Sunteți pe pagina 1din 2

Suntem la început de drum.

Ne așteaptă multe proiecte și activități ce vor fi


desfășurate de Departamentul Misiune pentru Tineret și în anul ce ne stă în față.
Cu toate acestea, înainte de a trece la treabă, dorim să vă mulțumim pentru tot
sprijinul acordat în desfășurarea celor 67 de tabere din proiectul „Tabăra din
pridvorul satului” în anul 2019.
Cu ajutorul dumneavoastră, 5800 de copii și tineri au trăit vara trecută
experiențe diferite de cele trăite de obicei. Mulți dintre ei au avut pentru prima
dată sentimentul că ei contează pentru cineva, pentru societate, pentru neam sau
pentru Biserică.
Vedem că tinerii de la sate se simt adeseori abandonați. Abandonați de
familie prin plecarea unuia sau a ambilor părinți în străinătate, abandonați de
instituțiile statului prin școli unde nu le este valorificat potențialul, abandonați în
condiții grele de trai. În toată această tulburare, tânărul care se crede abandonat
își poate pune întrebarea: „Ce e în neregulă cu mine dacă pe cei din jurul meu nu
îi interesez?”.Cu un posibil răspuns am încercat să intervenim noi prin tot ceea ce
a însemnat ,,Tabăra din pridvorul satului”.
Simpla proximitate fizică dintre tineri și noi cei mai mari nu e de ajuns.
Este nevoie ca noi, școala, familia, Biserica să comunicăm real cu ei. Iar pentru
ce mai mulți participanți ai proiectului Tabăra din pridvorul satului, timpul
petrecut în tabără a fost contextul în care această comunicare atât de necesară
pentru formarea tânărului a avut loc.
Deviza proiectului: ,,Împreună pentru tineri!” a adunat sub tutela lui 220
de voluntari, 66 de preoți și mulți oameni de bine printre care vă enumerați și
dumneavoastră. Deși Departamentul Misiune pentru Tineret împreună cu tinerii
din ATOR și ASCOR Iași au investit timp, entuziasm, dragoste, implicare, toate
aceste lucruri nu ar fi fost de ajuns pentru a ajunge la 5800 de tineri. Fără
implicarea financiară directă a dumneavostră, proiectul Tabăra din pridvorul
satului nu ar fi ajuns la atât de mulți copii sau tineri.

Pentru a creea cadrul necesar pentru organizarea unei tabere, este nevoie nu
doar de dragoste și bunăvoință, ci și de multă pregătire și resurse materiale. De
aceea, vă mulțumim că ne-ați ajutat în acest sens și Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu
să vă răsplătească eforul și dragostea!

Cu prețuire și mulțumire,

Șef Departament Tineret Responsabil proiect

Gabriela Pipirig Pr Mihail Siminciuc

S-ar putea să vă placă și