ENDOCARDITELE

Definitie : Endocarditele sunt boli inflamatorii evolutive

ale endocardului, afectând în principal endocardul valvular.
endocarditele bacteriene: endocardita bacteriană
subacută (lentă) endocardita bacteriană acută (malignă
acută).
Endocarditele nebacteriene:
- endocardite reumatismale, bolile valvulare cronice
(stenoza mitrală, insuficienţa aortică),
- - endocardita trombozantă simplă apare la bolnavii cu
afecţiuni caşectizante cronice (cancer, tuberculoză,
leucemii) şi se caracterizează prin ulceraţii şi vegetaţii
ale endocar-dului şi embolii în sistemul marii circulaţii.
ENDOCARDITELE
ENDOCARDITA BACTERIANĂ

Se caracterizează prin manifestări de septicemie, embolii

periferice şi leziuni ulcerovegetante ale endocardului valvulat
parietal.
Există două principale forme clinice, evolutive:
- endocardita bacteriană subacută (endocardita lentă), cu
evoluţie îndelungată, patogenic secundară, deoarece grefa
septică se constituie pe un endocard anterior lezat (val-
vulopatie dobândită sau congenitală);
- endocardita bacteriană acută (endocardita malignă acută)
cu evoluţie rapidă, patogenic primitivă, deoarece grefa
septică se constituie pe un endocard anterior normal.
ENDOCARDITELE
Patogenie: Se întâlneşte mai ales între 20 şi 40 de
ani, cu toate că nici celelalte vârste nu sunt cruţate.
Cel mai frecvent agent etiologic este Str. viridans
(aproximativ 75%), mai rar enterococul, stafilococul
alb sau auriu, gonococul, pneumococul etc.
Anatomie patologică: leziunile caracteristice
constau în vegetaţii localizate pe valvulele mitrale
sau aortice, alcătuite din hematii, leucocite şi
fibrină. Vegetaţiile conţin microbi, sunt friabile, se
desprind uşor şi provoacă embolii septice în
circulaţia mare (splină, rinichi, creier).
ENDOCARDITELE
Simptomatologie: debutul este aproape totdeauna insidios şi
se caracterizează prin febră neregulată, astenie, paloare,
anorexie şi transpiraţii - semne care apar la un vechi valvular.
Semnul revelator este febra - care persistă un timp îndelungat -
săptămâni şi chiar luni - până ce diagnosticul se precizează.
semne generale toxiinfecţioase: febră neregulată, cu frisoane şi
transpiraţii, astenie marcată, anorexie cu pierdere în greutate,
splină moderat mărită şi dureroasă, dureri musculare şi
articulare;
simptome cardiace: semnele leziunii valvulare pe care s-a grefat
boala; uneori, semne de atingere miocardică (galop, tulburări de
ritm) sau coronariană (crize de angor sau infarct miocardic),
hipotensiune arterială şi agravare sau instalarea insuficienţei
cardiace;
ENDOCARDITELE
manifestări cutanate: paliditate de un galben-
murdar, peteşii, erupţii hemoragice pe membre,
nodozităţi mici şi dureroase roşii-violacee care
apar în pulpa degetelor (noduli Osler),
hipocratism digital;
semne de embolie în arterele membrelor (durere,
paloare, hipotermie şi dispariţia pulsului), în
arterele cerebrale (hemiplegie), în artera
pulmonară (infarct pulmonar) etc.;
semne renale constând în embolii renale
( hematurie) sau leziuni de glomerulonefrită
ENDOCARDITELE
Diagnosticul pozitiv de endocardită lentă este sugerat de o stare
febrilă sau subfebrilă - uneori evidenţiată doar prin termometrizare
din 2 în 2 ore - asociată cu paloare, sufluri organice cardiace
microembolii septice cutanate (noduli Osler), pulmonare (spute
hemoptoice) sau renale (hematurie microscopică), însoţit de
splenomegalie.
Hemoculturi repetate inainte de tratament.
Diagnosticul diferenţial se face în special cu febra dintr-o
cardiopatie valvulară. în acest scop trebuie eliminate afecţiunile
febrile intercurente, mai ales endocardită reumatismală, pentru
care pledează vârsta mai tânără, poliartritele, absenţa
splenomegaliei, a emboliilor şi a hemoculturii pozitive. Tratamentul
de probă cu acid acetilsalicilic, Aminofenazonă dă rezultate bune şi
rapide în diagnosticul diferenţial.
ENDOCARDITELE
Prognosticul este în general rezervat; mai grav la bătrâni, în formele cu
hemoculturi negative, cu leziuni renale severe sau embolii grave.
