Curs 3 (7.03.

2017)
Textele primei perioade a limbii române
literare vechi (secolul al XVI-lea – cca
1640). Particularităţi fonetice,
morfosintactice, lexicale şi stilistice ale
limbii din secolul al XVI-lea şi prima
jumătate a secolului al XVII-lea

Rodica Zafiu: Istoria limbii române literare (Curs,

III), 2017
1. Introducere: studiu filologic şi studiu
lingvistic
2. Principalele caracteristici lingvistice
2.1. Generalităţi
2.2. Fonetică
2.3. Morfologie
2.4. Sintaxă
2.5. Formarea cuvintelor
2.6. Lexic
2.7. Stil
1. Introducere: studiu filologic şi studiu
lingvistic
Studiul filologic: Studiul lingvistic:
• Manuscris / tipăritură • Fonetică
• Manuscris: copie sau original? • Morfologie
Filiaţia • Sintaxă
• Traducere? Sursa • Formarea cuvintelor
• Datare (a copiei / a • Lexic
originalului)
• Stil
• Localizare
• Autorul
• Curentul religios sau cultural
filigrane
2. Principalele caracteristici lingvistice
2.1. Generalităţi

 traduceri / originale (diferenţe mai ales în sintaxă şi

lexic)
 variaţii dialectale (diferenţe mai ales în fonetică şi
lexic)
- două tipuri principale
(a) aria nordică: Moldova, Nordul Transilvaniei, Banat-
Hunedoara
(b) aria sudică: Muntenia, Oltenia, Sudul Transilvaniei
- totuşi: circulaţia cărţilor şi copierea manuscriselor
produc interferenţe
2.2. Fonetică

- oscilaţii, chiar în acelaşi text

- constituirea unei tradiţii grafice

A. Fonetisme vechi – conservatorism

B. Inovaţii
C. Diferenţe dialectale
A. Fonetisme vechi (mai apropiate de etimon)

Vocalism
• î: îmbla < AMBULARE
înemă < ANIMA
• ă: rădica < ERADICARE
fămeie < FAMILIA
blăstema < lat. pop. blastimare < BLASPHEMARE
cătră < CONTRA
părete < PARIETEM (PARIES, -TIS)
• e: den < DE + IN
nece < NEQUE
derept < DIRECTUS
- forme nesincopate:
derept < DIRECTUS

Şi în împrumuturi:

• samă < magh. szám

• lăcui < magh. lakni
• obiceai < sl. obyčaj
• macar < ngr. μαϰάρι „să dea Dumnezeu!”, din
gr. μαϰάριος „fericit”
Consonantism

• rumpe < RUMPERE

• svent < sl. sventŭ
• hiclean < magh. hitlen
B. Evoluţii generale
- începe reducerea diftongilor (rar)

/ ™, å ?/ e
leage > lége > lege
< LEGEM (LEX, -GIS)
- începe să dispară -u final : u ,´
omu > omŭ > om

Ex.: Coresi, Tâlcul evangheliilor:

elu... întru întunearecu... credu... amu dzisu

- dispută lingvistică
- păstrat până azi regional (plenison sau şoptit)
- începe să dispară -iu final (etimologic sau
analogic)
Sufixe: -ar < -ariu < -ARIUS
-tor < -toriu< -TORIUS
rotariu, datoriu

ceriu – prin analogie (< CAELUM)

C. Diferenţe dialectale
 î / îi
• N: câne, mâne, pâne
• S: câine, mâine, pâine (inovaţie – epenteză)
Coresi, Psaltirea 1577 – mânile câinilor
BB. 1688 – den mâna câinelui / modern: din
ghearele câinilor
Izbăveaşte de la sabie sufletul mieu şi den mâna
câinelui
închiderea lui e neaccentuat la i în poziţie
mediană sau finală

N – mai des: ficior, oamini, di, pri (Pravila

retorului Lucaci)
S – mai rar (dar: oamin – Neacşu, 1521)

