Arta antică

 Arta antică se referă la diverse tipuri de artă care se aflau

în culturile societăților antice, cum ar fi, China, India, Mesopotamia, Egipt,
Grecia, și Roma.
 În Egipt, dezvoltarea arhitecturii este strîns legată de construcţia oraşelor,
de religie şi de cultul morţilor. Arhitectura este dominată de ideologia
monarhică şi religioasă, de ideea continuării existenţei după moarte. De
aici şi construirea unor cavouri funerare monumentale înzestrate cu
veşminte, podoabe, arme care au aparţinut defunctului, simbolizînd sălaşul
etern al faraonului. Cele mai vechi construcţii funerare, apărute în epoca
predinastică, sînt mastabele, în formă de prisma trapezoidală din piatră sau
cărămidă, înălţată deasupra gropii cu fîntînă, la fundul căreia era depus
corpul celui decedat.
 Un nou tip de monument funerar îl reprezintă piramidele în trepte, zidite,
conform tradiţiei, de vizirul Imhotep pentru faraonul Djoser. Aceste
construcţii reprezintă o suprapunere a mai multor mastabe de diferite
dimensiuni. Umplerea golurilor între trepte a dus la apariţia tipului clasic al
piramidelor care au devenit simbolul civilizaţiei egiptene. Cele mai
cunoscute piramide sînt cele construite la Giseh. Majoritatea
cercetătorilor sînt de părerea că piramidele au fost zidite în calitate de
cavouri pentru faraonii din regatul Vechi: Kheops, Kephren, Mykerinos.
După aceştia dimensiunile piramidelor se micşorează, iar începînd cu
perioada Regatului Mijlociu piramide se construiesc foarte rar.
 În epoca Regatului Nou din cauza jefuitorilor de morminte capătă
răspîndire hipogeele – cavouri regale săpate în stîncă şi compuse din mai
multe încăperi şi coridoare lungi. Intrarea în cavou era decorată cu
basoreliefuri şi statui. Asemenea construcţii funerare se află în Valea
Regilor în apropierea Tebei.
 Monumente de seamă ale arhitecturii egiptene sînt templele, care
impresionează prin proporţiile lor gigantice, compoziţie şi splendoare. S-au
păstrat ruinele templelor construite în cinstea zeului Amon-Ra la Luxor şi
Karnak. Acestea constituie un complex de peste 100 de încăperi spaţioase,
curţi interioare, statui ale zeilor, sfincşi, obeliscuri. Un tip de osebit
reprezintă templele săpate în stîncă. Printre acestea se remarcă templul lui
Ramses al II-lea de la Abu-Simbel. Faţada templului este îndreptată spre
Nil, iar ambele părţi ale intrării se înalţă figurile a patru faraoni-coloşi.
 Plastica egipteană este reprezentată prin statuile şi reliefurile care
înfrumuseţează palatele, cavourile funerare şi templele. Măiestria
meşterilor egipteni este confirmată de piesele din aur şi pietre preţioase
descoperite în mormintele faraonilor, iar picturile înfrumuseţau cavourile
reprezentînd imagini ale faraonilor, zeilor, secvenţe din viaţa de apoi etc.
 În Mesopotamia, arhitectura are un caracter monumental. În sudul Mesopotamiei, lipsit de piatră şi lemn, dar bogat în argilă,
s-a construit din cărămidă nearsă. Edificiile publice şi religioase construite prin alternanţa cărămizilor albastre, albe, verzi,
galbene aveau o înfăţişare deosebită. În Mesopotamia arta era pusă în serviciul regelui şi al templelor. Construcţii
monumentale, care uimeau prin dimensiunile lor, erau templele-turn, numite zigurate. Acestea reprezentau o construcţie
piramidală, constînd dintr-un număr impar de terase din ce în ce mai mici, colorate fiecare în altă culoare cu plăci ceramice.
Ele serveau drept sanctuar astral şi observator astrologic. Cu timpul a luat amploare construcţia palatelor. Zidite din
cărămidă, în oraşele sumeriene şi Babilon, sau din piatră, în Asiria, acestea sînt compuse dintr-o curte interioară pe unde
pătrundea lumina, înconjurată de încăperi ceremoniale, apartamentele suveranului, anexe gospodăreşti şi administrative.O
atenţie deosebită se acordă decoraţiei abundente şi fastuoase a templelor şi palatelor cu reprezentări umane, animale şi
fantastice. Palatele din piatră ale asirienilor erau înconjurate de ziduri înalte cu turnuri, ruinele cărora au ajuns pînă în zilele
noastre. Oraşele erau împrejmuite cu ziduri de apărare, ca zidul dublu de la Uruk (anual 2300 î.Hr.), lung de 9 km cu 800 de
turnuri de apărare. Mesopotamienii erau meşteri iscusiţi în confecţionarea basoreliefurilor, a pieselor decorative, a armelor şi
podoabelor.Cele mai vechi monumente de arhitectură de pe teritoriul Indiei aparţin civilizaţiei Indusului. Aici au fost
descoperite oraşele Harappa şi Mohenjo-Daro care aveau case în două-trei niveluri, străzi pavate, sisteme de alimentare cu
apă şi canalizare, sanctuare, bazine rituale etc. Templele indiene impresionează prin masivitatea lor, abundenţa decoraţiilor
interioare şi exterioare. Se cunosc cîteva tipuri de edificii religioase în această zonă: templele hipogee, stupa, templele din
lemn. Pentru perioada timpurie sînt caracteristice templele săpate în stîncă, cu coloane şi pereţii interiori decoraţi cu imagini.
