Flucus (Chiujdea)Iulia-Mihaela

IMMA 3MF181
 Aluminiul este cel
mai rãspândit metal în scoarţa terestrã
, iar printre elemente ocupã locul al
treilea în urma
oxigenului şi siliciului. Împreunã cu
aceste elemente formeazã 82,54 %
din scoarţa terestrã, fiind concenrat în
special în apropierea suprafeţei sale.
 Datoritã activitãţii sale chimice mari,
se gãseşte în naturã numai
sub formã de compuşi.
 Pentru clasificarea aliajelor de aluminiu,
având în vedere marea lor diversitate,
pot fi luate în considerare mai multe
criterii, dintre care douã sunt mai
importante:
 - tehnologiile de obţinere a produselor
 - proprietãţi şi domenii de utilizare.
 Hidrogenul este un gaz ușor inflamabil,
incolor, insipid, inodor, iar în natură se
întâlnește mai ales sub formă
de moleculă diatomică, H2. Hidrogenul este
cel mai ușor element chimic. Etimologic,
cuvântul hidrogen este o combinație a
două cuvinte grecești, având semnificația
de „a face apă”.
 Cea mai importantă (din punct de vedere
economic) metodă de obținere a
hidrogenului este extragerea acestuia din
hidrocarburi. Cea mai mare parte a
hidrogenului obținut în mod industrial
provine din reformarea vaporilor gazelor
naturale.
INTERACTIUNEA HIDROGENULUI CU
ALUMINIUL LICHID
Hidrogenul se gãseşte foarte rar în stare liberã în atmosfera cuptoarelor de
elaborare, deoarece în prezenţa oxigenului el arde cu formare de vapori
de apã. Şi chiar dacã ar exista în stare molecularã, nu s-ar dizolva în metalul lichid,
iar disocierea termicã a lui la presiunea normalã începe abia la 1723 C, deci la
temperaturi mult mai ridicate decât cele practicate la elaborarea aliajelor neferoase
uzuale.
Prin urmare, pentru metalele şi aliajele neferoase lichide, sursa principalã de
hidrogen o constituie umiditatea conţinutã în încãrcãtura metalicã, în fluxuri,
în cãptuşealã şi în combustibil.
Pelicula compactã de oxizi de la suprafaţa aliajului lichid protejeazã într-o
oarecare mãsurã topitura de difuziunea hidrogenului.
Solubilitatea hidrogenului, în afarã de compoziţie şi temperaturã,
este influenţatã şi de conţinutul de oxiopire, iar la solidificare joacã rol de germeni pentru
formarea bulelor (suflurilor). Germinarea suflurilor pe suprafeţe existente depinde de
mai mulţi factori (natura şi forma incluziunilor, netezimea suprafeţei lor, capacitatea de umectare
de cãtre metalul lichid şi de cãtre hidrogen, de prezenţa porilor pe suprafaţa lor etc.).
Ca urmare, conţinuturile totale de hidrogen, din topiturile metalice pe bazã de aluminiu, sunt atât
în funcţie de solubilitatea gazului în aliajul respectiv, în condiţiile termodinamice date,
cât şi în funcţie de concentraţia precum şi forma şi structura incluziunilor nemetalice solide,
prezente în aliajul lichid.
Importanţa, ce se acordã conţinutului de hidrogen din aliajele de aluminiu lichide se explicã prin
faptul cã în timpul solidificãrii aliajelor, hidrogenul se comportã ca orice element de aliere,
supunându-se legii de repartiţie între cele douã faze prezente la solidificare.
În timpul solidificãrii (transformãrii de fazã) solubilitatea hidrogenului se micşoreazã, aproximativ,
de 20 de ori. Cea mai mare parte din hidrogenul ieşit din soluţie se va depune
în microcavitãţile intercristaline determinând apariţia porozitãţilor intercristaline,
cu formã neregulatã.
Degazarea aliajelor neferoase se reduce de fapt
la îndepãrtarea hidrogenului din soluţie,
deoarece, aşa cum s-a arãtat, acesta reprezintã 90...98
% din intreaga cantitate de gaze dizolvate.
