APA POTABILĂ

~ CURS V ~
 NECESARUL DE APĂ
• constituent esenţial al materiei vii, cu rol deosebit în desfăşurarea tuturor
proceselor vitale şi menţinerea vieţii
• mediu propice de producere a diferitelor procese fiziologice: absorbţie,
difuzie, excreţie, echilibrul acido-bazic, termoreglare
• la omul adult apa biologică reprezintă 60% din întreaga sa greutate
corporală, în proporţii diferite la nivelul organelor şi ţesuturilor (de ex. cel
mai mic procentaj corespunde ţesutului adipos şi osos, iar cea mai mare cantitate se
găseşte în lichidele biologice)
• OMS : cantitatea minimă de apă necesară organismului uman este de 5
litri pe 24 de ore, din care: 1,5-2 litri o reprezintă apa consumată ca
atare, restul apa din compoziţia alimentelor şi din metabolizarea din orgs
• nevoile de apă ale organismului cresc însă în condiţiile unui mediu
ambiant cald sau a unei activităţi fizice intense, putând atinge 3-5 litri pe
zi şi chiar mai mult…recomandat apa minerală (peste 1 g/L săruri)
• Hidratarea corectă asigură:
- necesarul de apă
- eliminarea mai uşoară a reziduurilor metabolice
- previne infecţiile, litiaza biliară şi renală
- ameliorează tranzitul intestinal, prevenind constipaţia
- menţine pielea sănătoasă
 NECESARUL DE APĂ
• Apa utilizată de om în alte scopuri: 100 litri / 24 de ore pentru fiecare
locuitor
- menţinerea curăţeniei corporale (aproximativ 40 litri zilnic)
- nevoile gospodăreşti de pregătire a alimentelor
- întreţinerea curăţeniei locuinţei şi îmbrăcămintei (zeci de litri
pe zi) ş.a.

Colectivităţile umane utilizează mari cantităţi de apă în diferite

scopuri, dintre care cele mai importante sunt:
– nevoile urbanistice (salubritatea publică, stropirea spaţiilor verzi,
ameliorarea climatului sau pentru scopuri decorative)
– nevoile industriale, cu consum foarte mare cantitativ în timp (de
la transportul materiilor prime sau finite, la dizolvarea
componentelor, ca materie primă pentru diverse produse, pentru
întreţinerea aparatelor sau ca simplă apă de răcire)
– nevoile zootehnice (care cuprind apa folosită la hrana
animalelor, la curăţenia lor şi salubrizarea adăposturilor).
1. Sursele naturale de apă
2. Sursele de poluarea apei
3. Influenţa apei poluate asupra sănătăţii
4. Condiţii de potabilitate
5. Aprovizionarea cu apă a colectivităţilor
(managementul calităţii apei)
 SURSELE NATURALE DE APĂ
• Apa se găseşte în natură într-un circuit continuu...
– apă atmosferică
– apă meteorică
– apa subterană
– apa de suprafaţă
• Rezervele de apă ale globului se găsesc în proporţie de peste 96% în mări şi
oceane şi doar 3% sunt formate din ape dulci

• Sursele naturale de aprovizionare cu apă sunt:

– apele de suprafaţă (râuri, fluvii, lacuri) şi
– apele subterane (ape freatice/de profunzime, cu origine acvifer subteran)
Apele subterane
• calitate corespunzătoare nevoilor omului
• cantitatea este redusă, fiind utilizate mai ales pentru micile colectivităţi
(apa de fântână)
Apele de suprafaţă
- sunt în cantitate suficientă
- calitatea apelor de suprafaţă însă este necorespunzătoare
- se impune tratarea şi dezinfecţia apei folosite de consumator
 SURSELE NATURALE DE APĂ

COMPOZIŢIA NATURALĂ A APEI:

• Gazele (oxigenul, CO2, H2S)

