Rolul tehnicilor imagistice

neinvazive in detectarea aderentelor

intra-abdominale

Rezident Chirurgie Generală Savin Cătălin

• Aderentele intra-abdominale post-chirurgical
sunt foarte frecvente
• Acestea genereaza complicatii in timpul
interventiilor chirurgicale ulterioare si pot
cauza dureri cronice abdominale
• Obiectivul acestul review a fost sa investigheze
utilitatea tehnicilor neinvazive in detectarea
aderentelor
• Post-chirurgical exista riscul dezvoltarii
aderentelor intra-abdominale
• Riscul creste in functie de complexitatea
interventiei
• Complicatiile principale cele mai frecvente ale
aderentelor sunt reprezentate de:
• - obstuctia intestinului subtire
• - infertilitate
• - risc crescut de complicatii pentru operatiile
urmatoare
• - durere abdominala cronica
• In acest moment, singura optiune pentru a
confirma suspiciunea adeziunilor intra-
abdomiale este chirurgia exploratorie
• Este preferata chirurgia laparoscopica, fiind
mai putin probabil sa genereze noi aderente
• Dezavantajul principal al laparoscopiei
exploratorii este riscul crescut de leziuni
iatrogene intestinale in cazul prezentei
aderentelor
• In cazul acestei complicatii, necesitatea
conversiei in chirurgie deschisa a fost de 76%
(dupa Van der Voort et all, 2004)
• O data cu dezvoltarea tehnicilor imagistice
non-invazive este justificata investigarea
posibilitatii detectarii aderentelor intra-
abdominale prin ultrasonografie, R.M.N. si C.T.
• Obiectivul acestui review este identificarea si
analiza literaturii curente cu privire la acest
subiect
• Din 25 de studii analizate, 14 studii au putut
constitui intervale de incredere si au putut fi
analizate
• Studiile care au evaluat abilitatea ecografiei de
a identifica prezenta aderentelor intra-
abdominale au aratat o acuratete de 76-100%,
cu o sensibilitate de 21-100% si o specificitate
de 32-100%.
• Studiile cu sensibilitate sub 90%, cat si cele cu
100% au avut intervale de incredere largi

• In general, specificitatea a fost inalta cand

studiile au avut intervale de incredere inguste
• Studiile care examinau utilizarea RMN in
diagnosticul aderentelor au aratat o acuratete
de 72-90%. Sensibilitatea a variat intre 22 si
93% iar specificitatea intre 25 si 93%.
• Unul dintre studii a raportat specificitatea si
sensibilitatea pentru noua zone diferite ale
abdomenului
• Sensibilitatea a variat intre 31 si 75% si
specificitatea intre 65 si 92%. Zonele din
abdomenul inferior au avut cea mai slaba
specificitate
• Un singur studiu a examinat evaluarea C.T. si a
demonstrat o acuratete de 66% cu o
sensibilitate de 63% si o specificitate de 70%.
 Discutii
• In acest review sistematic s-a concluzionat ca
ecografia este cea mai precisa modalitate de
diagnostic a aderentelor intra-abdominale
• 5 din 6 studii cu o populatie mai mare de 100
pacienti au identificat o sensibilitate de 90-
100%. Specificitatea a fost in general mai mare
de 90%
• Studiile RMN nu au aratat o acuratete,
sensibilitate si specificitate la fel de mari ca
ecografia, dar cu rezultate comparabile. In
plus, evaluarea RMN a putut identifica si
aderente intre organe, nu doar intre organe si
peretele abdominal.
• Datele sunt insuficiente pentru a sustine
evaluarea C.T. in diagnosticul aderentelor
intraabdominale.
• Pentru ca aceste tehnici sa fie clinic relevante,
este important ca ele sa poata identifica nu
doar prezenta aderentelor, ci si locatiile
anatomice. Studiile RMN au putut identifica
cu mai multa precizie locatia aderentelor.
 Concluzii
• Ecografia este o metoda precisa de a detecta
adeziunile intre viscere si peretele abdominal.
Este recomandata precautie in interpretarea
rezultatelor in practica clinica, existand variatii
importante intre studii
• RMN-ul a avut de asemenea o precizie inalta de
detectie a aderentelor, si poate identifica si
aderentele dintre organe
• CT-ul nu este recomandat ca metoda diagnostica
in acest moment, fiind necesare studii ulterioare