ROLUL  IMPLICARII 

FAMILIEI ÎN EDUCAŢIA 
SI REUSITA COPIILOR

PROF. PSIHOPEDAGOG  LAIOS ILDIKO
SCOALA GIMNAZIALA SPECIALA
                       VISEU DE SUS
 CE ESTE EDUCAŢIA?
Educaţia are drept scop să dea sufletului şi 
corpului întreaga frumuseţe si perfecţiune de 
care sunt susceptibile. (PLATON)

Educaţia
  un proces al cărui scop esenţial este de a uşura o 
anumită modificare de comportament 

  nu este un proces de care este responsabilă în 
mod exclusiv şcoala, este un proces al cărui 
succes depinde de colaborarea familie –şcoală
 ,,Şcoala,
 pentru a da roade,
 are nevoie de sprijinul conştient 
şi de colaborarea părinţilor.
 Educaţia
 dată în şcoală
 se dovedeşte a fi muncă irosită şi ineficace, 
dacă
 familia
 e ostilă şi indiferentă” 
                                                                                    
                   H.H.STERN
 FAMILIA –PRIMA ŞCOALĂ A 
COPILULUI
PĂRINŢII ­  PRIMII PROFESORI ŞI 
PERMANENŢI AI COPILULUI 

 asigură satisfacerea nevoilor primare (hrană, 
îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice etc.);

 asigură un climat familial afectiv şi moral 
sentimentul de siguranta şi securitate socială 
necesar formării şi emancipării personalităţii 
acestuia;

 reprezintă un exemplu pentru copil.
A EDUCA UN COPIL,  ÎNSEAMNĂ :

 să­i oferi un climat familial 
corespunzator ;

 să înveţi cum să actualizezi 
potenţialul copilului;

 să­l ajuti să se dezvolte armonios în 
mediul sau familial şi psihosocial 
de viaţă.
 FAMILII CARE REPREZINTĂ 
UN BUN MEDIU EDUCATIV
 Existenţa relaţiilor de înţelegere, respect, 
întrajutorare între membrii;

 Autoritate exigentă a părinţilor îmbinată cu 
respect;

 Situaţie economică bună.
 FAMILII CARE NU REPREZINTĂ 
UN BUN MEDIU DE EDUCAŢIE
 Familia descompusă în urma unui divorţ sau a 
unui deces, condiţiile de viaţă a copilului orfan 
de un părinte depinde de puterea de dragoste a 
acesteia;
 Familia reconstituită­recăsătorită;

 Violenţa în familie;

 Certuri şi neînţelegeri;

 Divergenţe între părinţi privitor la măsurile 
luate de un părinte  asupra copilului ;
 Părinţi care mint, fură, înjură, în această 
situaţie copilul imită comportamentul 
părinţilor.
 PAŞI ÎN EDUCAŢIE

1. să­l iubeşti şi să manifeşti dorinţa de a­l cunoaşte, să stii care­i sunt 
trebuinţele, interesele, succesele, insuccesele, sentimentele;

2. să înveţi legile creşterii fizice şi mentale; 

3. să treci de la o educatie autoritara la o educatie mai permisiva bazata pe 
adaptarea la realitate prin a deveni prietenul copilului tau;

4. să înveti că în timp ce reactionezi emoţional atunci când greşeste, nu este 
suficient, si că este necesar să priveşti şi soluţiile alternative la problemă; 

5. să te implici în educaţia copilului tău, acordă­ţi timpul necesar! … 

6. să­ l ajuţi să­si ia lecţia din experienţele sale de viată şi nu insista doar în 
a­l învinovăţi atunci când greşeste. Vorbeşte­i şi despre caliatăţile sale, 
despre reuşitele sale!

