 MANIFESTĂRI ACUSTICE ALE

ACTIVITĂŢII CARDIACE
 Zgomotele inimii – 20-200 bpm
 Auscultaţia  revoluția cardiacă clinică
 Zgomotul I – se ascultă pe întreaga arie
precordială (torace):
 sistola ventriculară – sistolic
 1. închiderea valvulelor atrio-
ventriculare
 2. turbulența sanguină
 3. contracția musculară cardiacă
 caracteristici:
 puternic
 prelung
 de tonalitate joasă
 focare de auscultație maximă:
 închiderea valvulelor mitrale 
spațiu V intercostal pe linia medio-
claviculară
 închiderea valvulelor tricupside 
baza apendicelui xifoid
 mica tăcere – 0,23 secunde
 Zgomotul II – se ascultă pe întreaga
arie precordială
 diastolic
 1. închiderea valvulelor arteriale:
aortă și artera pulmonară
 2. vibrarea pereților arteriali
 3. turbulența sanguină
 caracteristici:
 scurt
 clar
 lovit
 focare de auscultare  spațiul II
intercostal
 marea tăcere – 0,55 secunde
 Zgomotul III:
 sfârşitul perioadei de umplere rapidă (ventriculul stâng)
 vibrații ale masei ventriculare
 copil  sportivi de performanță
 Zgomotul IV
 Contracția aortică
 Acestea sunt zgomote fonocardiografice
 Auscultația lor stetacustică este semn patologic – galop
 Fonocardiografia  fonocardiograma
 fonocardiografie:
 microfon
 intracardiac
 extracardiac – focare
 amplificare
 redare
 osciloscop – oscilograf
 Zgomotul II:
 durată  0,025-0,05 secunde
 frecvență  200 c/s (ciclu/secundă)
 componente:
 pulmonară:
 amplitudine mare
 durată lungă
 aortică:
 amplitudine mare
 durată scurtă
 Zgomotul III:
 durată  0,03-0,04 secunde
 vibrarea pereților ventriculari:
 masă miocardică
 tonus crescut
 Zgomotul IV: – activitatea atriilor
 sistola atrială
 durată  0,02-0,03 secunde
 amplitudine mică
 frecvență joasă
 unde P  electrocardiogramă
 Modificări ale fonocardiogramei:
 dedublări
 sufluri
ELECTROCARDIOGRAFIE
 Generalități

 ECG este o formă de studiu a activității inimii.

 1887 Waller – “Demonstrațiile pe om a forțelor
electrometrice care însoțesc bătăile inimii”
 1924 –Einthoven – Premiul Nobel
 1920 – Wilson – descrie derivațiile unipolare
 1942 – Goldberger – descrie derivațiile unipolare
de tip augmentat
 GENERALITĂȚI. DEFINIȚIA
ELECTROCARDIOGRAFIEI
Electrocardiograma (ECG) reprezintă înregistrarea
grafică pe proiecțiile axelor de derivație a proiecției
vectorilor activității electrice a inimii.
Potențialele electrice sunt produse în inimă ca sumă a
potențialelor generate de cardiomiocite în timpul
depolarizării și repolarizării.
 Tipuri de înregistrări EKG

Electrodul = un conductor utilizat pentru a stabili

contactul electric cu partea nemetalica a circuitului.
Potențialul electric al dipolului se măsoară cu electrozi
plasați în diferite zone ale corpului, în mod uzual pe
piele.
Traseul ECG este influențat de:
 polaritatea dipolului,
 distanța de la electrod la dipol,
 intensitatea câmpului electric.
 Înregistrarea ECG

Tipurile de înregistrare după plasarea electrozilor:

 bipolară: ambii electrozi plasați în câmpul electric al

inimii;

 unipolară: un electrod este plasat în câmpul electric,

iar celălalt în planul de potențial 0.
 Înregistrarea ECG

 Derivația ECG = raportul spațial între două puncte

în care se plasează electrozii, în câmpul electric al
inimii.
 Componentele derivației:
 2 puncte de plasare a electrozilor (plasate pe
corpul uman; înregistrează diferența de potențial)
 axul derivației (linia imaginară care unește cei doi
electrozi)
 sensul derivației
Nobel 1924
 Înregistrarea ECG
 Exista mai multe
tipuri de derivații:
Care explorează
inima în plan
frontal:
 derivații standard
(bipolare)
 derivații unipolare
ale membrelor

