Dinamica şi tranziţia rolurilor în perioada adultă

Femeile şi bărbaţii trec prin perioada adultă şi bătrâneţe în maniere personale şi complexe
implicând numeroase procese sociale, psihologice şi biologice. Comportamentul de rol,
identitatea de rol şi transformarea rolurilor de-a lungul vieţii sunt componente majore ale acestor
procese complexe. În mod tradiţional schimbările şi transformările rolurilor au fost prezentate
mai ales în lipsa contextualizării, dar realitatea arată că rolurile sunt dependente de contextul
social şi de caracteristicile psihologice ale individului. Adultul este implicat într-o serie de
roluri printre care cele din viaţa profesională, viaţa

familială şi cea socială.

Dinamica rolurilor parentale este şi ea importantă în perioada adultă. White R.W. (1975) a
considerat că ciclurile vieţii se centrează pe modificarea de pondere a unor subidentităţi ce
coexistă în structura personalităţii şi se organizează în jurul rolurilor şi statutului social (cuprinde
activităţi şi aptitudini, creativitate, interese, cunoştinţe). White se referă la subidentitatea de
carieră – profesională, cea de părinte, şi de soţ sau soţie analizând dezvoltarea lor în fazele
adulte. Se poate observa că există o mare fluctuaţie şi diversitate referitoare la limitele inferioare
(adolescenţa) şi superioare ale stadiilor adulte şi mai ales ale primului dintre ele (tinereţea). U.
Şchiopu, E. Verza (1997) propun următoarele elemente caracteristice ale perioadei adulte din
perspectiva subidentităţilor maritale şi parentale:
 adult tânăr – are loc consolidarea căsniciei, un proces de adaptare activ,
libidoul foarte activ, crescător, creşte intimitatea, familia este dominată de dorinţa
întreţinerii confortului afectiv, se realizează diferenţierea rolurilor în familie, se
constituie gradele de dependenţă şi autonomie între soţi, iar creşterea copiilor mici
lărgeşte sfera intimităţii;
 adult 34/45 de ani – perioada este caracterizată de un rol parental mai
încărcat, rolurile profesionale sunt absorbante, apare erodarea intimităţii, libidoul
este în continuare activ, se consolidează identitatea familiei, tendinţa este spre
confort afectiv
– pot interveni unele crize maritale;
 adult 45/55 de ani – apar unele tensiuni pe dimensiunea rolului parental,
are loc fragilizarea sănătăţii mamei, temperarea discretă a libidoului, anularea
capacităţii de procreare a femeii;
 adult 55/65 de ani – rolul parental este solicitat de denu- clearizarea
familiei, are loc dezangajarea profesională şi în consecinţă se produce o criză de
identitate profesională, legătura

matrimonială devine una de securizare, poate interveni pierderea partenerului şi

 apariţia nepoţilor.
Ca şi în cazul stabilirii stadiilor perioadei de vârstă adultă trebuie precizat faptul că
societatea contemporană relevă noi tendinţe cum ar fi cele de amânarea căsătoriei pentru
perioade de vârstă mai înaintate, amânarea momentului când adultul tânăr devine părinte,
restrângerea numărului de copii etc. Ca urmare, chiar dacă stadiile propuse sunt încă relevante,
intervalele de vârstă pentru aceste stadii se corelează cu tendinţele menţionate.
Apar de asemenea numeroase modificări în interiorul rolurilor maritale şi parentale.
Procesul de bază în perioada adultă este câştigarea independenţei, respectiv adultul tânăr
părăseşte familia de provenienţă şi îşi întemeiază propria familie. Aceste schimbări de rol de la
rolul de copil la cel de părinte este dificil şi cere reevaluarea unor probleme din istoria devenirii
adultului. Rolurile pe care individul le poate trăi în viaţa de familie sunt cele de soţ şi de părinte.
Chiar dacă tendinţa actuală este aceea de a întârzia căsătoria, cuplurile, căsătorite sau nu, sunt
susceptibile de a fi mai mult sau mai puţin trainice, în consecinţa a trei componente (Lloyd
Saxton, 1980) legate de funcţionalitatea rolurilor în cuplu:
congruenţa percepţiei rolurilor; reciprocitatea
performanţei de rol; echivalenţa funcţionării rolului.
Congruenţapercepţiei rolurilor presupune că fiecare persoană percepe rolul ei sau rolul lui
aproape la fel cum este perceput de celălalt. Dificultatea în perceperea congruentă a rolurilor este
aceea că individul în mod frecvent priveşte atitudinile şi aşteptările sale ca fiind corecte şi le
menţine fără a încerca să vadă sau să înţeleagă atitudinea şi aşteptarea celeilalte persoane. Când
fiecare ia o poziţie fermă în felul său – dificultatea de a vedea, înţelege şi accepta punctul de
vedere al celuilalt devine din ce în ce mai dificilă. Congruenţa de percepţie a rolurilor este
esenţială pentru stabilitatea cuplului (Lloyd Saxton, 1980). Performanţa de rol se referă la felul
în care individul intră în rolul său şi