-en- > -in mai ales S: cuvente> cuvinte, mente>

minte
- diftongul ea final redus la [ę] (e deschis) / é
mai ales în N; rar

mea > mé
 pronunţarea “dură” a unor consoane –
mai ales în N

mărg, sară, dzîc, toţ

s, ţ, dz, labialele m, v, p
transformă elementele palatale:
e>ă
i>î
dift. ea > a
i devocalizat dispare
 africatele dz şi dʒ -
- se conservă în Nord: dzi, dzice / gios, giude
- evolează (prin simplificare) la z şi j (fricative):
zi, zice / jos, jude în Sud
 Rotacismul
- nu afectează cuvinte de origine slavă – ex.
rană
- vechi sau explicabil prin diferenţa n slab /
n forte (A. Avram) – ca r slab, r forte
n intervocalic > r ; faze intermediare

CV: bătrîrii, tinre

 palatalizarea labialelor: rar, în N
(Moldova)
f > h’ hier, hire

 palatalizarea dentalelor: rar, în N

(Banat, Transilvania)
t, d, n > t’, d’, n’
tsenye [=cine]
2.3. Particularităţi morfologice
2.3.1. Flexiunea nominală
Substantivul
- variaţii de gen şi clasă flexionară
ex.: veac (< sl.) – veacuri / veaci
- forme vechi de plural:
 -e la subst. feminine ex.: greşale,
groape, grădine, talpe
 -ure la neutre < lat. –ORA ex.: gândure
(CV), ceasure, duhure, ceriure
 numere (< NOMINA), mânu (art. mânule),
• absenţa unor alternanţe (a/ă) ex.: carţi,
pasări
• forme vechi de sg.: nor(u), sor(u), mânu

• flexiunea cazuală: GD analitic (cu prepoziţie):

de: casa de Domnul (PS), veac de veaci /
veacul vecilor
a: „nece să te închini a Dumnezeu striin”
(Coresi, Ps.)
• -vocativul în –e (rar –ule): oame, Doamne,
învăţătoare

Pomeneaşte-mă, despuietoare sfinte (Coresi,

L)
despuietor „stăpân”; a despune „a dispune, a
dicta”
Învăţătoare, tu eşti fiiul lu Dumnedzeu (CC1,
4r)
• -flexiunea n.pr. masculine în –a: Eremiei,
Tomo

de-aciia se arătă lu Pătru; după aceaia lu Cleop

şi Lucăi (CC2)
Articolul

- m. GD: lu / lui: lu David (PS)

- f. GD necontras şi chiar antepus: „a ei noastre
credinţă” (CV)
gloateei (CV), legiei (CV). slujbeei (CL)

- posesiv: variabil în S, variabil/invariabil în N:

aceaste cărţi scrise a noastre (PO)
Numeralul

• mie adesea invariabil: 10 mie

• întunearec „10.000”, calc după slavonă (tima)
• ordinal: -lea/-le/-l: al optul(e)(a)
• colectiv: îmbi, -e (<Lat. *AMBI, AMBAE)
Adjectivul

• mare – şi invariabil: boi mare (CB)

• pl. noi / noao
• comparaţia: superlativul cu mult: mult
păcătos
Pronumele

• care – variabil: carea, carele, cari

• pronume nehotărâte vechi: neştine (< NESCIO
QUEM) / nescui „cineva”
• însu (< IPSO) „el” / „însuşi”
• Particula -şi: cineş, însuşi, eluşi (luiş), acestaşi,
acelaşi – întărire, coreferenţialitate; forme în
curs de specializare
- datori sântem a ne curăţi cineş sineaş (CC2)

- Şi grăiră cătră ealeş: "Cine va răsturna noao

piatra despre uşa mormântului?" (CC2)
• aceasta, acela / cesta, cela / cest, cel – variaţie,
indiferent de poziţie: acesta chip (CV)
- GD f.sg. aceştii, aceii

• nime(a) – doar în N (< NEMO / NEMINEM)

