Tema:ROMANTISMUL

Ce este romantismul?
Romantismul este un curent artistic al Europei
Occidentale apărut în secolul al XVIII-lea în Marea
Britanie şi în Germania, apoi în secolul al XIX-lea în
Franţa , în Italia şi în Spania.
Se dezvoltă în Franţa ca reacţie la regulile clasice
considerate prea rigide şi împotriva raţionalismului
filozofic al secolelor anterioare.
Romantismul se caracterizează prin dorinţa de a
explora toate posibilităţile artei cu scopul de a
scoate în evidenţă toate experienţele personale.
 Baudelaire defineşte astfel romantismul :

 “Cine spune romantism, spune artă modernă –

adică intimitate, spiritualitate, culoare, aspiraţie spre
infinit, exprimate prin toate mijloacele specifice artei.”
 “Pentru mine, romantismul este expresia cea mai
recentă, cea mai actuală a frumosului.”
 “Romantismul se află în maniera de a simţi.”
 “Trebuie, deci, înainte de toate, să cunoaştem toate
aspectele realităţii şi toate situaţiile în care se află omul,
pe care artiştii trecutului le-au dispreţuit sau nu le-au
cunoscut.”
 Romantismul în pictură:

• Romantismul introduce în pictură sentimentul
melancoliei, care apoi cunoaşte mai multe aspecte,
melancolia întotdeauna însoţind un anumit moment
al zilei (amurgul, apusul soarelui).
• Frumuseţea este bizară, decurge din stranietate, cerul
oferă marea deschidere perspectivală. Tensiunea,
impulsurile conturează cel mai bine natura
romantică.Personalităţile istorice contradictorii sunt
alese de autorii, pictorii romantici ca teme ale operelor
lor.
 Reprezentanţi ai romantismului în
pictură:
 Joseph Mallord William Turner (n. 23 aprilie 1775, Londra - d. 19
decembrie 1851, Chelsea, Londra) a fost pictor și gravor britanic peisagist, reprezentant al
romantismului. Specializat în peisaje şi scene marine, era considerat de impresioniștii francezi
ca unul dintre principalele modele artistice.
 Una dintre cele mai reprezentative picturi ale lui Turner este "Canalul Chichester“, pânză
pictată in 1828. Opera a fost influenţată cel mai probabil de cenuşa atmosferică răspândită de
erupţia vulcanului Tambora din Indonezia.
 Eugène Delacroix

Francezul Eugène Delacroix este considerat a fi pictor

romantic prin excelenţă. Tabloul său Libertatea conducând
poporul reuneşte vigoarea şi idealul romantic într-o operă care
este compusă dintr-un vârtej de forme. Tema este dată de
revoluţionarii din 1830 ghidaţi de spiritul Libertăţii (reprezentaţi
aici de o femeie purtând drapelul francez). Imaginea de neuitat a
parizienilor cu armele ridicate, mărşăluind sub tricolorul care
reprezenta libertatea, egalitatea şi fraternitatea.
Artistul se plasează metaforic ca un revoluţionar din
vârtej, deşi vedea evenimentele cu o anumită rezervare
(reflectând influenţa burgheză asupra romantismului).
Aceasta este probabil opera romantică cea mai
 Francisco Goya (n. 30 martie 1746, Fuendetodos/Aragon — d. 16
aprilie 1828, Bordeaux/Franța) a fost un important pictor romantic și creator
de gravuri spaniol, la răspântia secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. Ani de-a
rândul Goya a fost artistul curții regale, la fel ca și mulți alți pictori ai
secolului al XVIII-lea. Ar fi rămas probabil creator al unei picturi liniștite,
echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume și îl
eliberează de convenția picturii oficiale.
 "3 Mai 1808" este o pictură terminată in 1814 de către Goya, în care acesta caută
să comemoreze rezistenţa Spaniei împotriva armatelor lui Napoleon în timpul
ocupaţiei din 1808.
 Romantismul în muzică:
 Romantismul s-a manifestat în muzică prin intensitatea emoţională a melodiilor,
libertatea formei muzicale, îmbinarea, deseori, a muzicii cu literatura şi trecerea
foarte rapidă dintr-o tonalitate în alta, partitura fiind caracterizată printr-o
modulaţie continuă, care simboliza neliniştea autorului. Acesta aduce ideea de
exprimare a sentimentelor, în dauna acţiunii propriu-zise. Reprezentarea muzicală
este direcţionată mai mult spre cuvânt şi imagine vizuală, fapt care înseamnă
începutul epocii de glorie a muzicii cu program, specifică genurilor instrumental şi
simfonic. Sfârşitul secolului al XIX-lea este dominat de trăsăturile muzicii
wagneriene: cromatizarea excesivă şi melodia infinită.