îi dă viaţă.
Reciprocitatea performanţei de rol presupune implicarea în rol şi folosirea lui pentru a
întâmpina solicitările rolului celuilalt. Performanţa de rol şi congruenţa percepţiei rolurilor sunt
interdependente.
Echivalenţa funcţionării rolului se referă la principiul conform căruia gradul de satisfacţie
al fiecăruia primit din partea celuilalt trebuie să aibă acelaşi grad ca şi satisfacţia oferită celuilalt.
Nevoile ce sunt împlinite în interiorul cuplului sunt: materiale, sexuale şi psihologice (Lloyd
Saxton, 1980, p. 247).
Rolurile parentale sunt conform celor mai mulţi autori într-o mare proporţie o repetare a
rolurilor la care indivizii au fost expuşi în copilărie. Părinţii tindă să repete atmosfera din propria
familie. Mecanismul psihosocial care generează disfuncţii maritale exprimă de fapt jocul
 încrucişat al proiecţiilor şi expectaţiilor de rol mutual (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1991,
p. 299). Rolurile parentale funcţionale prezintă o clară exprimare a limitelor. Insuficienţa
limitelor condiţionează independenţa şi autonomia copiilor. Limitele slabe caracterizează părinţi
supraprotectori sau dimpotrivă părinţi indiferenţi (slab implicaţi în rol). Într-un studiu efectuat de
Rose Vincent (1972) pe o populaţie de aproape 100 de copii au fost puse în evidenţă mai multe
tipuri de părinţi (mame şi taţi) şi frecvenţa alegerii de către copii a unui tip sau altul. Aceste
tipuri pentru taţi au fost: tatăl important, seducător, autoritar, meşter la toate, vedetă, om de
interior, tatăl „bomboană‖, şi tatăl sportiv. Pentru mame au fost identificate următoarele tipuri:
mama „bomboană‖, „mondenă‖, calmă, energică, mama copilăroasă şi mama „cloşcă‖.
Concluziile autoarei sunt acelea că tatăl autoritar este cel mai frecvent ales de copii; de
asemenea, cel care seamănă în cele mai multe cazuri cu tatăl adevărat, dintre copiii care au un
tată autoritar, doar 1 din 4 crede că acesta este cel ideal, cei care şi-l doresc sunt cei care nu au un
astfel de tată. Concluzia privind autoritatea paternă manifestată faţă de copii este: afirmarea
brutală a unei supremaţii şi autoritatea de tip epistemic. Doar 20% dintre copii l-au

identificat pe tatăl lor cu tatăl ideal (Rose Vincent, 1972, p. 12). Privind alegerea tipurilor de
mame s-a constatat că există un nivel mai ridicat al aşteptărilor şi implicit al criticilor faţă de
mamă decât faţă de tată. În timp ce tatăl ideal şi tatăl real au acelaşi profil din punctul de vedere
al copiilor, mama ideală diferă aproape întotdeauna de cea adevărată. Copiii nu aleg mama în
funcţie de gradul de răsfăţ oferit, ci dimpotrivă, în timp ce copilul creşte, începând cu vârsta
şcolară, orice atitudine excesiv de protectoare este respinsă ca posesivă, invadatoare, ea pare
uneori o mască ipocrită a unei voinţe de dominare (Rose Vincent, 1972, p. 18).
Rolurile conjugale şi cele parentale pot fi privite izolat, dar manifestarea lor este
interdependentă şi disfuncţionalităţile într-un sector antrenează disfuncţionalităţi şi în celelalte.
Mulţi autori tratează de aceea rolurile parentale şi maritale în complexul rolurilor familiale, aici
enumerând: rolurile sexual- afectiv şi procreativ, rolurile parental-educaţional, rolul
organizatoric administrativ (Iolanda Mitrofan, Cristian Ciupercă 1998, p. 330). Cercetările
autorilor citaţi au reliefat mai multe tipuri de disfuncţionalităţi de rol: adoptarea şi exercitarea
inadecvată a rolului specific sexului, adoptarea şi exercitarea incompletă a rolului familial,
adoptarea şi exercitarea inautentică a rolului familial. Rolurile conjugale sunt serios modificate
de apariţia copiilor şi deci de extinderea pentru un noul rol, cel parental.
Deci, adultul îşi maturizează identitatea generală şi consolidează subidentităţile familială,
profesională, socio-culturală.
Adultul manifestă interes pentru menţinerea competenţei profesionale şi stabilitatea
familială. După 45 de ani, se ajunge în general în vârful ierarhiei profesionale, în funcţie de
competenţă şi apare şi recunoaşterea ei.
 La adultul tardiv nu ar trebui să mai apară schimbări în ierarhia profesională, ci ar trebui să
se manifeste doar rutina profesională, orientarea spre aspectele practice ale profesiei,
scăderea iniţiativei şi reţinerea faţă de

nou. După această vârstă, interesele profesionale se limitează şi se trăieşte

tensionarea legată de ieşirea la pensie.
Subidentitatea familială se situează în raport cu statutul de soţ şi părinte. Adultul tânăr
este orientat spre un stil de viaţă familială în care se limitează clar rolurile. Libidoul continuă să
fie activ, dar după 40 de ani apare sentimentul că s-a parcurs o jumătate din viaţă, ceea ce poate
favoriza acea criză-familială a vârstei, ce poate avea ca şi consecinţe schimbări în structura
familiei (divorţ, schimbarea locului de muncă). În statutul de părinte apar tensiunile legate de
faptul că copiii ating vârsta adolescenţei.
La adultul mijlociu, statutul de soţ înregistrează rutină. Femeile sunt agitate datorită intrării
în menopauză, libidoul este în scădere, dar poate fi compensat printr-un echilibru şi o experienţă
de viaţă de cuplu. Soţul/soţia pot fi sprijiniţi de copii, dacă sunt mari.
La adultul tardiv, cuplul nu se bazează pe viaţa sexuală, dar există susţinerea între soţi, care vine din rolul de partener
de cuplu, din resursele afective reciproce din bilanţul pozitiv