 picograme de ADN în totalitatea celulelor
diploide și 3,5 picograme de ADN în totalitatea celulelor haploide. 
Teoretic, genomul uman se extinde de-a lungul a 3,3 miliarde de perechi de baze
azotate. Prin extrapolarea unității informatice de măsură Gigabyte, s-a estimat că
genomul uman ar avea o mărime de 3,2 Gibabaze de informație. 
Genomul nuclear conține 99,5% din ADN, este complex și deține totalitatea informației
genetice necesare pentru sinteza proteică și pentru transmiterea caracterelor de la
generație la generație. Genomul mitocondrial conține doar 0,5% din ADN, este redus și
deține informația pentru sinteza enzimelor respiratorii mitocondriale implicate în
mecanismul respirației celulare și în supraviețuirea celulei. 
Înainte se credea că genomul uman este alcătuit din totalitatea genelor unui organism, Cariotipul ideal al omului
dar odată cu dezvoltarea geneticii moleculare s-a stabilit că acesta este reprezentat de
totalitatea secvențelor sau macromoleculelor de ADN dispuse în nucleul celular și
mitocondrii. 
Eucromatina nucleară, codantă și activă conține cea mai mare parte a informației
genomice nucleare și anume 2,95 Gigabaze, heterocromatina fiind inactivă și ocupând
puțin spațiu în genomul nuclear. 
Genomul nuclear
Conține 99% din totalitatea informației genetice, adică 99% din ADN-ul celular.
ADN-ul asociat cu proteine histonice și non-histonice formează cei 24 de
cromozomi autozomali din nucleu și cei 2 cromzomi sexuali, X și Y. Ei sunt diferiți
prin mărime și structură. Prin tehnica bandării cromozomilor și a colorării
acestora cu Giemsa, s-au evidențiat benzile de eucromatină (slab colorate) și
heterocromatină (intens colorate), datorită diferențelor de compoziție
nucleotidică și densității diferite de gene care dau structura neuniformă a
cromozomilor umani. 
Datorită faptului că secvențele de baze azotate din structura ADN-ului se repetă
diferit de-a lungul macromoleculei, s-au identificat în genomul uman mai multe
tipuri de ADN și anume: ADN înalt repetitiv, ADN moderat repetitiv și ADN
nerepetitiv. 
ADN-ul nuclear a mai fost împărțit în ADN genic (25% din ADN-ul nuclear) și ADN
extragenic (75% din ADN-ul nuclear). 
ADN înalt repetitiv
Reprezintă 10% din genom și este alcătuit din secvențe foarte scurte care se
repetă succesiv de milioane de ori. Acest tip de ADN este non-informațional,
rolul lui nefiind precizat în totalitate. Secvențele care îl alcătuiesc nu sunt
transcrise în ARN mesager pentru a fi translatate în proteine. Majoritatea
secvențelor alcătuiesc blocuri de heterocromatină ce intră în constituția
cromozomilor, rolul lor fiind structural. Alte secvențe foarte scurte sunt
răspândite în toți cromozomii formând minisateliții cu o structură extrem de
variabilă de la cromozom la cromozom. Alte secvențe au o distribuție uniformă în
genom și formează microsateliții cromozomiali. 
ADN moderat repetitiv
Formează 30% din genom și este alcătuit tot din secvențe scurte de baze azotate
care se repetă de zeci de mii de ori, fiind însă mai lungi decât cele ale ADN-ului
înalt repetitiv. Ele formează familii de secvențe înrudite, acest tip de ADN
îndeplinind rol informațional deoarece unele dintre secvențe sunt transcrise în
ARN mesager, iar altele sunt codante pentru ARN de transfer și ARN ribozomal.
Există și alte secvențe numite LINEs și SINEs a căror funcție nu a fost încă
precizată. 
ADN nerepetitiv
Deține cel mai mare procent din genom, și anume 60%, fiind alcătuit din
secvențe unice de baze azotate care formează familii de gene sau familii
multigenice. Are un rol strict informațional și se găsește în regiunile mai puțin
condensate ale cromozomilor care sunt active transcripțional și bogate în
eucromatină. Însă doar 2% din acest tip de ADN formează exonii, secvențele
informaționale din ADN care codifică proteine. Aceste gene sunt transcrise din
ADN-ul matriță, pe ARN-ul mesager. Se numesc și gene de clasă II deoarece sunt
transcrise de pe ADN pe ARN cu ajutorul ARN polimerazei II. Restul de 58% din
ADN-ul nerepetitiv este alcătuit din introni- secvențe non-informaționale și în
secvențele de legătură dintre gene și are funcții necunoscute. 
 ADN genic
Conține intronii și exonii, sau secvențele de baze azotate informaționale și non-informaționale din structura
genelor active în transcripție și translație. Gena este unitatea structurală a genomului care codifică
fie proteine fie ARN necodant. Numai regiunea centrală a genei este transcrisă, cele două regiuni laterale
având un rol reglator. Intronii și exonii intră în structura regiunii centrale a genei care se numește și „cadru
de lectură” sau „open reading frame” deoarece ea conține informația genetică ce va fi preluată și transcrisă