• Substanţele minerale (calciul, sodiul, potasiul, magneziul, manganul,
fierul ş.a., sub formă de cloruri, sulfaţi, azotaţi, carbonaţi, fluoruri)
• Substanţele organice se pot găsi sub formă dizolvată, coloidală sau în
suspensie. Ele provin atât din sol, cât şi din distrugerea organismelor
acvatice şi produşii lor de metabolism.
• Substanţele biogene sunt cele legate de activitatea vitală a
organismelor acvatice. Cele mai frecvente sunt amoniacul, azotiţii, azotaţii
şi fosfaţii sau compuşii ferici.
• Organismele acvatice pot fi vizibile cu ochiul liber, dar cel mai frecvent
apar numai la microscop. Numărul de specii prezente în apă depinde de
caracteristicile biochimice ale apei

• Se caracterizează prin prezenţa de suspensii, subst colorate, duritate,

alcalinitate, reziduu sec
• Apele naturale pot fi dulci (sub 0,1% subst dizolvate), mineralizate sau
salinizate (între 0,1 la 2,5%) şi ape cu salinitate marină (de la 2,5 la 5%) !
1. Sursele naturale de apă
2. Sursele de poluarea apei
3. Influenţa apei poluate asupra sănătăţii
4. Condiţii de potabilitate
5. Aprovizionarea cu apă a colectivităţilor
(managementul calităţii apei)
 SURSELE DE POLUARE A APEI

• Poluare naturală
– precipitaţii abundente, inundaţii, seisme, straturi de sol cu
elemente chimice (Ca, Mg, Mn, Fe, Na) aflate subiacent

• Poluare artificială
– datorată activităţii domestice şi industriale umane
– Poluarea din surse organizate
• din ape reziduale provenite din colectivităţi (ape reziduale
comunale, industriale, zootehnice)
• sunt bine cunoscute, permanente şi controlate
– Poluarea din surse neorganizate
• cu caracter difuz şi accidental
• ex. reziduuri solide depozitate pe maluri, apele de irigaţie cu
suspensii şi îngrăşăminte, utilizări sezoniere prin scăldat sau
pescuit, deversări de reziduuri lichide accidental, reziduuri petroliere
 SURSELE DE POLUARE A APEI

– Poluarea menajeră
– Poluarea industrială
– Poluarea agrozootehnică

• Poluarea apei suferă însă o reducere substanţială faţă de valoarea

sa iniţială, datorită capacităţii sale de autopurificare, ce constă în:
– diluţia poluanţilor în masa apei şi scăderea concentraţiei lor
– sedimentarea elementelor insolubile şi scoaterea lor propriu-zisă
din apă
– degradarea substanţelor organice şi transformarea lor în produşi
minerali cu ajutorul microorganismelor din apă.
 SURSELE DE POLUARE A APEI
• I. Poluarea menajeră este dependentă de numărul populaţiei, rezultând
din utilizarea apei în locuinţe, instituţii publice, spitale, spălătorii, unităţi
alimentare etc.
– conţin în principal materii organice, substanţe chimice utilizate în
gospodărie (detergenţi) şi o mare încărcătură microbiană

• II. Poluarea industrială provine de la diferite intreprinderi industriale, ca

urmare a folosirii apei în scopuri tehnologice sau la salubritate şi/sau la
răcire.
– pot fi bogate în substanţe chimice potenţial toxice şi în substanţe
radioactive

• III. Poluarea agrozootehnică provine de la unităţile de creştere a

animalelor şi zonele agricole, fiind formată din reziduuri animale, produşi
de eroziune a solului, îngrăşăminte naturale sau sintetice, pesticide sau
antibiotice
– încărcare mare în germeni şi substanţe organice, se apropie mai mult
de apele reziduale menajere (pe care le depăşesc semnificativ într-o
proporţie de peste 7 la 1).
1. Sursele naturale de apă
2. Sursele de poluarea apei
3. Influenţa apei poluate asupra sănătăţii
4. Condiţii de potabilitate
5. Aprovizionarea cu apă a colectivităţilor
(managementul calităţii apei)
 INFLUENŢA APEI POLUATE ASUPRA
SĂNĂTĂŢII

• Apa poate influenţa sănătatea populaţiei atât prin

cantitatea, cât mai ales prin calitatea sa !