7.învaţă­l să experimenteze mental comportamentul şi să vadă consecinţele 
punerii lui în practică, să­şi autoevalueze conduita!
 TREBUIE SĂ ÎNVĂŢAŢI CA SI PARINTI:
 care sunt nevoile copiilor;

 să ascultaţi, astfel încât copii să vrea 
să stea de vorbă cu voi;

  ce şi cum să întrebaţi, pentru ca ei să 
vrea să colaboreze;

 cum să le acordaţi o libertate mai 
mare, păstrând in acelaşi timp 
controlul.
CELE CINCI MESAJE ALE EDUCAŢIEI 
POZITIVE:
1. E normal să fii altfel decât ceilalţi.
 Fiecare copil  este unic. 
 Înţelegerea diferenţelor ne ajută să ne înţelegem şi să ne 
sprijinim copiii mai bine.
 Fiecare generaţie este diferită. Dacă părinţii adoptă o 
atitudine care acceptă diferenţele, copiii, când ajung la 
adolescenţă, nu se vor aştepta să fie respinşi fiindcă 
gândesc în mod diferit
 Părintele îşi demonstrează iubirea în primul rând prin 
felul în care poartă de grijă copilului şi prin încredere. 
 Grija părintească este bunăvoinţa de a fi prezent când copiii 
au nevoie de tine.
 Încrederea este conştiinţa şi convingerea că au capacitatea 
de a reuşi şi de a învăţa din propriile greşeli.
 Având permisiunea
 de a fi diferiţi de ceilalţi,
 copiii devin capabili 
să descopere, 
să aprecieze
 şi să­şi dezvolte potenţialul 
interior unic.
 2. E NORMAL SĂ FACI GREŞELI.

 Dacă am făcut ceva rău, nu sunt rău, pentru că 
toţi copiii fac greşeli. 
 N­am ştiut cum să fac mai bine.

 Fac şi o mulţime de lucruri bune.

 Acum pot să învăţ din greşeli şi altădată să fac 
mai bine.
 Pot să mă corectez sau să mă revanşez.

 Mi­am dat toată silinţa. Şi ceilalţi greşesc şi nu 
sunt răi.
 Voi învăţa şi în curând o să fiu suficient de bun.

 Îmi recunosc greşeala şi în viitor o pot corecta.
 O bună regulă: pentru fiecare greşeală pe care o 
face un copil, găsiţi trei lucruri bune sau corecte 
pe care le­a făcut.
 În locul criticii, daţi­le copiilor o îndrumare, vă 
concentraţi asupra reuşitei şi nu asupra greşelii.

COPIII
 ÎNVAŢĂ SĂ SE IUBEASCĂ
 DIN MODUL ÎN CARE SUNT TRATAŢI DE 
CĂTRE PĂRINŢI
 ŞI DIN MODUL ÎN CARE ACEŞTIA DIN 
URMĂ REACŢIONEAZĂ FAŢĂ DE 
GREŞELILE LOR.
 Având permisiunea
de a greşi, 
copiii devin capabili 
să se autocorecteze, 
să înveţe din propriile 
greşeli 
şi să obţină succese
 mai mari.
 3.E NORMAL SĂ­ŢI EXPRIMI 
SENTIMENTELE NEGATIVE.
 Toţi copiii trăiesc emoţii negative

 Acuzarea şi pedepsirea copiilor pe motiv că­şi 
exprimă supărarea le înăbuşă pasiunile şi le 
înfrânge voinţa.
  Comunicarea empatiei ­  să aibă sentimentul că 
le înţelegeţi punctul de vedere

 Empatia este acel buton magic, care le 
permite copiilor să vă accepte încurajarea 
 Având permisiunea
 de a­şi exprima 
sentimentele negative,
 copiii învaţă să­şi 
controleze emoţiile 
şi să­şi dezvolte conştiinţa 
de sine.
4. E NORMAL SĂ SPUI “NU”
 Capacitatea de a te împotrivi autorităţii stă 
la baza unei personalităţi adevărate şi 
pozitive.

 A­i lăsa pe copii să spună „nu”, înseamnă a le da 
drum liber să­şi exprime sentimentele, să 
descopere ce vor şi apoi să negocieze. Nu 
înseamnă că veţi face întotdeauna aşa cum vor ei.

