STERIE MEDEEA ALEXANDRA

IRIMIA IOANA
GUSATU MAGDALENA
 Pe Pământ, circuitul carbonului din natură este format dintr-o
serie de schimburi de substanță, care antrenează carbonul, între
biosferă, atmosferă, hidrosferă și litosferă. Cea mai mare parte a
carbonului din circuit se află sub formă gazoasă, în special ca
dioxid de carbon.
 Între atmosferă și biosferă: plantele în timpul nopții și animalele tot
timpul elimină prin respirație dioxid de carbon. În timpul zilei
plantele asimilează carbonul din CO2 și, cu ajutorul luminii solare,
prin procesul de fotosinteză îl transformă în combinații organice,
eliberând oxigenul. Capacitatea biosferei de a asimila carbonul
este, totuși, limitată.
 Între atmosferă și hidrosferă: CO2 este un gaz relativ solubil în apă
și există un echilibru al concentrației CO2 în apă. Oceanele conțin
dizolvate cantități imense de CO2, care, în caz că echilibrul ar fi
perturbat, ar putea fi eliminate în atmosferă, ducând la o perturbație
climatică extremă. Solubilitatea gazelor în apă descrește pe măsură
ce temperatura apei crește, ca urmare la o încălzire a oceanelor,
eliberarea CO2 în atmosferă este un pericol real.
 Azotul este un component deosebit de important al materiei vii, deoarece intră în alcătuirea
substanţelor proteice.

 Surse de azot:-aerul atmosferic conţine 78% azot (rezervorul principal de azot)
 - solul unde se află sub formă de compuşi.

 Pentru a putea fi utilizat de către plante, azotul atmosferic (N2) trebuie să fie fixat sub formă
de molecule organice. Sub influenţa descărcărilor electrice din atmosferă şi a radiaţiilor
ultraviolete, azotul este oxidat şi rezultă oxizi de azot. Aceştia sunt dizolvaţi de apa de ploaie şi
ajung pe sol sub formă de săruri (azotiţi, azotaţi), acumulându-se în sol, în apele lacurilor şi
mărilor de unde sunt folosiţi de plante.
 La fixarea azotului din atmosferă, un rol important îl au unele metale: fierul, molibdenul,
precum şi unele microoorganisme.
 Azotaţii ajunşi în protoplasma plantelor, trec în corpul animalelor, bacteriile de putrefacţie pun în
libertate azotul sub formă de amoniac. O parte este descompus de bacteriile denitrificatoare
până la azot care se degajă în atmosferă. O altă parte, este descompusă de bacteriile de
denitrificare în doua etape:
 a) bacteriile din genul Nitrosomonas oxidează amoniacul până la acid azotos care se combină
cu diferite săruri şi rezultă azotiţi;
 b) bacteriile din genul Nitrobacter descompun azotiţii până la azotaţi. Acidul azotic formează
săruri cu K, Na, care pot forma zăcăminte de silistră, ce pot fi absorbite de rădacinile plantelor.
 Circuitul azotului este perturbat de poluare.
 Rezervorul principal de fosfor este reprezentat de roci care sunt
spălate de către apele curgătoare ce se varsă în mări şi oceane.
 Plantele iau fosforul din sol o dată cu apa sub formă de fosfaţi de unde
trec în corpul animalelor.
 În urma descompunerii cadavrelor animalelor şi plantelor, fosfaţii
minerali ajung în sol şi sunt preluaţi de rădacinile plantelor.
 Pe fundul mărilor şi oceanelor se depun scheletele animalelor care intră
în alcătuirea unor roci
 sedimentare. Prin intermediul lanţurilor trofice, o parte din fosfor, ajunge
în organismul uman.