• În funcţie de caracteristicile sale, apa calitativ

necorespunzătoare utilizată de către populaţie, poate
cauza omului două tipuri diferite de patologie hidrică:
- infecţioasă şi
- neinfecţioasă.
 PATOLOGIA INFECŢIOASĂ TRANSMISĂ
PRIN APĂ (1)

Pentru apariţia unei boli hidrice sunt necesare trei condiţii şi anume:
– existenţa sursei de infecţie (purtător sau bolnav eliminator de agent patogen),
– viabilitatea în apă a germenilor timp suficient pentru producerea bolii şi
– existenţa unei populaţii receptive.

• Cea mai frecventă formă de boală infecţioasă de natură hidrică este

epidemia.
• Principalele caractere ale epidemiilor hidrice sunt:
– caracterul exploziv, cu un număr mare de persoane implicate, într-un timp
relativ scurt
– afectarea persoanelor receptive, care consumă apa contaminată, indiferent
de vârstă, sex sau profesie
– suprapunerea epidemiei pe aria de alimentare cu apă a populaţiei din aceeaşi
sursă (fântână, izvor)
– apariţia epidemiei în orice anotimp, dar cu precădere în sezonul rece (datorită
supravieţuirii mai îndelungate în apă a germenilor patogeni la temperatură
scăzută)
– încetarea episodului epidemic tot atât de brusc cum a şi început, ca urmare a
măsurilor luate.
 PATOLOGIA INFECŢIOASĂ TRANSMISĂ
PRIN APĂ (2)
I. Bolile bacteriene transmise prin apă, cele mai frecvente şi diverse ca etiologie.
– holera (boala bacteriană digestivă transmisă de vibrionul holeric)
– febra tifoidă (produsă de Salmonella typhi, prin dejecte eliminate de persoane
bolnave sau purtătoare)
– dizenteria (produsă de Shigella disenteriae)
– leptospirozele (contaminare "ajutată" de şobolanul de apă sau de porcine şi
bovine, prin dejecte)
– bolile diareice acute (enterocolite acute determinate de coliformii enteropatogeni).
II. Bolile virotice transmise prin apă, sunt mai puţin frecvente în patologia
infecţioasă hidrică şi destul de greu depistabile
– poliomielita
– hepatita virală de tip A
– conjunctivita de bazin (determinată de un adenovirus)
– enteroviroze a căror agenţi sunt rezistenţi în apă
III. Bolile parazitare transmise prin apă se bazează pe rolul pasiv al apei în
transmiterea parazitului de la omul bolnav sau purtător la cel sănătos
– lambliaza sau giardioza (cea mai frecventă parazitoză transmisă prin apă, la copii)
– amibiaza (având ca sursă de infectare omul bolnav, dar şi unele animale
domestice -câinele, porcul- sau sălbatice -şobolanul-)
– tricomoniaza, fascioloza sau schistosomiaza.
Principalul scop al supravegherii calităţii apei de băut pleacă de la o serie de condiţii
microbiologice de potabilitate obligatorii !
 PATOLOGIA NEINFECŢIOASĂ
TRANSMISĂ PRIN APĂ (1)

• este determinată de compoziţia chimică a apei = patologie chimică de

natură hidrică
• cunoaştem mai multe categorii de substanţe care pot acţiona direct sau
indirect asupra sănătăţii consumatorului:
– substanţele minerale din apă (iodul, fluorul, Ca, Mg, Na, Cu, Fe, fenoli)
– substanţele toxice din apă (nitriţii-nitraţii, Pb, Hg, Cd, As, Cd,
pesticidele, detergenţii, cianurile)
– substanţele radioactive din apă (uraniu, thoriu, potasiu).

Substanţele radioactive din apă pot fi de origine naturală sau artificială.

