ROMANTISMUL

Romantismul (numit și Perioada Romantică) a fost o mișcare artistică, literară și

intelectuală apărută în Europa pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, atingând apogeul
pe la începutul anilor 1800. În mare parte, romantismul a fost o reacție
împotriva Revoluției Industriale, cât și împotriva normelor politice și sociale
ale Iluminismului. Romantismul a influențat artele vizuale, literatura și muzica, dar de
asemenea a avut un impact și asupra istoriografiei, educației și istoriei naturale
(științele naturii).

Caspar David Friedrich

Der Wanderer über dem Nebelmeer, 1818
(Călător contemplând Marea de ceață)
• Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un sentiment așa-zis romantic
înainte de răspândirea sa efectivă, fiind numiți de aceea pre-romantici.
Printre aceștia se află Francisco Goya și Manuel Maria Barbosa du Bocage.
• Romantismul apare inițial în zona care va fi mai
târziu Germania (mișcarea a avut și ea o importanță fundamentală în
unificarea germană prin mișcarea Sturm und Drang) și în Anglia.
• Romantismul s-a manifestat în forme diferite în diferitele arte și a marcat
în special literatura și muzica (deși romantismul s-a manifestat în aceste arte
mai târziu decât în altele). Când curentul a ajuns în școli, au apărut critici
împotriva idealizării de către acesta a realității. Datorită acestor critici a
apărut mișcarea care va da naștere realismului.
LITERATURĂ
• Romantismul a apărut prima dată în literatura germană concomitent cu apariția
clasicismului și interacționând cu acesta. La sfârșitul secolului al XVIII-lea a apărut și în
literatura engleză,iar în anii 1820 în literatura franceză și rusă.
• Una din caracteristicile romantismului este faptul că se împotrivește clasicismului. Tema
centrală a romantismului este idealul și dorința de libertate, individul și autoexprimarea sunt
promovate în prim-plan. La romantici, personajele aparțin tuturor categoriilor sociale, nu
există tipuri umane, ci individualități. Se pune accent pe individualitatea creatoare, afirmarea
originalității și a sensibilității. Temele predilecte romanticilor sunt: iubirea, natura, istoria,
folclorul autohton, condiția omului de geniu, moartea, singurătatea, revolta împotriva condiției
umane.
• Motive romantice, precum: lacul, codrul, izvoarele, stânca, teiul, salcia, luna, stelele,
floarea, noaptea, visul, reveria. Eul romantic evadează din realitate în vis, în fantezie sau în
reverie, este evident interesul pentru mituri, simboluri.
• Fundalul istoric este dat de dezamăgirea izvorâtă din Revoluția franceză,
apoi războaiele napoleniene.
CARACTERISTICILE GENERALE ALE LITERATURII
ROMANTICE:
• prezența eului liric în textele literare, subiectivitatea trăirilor
• exprimarea cu prioritate a sentimentului și sensibilității
• libertatea creației, absența oricăror reguli sau constrângeri estetice (prezente la
clasicism)
• întoarcerea spre trecut și adorația trecutului, în special al evului mediu și goticii
• îmbogățirea limbajului poetic cu regionalisme, neologisme și stilistic
• exprimarea specificului național în literatură
• tendința de a prezenta istoria într-o lumină ideologizată, glorificarea eroilor și
libertății
• apar multe opere care au loc în peisaje, culturi, personaje si țări exotice care
reflectă dorința de evadare din viața reală
 LITERATURA ROMANTICĂ ÎN GERMANIA
• Mișcarea Sturm und Drang (literal, Furtună și imbold) este considerată a fi
precursoarea romantismului în Germania. Poetul Johann Wolfgang von
Goethe a fost cel mai faimos reprezentant al acesteia.
• Goethe publică Suferințele tânărului Werther, operă de intensă
subiectivitate datorită unei iubiri imposibile a protagonistului acesteia
(Werther). Cartea a cauzat multă vâlvă în perioada sa, datorită faptului
• că un val de sinucideri a fost atribuit lecturii volumului.

Charlotte Brontë
 LITERATURA ROMANTICĂ ÎN FRANȚA
• Romantismul a apărut relativ târziu în literatura franceză, chiar mai târziu decât în artele
vizuale. Precursorul romantismului în secolul al 18-lea a fost cultul sensibilității, care a fost asociat
regimului monarhic și Revoluția Franceză a fost mai mult o sursă de inspirație pentru scriitori străini
decât o experiență la prima mână a scriitorilor francezi. Prima figură proeminentă a fost François-
René de Chateaubriand, un mic aristocrat care a rămas un regalist pe parcursul Revoluției și s-a
întors în Franța din exilul din Anglia și America pe vremea lui Napoleon cu al cărui regim a avut o
relație incomodă. Scrierile sale, scrise toate în proză, includ ficțiuni ca de exemplu romanul René
(1802) despre exil, pe care l-a anticipat Byron privind eroul său înstrăinat, dar a scris mai ales
despre istoria contemporană și politică, călătoriile sale, apără religia și spiritul medieval și în
• cele din urmă, în anii 1830 și 1840 apare enorma sa autobiografie Mémoires d'outre-Tombe
("Memoriile de dincolo de mormânt") [4].

Stendhal
LITERATURA ROMÂNĂ ROMANTICĂ

În literatura română, romantismul se face simțit prin intermediul

scriitorilor pașoptiști (Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Vasile
Alecsandri, Alecu Russo ș.a.). Influențele curentului persistă mult timp după declinul său
în culturile vest-europene, atingând punctul culminant în opera lui Mihai Eminescu,
considerat ultimul mare romantic european.
Romantismul s-a manifestat în literatura română în trei etape:
• preromantismul (cunoscut și ca romantism al scriitorilor pașoptiști sau de
tip Biedermeier)
• romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism înalt)
• romantismul posteminescian