UNIVERSITATEA „VALAHIA” TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE

KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

ROLUL MEDIULUI ACVATIC

CA METODĂ HIDROTERAPEUTICĂ
ÎN CAZUL COPIILOR
CU
SPASTICITATE
MUSCULARĂ
MĂRITĂ
Lect. Univ. Dr. ANCUȚA PÂRVAN
*

Student IVĂNESCU LAURENȚIU

„Voi apelor! Voi care reconfortați aducându-ne nouă
forță, sănătate, grandoare și bucurie!”
din RIG VEDA, colecţie de imnuri vedice din India antică, considerat cel
mai important dintre cele patru texte canonice hinduse cunoscute drept
„ VEDE ”.

INTRODUCERE:
„Hidroterapia este considerată cea mai veche metodă
terapeutică, fiind utilizată ca remediu pentru diferite
afecţiuni comune, încă din antichitate, în cultura greacă,
japoneză, hindusă, romană” (Campion, 1998).
„Numeroasele studii şi cercetări au evidenţiat rolul
pe care îl are hidroterapia în relaxarea musculaturii,
în tratarea afecţiunilor musculo-scheletale şi
neurologice, durerilor de gât (cervicale, n.a.), de
spate, artritei, traumatismului cranian, spasticităţii,
acidentului vascular” etc. (Moor et all, 1964).
 Hidroterapia este considerată şi o ramură a
medicinei naturiste bazate pe utilizarea apei
în scop terapeutic.
 Principiul acestei metode terapeutice are la
bază proprietăţile fluidelor:
mecanice
(presiunea exercitată de forţa gravitaţională asupra
structurilor osoase în apă, poate fi redusă cu până la 90%) ,
termice
(termoconductibilitatea apei este de 30 de ori mai mare
şi termocapacitatea, de 8 ori mai mare - decât a aerului)
şi chimice
(menţine constantă concentraţia sărurilor în organism,
contribuie la osmoză și la reglarea temperaturii).
MOTIVAȚIE:
Încă din anii când am devenit părinte, m-am confruntat
cu probleme – moderate, ce-i drept – privind o
spasticitate musculară mărită la nivelul membrelor
inferioare ale băiatului meu. Aceeași problemă a avut-o,
apoi, și unul dintre copiii surorii mele.
Am căutat, în mod normal, modalităţi de rezolvare.
Mai târziu, de-a lungul carierei mele în domeniului
masajului terapeutic şi reflexogen am întâlnit din nou
numeroase cazuri de copii ce reuşeau cu dificultate să
înveţe în mod corect mersul, tocmai din cauza acestei
spasticităţi. Acest lucru, m-a determinat să caut în
permanenţă metode şi modalităţi de a rezolva sau
ameliora aceste deficienţe, metode ajutătoare şi
complementare cu tratamentul alopat, medicamentos.
 OBIECTIVE:
Această lucrare îşi propune să
studieze reflectarea în lucrările de
specialitate a măsurii în care
mijloacele mecanice, termice şi
chimice ale hidro-kineto-terapiei
pot avea un efect benefic, pozitiv,
în tratarea cu succes a
problemelor spasticităţii
musculare, la copii – dar nu numai.

De asemenea, să arate dacă pot exista şi

minusuri, precauţii sau efecte secundare
în folosirea metodei hidroterapeutice.
CUPRINS:
 Spasticitatea reprezintă o tulburare a sistemului nervos central
şi a căilor aferente şi eferente în care anumiţi muşchi primesc
continuu impulsuri de a se contracta, afectând totodată şi
capacitatea de control voluntar asupra lor.
 Hipersensibilitatea arcului reflex, datorită lipsei controlului
supraspinal, este anomalia fundamentală ce antrenează
spasticitatea, hiperreflectivitatea şi clonusul – elemente
caracteristice sindromului piramidal.
În cazul spasticităţii, răspunsul la elongaţia rapidă este alterat. Cf. Robănescu (2001) sunt posibile
trei reacţii:
a. un răspuns fazic scurt în "lamă de briceag" (spasticitate intrinsecă fazică).
b. un răspuns tonic, în care rezistenţa la întindere persistă în cursul mobilizării
pasive rapide (spasticitate intrinsecă tonică).
c. exagerarea reflexelor extrinseci spinale în flexie sau extensie (spasticitate
extrinsecă).