– apa are o radioactivitate naturală conferită de prezenţa sărurilor radioactive de potasiu,
uraniu, thoriu şi altele
– radioactivitatea artificială estedatorată impurificării apei cu substanţe radioactive, folosite
azi din ce în ce mai mult în industrie, medicină, cercetări ştiinţifice, testări nucleare etc.
– impurificarea apei se poate realiza atât prin primirea unor reziduuri solide sau lichide,
care conţin diverşi radionuclizi, cât şi prin căderile radioactive, ca urmare a contaminării
atmosferei
– substanţele radioactive nu suferă nici un proces de neutralizare sau reducere a
concentraţiei iniţiale decât prin diluţie, dar au capacitatea de a se concentra în diferite
organisme acvatice, apoi în cele animale consumate direct de către om.
 PATOLOGIA NEINFECŢIOASĂ
TRANSMISĂ PRIN APĂ – subst. minerale
• a. Caria dentară
– există o strânsă corelaţie între caria dentară şi concentraţia fluorului din apă, cu cât
concentraţia fluorului este mai scăzută, cu atât frecvenţa persoanelor cu carii dentare
este mai mare, iar numărul cariilor la aceeaşi persoană este cu atât mai mare cu cât
vârsta la care apare caria este mai mică.
– o concentraţie de fluor în apă sub 0,5 mg/dm3 favorizează caria dentară
– fluorul din apa de băut este variabil ca proporţie, dar în marea majoritate, pentru Europa,
nu depăşeşte 0,3-0,5 mg/l, iar resorbţia se face dependent de combinaţiile cu alţi ioni, în
proporţie de 80-90%.
– s-a stabilit că doza de fluor din apă trebuie să fie de 1 mg/dm3 pentru prevenţie !
• b.Fluoroza endemică este o afecţiune mai rar întâlnită şi determinată de excesul de fluor
din apă (peste 1,5 mg per litru de apă) – prevenţie prin demineralizare
– simptome: pete pe suprafaţa smalţului dentar, însoţite de creşterea friabilităţii dinţilor care
capătă un aspect de dinţi mâncaţi de molii sau dinţi de fierăstrău.... osteoscleroza sau
osteofluoroza
• c.Guşa endemică
– apariţia guşei endemice este legată de scăderea concentraţiei iodului din apă sub 5
g/dm3
– guşa are un caracter grav, până la forme de cretinism şi surdo-mutitate, la concentraţii
sub 2-3 g/dm3 apă.
• d.Bolile cardiovasculare (etiologie multifactorială cu factori genetici, alimentari, psihici,
metabolici)
– duritatea apei poate influenţa apariţia BCV şi indirect în sensul favorizării dizolvării în apă
a diferitelor oligoelemente = apele moi (sub 5 grade germane de duritate totală)
 PATOLOGIA NEINFECŢIOASĂ
TRANSMISĂ PRIN APĂ – subst. toxice
• sunt diverse şi pot fi substanţe necesare organismului dar care
depăşesc normele admise în apă sau doar subst toxice specifice

• Factorii de care depinde acţiunea toxică a substanţelor chimice din apă sunt:
– concentraţia substanţei (cu cât este mai mare cu atât efectul toxic este
mai crescut)
– solubilitatea substanţei (direct legată de acţiunea sa nocivă)
– stabilitatea substanţei în apă
– prezenţa mai multor substanţe toxice concomitent în apă (şi care pot duce
la potenţarea efectului sau la neutralizare).

Intoxicaţiile prin apă:

– a. intoxicaţia cu nitraţi (CMA=50 mg/L)
– b. intoxicaţia cu plumb (CMA=0,2 mg/L)
– c. intoxicaţia cu mercur (CMA=0,01 mg/L)
– d. Intoxicaţia cu cadmiu (b. Itai-Itai, Japonia, CMA=5 mg/L)
– e. intoxicaţia cu pesticide
– f. intoxicaţia cu detergenţi
 PATOLOGIA NEINFECŢIOASĂ
TRANSMISĂ PRIN APĂ – subst. toxice
a.Intoxicaţia cu nitraţi
• cunoscută sub numele de cianoza infantilă sau methemoglobinemia infantilă
cianotică este o intoxicaţie a organismului produsă printr-un aport crescut de
nitraţi din apa de băut
• afecţiunea se manifestă cu precădere la copiii mici în primul an de viaţă,
alimentaţi artificial (cu apă de fântână)
• pentru profilaxia intoxicaţiei cu nitraţi nu se acceptă o concentraţie mai mare de
50 mg nitraţi/dm3 de apă
• se recomandă ca femeile gravide, cu ocazia prezentării la consultaţiile prenatale
să aducă şi o probă de apă pentru analiza conţinutului în nitraţi.