Începînd cu secolul al III-lea î.Hr. apar monumente de artă budistă, stupele, construite din piatră şi decorate cu numeroase
statui şi basoreliefuri, care oglindesc legendele budiste. În viziunea budiştilor, ele exprimau structura Universului: cupola se
identifica cu bolta cerească, în vîrful construcţiei – simbolul credinţei, incinta cu patru intrări – cele patru părţi ale lumii.
Templele din lemn, sau pagodele, aveau forma unei prisme foarte înalte şi acoperişul ascuţit. Din India acest tip de edificii
religioase a fost preluat de chinezi.
 În China antică dezvoltarea arhitecturii a căpătat amploare în mileniul I î.Hr. Ca materialele de construcţie chinezii au folosit
pe larg lemnul şi cărămida. Templele, pagodele, aveau mai multe etaje cu balustrade şi terase. O construcţie defensivă
impresionantă este Marele zid chinezesc construit în 215 î.Hr. de către 300 000 de oameni mobilizaţi de împăratul Qin
Shihuangdi, în scopul apărării Chinei de «popoarele din nord», care întreprindeau atacuri devastatoare. Avînd lungimea de
circa 2000 km, zidul era atît de gros încît pe el putea merge 7 călăreţi unul lîngă altul. Marele zid a fost restaurat în secolul al
XV-lea căpătînd aspectul actual.
 Arta Greciei şi a Romei
 Contribuţia lumii greceşti la dezvoltarea artei
europene este fundamentală. În strînsă legătură cu
religia, arta a cunoscut în Grecia o evoluţie
înfloritoare, iar secolul al V-lea î.Hr. reprezintă
apogeul acestui proces. Poporul grec însufleţit de
victoriile sale mulţumeşte zeii ridicînd minunate
temple, statui, edificii publice. La zidirea acestor
construcţii se foloseşte piatra şi marmura. Cele mai
frumoase monumente ale arhitecturii greceşti sînt
templele, care nu se asemăna nici cu templele
egiptene, nici cu ziguratele. Templul grecesc este o
construcţie monumentală care adăposteşte doar
statuia zeului şi comorile acestuia, fără a primi în
interior mulţimile de credincioşi. Templul prezintă
linii simple şi armonioase şi se înalţă pe coloane.
După forma şi ornamentarea coloanelor se remarcă
trei ordine: doric, ionic şi corintic. Coloana dorică
este robustă, cu capitelul (partea de sus a coloanei)
aplatizat. În stilul doric a fost construit Partenonul
de pe acropola Atenei consacrată zeiţei Atena,
protectoare a cetăţii, şi sanctuarul lui Apollo din
Delfi.
 Ordinul ionic reprezentă o arhitectură mai rafinată, coloanele devenind mai suple,
ornamentate cu capiteluri cu volute. În acest stil au fost construite Erechteionul dedicat
zeiţei Atena, templul Atenei Nike (Atena Victoria), templul zeiţei Artemis din Efes.
 Ordinul corintic se răspîndeşte la sfîrşitul secolului al V-lea î.Hr., reprezentînd o coloană
zveltă cu caneluri şi capitelul îmbrăcat într-un buchet de frunze. La acest stil se referă templul
lui Zeus Olimpianul de la poalele Acropolei ateniene.
 Construcţiile monumentale capătă o amploare deosebită în perioada lui Pericle, cînd Atena
este înfrumuseţată cu temple şi edificii publice. Sub îndrumarea arhitectului şi sculptorului
Fidias, timp de 20 de ani Atena devine unul din cele mai frumoase oraşe ale lumii.
 La fel ca operele arhitecţilor, cele ale sculptorilor ating perfecţionarea inspirîndu-se din
mitologie şi viaţa cotidiană. Sculptura acestei epoci aduce în centrul atenţiei figura omului
reprezentînd-i frumuseţea fizică şi spirituală. Sculptura greacă produce impresia serenităţii şi
armoniei corpului şi spiritului prin operele marilor artişti.