„Muzica are puterea de a ne apropia de esenţa lucrurilor şi de

a atinge mai mult rădăcina fiinţei umane.”
Mihai Eminescu
Principali reprezentanţi ai romantismului în muzică:
Robert Schumann
Johannes Brahms
Frédéric Chopin
Hector Berlioz
Carl Maria von Weber
Franz Liszt

Richard Wagner
Reprezentanți ai romantismului în
muzică:
 Richard Wagner (n. 22 mai
1813, Lipsca; d. 13 februarie
1883, Veneția) compozitor,
dramaturg și teoretician al artei
germane, unul din cei mai de
seamă reprezentanți ai
romantismului muzical.
 Activitatea muzicală a acestuia
cuprinde preponderent lucrări de
operă, precum “Der fliegende
Hollander” și “Tristan și Isolda”.
 Frédéric Chopin a
fost un compozitor polonez
de muzică pentru pian în
perioada romantismului.
Este considerat drept unul
dintre cei mai prolifici și
influenți compozitori de
muzică pentru acest
instrument. El este
cunoscut drept “poetul
pianului”, fiind un maestru
al muzicii în perioada
romantică.
 Majoritatea compoziţiilor
au fost scrise pentru a fi
interpretate la pian. Cu
toate că erau complexe din
punct de vedere tehnic,
acestea puneau accent pe
nuanţă şi pe expresivitate.
 Johannes Brahms a fost un
compozitor romantic german, care a
trăit cea mai mare parte a vieții sale în
Austria, la Viena. Brahms a fost
considerat de către mulți „succesorul”
lui Beethoven, iar prima sa simfonie a
fost descrisă de Hans von Bülow drept
a zecea a lui Beethoven (supranume
folosit și astăzi).
 Brahms a compus un număr de
opere importante pentru orchestră,
inclusiv patru simfonii, două concerte
pentru pian, un concert pentru vioară,
un dublu concert pentru vioară și
violoncel și ampla lucrare corală „Un
recviem german” (Ein deutsches
Requiem). Ultimul dintre acestea se
remarcă prin a nu fi un recviem
tradițional, liturgic (Missa pro
defunctis), ci un ansamblu de texte pe
care Brahms le-a ales din Biblia lui
Luther.
 Brahms nu a compus niciodată vreo
operă, nici nu s-a folosit vreodată de
forma de poem simfonic caracteristică
secolului al XIX-lea. Era un adept
înverșunat al muzicii absolute –
muzică ce nu se bazează pe o scenă
concretă sau narativă, precum în cazul
unui poem simfonic.
 Romantismul în literarură:
 Romantismul literar și-a aflat expresia de-a lungul
secolului al XIX-lea, manifestându-se în paralel cu
romantismul artelor plastice și cu cel muzical. Migrația
influențelor impuse de curent determină coexistența lui
alături de alte curente, îndeosebi în a doua jumătate a
secolului (de exemplu, parnasianismul)
Eugène Delacroix ;
 Principala trăsătură a romantismului este libertatea absolută de
creaţie .

“Romantismul este liberalismul în artă.”

Victor Hugo
 Manifestul literar al Romantismului este
Prefaţa la drama « Cromwell » (1927) în care Victor Hugo
proclamă libertatea de creaţie, adică dreptul fiecărui
scriitor de a nu accepta alte reguli decât pe cele ale
fanteziei sale.

Victor Hugo afirmă : « Caracterul unei drame este realitatea. Realitatea

rezultă din combinaţia naturală a sublimului şi a grotescului, care
se întâlnesc în dramă aşa cum se întâlnesc în viaţă. Deoarece poezie
adevărată, poezie completă este în armonia contrariilor...
Tot ce e în natură este în artă. »
 Mişcarea Sturm und Drang (literal, furtună şi imbold) este
considerată a fi precursoarea Romantismului în Germania.

Poetul Johann Wolfgang von Goethe a fost cel mai faimos

reprezentant al acesteia.
Goethe publică Suferinţele tânărului Werther, operă de intensă
subiectivitate datorită unei iubiri imposibile a protagonistului
acesteia (Werther). Cartea a cauzat multă vâlvă în perioada sa,
datorită faptului că un val de sinucideri a fost atribuit lecturii
volumului.

Goethe

Doctorul Faust din drama lui Goethe

Romantismul în Spatiul Român
În literatura română, romantismul se face simţit prin intermediul
scriitorilor paşoptişti (Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Vasile
Alecsandri, Alecu Russo ş.a. ) şi persistă mult timp după declinul
curentului în culturile vest-europene, atingând punctul de vârf în opera
lui Mihai Eminescu, care este considerat ultimul mare romantic
european.
Exprimarea romantismului in
vestimentatie
 Stilul romantic este unul dintre cele mai feminine
stiluri vestimentare. Adeptele acestui stil sunt de
inaltime medie sau mica, atletice, cu ochi mari si
trasaturi rotunde ale fetei. Daca au parul lung, li se
potrivesc buclele, iar daca au parul scurt, tunsorile
in scari cu volum. Din punct de vedere al
vestimentatiei, femeile „romantice" adora articolele
de imbracaminte cu imprimeuri florale, pantalonii
scurti (dar eleganti) in sezonul cald, bluze si tricouri
decoltate din materiale usoare Croielile care
accentueaza talia sunt, de asemenea, o preferinta a
adeptelor stilului romantic
 Cum sa recunosti piesele vestimentare
ale stilului romantic:
– alege croieli care sa iti accentueze partile
feminine
– cauta materiale vaporoase si luminoase.
– articolele vestimentare trebuie sa dezvaluie
suficient cat sa atraga
– cauta diverse detalii ca: dantele, volane,
matase, accesorii de flori care sa iti
accentueaze feminitatea si misterul.
Trasaturi generale
1. Cultul sentimentului şi al fanteziei creatoare