b.Intoxicaţia cu plumb poate fi produsă prin apă, alături de poluanţii

atmosferici sau alimente
– concentraţia considerată ca toxică este de 0,2 mg Pb/dm3 apă
– Lizereu gingival şi pete albăstrui

c.Intoxicaţia cu mercur este rar întâlnită

– doza toxică se consideră a fi peste 10 g/dm3
1. Sursele naturale de apă
2. Sursele de poluarea apei
3. Influenţa apei poluate asupra sănătăţii
4. Condiţii de potabilitate
5. Aprovizionarea cu apă a colectivităţilor
(managementul calităţii apei)
 CONDIŢII DE POTABILITATE A APEI

• Scopul supravegherii calităţii apei de băut este prevenirea

îmbolnăvirilor datorate consumului de apă, prin depistarea din timp
şi înlăturarea factorilor de risc care ar putea să modifice calitatea
apei şi să afecteze starea de sănătate a consumatorilor.
– standardul de potabilitate este cuprins în Legea privind calitatea
apei potabile nr. 458 din 2002

Condiţiile de potabilitate a apei se impart în mai multe grupe:

- organoleptice (miros, gust)
- fizice (temperatură, turbiditate, culoare, radioactivitate)
- chimice (pH, duritate, cloruri, nitraţi, oxigen dizolvat, clor
rezidual liber, sb. chimice toxice)
- microbiologice (NTG mezofili şi coliformii totali / fecali)
Parametrii indicatori ai apei potabile (Legea 458/2002)
Parametrul/Unitatea de masură Valoarea CMA Metoda de analiză
Aluminiu (μg/l) 200 STAS 6326/90
Amoniu (mg/l) 0,50 STAS 6328/85
STAS 3001/91
Bacterii coliforme (numar/100 ml) 0
ISO 9308-1
nici o modificare
Carbon organic total (COT) SR ISO 8245/95
anormala
Cloruri (mg/l) 250 STAS 3049/88 SR ISO 9297/98

STAS
Clostridium perfringens*4)
0 3001/91
(numar/100 ml)
SRISO 6461-1; 2/98

Clor rezidual liber (mg/l):

0,50
-la intrarea în retea STAS 6364/78
0,25
- la capat de retea

STAS
Conductivitate (μS cm-1 la 200C) 2500 7722/84
SR EN 27888/97

Acceptabilă consumatorilor
Culoare SR ISO 7887/97
si nici o modificare anormală
Duritate totala grade germane minim 5 STAS 3326/76

SR 315/96
Fier (μg/l) 200 STAS86/68
SR ISO 6332/96

Acceptabil
STAS 6324/61
Gust si miros consumatorilor si nici o modificare
SREN 1622/97
anormală

Fluor (mg/l) 1,0 STAS 6673/62

Parametrii indicatori ai apei potabile (Legea 458/2002)
Parametrul/Unitatea de masură Valoarea CMA Metoda de analiză
STAS 3001/91
Numar de colonii la 370C/ml 20
EN ISO 6222
STAS 3001/91
Enterococi fecali şi E. Coli/100 ml 0
EN ISO 9308

STAS 3048/1-77
Nitraţi (mg/l) 50
SR ISO 6060/96

STAS
pH (unităţi de pH) ≥6,5; ≤ 9,5 6325/75
SRISO 10523/97

Sodiu (mg/l) 200

STAS
Substanţe tensioactive Total (μg/l) 200 7576/66
SRISO 7875-1;2/96

Sulfat (mg/l) 250 STAS 3069/87

Pesticide (μg/l 0,50 STAS 12998/91

Turbiditate (UNT) ≤5 STAS 6323/88

Zinc (µg/l) 5000 STAS 6327/81

Tritiu (Bq/l) 100 SRISO 9698/1996

Doza efectiva totală de referinţa (mSv/an) 0,10

Activitatea alfa globală(Bq/l) 0,1 SRISO 9696/1996

Activitatea beta globală (Bq/l) 1 SRISO 9697/1996

1. Sursele naturale de apă
2. Sursele de poluarea apei
3. Influenţa apei poluate asupra sănătăţii
4. Condiţii de potabilitate
5. Aprovizionarea cu apă a colectivităţilor
(managementul calităţii apei)
 APROVIZIONAREA CU APĂ (1)
Aprovizionarea se poate realiza prin două sisteme:
I. Sistemul central (uzina de apă)
II. Sistemul local (apa de fântână)

