Sunteți pe pagina 1din 5

,,Numa tu poti creste si inflori dupa propria ta voie – tu

singur porti in tine samburele unei vieti universale.’’

Cepeli Laurita Grupa 22


„Tot mai mulți tineri, dar, de fapt, voluntariatul nu-i doar pentru tineri. Eu cunosc persoane de toate
vârstele care sunt implicați în acțiuni de voluntariat. Pentru mine-i chiar șocant faptul că tineri de clasele a
V-a, a VI-a se apropie și mă întreabă: „Unde aș putea face și eu voluntariat?” Bravo! 
 „Fiecare interpretează în felul său. Pentru cineva sunt activități interesante în care poate să se implice, să-și ocupe
timpul liber, cineva vede că chiar poate să facă o schimbare, iar altcineva vrea să-și spună părerea, să i se audă vocea
ș.a.m.d.”
„Noi, în primul rând, încercăm să atragem atenția asupra unei probleme, după care masele de oameni care vor să facă
o schimbare atrag atenția factorilor de decizie, cei care pot să facă schimbarea. În același timp, tinerii pot să-și
soluționeze propriile probleme prin voluntariat, acesta fiind parte din educație. Școala și universitatea nu ne oferă așa
de multe posibilități de a obține abilități, de a câștiga experiențe unice, iar prin voluntariat poți și să înveți, și să înțelegi
cine ești și ce vrei să faci în viață, la ce ești bun și asupra la ce trebuie să mai lucrezi, să te autocunoști, să-ți faci
conexiuni, să-ți faci prieteni, contacte, oameni cu care vrei să lucrezi. Să te cunoască lumea, de ce nu?”
„Sunt destul de mulți oameni în țara noastră care au nevoie și de multe ori nici nu se gândesc la bani, ci se gândesc
să vină cineva să-i ajute cu un sfat, poate să-i ajute în gospodărie; bătrâni rămași singuri, ai căror copii sunt plecați
peste hotare; tineri care sunt în școli mici de prin sate, unde nu vine nimeni să le comunice ce se mai întâmplă
interesant în lume, ce oportunități ar avea ei. Cred că orice tip de astfel de activități sunt binevenite. Asta nu necesită
resurse, nu trebuie să plătești, te-ai suit în transportul public și te-ai dus până într-o localitate, ai făcut niște activități cu
tinerii de acolo... Este simplu.”
 Eu aș spune că vine mai mult de la educația din societate. Mai puțin din familie, poate cineva are norocul să vină
dintr-o familie în care se vorbește mult despre asta, dar la mine în familie, de exemplu, nu era niciodată promovat
voluntariatul sau participarea civică. Poate nici prietenii mei n-au avut așa posibilități, dar văzând în spațiul public
că oamenii vor să schimbe ceva, se implică, organizează evenimente, vrei să fii și tu parte a unei comunități. Și
atunci, nu știu, ți se aprinde becul, că eu vreau să fac asta, pot să contribui într-un fel sau altul. Ai posibilități
financiare, poți să contribui cu bani; ai resurse, poți să contribui cu resurse; ai timp, mergi și ajuți direct. Eu aș
spune că în ultimii ani voluntariatul în Republica Moldova a avut și urcușuri, și coborâșuri. 
Probabil nu-i atât de promovat ca anterior, dar tinerii între ei se molipsesc unul pe altul și asta-i cel mai important – ca
cei care fac voluntariat și schimbări să-i molipsească și pe alții.

S-ar putea să vă placă și