 Fidias realizează statuia lui Zeus din Olimp, considerată una din minunile antichităţii, şi a zeiţei
Atena Parthenos, lucrate în aur şi fildeş. Grecii au ridicat statui nu numai zeilor, dar şi atleţilor
învingători la Olimpiade. Lucrările în bronz ale lui Myron (Discobolul) şi Policlet (Aruncătorul
de lance (Dorifor) prezintă atleţi în plin efort. Policlet a creat „canonul” artei clasice stabilind
proporţiile ideale ale corpului omenesc.
 În epoca elenistică sculptura se diversifică, figurile prezentînd sentimente umane, fără nuanţe
religioase. Chipuri noi, graţioase sînt sculptate în marmură de Praxitele care creează statuile
Eros, Hermes ţinîndu-l în braţe pe Dionysos, Afrodita din Cnidos. Lisip este maestru în
turnarea bronzului şi în reprezentarea mişcării, realizînd o serie de portrete-busturi ale lui
Alexandru cel Mare, dar şi statui ale zeilor. Scopas, sculptor şi pictor, exprimă prin operele
sale pasiunea, neliniştea şi durerea.
 Ceramica greacă evoluează de la motivele
geometrice, vegetale şi zoomorfe la cele
antropomorfe redînd scene mitologice,
epizoade din Iliada şi Odiseea, pe vasele
pictate în două culori (vase negre cu figuri
umane roşii şi vase roşii cu figuri negre). Arta
grecilor din secolele VI-Vî.Hr., caracterizată
prin respectarea proporţiilor, echilibru,
armonie cu natura, a fost numită clasică. Arta
elenistică în plan artistic se deosebea de
perioada clasică, fiind o sinteză a artei
greceşti şi a celei orientale.
 Un domeniu al artei în care romanii au
înregistrat realizări deosebite a fost
arhitectura, care îşi are rădăcinele în
perioada etruscă, aceasta avea un caracter
urban şi funcţional, fiind supusă utilităţii
publice. Romanii introduc elemente
arhitecturale noi, bolta şi cupola, pe larg
folosite la construcţia edificiilor de mari
dimensiuni.
 Viaţa publică la Roma se concentrează în piaţa centrală,
numită Forum. Aici se construiesc palatul senatului,
edificiile administrative, bazilica, unde se desfăşurau
şedinţele de judecată şi se încheiau afacerile. Urbanismul
roman tinde să concentreze în acelaşi loc toate
elementele necesare vieţii publice, religioase şi politice.
 Toţi împăraţii împodobesc Roma cu foruri
monumentale. În amintirea victoriilor repurtate în
războaie romanii înalţă arcuri de triumf şi columne
monumentale (Columna lui Traian, Columna lui Marcus
Aurelius). Amfiteatrele romane reprezentau construcţii
impunătoare, care cu ocazia spectacolelor publice
adunau mulţimi mari de oameni. Printre acestea
Colosseumul din Roma, unde circa 50 000 de spectatori
veneau să asiste la luptele gladiatorilor.
 Cele mai vechi temple la Roma erau construite după
modelul etrusc, pentru ca în secolele următoare să
apară edificii monumentale din marmură consacrate
zeilor.
 Printre clădirile publice se remarcă termele (băi publice),
unde cetăţenii se adunau pentru a discuta politică şi
filozofie. Construcţii utilitare importante sînt podurile
care întregesc căile de comunicaţie şi apeductele care
aprovizionau de la distanţă oraşele cu apă.
 În sculptura romană domină realismul în executarea
statuilor şi a basoreliefurilor. Dintre toate genurile
romanii au preferat arta portretului, creînd o
impresionantă galerie a persoanelor de vază. Pictura
romană are la bază frescele din Pompei şi Herculanum
realizate în culori vii şi prezentînd scene mitologice. A
evaluat şi arta mozaicului de paviment cu decor
geometric în negru şi alb sau reprezentări umane şi
animale stilizate. Faţă de cea elenistică, pictura romană a
manifestat predilecţie pentru temele narative, istorice
sau cotidiene.
 Ceramica și pictura
 Un alt domeniu important al artei grecești, este și
secțiunea „ceramnică și pictură”. Ceramnica fiind
specifică atei grecești, ea se regăsește în viața de zi cu
zi. Grecii fiind foarte buni meșteșugari realizau obiecte
de ceramnică în număr foarte mare, de bună calitate
dar și ieftine determinând înflorirea negoțului.
Ceramnica era folosită în gospodărie dar, oricare ar fi
fost destinația ei aceasta era întotdeauna pictată.
Datorită faptului că picturile monumentale realizate de
greci nu s-au păstrat până în prezent, ceramnica
pictată constituie singura dovadă a picturii grecești
prezentând asemănări de tehnică și tematică cu
pictura. Atelierele de pictură și ceramnică erau foarte
numeroase iar vasele erau decorate de pictori
renumiți. Întâlnim diverse forme de vase cu destinații
multiple fiind folositoare în
gospodărie(Phitos, Hidra, Crater, Riton, Cupe etc.).