I. Sistemul central de aprovizionare cu apă

• constă dintr-o reţea care transportă apa sub presiune la consumator (apa de reţea)
• avantaje:
- asigură cantitatea de apă necesară unui număr mare de consumatori
- oferă posibilitatea de tratare a apei,
- permite o bună protecţie a sursei şi instalaţiilor şi un control permanent
asupra calităţii apei
- este superior celui local
- compus din patru sectoare: captarea, tratarea, înmagazinarea şi
distribuţia apei
• Metodele de tratare utilizate în acest scop sunt (fizice, chimice, electrochimice şi
biologice):
- sedimentarea şi/sau coagularea apei
- filtrarea rapidă
+/- demineralizare/mineralizare
- dezinfecţia apei
• Cea mai importantă şi obligatorie este dezinfecţia apei (clor gazos, ozonizare
sau AgNO3) !!
 APROVIZIONAREA CU APĂ (2)
II. Sistemul local de aprovizionare cu apă
• format din instalaţii individuale (apa de fântână)
• dezavantaje:
– nu întotdeauna se poate asigura cantitatea de apă necesară, decât pentru puţine
persoane
– apa nu poate fi tratată
– posibilitatea de control asupra calităţii ei este redusă
• instalaţiile care formează sistemul local de aprovizionare cu apă sunt
izvoarele şi fântânile
• pentru a fi igienică, fântâna trebuie să îndeplinească o serie de condiţii de
amplasare, construcţie şi asanare:
– amplasarea fântânii se va realiza la distanţă faţă de locuinţă şi faţă de orice
sursă posibilă de contaminare (grajd, latrină, platformă de gunoi), cu o zonă de
protecţie pe o rază de 10 m
– adâncimea pânzei de apă folosită să fie mai mare de 4-6 metri
– pereţii să fie impermeabili, fântâna să fie acoperită şi să aibă găleată proprie
– asanarea şi dezinfecţia se fac atunci când este necesar, în timpul unei epidemii
hidrice, după inundaţii sau la cerere
– cantitatea minimă de clor activ necesară dezinfecţiei apei de fântână este de
10 g/m3 de apă.
 APROVIZIONAREA CU APĂ (3)

• Dezinfecţia apei are ca scop distrugerea totală a germenilor patogeni şi

reducerea numărului celor saprofiţi până la condiţiile de potabilitate
• este obligatorie pentru apele de suprafaţă !!
• Se poate obţine cu ajutorul diferitelor procedee, grupate pe două categorii în:
– metode fizice (UV, ultrasunete sau radiaţii ionizante)
– metode chimice (utilizarea clorului, ozonului, argintului ş.a.)
• în dezinfecţia unor volume mari de apă se utilizează cel mai frecvent clorul, fie sub
formă gazoasă fie în soluţie concentrată
• la sursele individuale (fântâni) se folosesc substanţele clorigene (cloramina,
hipocloriţii)
• Aplicare zilnică la apele de suprafaţă şi anuală la cele de adâncime !

• Măsuri de protecţia calităţii apelor:

– respectarea cerinţelor privind protecţia apelor contra poluării
– interzicerea deversării în obiectivele acvatice a apelor reziduale menajere şi industriale
neepurate, care conţin subst toxice
– amplasarea corectă a surselor de poluare
– tratarea apelor reziduale, înainte de deversare în bazinele de apă (epurare mecanică,
decantare, sedimentare a suspensiilor, neutralizare chimică, dezinfecţie)
– epurarea apelor reziduale industriale pirn metode speciale
• Recomandari lectură si
film:

• Masaru Emoto: “Adevarata

putere a apei”
• http://www.damaideparte.ro/?p=589