2.3.2. Flexiunea verbală

• oscilaţii de încadrare la o conjugare sau alta: a

adânca/i, a adevăra/i; +/- ez, esc
să să veaghe (Prav. 1581)
• numeroase forme perifrastice - inversiuni,
intercalări
INDICATIV
 prezent
- formele iotacizate (etimologice) sunt
generale: auz, râz, cadz, pui, spui, împarţ
- radical cu dentală: t, d, n > ţ, (d)z, ø
- prezent ind., conjunctiv, gerunziu
- forme cu dentala refăcută – sporadic în N
(PO)
 imperfect
1sg = 3sg = 3 pl desinenţa Ø : cânta

 PC
3sg = 3 pl au
postpunerea aux.: venit-au

sculatu-se-au, nu iaste cicea (CC2)

 Perfectul simplu (PS)
- concurenţa formelor vechi (“tari”, cu acc. pe
radical)/ noi, analogice
fece / făcu
- Numai cu cuvântu-l féce (Moxa)
- unul născut, fiiul lu Dumnezeu, de voie, spre
chin însuş vine şi se deade pre sine (CC2)

- fără –ră la 1pl, 2pl: fum

- mai frecvent decât PC
MMCP şi alte forme de perfect perifrastic
(dublu compus)

• grăise / era grăit – au fost grăit

• varvarii (...) nu era necedinioară pre Pavel

văzut (CC1.1567: 29v)
• Scris-am eu, Negre (...), pentru să se ştie că
m-au fost robitu tătarâi (DÎ. 1595–1625: XIV)
Viitor
- forme paralele, în concurenţă: va fi – va să fie –
are a fi
- auxiliarul a vrea – nediferenţiat de verbul plin
ex. vrem /vem / vom
nu vreţi cu moarte muri (PO.1582: 23)
- postpunerea aux.:
înşela-vor şi se vor înşela (CPr.1566: 518)
- şi valoare epistemică (> “prezumtiv”)

• de va fi făcut vro răotate încă să fie perit cu

judecată (DÎ.1599-1600: XXV)
CONJUNCTIV
• mai des decât azi fără să / se (independent,
pers. 3)

sfinţească-se numele tău, să vie împărăţie ta,

fie voia ta (CCat.1560: 8v)

• neatestat perfectul (cu aux. variabil: să fie zis –

din sec 17)
IMPERATIV

• negativ – cu inf. lung: nu vorovireţi (CV)

• El grăi lor: "Nu vă spământareţi” (CC2)

CONDIŢIONAL

• sintetic (viitor): subj. perf. latin

Se nu domnul străjuire cetatea (PH)
Să amu fure ochiul tău prost (CC1)

• aux. aş, ai, ară/are: ară amu fi (CT)

- şi inversiune: avea-reaţi / aveare-aţi (CC2)

• aux. vrea (imperf.): vrea crede / vrea fi crezut

PERIFRAZE CU GERUNZIUL

- valoare aspectuală

era mers / era mergând

a fost mers / a fost mergând
fusese mers / fusese mergând
va fi mers / va fi mergând
să fi mers / să fi mergând
ar fi mers / ar fi mergând

Până în acest ceas era postindu-mă (CPr.47)

FORMELE NEPERSONALE

• infinitiv lung:
să nu iasă a se judecarea (DÎ)
• supin - rar
2.3.3. Adverb
- cu particula –şi: de cu searăşi (CL)

• iuo „unde”, mainte, vârtos

• acum / acmu: S/N
*eccu-mo[do] – sincopă
amu
2.3.4. Prepoziţie
- forme vechi: pre, cătră, supt
- polisemantism, alte valori: de, de cătră

• Că va pre noi unul de cătră alalt, pentru

binele, să ne desparţă. (CC2)
• fiecare de ei (CC2)
• Şi foarte de demâneaţă, întru una de sâmbete,
vineră la mormânt, luminând soarele (CC2)
2.3.5. Conjuncţie

• e < ET, i (slav.), au... au (AUT)

• să „dacă”
Şi să2 sântemu fără usârdie, să1 fimu cu
usârdie (CC2.1581: 256)

