Problema

recunoașterii unirii
Basarabiei, Bucovinei
z
și Transilvaniei cu
România
Butucel Radu
z
După încheierea Mareului Război, Conferința de Pace
de la Paris a recunoscut dreptul popoarelor la
autodeterminare.

Prin tratatele semnate cu Austria (Saint Germain en

Laye, 10 septembrie 1920), cu Bulgaria (Neuilly sur
Seine, 29 noiembrie 1919) şi cu Ungaria (Trianon, 4
iunie 1920) sunt recunoscute de către comunitatea
internaţională drepturile imprescriptibile ale statului
român asupra Bucovinei, Dobrogei întregi şi
Transilvaniei, iar prin tratatul de la Sčvres, din 10 august
1920, se fixează graniţa în Banat.
z
Recunoaşterea internaţională a Unirii
Basarabiei cu România

 Recunoaşterea internaţională a actului unirii de la 27 martie/ 9

aprilie 1918 a fost urmarea unui proces laborios şi de lungă
durată, o adevărată „bătălie diplomatică, fiind consacrată în
drept de abia în ultima etapă a Conferinţei de Pace. Deoarece,
spre deosebire de Austro-Ungaria şi Bulgaria, Rusia ţaristă
făcuse parte din puterile Antantei, alături de care România
luptase din august 1916 și din cadrul careia trebuia eliberată și
unită cu patria mamă Basarabia.
z
 Prima dezbatere a problemei Basarabiei a fost la data de 8 februarie 1919, în cadrul Comisie pentru
z Afacerile Română și Iugoslavă. Aceasta s-a pronunțat “temporar, în favoarea reunirii Basarabiei cu
România”. Decizia luată pe baza acestor discuții a fost recunoașterea provizorie a unirii Basarabiei cu
România.

 La 22 februarie 1919, Comisia pentru Afacerele Române, a ascultat punctul de vedere a lui Ion I.C.
Brăteanu. Acesta a demonstrat că românii reprezentau majoritatea evidentă a populației, adică două
treimi. Restul, arăta Bratianu, erau minoritățile care se divizauîn trei grupuri: germanii și bulgarii, care
fusese colonizați recent în sudul provinciei și rutenii în nord.

 Prima problemă majoră a apărut la 8 mai 1919, când recomandările Comisiei au fost prezentate
Consiliului miniştrilor de externe ai puterilor aliate de la Paris. Deşi anterior experţii americani fuseseră de
acord, secretarul de stat al S.U.A., R. Lansing, a blocat acceptarea unanimă a raportului. Şeful diplomaţiei
americane a argumentat că nu se pot aduce modificări asupra teritoriului unui stat cu care puterile
reprezentate n-au fost în război, şi că, în plus, pentru orice modificare trebuie obţinut consimţămîntul
guvernului rus. Deoarece situaţia în Rusia era extrem de tulbure, Lansing a repetat observaţia
preşedintelui Wilson cu privire la posibilitatea recunoaşterii regimului amiralului Kolceak.

 Atitudinea americanilor se explică şi printr-o intensă propagandă antiromânească a emigraţiei ruse din
Franţa. Organizaţi într-o „Conferinţă politică rusă”, unii dintre foştii membrii marcanţi ai Vechiului Regim,
profitând şi de bunele relaţii pe care le aveau în mediile politice occidentale, au susţinut că toate
problemele care priveau teritoriile Imperiului Rus în limitele anului 1914, cu excepţia Poloniei, nu puteau fi
rezolvate fără consimţămîntul poporului rus. Aceştia împreună cu un aşa-numit „Comitet de salvare a
Basarabiei de sub jugul românesc”, ce funcţiona la Odessa, au complicat nepermis de mult recunoaşterea
diplomatică a actului de la 27 martie 1918. Atît de mult încît unul dintre delegaţii români la Paris, I.
Pelivan, afirma într-o scrisoare din 2 iunie 1919 că „nimeni din delegaţia noastră, nici chiar însuşi
Brătianu, nu ştie ce va fi cu Basarabia”.
 Peste o lună de zile, problema frontierelor orientale ale României a fost discutată
z
în cadrul Consiliului Suprem, unde au fost invitaţi să-şi susţină cauza I.I.C.
Brătianu şi reprezentantul „guvernului” Kolceak, Maklakov. Şeful delegaţiei
româneşti a argumentat că „Basarabia este o ţară completamente românească.
Numai aristocraţii ruşi şi bolşevicii sunt nemulţumiţi de reforma agrară şi de
dominaţia română” şi a respins ideea organizării unui plebiscit în Basarabia, idee
susţinută de R. Lansing.

