Pentru a se asigura obiectul consumului,

trebuie sa existe productie. Aceasta se realizeaza

de catre producator. Bunurile economice si
serviciile obtinute din activitatile organizate de
producator sunt oferite consumatorului.
In acest sens, spunem ca producatorul este
purtatorul ofertei.
Producatorul isi desfasoara activitatea intr-
un cadru organizat, creandu-si conditiile necesare,
isi procura unelte, instalatii, materii prime,
materiale, etc. si angajeaza lucratorii. Relevam
astfel ca activitatea de creare a bunurilor
economice are loc intr-o firma sau intreprindere.
 Intreprinderea este o unitate economica cu un anumit
specific in activitate, un mob propriu de organizare si functionare a
capacitatii de a produce bunuri economice.
Scopul producatorului este maximizarea profitului, si de
aceea firma are caracter comercial, care se realizeaza prin actiuni
purtate concomitent in doua sensuri: aprovizionarea, adica
asigurarea factorilor de productie sau, mai general spus, asigurarea
resurselor necesare, ceea ce in raport cu firma insasi reprezinta
intrari, si vanzarea bunurilor obtinute din activitatea depusa, prin
care trebuie sa-si recupereze cheltuielile facute si sa obtina castig,
ceea ce reprezinta iesirile.
Totalitatea elementelor de care firmele au nevoie pentru a
produce bunuri economice poarta numele de factori de productie.
Factorii de productie sunt de fapt resurse atrase si utilizate
pentru a produce bunuri economice.
Bunurile produse reprezinta, la randul lor, resurse prin care se
satisfac in mod direct nevoi individuale si colective ale oamenilor
sau sunt utilizate ca factori de productie pentru a obtine alte bunuri
Factorii de productie si resursele sunt asadar intr-o interactiune
 Factorii de productie participa in activitatea
economica atat cantitativ, cat si calitativ. Cand
volumul productiei, sporeste, in principal prin
folosirea unor cantitati mai marei de factori de
productie, cresterea economica realizata este de
tip extensiv. Dar daca volumul productiei creste,
prin folosirea unor factori de productie de mai
buna calitate, cresterea economica este de tip
intensiv.
 In conditiile contemporane, in economia de piata,
economisirea si imbunatatirea factorilor de productie constituie
preocupari majore pentru orice producator. Rezolvarea acestor
probleme se impune, deoarece nevoile au caracter nelimitat, pe
cand resursele sunt limitate, sporesc exigentele cu privire la
calitatea bunurilor economice, se acorda o atentie mai mare
problemelor legate de poluare, se manifesta o tendinta de
scumpire a factorilor de productie, si sporesc dificultatile legate de
accesul la ei.
Initial s-a considerat ca exista numai doi factori de productie:
munca si natura. Ulterior s-au inclus si utilajele, cladirile,
informatia, tehnica, cunostintele de management, marketing, etc.,
astfel incat numarul acestora a ajuns la 19-20 de factori. Totusi, in
baza trasaturilor comune, acestia pot fi grupati in trei categorii:
munca, natura si capitalul.
 Munca reprezinta o activitate constienta specific umana, cu
un anumit scop, prin care omul isi defineste interesele si cauta
mijloacele necesare atingerii obiectivului propus.
Munca il defineste pe om si reprezinta pentru el o actiune
creatoare. In procesul muncii omul isi foloseste aptitudinile,
experienta si cunostintele pe care le poseda. Muncind, omul depune
atat un efort intelectual, cat si unul fizic – pe masura dezvoltarii
tehnicii, tehnologiei, asistam la o scadere a ponderii efortului fizic
in favoarea efortului intelectual – valorificandu-si toate capacitatile
de transformare si creatie. Munca reprezinta astfel factorul activ si
determinant al productiei, al activitatii economice in general.
Istoria dezvoltarii societatii este istoria dezvoltarii procesului
de munca, a cresterii rodniciei sale, a rezultatelor obinute, atat
cantitativ, cat si calitativ, ceea ce a determinat tendinta obiectiva de
reducere a duratei muncii.
Cand analizam factorul munca, trebuie sa luam in considerare
faptul ca nu toti oamenii muncesc: unii nu pot (handicapati, minori
batrani), unii nu doresc, iar altii nu-si gasesc loc de munca (someri).
 Natura ca factor de productie subsumeaza pamantul,
apa, resursele minerale si cosmice (lumina, caldura) la care
omul face apel pentru a produce si pe care le influenteaza prin
munca. Astfel, natura furnizeaza individului materia,
substanta, precum si principalele forme de energie primara.
Din acest motiv, in economie termenii de “natura” si
“pamant” sunt sinonime.
In cadrul acestui factor, se detaseaza pamantul, care din
punct de vedere economic include si apa. Acesta este un factor
de productie deosebit de restrictiv, pentru ca este limitat, si
totodata, degradabil, atat prin poluare cat si prin exploatare
nerationala. Refacerea sa este posibila daca se recurge la
tehnologii sofisticate, dar acest proces este lent si foarte
costisitor. Este factor de productie principal in agricultura,
pomicultura, silvicultura, dar intervine in orice activitate
economica, cel putin in ipostaza de suport fizic necesar
desfasurarii activitatii economice.
 Capitalul ca factor de productie reprezinta ansamblul bunurilor produse prin
munca si utilizate pentru obtinerea altor bunuri sau servicii economice destinate
vanzarii.
Prin natura lor, bunurile care formeaza capitalul servesc in activitatea economica
la care participa impreauna cu ceilalti factori de productie, contribuind la satisfacerea
trebuintelor sociale prin intermediul bunurilor produse. Pentru ca servesc activitati
economice din care se obtin alte bunuri si servicii, elementele care formeaza factorul de
productie capital mai sunt numite capital tehnic sau bunuri/mijloace de productie.
Capitalul tehnic este factor de productie derivat deoarece rezulta din interactiunea
factorilor de productie primari – munca si natura.
In activitatea economica, componentele capitalului tehnic se comporta in mod
diferit, indeplinesc functii diverse, se pot clasifica dupa mai multe criterii. Pentru
analiza economica prezinta importanta speciala impartirea in capital fix si capital
circulant, clasificare care are la baza modul in care participa la activitatea economica,
cum se consuma si se inlocuiesc elementele capitalului tehnic.
si de alte fenomene tehnico-economice si naturale care ii determina uzura.
 Capitalul fix este acea parte a capitalului formata din
bunuri care participa la mai multe procese/cicluri de productie ,
se consuma treptat, si se inlocuiesc dupa mai multi ani de utilizare
(ex: cladiri, utilaje, instalatii, masini, unelte, calculatoare). In
decursul activitatii economice, capitalul fix se consuma, dar este
afectat