Copiii nu sunt niciodată răi,
 doar
 scăpaţi de sub control.
 Având permisiunea
 de a se opune,
 copiii devin capabili 
să­şi exerseze voinţa şi să­şi construiască
 o personalitate reală şi pozitivă. 
Aceasta trezeşte 
dorinţa naturală a copilului 
de a coopera
 şi de a fi îndrumat de părinţi.
 Învăţând cum să conducă
 rezistenţa copiilor lor,
 părinţii îşi păstrează controlul,
 acordându­le în acelaşi timp o libertate sporită. 
4. E NORMAL SĂ VREI MAI MULT.
 Copiii devin răsfăţaţi nu fiindcă vor mai mult, ci 
fiindcă părinţii încetează să vrea mai mult 
pentru ei înşişi. 
 Hrănirea voinţei unui copil îi va menţine viu 
entuziasmul pentru viaţă, pentru iubire, pentru 
învăţătură şi pentru creştere.

 Dacă nu ceri, nu primeşti, dar, dacă ceri, nu 
înseamnă că primeşti întotdeauna.

 Când înveţi să amâni primirea unei răsplăţi, 
înveţi să fii fericit chiar dacă nu primeşti 
imediat ceea ce vrei.
 ZECE MODALITĂŢI DE A SPUNE „NU”:

Nu, în momentul acesta sunt ocupat...
Nu, acum am alte planuri...
Nu, dar poate altădată...
Nu, acum am altceva de făcut...
Nu, asta avem de făcut...
Nu, acum vreau să...
Nu, acum este vremea să...
Nu, planul ete următorul...
Nu, acum am nevoie să fiu puţin singur...
 
 E normal să spui „nu”, dar nu uita că 
mama şi tata sunt şefii (au ultimul cuvânt).
 Având permisiunea 
de a vrea mai mult,
 copiii dobândesc
 sentimentul că ştiu ce merită
şi capacitatea de a amâna o 
recompensă.
 Ei sunt capabili să vrea mai mult 
dar, cu toate acestea,
 sunt fericiţi cu ceea ce au.
 Învăţând să accepte şi să înţeleagă limitele 
impuse de părinţi şi de lume, copiii învaţă 
deprinderi esenţiale de viaţă ca:
  iertarea,
  capacitatea de a amâna primirea răsplăţii,
  acceptarea,
  cooperarea,
  creativitatea
  compasiunea,
  curajul,
  perseverenţa,
  autocorecţia, 
 preţuirea de sine,
  independenţa,
  abilitatea de a se orienta singuri.
 Copiii nu învaţă să ierte, dacă nu există 
cineva care să ierte.
 Copiii nu învaţă să­şi dezvolte răbdarea 
sau să amâne primirea unei răsplate, dacă 
totul le vine de­a gata, imediat ce doresc 
ceva.
 Copiii nu învaţă să­şi accepte 
imperfecţiunile, dacă toată lumea din jur 
este perfectă.
 Copiii nu învaţă să coopereze, dacă 
întotdeauna totul merge aşa cum vor ei.
 Copiii nu învaţă să fie creativi, dacă 
nu sunt lăsaţi să facă nimic.
 Copiii nu învaţă ce este mila şi 
respectul, dacă nu simt şi ei durere.
 Copiii nu învaţă să fie curajoşi şi 
optimişti, dacă nu se confruntă cu 
greul.
 Copiii nu învaţă să se corecteze 
singuri, dacă nu au dificultăţi, 
eşecuri, sau nu fac greşeli.
 Copiii nu învaţă să se conducă singuri, 
dacă nu au ocazia să reziste unei 
autorităţi şi / sau dacă nu obţin ceea ce 
vor.
 Copiii nu­şi pot dezvolta perseverenţa şi 
puterea, dacă totul este uşor.
 Copiii nu­şi pot dezvolta independenţa, 
dacă nu trec prin experienţa excluderii 
sau a respingerii.
 Niciodată nu este prea târziu să fiţi părinţi 
buni şi să inspiraţi cooperare copiilor 
voştri. 
 
 CONCLUZIE
Implicarea părinţilor în educaţia copiilor 
poate preveni sau elimina dificultăţi 
inerente în viaţa unei şcoli.
 
Împreună, părinţii, copiii şi profesorii pot 
face din şcoală un loc plăcut, un mediu 
bazat pe încredere, comunicare, respect şi 
flexibilitate.