 Fitoplancton zooplancton peşte păsări
ihtiofage

 Circuitul fosforului este perturbat de folosirea îngrăşămintelor
chimice cu fosfor care, ajungând în apa lacurilor şi râurilor, contribuie la
eutrofizarea acestora.
 Este un nemetal multivalent răspândit în natură (zăcăminte sau izvoare
sulfuroase). Se găsește și ca element pur, dar mai ales în compuși chimici,
de exemplu sulfați și sulfuri. Este un element esențial în fiziologia
organismelor vii.
 Intră în componența a numeroase substanțe de interes economic: acid
sulfuric, îngrășăminte, praf de pușcă, chibrituri, insecticide, fungicide,
baterii, detergenți, cauciuc vulcanizat, etc. Prezintă o moleculă alcătuită din
8 atomi de sulf, dispuși într-o forma de coroană.
 Alotropie
 Sulful formează mai mult de 30 de alotropi, adică mai mulți decât oricare alt
element. În afară de compusul S8, alții mai sunt cât de cât cunoscuți.
Eliminând un atom de sulf de la acest compus, obținem un altul, S7, care
are o culoare galbenă mai închisă.
 Plantele iau sulful din apă sub forma de sulfaţi organici iar animalele fitofage
îşi procură sulful din plante. Dejecţiile animalelor ajunse în apă se descompun şi
pun în libertate sulful. În apă, cadavrele animalelor şi plantele se descompun sub
influenţa bacteriilor, rezultând hidrogen sulfurat care este transformat de
bacteriile sulfuroase în sulf. Acesta se combină cu compuşi ai fierului şi fosforului.
 Circuitul biogeochimic al sulfului este perturbat de poluare şi eroziunea
solului.
 Oxigenul este un element chimic cu simbolul O și numărul atomic 8. Face parte din grupa calcogenilor
și este un element nemetalic foarte reactiv și un agent oxidant care formează foarte ușor compuși (în
special oxizi) cu majoritatea elementelor.[1] După masă, oxigenul este al treilea cel mai întâlnit element
în univers, după hidrogen și heliu.[2] În condiții normale de temperatură și presiune, doi atomi de oxigen
se leagă pentru a forma dioxigenul, o moleculă diatomică incoloră, inodoră și insipidă, cu formula O
2.
 Oxigenul este cel mai abundent element chimic, după masă, în biosfera, atmosfera, hidrosfera și
litosfera Pământului. Oxigenul este al treilea cel mai răspândit element chimic din univers, după
hidrogen și heliu.[2] Aproximativ 0,9% din masa Soarelui este oxigen [5], element care constituie 49,2%
din masa scoarței terestre,[6] și este și componentul major al oceanelor planetare (88,8% din masa lor).[5]
Oxigenul gazos este al doilea cel mai răspândit component din atmosfera Pământului, deoarece
reprezintă 20,8% din volumul său și 23,1% din masa sa (câteva 1015 tone).[5][61][f] Pământul este o
excepție printre planetele din Sistemul Solar, având o astfel de concentrație ridicată de oxigen gazos în
atmosfera sa; de exemplu, Marte (cu 0,1% O2 din volum) și Venus au concentrații mult mai mici. Totuși,
O2 din jurul acestor planete este produs exclusiv prin reacția suferită de moleculele care conțin oxigen -
cum ar fi dioxidul de carbon-, în urma impactului radiațiilor ultraviolete.
 Concentrația neobișnuită de oxigen gazos de pe Pământ este rezultatul ciclului oxigenului. Acest ciclu
biogeochimic descrie circulația oxigenului în cadrul și între cele trei mai rezerve ale planetei Pământ:
atmosfera, biosfera și litosfera. Factorul de mișcare cel mai important în acest ciclu este fotosinteza,
care este responsabilă pentru atmosfera modernă a Pământului. Fotosinteza eliberează oxigenului
înapoi în atmosferă, în timp ce procese ca respirația sau descompunerea îl elimină. În echilibrul actual,
într-un an producția și consumul are loc într-un raport aproximat la 1/2000 din totalitatea oxigenului
atmosferic.[62]
 Apa rece conține mai mult O
2 dizolvat.
 Oxigenul necombinat de asemenea este răspândit în soluție în masele de apă prezente pe