Profilaxie: deoarece endocardita lentă se grefează de obicei pe o cardiopatie
valvulară sau congenitală, se recomandă ca asanarea focarelor de infecţie
(extracţii dentare, amigdalectomie, intervenţii uro-genitale şi investigaţiile
intracavitare) să se facă sub protecţie de antibiotice: Penicilină, Ampicilina,
Eritromicină, după caz.
Tratamentul trebuie să fie precoce, masiv\şi asociat.
Tratamentul igieno-dietetic constă în repaus la pat, regim hipercaloric, bogat
în proteine şi vitamine (C şi A), dietă săracă în sare (în insuficienţă cardiacă).
Tratamentul etiolgic se bazează pe antibiotice alese după antibiogramă. Se
asociază antibiotice bactericide: Penicilină G, (8 - 16 milioane u/zi),
perenteral sau în perfuzie venoasă continuă, Oxacilină (6 g/zi), Meticilină (8
g/zi), , Cefalotină (8 g/zi), cu Streptomicină (1-2 g/zi), Kanamicină sulfat (1 -
1,5 g/zi), Gentamcină.
ENDOCARDITELE
ENDOCARDITA REUMATISMALĂ
Definiţie: endocardita reumatismală este o endocardita nebacteriană, principala
manifestare a reumatismului articular acut (R.A.A).
. R.A.A. se defineşte ca fiind o "boală care este o urmare a infecţiei cu
streptococi din grupa A, în care se observă una sau mai multe din următoarele
manifestări majore: poliartrită acută mobilă, cardita, coree, noduli subcutanaţi,
eritem marginat.
Anatomie patologică: iniţial apar leziuni conjunctive subendocardiace, urmate
de depuneri succesive de fibrină pe marginea valvelor; leziunile uşoare se pot
vindeca, dar cele severe şi repetate duc la fuziunea comisurilor, cicatrice,
fibrozarea valvulelor şi apariţia de stenoze sau insuficienţe valvulare. La nivelul
miocardului, apare leziunea specifică - granulomul reumatic. Miocardul este
afectat cel mai frecvent, urmat fiind de endocard şi mai rar de pericard.
Simptomatologie: R.A.A. este precedat de o angină sau faringita, însoţită de
febră, leucocitoză şi prezenţa streptococului hemolitic în exsudatul faringian
urmată după 1-3 săptămâni de atacul reumatismal.
ENDOCARDITELE
Diagnosticul bolii se face pe baza criteriilor stabilite de Jones:
prezenţa a două semne majore (cardită, poliartrită, coree,
eritem, marginat, noduli subcutanaţi) sau a unuia major şi a
două minore (antecedente de R.A.A., artralgii, febră,
prelungirea intervalului P - Q pe electrocardiogramă, semne
umorale - V.S.H. accelerată, leucocitoză, proteină C-reactivă -,
evidenţa unei infecţii streptococice în antecedente -angină +
creşterea titrului ASLO sau cultură din exsudat faringian cu
streptococ prezent).
Febra şi poliartrită domină simptomatologia. Poliartrită este
mobilă şi are caracter inflamator, leziunea cardiacă apare
insidios la 8 - 10 zile de la debutul puseului, afectând
endocardul, miocardul şi pericardul, izolat sau împreună.
ENDOCARDITELE
Profilaxia R.A.A. constă în tratamentul continuu cu Penicilină (Moldamin)
Când suntem absolut siguri de cooperarea bolnavului, se recurge la Penicilina V (2
comprimate/zi).
-- amigdalectomia şi se asanează infecţiile de focar, dentare, sub protecţie de Penicilină
(1-2 milioane u.i./zi, i.m., la 6 ore).
Tratament: repausul absolut la pat este obligatoriu. Activitatea se reia după 6
săptămâni când nu a apărut cardita, după 2-3 luni în caz de cardită minimă şi după 3-6
luni (urmate de alte (6-12 luni de activitate redusă), în cazul carditei severe.
Antibioterapia cu Penicilină G (2 milioane u.i./zi, i.m. la 6 ore, timp de 10 zile)
(Ampicilina sau Eritromicină în caz de rezistenţă) este obligatorie. în absenţa carditei,
se instituie tratamentul antiinflamator cu acid acetilsalicilic (6 g/zi), sub protecţie de
antiacide, timp de 2 - 3 luni.
Corticoterapia rămâne tratamentul de elecţie, mai ales în cazurile în care coexistă
cardita, la primul puseu şi în cazurile severe. Se administrează Prednison (1-1,5
mg/kilocorp/zi), doza reducându-se săptămânal din a doua săptămână, iar durata
tratamentului fiind de 8 -12 săptămâni.
Regimul hiposodat, antiacidele şi clorura de potasiu (2 g/zi) sunt mijloace de protecţie.