• de cond.
• cât consecutiv
• pentru să scop
2.4. Particularităţi sintactice

în GN –repetarea articolului: luminatul

mitropolitul
apoziţia acordată – rugăciunea Isaiei
prorocului
 art. a - în imediată succesiune faţă de articolul
hotărât: credinţa a Hananeiei;
mestecarea a văzduhului (CL)
 art. pe al doilea element: sfânt locul acesta;
mare frîmseaţea măriei tale (CL)
- adjective în GD neacordate

mâncăriei acea porcească

 în GV
pre la Ac-CD – variaţie, ipoteze
• sâmbăta, Mariia Magdalina şi Maria lu Iacov şi
Salomiia cumpărară mir, ca să meargă să ungă
Isus (CC2)
• tu aceia măreaşte cu dumnezeiasca a ta tărie şi
nu lăsa noi ceia ce nădăjduiesc spre tine (CL)
Dublarea clitică - sporadic
• Nu amu văzu Lazar pre bogatul, ce bogatul
pre Lazar

Poziţia cliticelor
• Până când, Doamne, uiţi-mă până în sfârşit?
(CP.1577: 69)
• vărul cu vară-sa de vor mesteca-se, post 4 ai
(Prav.1581: 205r)
• ş-am căutat până o am aflat (CC2.1581: 5)
• “Dubla negaţie” (concordanţa negativă):
nimea dendărătul lui să fie (CC2)
Nimea înainte bogatului nu mergea (CC2)

• Concurenţa infinitiv / conjunctiv

trebuiaşte a face jirtvă (PO)
trebuiaşte să ştim (PO)
 Pasivul cu clitic pronominal reflexiv -
dominant

de tine a mă boteza (CC2)

 Particularităţi străine (mai ales în

traduceri)
- topică
2.5. Formarea cuvintelor

• număr mare de derivate – noţiuni abstracte,

noi
negândire, cugetătură
• - suf. –ame: mişelame, voinicame
• +/- în-: a bătrâni, a tâlni
• +/- a-: a mesteca, a coperi
• compuse calchiate: ciude-făcători
2.6. Particularităţi lexicale

• cuvinte vechi / împrumuturi

vor dispărea cuvintele: a deşidera, a înveşti,
fiastru
vor dispărea sensurile cuv. lat.: rost, a cumpli,
greaţă, peliţă
- şi cuv. slav.: ciudă “minune”, a spăsi “a mântui”
• vocabular popular / livresc
• repartiţie dialectală: a înjura (S) / a sudui (N),
rinichi (S) / rărunchi (N)
• structură etimologică
2.7. Particularităţi stilistice

• stil cult / popular (stil popular: coordonare,

anacolut...)
• limbaj religios
• rudimente de stil juridic
 Caracteristici culte
- „manierism sintactic” – stil livresc, cult,
„monumentalizat” (inversări, simetrii, repetiţii,
chiasm, intercalări...)

Chiasm: ABBA
Scula-mă-voi de mă voi duce (CC2.1581: 21)

Metafore biblice
• „Bucură-se sufletul mieu în Domnul,că mă îmbrăcă întru
cămaşe de spăsenie şi cu văşmînt de veselie îmbrăcă-mă”
(CL)
- dublare sinonimică, construcţii „pleonastice”

• a lăcui în beseareca lu Dumnezeu cu tot sufletul

şi cu toată inima şi cu vreare şi cu voie (CC2)
• Sărutaţi-mă sărutare de apoi (CSV.1590–
602: 37r)
• Şi spre el acmu necăutând, ce crezând,
bucuraţi-vă bucurieei negrăită şi proslăvită
(CPr.1566–7: 160) / exultatis laetitia
credeţi în El, fără să-L vedeţi, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi
strălucită [IPetru 1, 8]
Cu verbe de declaraţie (verba dicendi)

• răspunse Iacov, grăi (CB.1559‒60: 161)

• şi-lu întrebă, dzise (CV.1563‒83: 22v)
• strigară grăindu (CV.1563-83: 5r)
• El au răspuns, (…), dzicând: (CD.1698:
145/16r)
• Şi tatăl feciorului cu lacrămi strigă şi zise
(CC2.1581: 81)