pe ARN mesager pentru a fi transformată în proteine la nivel ribozomal. Astfel ADN-ul genic este împărțit
în ADN codant alcătuit din structurile informaționale sau exonii genelor, în proporție de 10% din ADN-ul
nuclear, și ADN necodant alcătuit din introni sau structuri non-informaționale cu presupus rol structural și
reglator în proporție de 90% din ADN-ul nuclear. La rândul lor, genele din genomul nuclear se împart în gene
care codifică proteine și gene care codifică ARN necodant. 
1,5% din genele genomului uman sunt responsabile de codificarea informației genetice necesare sintezei
proteice, dar ele sunt extrem de diferite ca mărime și ca locus ocupat pe cromozomi. Regiunile din ADN
bogate în legături guanină-citozină (G-C) sunt mult mai dense genetic decât regiunile bogate în legături
fosfodiesterice adenină-timină (A-T), genele au o structură variabilă și formează cupluri alelice și familii de
gene. Cromozomii omologi suferă procesul de crossing-over și fac schimb de secvențe genice astfel încât cele
aproximativ 35 000 de gene ale genomului dețin informația genetică necesară producerii unui număr triplu de
proteine. 
Genele pentru ARN necodant reprezintă cea mai mare proporție în cadrul genomului nuclear și sunt împărțite
și ele în: gene pentru ARN de transfer, gene pentru ARN ribozomal, gene pentru ARN nucleolar mic responsabil
de procesarea ARN ribozomal și gene pentru ARN nuclear mic care procesează intronii. 
Totalitatea genelor reprezintă aproximativ 5% din genomul uman dar ele sunt responsabile de exercitarea
funcției fundamentale a genomului și anume sinteza de proteine, baza lumii vii. 
ADN extragenic
Reprezintă 75% din ADN-ul nuclear și este alcătuit din secvențe unice sau
repetitive, care nu sunt implicate în procesul de transcripție genetică. Aceste
secvențe repetitive au fost împărțite și ele în două clase: 
ADN înalt repetitiv și grupat în blocuri cu diverse localizări în cadrul
cromozomilor și care se mai numește și ADN satelit, împărțit la rând ul lui în:
megasatelit, satelit, minisatelit și microsatelit. 
ADN moderat repetitiv care se află în spațiile dintre gene, și cuprinde
secvențele SINEs și LINEs. 
Genomul mitocondrial
Conține un singur tip de ADN circular și bicatenar, iar totalitatea ADN-ului mitocondrial din
toate celulele însumează 0,5% din genomul uman. Este foarte compact, 93% din ADN-ul
mitocondrial fiind alcătuit din secvențe informaționale codante dispuse pe 37 de gene
mitocondriale. Genele mitocondriale se transmit doar de la mamă la copil, deoarece genomul
mitocondrial al zigotului provine exclusiv de la ovul. Raportat la unitățile de mărime din
informatică, genomul mitocondrial conține o informație dispusă în 16,6 kilobaze. Spre deosebire
de genomul nuclear unde ADN-ul este asociat cu proteine histonice și non-histonice, ADN-ul
mitocondrial nu este asociat cu proteine iar densitatea genelor ADN-ului mitocondrial este mult
mai mare decât densitatea genelor ADN-ului nuclear, deși genomul nuclear conține 35 000 de
gene iar genomul mitocondrial conține doar 37 de gene. 
Genomul nuclear are o capacitatea foarte mare de combatere a mutațiilor genetice și de
reparare a leziunilor din ADN, în timp ce în genomul mitocondrial mutațiile se acumulează foarte
rapid deoarece mecanismele de reparare sunt foarte reduse. 
Transmiterea ereditară a genelor din genomul nuclear se face mendelian pentru genele
autozomale și cele de pe cromozmul X și paternal pentru genele cromozomului Y, în timp ce
transmiterea ereditară a genelor genomului mitocondrial se face strict pe cale maternă. 
Genetica raselor umane
Fiecare celulă a genomului uman conține aproximativ 35 000 de gene, materialul genetic codat
în structura acestora fiind localizat în cei 46 de cromozomi ai speciei umane, 23 de origine
maternă și 23 de origine paternă. Fiecare om este un exemplar unic genetic al speciei Homo
sapiens sapiens. 
Rasa, definită antropologic este o grupare biologică de indivizi cu origine comună, o anumită
distribuție geografică și anumite particularități fizice: forma capului și a părului, forma buzelor,
nasului, feței, pigmentația etc. 
Cu ajutorul citogeneticii și geneticii moleculare s-au stabilit markeri genetici pe baza cărura s-a
făcut analiza structurii genetice a genomului fiecărei rase umane. Markerii genetici nu sunt
influențați fenotipic, ei suferind schimbări doar sub acțiunea dinamicii genomice reprezentată
de selecția naturală, mutații, migrații și drift genetic (schimbarea frecvenței alelelor de la o
generație la alta). 
Identitatea genetică reprezintă înrudirea dintre rase, iar densitatea genetică definește diferența
genetică dintre rase în cadrul speciei de care toate rasele aparțin și anume Homo sapiens
sapiens. 
Genetica raselor umane
  