Aprecierea calitativã a gradului de saturaţie în
hidrogen a unei topituri se poate efectua cu ajutorul
unor probe tehnologice.
Când proba tehnologicã sau rezultatele
unor mãsurãtori cantitative aratã prezenţa gazelor, se
impune efectuarea operaţiei de degazare. Este
de menţionat cã aceastã operaţie poate fi de câteva ori
mai costisitoare decât mãsurile profilactice şi cele de Aspectul probelor tehnologice
organizare severã a controlului procesului de elaborare în funcţie de conţinutul de
în vederea obţinerii unui conţinut redus de gaze. gaze: a.) conţinut mare de
gaze; b.) conţinut mediu;
c.) conţinut acceptabil.
 Instalaţie pentru
rafinarea complexã a aliajelor
pe bazã de aluminiu: 1 - capac
cu arzãtoare; 2 - camera de
barbotare; 3 - camera de
evacuare; 4 -
perete despãrţitor; 5 - dop
poros;.6 - filtru
Astfel, la degazarea aliajelor de aluminiu procesul poate fi intensificat prin
amestecarea suplimentarã a topiturii metalice, de exemplu cu ajutorul unui câmp
electromagnetic ceea ce contribuie la micşorarea grosimii stratului limitã al vitezei, deci
implicit la creşterea valorii coeficientului de transfer de masã Efectul de amestecare se poate
realiza şi prin modul de introducere a gazului neutru în aliajul lichid.
Acest scop servesc unele tehnologii de degazare apãrute pe plan mondial:- procedeul SNIF,
care pentru introducerea gazului neutru foloseşte duze rotitoare:
- tehnologia de insuflare prin dopuri poroase dispuse tangenţial în peretele oalei în care
se realizeazã degazarea aliajului.
Micşorarea grosimii stratului limitã al vitezei se poate realiza şi prin alegerea adecvatã a
parametrilor de insuflare a gazului neutru prin dopuri poroase dispuse în fundul oalei de
degazare.
În concluzie, în cadrul unei tehnnologii de degazare prin barbotare, singurul parametru
asupra cãruia putem acţiona în vederea creşterii eficienţei degazãrii este diametrul db al
bulelor.
Micşorarea diametrului bulelor determinã, în primul rând, creşterea suprafeţei interfazice,
prin care se produce transferul hidrogenului din topiturã spre interiorul bulelor de gaz neutru.
În prezent rafinarea avansatã a aliajelor neferoase (de aluminiu)
se realizeazã în instalaţii speciale, separate de cuptorul de elaborare şi care asigurã eliminarea
atât a incluziunilor nemetalice solide cât şi a gazelor.
Instalatii industriale
pentru degazarea
aliajelor de aluminiu
 Aparat pentru
determinarea continutului
de hidrogen prin
metoda” primei bule
 Din atmosfera cuptoarelor de elaborare provine, în afarã de
oxigen, şi hidrogenul, care reprezintã 90...98 % din intreaga cantitate de
gaze dizolvate în majoritatea aliajelor neferoase.
 Hidrogenul se gãseşte numai foarte rar în stare liberã în atmosfera
cuptoarelor de elaborare, deoarece în prezenţa oxigenului el arde cu
formare de vapori de apã.
 Solubilitatea hidrogenului, în afarã de compoziţie şi temperaturã,
este influenţatã şi de conţinutul de oxizi insolubili în aliajul lichid.

 Aliajele de aluminiu nerafinate (cu conţinut mare de incluziuni

nemetalice solide) au tendinţa mai mare de adsorbţie a
hidrogenului şi de formare a suflurilor, decât cele rafinate.
 Ca urmare, conţinuturile totale de hidrogen, din topiturile metalice
pe bazã de aluminiu, sunt atât în funcţie de solubilitatea gazului în
aliajul respectiv, în condiţiile termodinamice date,
cât şi în funcţie de concentraţia precum şi forma şi structura
incluziunilor nemetalice solide, prezente în aliajul lichid.