Uzura reprezinta deprecierea capitalului fix care, sub

forma valorica, imbraca forma de amortizare. Uzura se intalneste
sub forma uzurii fizice – deteriorarea calitatilor functionale ca
urmare a utilizarii si conditiilor de mediu (umiditate, presiune) –
si morale – aparitia involuntara a unor factori superiori calitativi
si/sau mai ieftini.
 În economia de piata, întreprinderea este o unitate
economica, cu
o existenta statuata juridic si deplina autonomie decizionala, care
produce bunuri materiale si presteaza servicii pe baze comerciale -
lucrative. În teoria producatorului, întreprinderea apare drept cadru
de combinare ºi transformare a factori 12212u2019m lor de producþie în
rezultate
finale. Exista o mare diversitate de întreprinderi: a) dupa obiectivul
urmarit în activitate: întreprinderi cu scop lucrativ si nonlucrativ;
b) dupa forma de proprietate: întreprinderi private, publice si
mixte;
c) dupa regimul juridic de organizare si functionare: regii,
companii si
diferite variante de societati comerciale; d) dupa dimensiunea lor:
întreprinderi mari, mici si mijlocii.
Analizata ca agent economic producator ce urmareste ca scop
principal obtinerea profitului, întreprinderea este numita firmã de
afaceri.
 Initial, firma de afaceri a functionat ca firma (clasica), care
presupune
existenta unei persoane cu o pozitie-cheie, si anume proprietarul,
patronul
sau antreprenorul, care îsi investeste capitalul în speranta unui profit cât
mai
mare, asumându-si functia de conducere a propriei afaceri. În prezent,
cea
mai mare parte a activitatii economice se desfasoara însa în firme
manageriale, care marcheaza separarea managerului fata de proprietate
prin
profesionalizarea actului conducerii. Cea mai reprezentativa firma
manageriala este societatea pe actiuni. În România, potrivit prevederilor
legale, firmele se împart în doua categorii principale: regii autonome,
întâlnite în ramurile strategice ale economiei nationale (industria de
armament, exploatarea minelor si a gazelor naturale, posta si
transporturile
feroviare), si societãþi comerciale, care au urmatoarele forme: societatea în
nume colectiv, societatea în comandita simpla, societatea în comandita pe
actiuni, societatea pe actiuni, societatea cu raspundere limitata.
 Pentru a produce bunuri destinate consumului,
întreprinzatorii
îsi procura factori de productie. Resursele economice atrase
în
circuitul economic, aflate în miscare ca fluxuri, constituie
factori de
productie. În general, se considera ca la producerea bunurilor
participã trei factori: munca, natura (pãmântul) si capitalul.
Acestor
factori clasici li se pot adauga si: întreprinderea
(antreprenoriatul),
progresul tehnic, inovaþia ºi resursele informaþionale.