Romanticii suprimă limitele şi legile

experienţei concrete, oferă conştiinţei şi
imagineţei un câmp nemărginit, acordând
spiritului individual libertatea şi capacitatea
unui loc neîngrădit.
“Zugrăvind eul poetului, poezia va zugrăvi
umanitatea întreagă. intr-adevăr, inima omului
nu se schimbă, ea va rămâne totdeauna inima
omului, temelia artei. Ecoul sonor al veacului
său, poetul trebuie să fie călăuza acestuia
spre ideal.” (V. Hugo)
Ingres, Le Songe d'Ossian, 1812
2. Scriitorii romantici, nesatisfăcuţi
de realitatea obiectivă, încearcă
să o depăşească, să evadeze din ea

In permanentă căutare a unui ideal scriitorul romantic

evadează din prezent în trecut sau viitor, din spaţiul
său cunoscut, spre un spaţiu fără contururi clare.
Limitării clasice i se opune înclinaţia spre nelimitat,
din convingerea că esenţa omului se împlineşte în
nemărginire. Pentru scriitorul romantic adevărul nu
se găseşte ca pentru clasici în avântul ideii, ci numai
în imensitatea infinitului: “In noi, sau nicăieri, este
eternitatea cu lumile ei, trecutul şi viitorul.” (V. Hugo)
3. Romantismul pătrunde mai adânc în tainele
sufletului, exprimă sentimentele profunde ale
scriitorului
“Poetul răspunde de sufletul oamenilor.” (Victor Hugo)
“Poezia trebuie să ne arate mai puţin pe poet şi mai mult pe om însuşi.”
(Lamartine)
Poezia trebuie “să scoată la lumină ceea ce i s-a revelat poetului” prin
“privirile furişate în sanctuarul sufletului.”
“E nemaipomenit că tocmai înăuntrul tău trebuie să priveşti ce e afară.
Profunda şi întunecata oglindă e în adâncul omului. Acolo e acel clar-obscur
înspăimântător. Ceea ce se oglindeşte în
sufletul oamenilor e mai ameţitor decât în văzul
direct [...]. Aplecându-ne spiritul peste acel puţ, întrezărim
aici, undeva în adânc, ca într-o prăpastie, într-un cerc îngust,
întreaga imensitate a lumii” (V. Hugo)
Interesul pentru straturile adânci ale vieţii sufleteşti
aduce şi inclinaţia spre meditaţia filozofică, precum
şi cultivarea visului.
4. Interesul pentru frumuseţea şi
pitorescul naturii, pentru culoarea
locală

Romanticii consideră omul un

microcosmos (univers mic),
în care se oglindeşte şi se rezumă
macrocosmosul (universul mare),
într-o perfectă comuniune
cu natura.
5. Lărgind cadrul de inspiraţie al artistului,
romantismul scoate în evidenţă şi
valoarea artistică a ceea ce nu este
frumos

Urâtul se prezintă şi el în
numeroase forme şi “fidelitatea”
faţă de natură impune
surprinderea extremelor naturii:
frumos-urât, ochiul romanticului
fiind creat pentru a descoperi
contrastele.

Quasimodo-ilustratie de Alfred Barbou

6. Interesul pentru creaţia populară şi
pentru tradiţiile naţionale

Romantismului i se datorează
redescoperirea bogăţiei fondului
şi formei operelor folclorice.

Tezeu si Minotaurul
7. Personajul romantic provine din toate mediile
sociale, este un erou excepţional care
acţionează în împrejurări excepţionale

Autorul romantic realizează

personaje din trăsături psihice
antitetice, din alb şi negru,
cu sentimente contrastante.
“Ca şi ceilalţi oameni, personajele
trebuie să fie complexe şi nuanţate,
alcătuite, în adâncul lor din
bine şi rău.” (V. Hugo)

Delacroix : Dante si Virgiliu in Infern

8.Arta romantică, în opoziţie cu arta clasică,
preocupată de unitate, este caracterizată de
amestecul genurilor, de renunţarea la regulile
unităţilor de timp şi spaţiu în numele verosimilului
şi al culorii locale.

Tabloul amplu al vieţii necesită

amestecul genurilor, căci
adevărata poezie se află în
armonia contrariilor.
Ingres :Apoteoza lui Homer
9. Lărgirea vocabularului prin pătrunderea
arhaismelor, regionalismelor şi a cuvintelor populare.
Antiteza este prezentă în definirea unor situaţii, idei,
atitudini, sau în caracterizarea personajelor.
10. Romanticii recurg la ironie pentru a spulbera
iluziile, pt. a arăta inconsistenţa lor, căci, de îndată ce se
izbesc de realitate , se destramă.