Diferența genică globală dintre două populații poate fi măsurată prin formula

în care Vp reprezintă variația dintre frecvențele genice ale unui set de n populații, iar p
reprezintă frecvența medie a populațiilor. 

Distanța genetică este dată de formula 

unde x este frecvența genei într-una din populațiile analizate, y este frecvența genei în cealaltă
populație analizată iar d este distanța genetică dintre cele două gene. 
Genetica raselor umane
Rasele sunt definite genetic ca fiind populații izolate care au o frecvență caracteristică a
exprimării anumitor gene, frecvență prin care se deosebesc de alte populații care aparțin
aceleiași specii. Unele gene sunt mai frecvente întrj-o rasă decât în alta, dar majoritatea genelor
au o distribuție uniformă în cadrul speciei umane. Populațiile se deosebesc doar prin frecvența
inegală cu care se exprimă fenotipic anumite gene, nu prin monopolul exclusiv al unor gene. 
S-au diferențiat trei mari rase umane:

- albă, leucodermă sau caucaziană 

- galbenă sau xantodermă, căreia aparțin și amerindienii 
- neagră sau melanodermă 

Subcategoriile acestor mari rase au apărut pe criterii etnice, geografice, lingvistice, etnografice
și culturale, astfel că, în cadrul fiecărei rase mari există mai multe subrase. 
Nu există rase pure în cadrul specie umane, deoarece o rasă pură ar trebui să fie formată numai
din indivizi homozigoți pentru toate genele alele, ănsă specia umană este heterozigotă prin
definiție. Populațiile umane sunt extrem de diverse din punct de vedere genetic, uneori
diversitatea genetică este mai mare în cadrul unei rase decât între rase diferite. 
Proiectul genomului uman
Sau Human Genome Project a fost lansat în SUA în 1989 de către Human Generic Organization
(HUGO) cu întindere pe o durată de 15 ani (1990-2005) și avea ca obiective: identificarea și
cartografierea tuturor genelor, descoperirea secvenței celor 3 miliarde de baze azotate în
genom și constituirea unor baze de date genetice complete. Scopul final al proiectului ar fi acela
de descoperire a noi metode de diagnostic pentru bolile genetice, unor noi tratamente și
prevenția bolilor genetice pe baza informațiilor din genom, și pe baza asocierii unei anumite
gene cu o anumită boală și descoperirii genelor responsabile de predispoziția genetică spre
anumite afecțiuni. 
În 2004 a fost publicată versiunea finisată a genomului uman, după ce în 2001 fusese publicată o
primă variantă. Aceasta cuprinde secvența bazelor azotate sau nucleotidelor a 93% din genomul
uman adică a 2,85 de miliarde de nucleotide dintr-un total de 3,2 miliarde. A rămas
nesecvențiată 1% din eucromatină și heterocromatina, despre care se crede că nu conține gene.
În 2007 s-a încheiat secvențierea întregului genom, numeroase date urmând a fi adăugate, însă
analiza bazelor de date nu este încă finalizată. 
În ultimii ani au fost dezvoltate numeroase metode de analiză genică precum: hibridizarea
simultană, analiza expresiei genelor și tehnici de manipulare genetică. Se pune mare accent pe
cercetare în domeniul terapiei genice prin studierea metodelor de inactivare a genelor bolnave
din genom sau introducerea unor gene normale care suprime expresia genelor mutante. Viitorul
va fi al medicinii personalizate, al analziei predispoziției genetice către boală pe baza analizei
genomului fiecărui individ precum și detecția bolilor genetice prin teste prenatale.
Bibliografie

 http://anatomie.romedic.ro/genomul-uman
 Gavrilă L- Genomica, vol I și II, editura Enciclopedică, 2003
 http://www.ornl.gov/sci/techresources/Human_Genome/home.shtml
 Curs genetică - Facultatea de medicină generală, Brașov