Care explorează
inima în plan
orizontal:
 derivații
precordiale
 Înregistrarea ECG
 Derivațiile bipolare ale
membrelor (standard) (I,
II si III) au fost introduse
în practica de către
Einthoven. Ele formează
un triunghi echilateral,
cu inima localizată în
centru.
 Derivațiile unipolare ale
membrelor (aVR, aVL,
aVF) au fost introduse
de Wilson.
 Derivațiile precordiale
(V1-V6) sunt derivații
unipolare, la care
electrodul explorator
(pozitiv) este plasat pe
torace, în apropierea
cordului.
 Planul explorat prin
plasarea electrozilor
 Prin pozițiile electrozilor fiecare derivație ECG
“vede” semnalul ECG din unghiuri diferite:
 Derivațiile membrelor culeg activitatea electrică în
planul frontal
 Derivațiile precordiale culeg activitatea electrică în
planul transversal/orizontal
 Circuitul este închis prin dispozitive specializate -
electrocardiografe, care înregistrează semnalele,
de obicei pe hârtie.
 Derivațiile membrelor

Derivațiile bipolare ale membrelor (standard)

Înregistrează activitatea electrică a inimii în plan frontal.
Termenul “bipolar” înseamnă ca ECG este înregistrat între
doi electrozi exploratori (+ si -) plasați pe membre:
brațul drept (R) brațul stâng (L) și piciorul stâng(F).
Cele trei derivații bipolare înregistrează diferențele de
potențial între:
 DI -brațul drept (R -) și brațul stâng (L +);
 DII- brațul drept (R -) și piciorul stâng (F +);
 DIII- brațul stâng (L -) și piciorul stâng (F+).
Derivațiile standard
Derivațiile bipolare ale
membrelor
 Derivațiile membrelor

Derivațiile unipolare ale membrelor

 Înregistrează activitatea electrică a inimii în plan frontal.
 Sunt “unipolare” deoarece folosesc un singur electrod
explorator (pozitiv), plasat pe un membru, conectat cu
centrul inimii, considerat ca punct de referință (potențial
nul).
 Punctul de referința rezultă prin conectarea celorlalți doi
electrozi între ei.
 Derivația unipolară înregistrează potențialul membrului
respectiv și este amplificata (a):
-aVR-electrodul explorator este plasat pe brațul drept;
-aVL-electrodul explorator este plasat pe brațul stâng;
-aVF-electrodul explorator este plasat pe piciorul stâng.
Derivatiile unipolare ale
membrelor
 Derivațiile precordiale

 Punctul de referință rezultă prin conectarea celorlalți trei

electrozi între ei.
 Înregistrează activitatea electrică a inimii în plan transversal.
Sunt derivații “unipolare”, cu electrodul pozitiv situat pe torace
(V1-V6) și electrodul de referință format din cele trei derivații
ale membrelor unite.
 Electrodul explorator este poziționat după cum urmează:
-V1-spațiul IV intercostal drept parasternal;
-V2-spațiul IV intercostal stâng parasternal;
-V3-la jumătatea distantei dintre V2 si V4;
-V4-spațiul V intercostal stâng, pe linia medioclaviculară (apex);
-V5-spațiul V intercostal stâng, pe linia axilară anterioară;
-V6-spațiul V intercostal pe linia axilară mijlocie.
Derivațiile precordiale
 Componentele unei ECG

Reprezentarea ECG a fiecărui ciclu cardiac conține:

-unde: P, Q, R, S, T și U (deflexiuni pozitive sau negative).
-segmente: porțiunile cuprinse între două unde succesive.
-intervale: includ segmente și unde. Traseul ECG este înregistrat în
condiții standard, cu:
- amplitudinea: 1mm=0.1 mV
- durata1mm=0.04 s.
Unda P
Unda P
Complexul QRS
Complexul QRS
Unda T
Unda U
Segmentul PQ, ST. Punctul J
Intervalele ECG
Intervalele ECG
Interpretarea traseului ECG

1. Stabilirea ritmului cardiac

2. Stabilirea FC
3. Stabilirea axului electric
4. Analiza morfologica și cronologica a traseului
ECG
Interpretarea traseului ECG
 Axa electrică a inimii

 Axa electrică este determinată în funcție de

amplitudinea și durata forțelor electrice cardiace,
cât și de orientarea spațială a acestor forțe.
 Pe traseele electrocardiografice:
- amplitudinea și durata forțelor electrice sunt
exprimate prin suprafața diferitelor deflexiuni;
- orientarea forțelor electrice este exprimată prin
sensul pozitiv sau negativ al deflexiunilor în
diferitele derivații.
 Determinarea axei electrice