 După o lungă şi complicată tergiversare, unirea Basarabiei cu România a fost

recunoscută de jure prin Tratatul semnat la Paris, în ziua de 28 octombrie 1920,
între Franţa, Imperiul Britanic, Italia şi Japonia pe de o parte şi România, pe de
altă parte. Cuprinzând un preambul şi nouă articole, textul tratatului, după ce
repeta motivaţiile din Hotărîrea din 3 martie 1920, stipula, în primul articol, că
„Înaltele Părţi Contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra
teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră,
cursul Nistrului de la gura sa până la punctul unde este tăiat de vechiul hotar
dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest vechi hotar”. Următoarele articole precizau
modalităţile de stabilire a frontierei pe teren, respectarea drepturilor minorităţilor,
modalităţile de dobândire şi renunţare la cetăţenia română, trecerea gurii Chiliei
sub jurisdicţia Comisiei Europene a Dunării şi asumarea de către România a părţii
proporţionale ce revine Basarabiei din datoria publică a Rusiei, precum şi din
celelalte angajamente financiare ale statului rus.
z
z
RECUNOAȘTEREA INTERNAȚIONALĂ A
UNIRII TRANSILVANIEI CU ROMÂNIA
 La sfârșitul anului 1918, națiunea română și-a încheiat în mod triumfal
desăvârșirea unității național statale. Actele anului 1918 reprezintă expresia
voinței poporului în totalitatea ramurilor sale „de a trăi unit și liber”.

 Dar pentru ca autenticitatea să fie recunoscută internațional, a trebuit să

primeasca sancționarea aferentă. Aceasta a avut loc la 4 iulie 1920, la
Triano, lângă Paris, prin semnarea Tratatului dintre puterile Aliate și
Asociate, pe de o parte și Ungaria, pe de altă parte.

 Marea Adunare de la Alba Iulia a hotărât, în unanimitate, unirea

Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului cu România. Cu toate
acestea, trupele române prin armistițiu de la Belgrad erau oprite în
înaintarea lor pe linia Mureșului, deoarece magnații unguri strângeau trupe
pe linia Mureșului terorizând populația românească. Iar la Cluj se
constituise un guvern maghiar.
z
 Pentru 20 iulie 1919, puterile Antantei aveau pregatit de către Foch, un plan
z (la care urma sa fie antrenată și armata română), de intervenție militară
împotriva guvernului bolșevic de la Budapesta. Trupele maghiare au
devansat cu 24 de ore acest plan și au atacat forțele militare române aflate
pe Tisa. Campania s-a îcheiat cu ocuparea Budapestei la 4 august și
înlăturarea guvernului comunist condus de Bella Kun. Compania data a
generat la Conferință o atitudine diplomatică, militară, economică extrem de
dificilă pentru statul român, situație care a îngreunat și amânat recunoașterea
internațională a unirii Transilvaniei cu România. Conferința a trimis guvernului
român note prin care era somat să revină la Confeință și să dea ascultare
cerințelor formulate, în caz contrar fiind amenințat cu neglijarea intereselor
românești, aplicarea de sancțiuni și excluderea de la Conferință.