Compozițile pictate pe vase sunt realizate într-o
unitate organică făcând legătura între forma vaselor și
decor. În perioadele de început ale ceramnicii, decorul
pictat era realizat în registre suprapuse pe anumite
zone sau întreaga suprafață a vasului și reprezentau
motive geometrice, florale, zoomorfe și
antropomorfe, cu personaje inspirate din mitologie.
Mai târziu, decorul pictat devine exclusiv figurativ,
realizându-se pe toată suprafața vasului iar subiectele
vor fi luate din legende sau din viața de zi cu zi uneori
fiind însoțite de texte explicative. În funcție de
perioada în care sunt realizate vasele au anumite
caracteristici astfel, în perioada arhaică acestea sunt
pictate cu figuri negre pe fond roșu sau invers, în
perioada clasică întâlnim cele două stiluri, sever și liber
iar în perioada elenistică se practică stilul înflorat.
Exemple pot fi:„Vasele Dypilon”, „Vasul François”,
„Amfora lui Exekias”, „Craterul de la Luvru”,
„Craterul din Orvieto” etc. .
 Pictura monumentală nefiind cunoscută
decât din descrieri și copiile romane mai ales
cele de la Pompei și Herculanum sau prin
intermediul ceramnicii pictate, era folosită
pentru decorarea caselor și mai târziu a
palatelor elenistice. Tehnica de lucru folosită
este similară cu cea a frescei sau
a encausticii aceasta însemnând realizarea
picturilor cu pigmenți de culoare ce sunt
amestecați cu ceară, aceasta conferind
culorilor calități speciale cum ar fi
transluciditatea și luminiozitatea. Exemple pot
fi: „Lupta lui Alexandru cel
Mare cuDarius”(mozaic, copie romană). Pe
lângă pictură întâlnim și mozaicul fiind preferat
pentru strălucirea culorilor. Subiectele sunt
inspirate din legende mitologice sau din viața
coditiană iar compozițile sunt ample cu multe
personaje, încadrate în peisaje sau interioare
cu detalii realiste sugerând profunzimea prin
plasarea personajelor în planuri diferite.
Pictori renumiți se pot
considera: Polignot, Exekias, și Apelles
Arta romană de pe teritoriul
României
 Arhitectura
 În arhitectura daco-geților sunt
cuprinse mai multe tipuri de
construcții, cum ar fi cele
militare, fiind reprezentate de
cetăți, turnuri de pază, fortificații
sau cele civile cum ar fi locuințele
sau depozitele. Ca materiale de
construcție ale acestora, erau
folosite piatra fasonată, bolovanii
sau lemnul. Cetățile erau
construite pe plan neregulat,
având ziduri din piatră, cu turnuri
pătrate și cu una sau mai multe
porți. Exemple pot fi: fortificațiile
de la Costești, Blidaru, Piatra
Roșie, Sarmizegetusa.
 Ceramica  Arta romană în Dacia
 Ceramica daco-geților  O dată cu
avea ca motive de decor, cucerirea Daciei de către
figuri geometrice, romani, s-a înregistrat o
simboluri solare, evoluție de tip superior
schematic stilizate. al societății iar cultura și
Daco-geții nu au folosit arta romană a devenit de
reprezentarea figurativă tip provinci.
pe vasele de ceramnică
motivul fiind conflictul
acestora cu Roma.
Exemple pot fi vasele
descoperite în Munții
orăștie.
 Arhitectura
 În arhitectură, se întâlnesc influențe elenistice
dar și tradiții daco-getice, astfel construcțile
din Dacia nu erau impunătoare sau fastoase,
neavând decorații bogate, iar un caracter
accentuat militar. Orașele erau construite
conform urbanisticii romane, în centrul
acestora înâlnind edificile publice, sanctuarul,
iar de jur împrejur se întâlneau cartierele de
locuințe toate înconjurate de ziduri de
apărare. Exemple de orașe pot fi: Ulpia
Traiana Sarmisegetuza, Adamclisi. În jurul
orașelor se puteau întâlni gospodării izolate
fiecare având o zonă de protecție, turn de
apărare sau două zone: zona locuințelor
stăpânilor și cea sclavilor. Locuințele
stăpânilor conținau camere de locuit și baie.
Separat întâlnim adăposturile sclavilor,
animalelor, ateliere și magazii. Castrul este un
spțiu cu caracter special împărțit în trei zone
importante, zona cazărmii soldaților, zona
locuințelor ofițerilor și zona magazinelor și
depozitelor de alimente. Bazilica, o
construcție formată dintr-o sală rectangulară
ce era împărțită în trei nave inegale
despărțite prin șiruri de arcuri pe coloane.