Se face prin calcul, luând ca element de referință valoarea

algebrica a suprafeței deflexiunilor electrocardiografice în
derivațiile membrelor.
Deflexiunile complexului QRS mai pot fi calculate si prin
citirea numărului de pătrate mici de pe hârtia
electrocardiografica, incluse de fiecare deflexiune.
Pentru determinarea axei electrice în plan frontal se poate
folosi ca sistem de referință triunghiul echilateral
Einthowen (sistemul triaxial) și sistemul hexaxial.
 Utilitatea ECG

 Determinarea FC;
 Evaluarea funcției de conducere cardiacă;
 Determinarea axei electrice a inimii;
 Determinarea:
 Aritmiilor cardiace;
 tulburărilor de conducere;
 leziunilor peretelui cardiac;
 NU aduce informații aspra funcției de pompă a
inimii.
Exemplu de înregistrare ECG
 Fiziologie
vasculară
 Artere
 Vene
 Capilare
 Limfatice
 Toate au aceeași
structură de bază:
 Endoteliu vascular
 Tunică musculară
 adventice
 Volum sanguin:
 total  5-6 litri de
sânge circulant și de
rezervă
 repartiție:
 marea circulație:
 artere: 0,66 litri
 capilare: 0,46 litri
 vene: 3,9 litri
 inima:
 dreaptă: 0,24 litri
 stângă: 0,24 litri
 mica circulație:
 capilare: 0,15 litri
 artere: 0,15 litri
 vene: 0,18 litri
 Parametrii hemodinamicii:
 presiunea sanguină:
 forța / unitate de suprafață
 în hemodinamică  raportare la presiunea barometrică
 debit sanguin (cel mai important) = viteza  suprafața de secțiune:
 gradient personal
 rezistență periferică
 viteza de circulație a sângelui
 Contractilitatea vasculară:
 vasomotricitate arterială  influențe nervoase și umorale
 modificarea tonusului ține deschis vasul tot timpul și
determină variații ale rezistenței periferice
 Vâscozitatea sângelui:
 forțe care se opun curgerii
lichidelor (sângelui)
 variații ale hematocritului:
» poliglobulia crește –
hiperglicemia crește
» anemie scade –
hipoproteinemia scade
 forță de frecare:
» parieto-lichidiană
» între straturile interne ale
lichidului
– sistem cu presiune ridicată
 circulația arterială
– sistem cu presiune joasă:
• circulația venoasă
• circulația capilară
• circulația limfatică
 Rolul sistemului arterial:
 Rezervor, amortizor – rol de contracție cardiacă.
Sistem conductor al sângelui de la inimă 
periferie.
 Presiunea arterială:
 Def: forța cu care pereții vasculari apasă asupra
sângelui, presiune arterială  tensiune arterială –
parametru clinic.
 Factori determinanţi:
 cardiac:
 debit cardiac  întoarcerea venoasă
 forța de contracție < insuficiență cardiacă – hipotensiune
 frecvența RC  tahicardie de efort, emoțională 
hipertensiune, paroxistică  hipotensiune
 vascular:
 elasticitatea arterială
 rezistența periferică:
 variații ale presiunii sistemice
 variații regionale  vasoconstricție
 sanguin:
 volemie  variații  hipervolemie/hipovolemie
 vâscozitate:
 hiperlipemie  hipertensiune
 poliglobulie  hipertensiune
 anemie  hipotensiune
 Nivelul presiunii arteriale:

Parametrii presiunii arteriale:

Presiunea sistolică – maximă:
 faza de ejecție a sistolei ventriculare  generator de
presiune;
 energie înmagazinată în pereții arterelor restituire
în diastolă;
 valori:
 artere mari  120-140 mmHg;
 artere mici  80 mmHg;
 capilare arteriale (rezistența teritoriului arterial)  35
mmHg
Presiunea diastolică – minimă:
 sarcina constantă pentru pereții arteriali;
 rezistența pentru contracția ventriculară 
deschiderea valvulelor sigmoide  refluare
diastolică;
 comparație:
 ventricul  zero;
 artere  presiune pozitivă;
 valori:
 jumătate din sistolică + 10 mmHg;
 70-80 mmHg;
 scădere continuă  mai puțin pronunțată ca PS;