 La 4 septembrie, Balfour adresa din însărcinarea Conferinței o nouă notă

ultimativă prin care se cerea României acceptarea solicitărilor de la Paris.
Brătianul, întâlnindu-se cu Clerk (diplomatul englez trimis la București cu
scopul de convingere a guvernului român) i-a subliniat că „ordinea și guvern
responsabil în Ungaria erau mai importante pentru România decât pentru toți
ceilalți”. Cu toate acestea, la 16 noiembrie, armata română a început
retragerea din Ungaria, îndreptându-se spre linai de frontieră stabilită de
Conferiță. Budapesta a fost predată Comisiei interaliate.
z
z La 4 iunie 1920, Ion Cantacuzino, ministru de stat și Nicolae Titulescu, fost ministru și
secretar de stat, în calitate de prim delegat al României la Conferință, își depuneau,
din partea României, semnătura alături de ceilalți reprezentanți ai puterilor aliate, pe
Tratatul de pace cu Ungaria. În tratat se constată noua calitate a Ungariei, de stat
național, în urma dispariției monarhiei Austro-Ungare.
z
RECUNOAȘTEREA INTERNAȚIONALĂ
A UNIRII BUCOVINEI CU ROMÂNIA
z
 Bucovina se afla la intersecţia zonelor de interese austriece, ucrainene şi ruseşti. Imperiul
Habsburgic pregătea anexarea ei la Galiţia, iar tânărul stat ucrainean căuta să anexeze cât mai
mult din teritoriile imperiului, ameninţând cu intervenţia militară. În vara anului 1917, deputaţii
ucraineni din Parlamentul de la Viena au susţinut încorporarea Galiţiei, Bucovinei şi Rusiei
subcarpatice într-o provincie autonomă, în cadrul unui stat federal. Alte forţe pro-ruse căutau
înfiinţarea Carpatorusiei, care ar fi urmat să cuprindă şi o parte importantă din Bucovina. Mai mult,
circulau voci filoruse care revendicau Moldova întreagă.

 La 19 octombrie 1918 Ucraina îşi proclama independenţa. Noul stat naţional proclamat la Liov
includea şi Bucovina nord-estică, cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Siret. Proclamaţia de la Liov a
produs un val de îngrijorare în rândurile românilor bucovineni. Eforturile lor unioniste trebuiau
intensificate, altfel riscau să intre în componenţa Ucrainei. În acest sens, la 22 octombrie a apărut
la Cernăuţi ziarul „Glasul Bucovinei”, sub conducerea lui Sextil Puşcariu, în care fruntaşii
bucovineni publică editorialul „Ce vrem?”, un veritabil document programator pentru românii din
Bucovina.

 La iniţiativa fruntaşilor luptei naţionale Sextil Puşcariu şi Iancu Flondor, s-a convocat în octombrie
1918, o mare adunare reprezentativă a românilor din provincia Bucovina, pentru a hotărâ soarta ei.
Adunarea din 14/27 octombrie, decide cu unanimitate de voturi, dar cu opoziţie ucraineană, unirea
Bucovinei la celelalte provincii româneşti. Totodată s-a format un Consiliu Naţional, prezidat
de Dionisie Bejan şi având în componenţa sa reprezentanţi din toate păturile sociale şi din toate
judeţele provinciei.