Spasticitatea predomină în general la nivelul muşchilor

flexori ai membrelor superioare şi extensori ai membrelor inferioare
 În cazurile când în tratament se evaluează copii,
trebuie avut în vedere faptul că mielinizarea este
progresivă cefalo-caudal şi proximo-distal.

 Către 5-6 ani, repartiţia spasticităţii se stabili-

zează şi tablourile clinice sunt bine conturate.
 Hidro-kineto-terapia spasticităţii folosește aceleași metode terapeutice
kinestezice (Bobath, Kabat, Vojta) precum și unele specifice, adaptate
mediului acvatic (Tardieu, Metrayer, Rood). Imersia şi exerciţiile în apă
ale copilului spastic au, pe lângă efectul inhibitor al tonusului muscular,
şi un benefic efect psihologic ca activitate recreativă.
Practica acestor metode combinate cu mijloace hidrice are două alternative:

-> Crioterapia ->Termoterapia.

 Explicaţia fiziopatologică constituie încă
obiectul unor discuţii, părerile
împărţindu-se între teoria reducerii
conductibilităţii nervoase şi aceea a unor
corelaţii simpatice cu efect asupra
contractilităţii musculare sau asupra
vasoconstricţiei. Deasemenea, se mai
poate lua în consideraţie posibilitatea ca
temperatura scăzută a apei să acţioneze
asupra gradului de polimerizare a
moleculei de miozină. În orice caz,
efectele aplicării temperaturii reduse sunt
evidente asupra contracturii tricipitale de
origine piramidală sau în cazul piciorului
plat, ca şi în contractura reziduală a
gambierului posterior prezentă la piciorul
strâmb congenital varus echin.
 Se folosesc imersii în apă călduţă,
sau împachetări cu parafină
încălzită. Suprafaţa pensulată
trebuie să îmbrace complet
regiunea muşchiului şi a
tendonului spastic. Procedura are
rezultate şi în cazul retracţiilor
incipiente, după aplicarea
parafinei urmând elongaţii ale
muşchiului respectiv. Alternativ,
se induc contracţii grupurilor
antagoniste muşchilor spastici.
Astfel pot fi asistate mişcările de
extensie a pumnului şi degetelor,
sau dorsiflexia piciorului.
 CONCLUZII:
 Aplicarea hidro-kineto-terapiei în cazul copiilor cu
tulburări uşoare sau medii de spasticitate aduce
după sine un număr important de beneficii,
îmbunătăţind rezultatele tratamentului şi uşurând
sarcina atât a pacientului, cât şi a terapeutului.
 beneficii terapeutice: prin desfăşurarea activităţii de la o vârstă mică, sau pe o
perioadă de timp mai mare, copiii spastici pot ameliora diferite simptome cum
ar fi hipertonie musculară, deficienţă posturală, retard motor, hemiplegie,
tetrapareză, sindrom down, autism, etc.
 beneficii emoţionale: legate de relaţia terapeut-părinte-copil: activitatea
acvatică le permite copiilor să se mişte independent înainte de a stăpâni
mersul, prin urmare capătă încredere în forţele proprii ajutând la formarea
mândriei, a acceptării şi a stimei de sine;
 beneficii sociale: desfăşurând activitatea acvatică în cadrul unui grup, copiii
vor învăţa unii de la alţii prin observaţie şi imitaţie, bucurându-se în acelaşi
timp de compania celorlalţi copii, dezvoltându-se astfel şi inteligenţa
emoţională;
PROPUNERI:

Având în vedere toate consideraţiile de mai sus,

avantajele aplicării hidroterapiei în cazul
copiilor cu sindrom spastic congenital sau
dobândit, este recomandabilă şi necesară
mărirea numărului de terapeuţi specializaţi,
având competenţe specifice hidroterapiei,
precum şi a numărului de clinici şi cabinete
având dotările necesare acestui tip de terapie.
PROPUNERI:
Trebuie avut în atenţie însă unde se desfăşoară
acest tip de terapie – mai ales în cazul
bebeluşilor foarte mici – piscinele trebuie
adaptate special pentru ei atât din punct de
vedere al dimensiunilor, adâncimii,
materialelor ajutătoare, soluţiilor uzitate
pentru dezinfectarea apei cât şi în ceea ce
priveste accesul adulţilor alături de terapeuţi,
care se poate face numai în condiţii stricte şi
pe bază de analize şi avize medicale.