 Consiliul Naţional a înfiinţat un organ cu caracter de guvern numit Consiliul Secretarilor de Stat,
format din 14 secretari de stat. La rândul lui, acest guvern provizoriu avea un Comitet Executiv, al
cărui preşedinte era Iancu Flondor, vicepreşedinţi erau Dionsie Bejan.
z În toamna anului 1918, situaţia românilor din  Naţionaliştii ucrainieni şi
Bucovina devenise critică, însă după proclamarea
revoluţionarii bolşevici au creat o
unirii, lucrurile s-au precipitat şi mai mult. Adunarea
naţională a ucrainienilor se întruneşte la Cernăuţi şi stare de haos şi anarhie. Soldaţii
hotărăşte să încorporeze cea mai mare parte a ucraineni întorşi de pe front
Bucovinei la Ucraina. Concomitent, Rada de la Liov
terorizau populaţia iar în mai multe
a declarat mobilizarea legiunii ucrainene, încercând
să ajungă la o împărţire a Bucovinei cu România. centre din Bucovina se formaseră
Mai mult, administraţia austriacă a predat puterea grupuri militare ale legiunii
asupra Bucovinei reprezentanţilor Radei şi
ucrainene. În aceste condiţii,
deputatului român Aurel Onciul, favorabil menţinerii
status-quo-ului, dar care nu avea niciun mandat din Consiliul Naţional a decis să ceara
partea Consiliului Naţional Român să negocieze în intrarea armatei române în
numele românilor. Cu toate acestea, austriecii au
Bucovina.
considerat că acesta este reprezentant al românilor
şi au predat puterea ucrainenilor. Din acest
 Guvernul român a trimis divizia a
moment, ucraineni au trecut nestingheriţi la jefuirea
fostelor administraţii imperiale. Ei nu recunoşteau 8-a sub comanda generalului Iacob
dreptul istoric al românilor din Bucovina şi se luptau Zadic. Aceasta a trecut în Bucovina
pentru o Ucraină Mare, care să se întindă de la
şi la 11 noiembrie 1918 a intrat în
Carpaţi până în Caucaz.
Cernăuţi, restabilind ordinea.
z
z
 Pentru că unirea proclamată de adunarea de la 27 octombrie să fie făcută în completă legalitate,
s-au strâns legăturile cu guvernul român aflat la Iaşi şi s-au pregătit toate etapele necesare unirii
provinciei cu Regatul Român. Riscul era ca unirea să nu fie recunoscută pe plan internaţional,
ceea ce s-a şi întâmplat într-o primă fază. Astfel, a doua zi după intrarea armatei române în
Cernăuţi, Consiliul Naţional a adoptat o constituţie provizorie, care reglementa principiile
fundamentale ale provinciei.

 În fine, mult-aşteptatul Congres general al Bucovinei s-a desfăşurat la 18/28 noiembrie 1918 la
Cernăuţi, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan. Mii de locuitori din toate colţurile provinciei au
venit la Chişinău să participe la marele eveniment. Au participat reprezentanţi ai naţionalităţilor
conlocuitoare (români, polonezi, ruteni, germani). În fruntea adunării s-au aflat Iancu
Flondor, Dionisie Bejan şi Ion Nistor. La propunerea lui Flondor, congresul a votat cu majoritate
zdrobitoare de voturi „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până
la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”.

 După congres, o delegaţie formată din mitropolitul Vladimir de Repta, Iancu Flondor, Ion Nistor,
Dionisie Bejan şi reprezentanţi ai minorităţilor, a mers la Iaşi, unde se aflau încă guvernul şi curtea
regală, şi a remis regelui Ferdinand I actul unirii Bucovinei cu România. La 18 decembrie era
promulgat decretul lege pentru consfinţirea unirii Bucovinei. Acesta prevedea ca din partea
Bucovinei să intre în guvern 2 miniştri de stat fără portofoliu, unul delegat cu administraţia la
Cernăuţi, celălalt la Bucureşti.

 Recunoaşterea internaţională a fost un proces complicat mai ales de refuzul Ucrainei de a

recunoaşte unirea. Recunoaşterea internaţională a unirii avea să vină un an mai târziu, la 10
septembrie 1919, prin semnarea Tratatului de la Saint Germain dintre Puterile Aliate şi Austria.
 z
BIBLIOGRAFIE
 Gheorghe Calcan - ROMÂNIA ÎN RELAȚIILE INTERNAȚIONALE
ALE CONFERINȚEI DE PACE DE LA PARIS-VERSAILLES, 1919-
1920, RECUNOAȘTEREA INTERNAȚIONALA A MARII UNIRI,
Editura MEGA, Cluj-Napoca 2013

 Calafeteanu, Ion - Unirea Basarabiei şi a Bucovinei cu România,

1917-1918: Documente, Editura Hyperion, Chişinău 1995

 Imagini :

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Unirea_Transilvaniei_cu_Rom%C3%A2ni
a#/media/Fi%C8%99ier:MAN1.jpg

 http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Unirea_Basarabiei_cu_Rom%C3
%A2nia

 http://redsmoking.blogspot.com/2013/05/recunoasterea-
internationala-marii-uniri.html
z

 https://www.youtube.com/watch?v=-gJ-
L3REfiY&list=PL0aIEyrWvtEZ87DS2FfH3ak6t25-
1rvN2&index=13