Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SPECIALIZAREA AMG
FIZIOLOGIE
CURS
CURS 7
1. Secreţia salivară
Caracteristicile salivei
lichid transparent, filant (mucina), usor opalescent (celule epiteliale
descuamate, leucocitele),
densitate 1003-1008 (hipotona fata de plasma),
pH = 7,4-7,8
cantitate 1000 – 1500 ml/24 ore, debitul secretor in cursul digestiei
bucale creste de 8-20 ori, in perioadele interdigestive este de 0,5
ml/min.
Funcţia secretorie: secretia salivara
Secreţia salivară contine:
→ 99,4% apa,
→ 0,6% reziduu uscat: substante anorganice si organice.
1. Substantele anorganice: cloruri, bicarbonati, fosfati de
sodiu, potasiu si calciu
Funcţia secretorie: secretia salivara
2. Substantele organice
Enzime: *ptialina (amilaza salivara)hidrolizeaza amidonul fiert / copt →
maltoza, maltotrioza si dextrine. Continua actiunea si in stomac pana
cand bolul alimentar devine acid,
*lipaza salivara (glande Ebner de pe fata dorsala a limbii)
actioneaza in stomac (pH 4) asupra trigliceridelor ce contin acizi grasi
cu lant mediu (laptele),
Lactoferina – bacteriostatic (fixeaza Fe necesar metabolismului
bacterian),
Muramidaza – descompune capsula glicozidica a unor bacterii,
Factorul de crestere epidermic – stimuleaza eruptia dentara; calcifierea
precoce a incisivilor; vindecarea mucoasei bucale dupa ulceratii,
Aglutinogenii din sistemul ABO – la 80% din indivizi numiti“secretori”
Mucus – determina vascozitatea salivei, participa la formarea bolului
alimentar, protectia mucoasei bucale,
Substante azotate neproteice: uree, acid uric,
Substante neazotate: acid lactic, alcool etilic.
Funcţia secretorie: secretia salivara
Rolurile salivei:
Digestiv – prin enzimele care le contine,
Dizolvarea substantelor sapide, favorizand contactul acestora cu
mugurii gustativi,
Excretor: metaboliti (uree, acid uric), virusuri (poliomielitic, rabic),
substante toxice (Pb, Hg, I, Bi), medicamente;
Protector:
a. pH-ul salivei neutralizeaza acizii din alimente,
b. bactericid prin Ig A, lizozim, sulfocianat de K, muramidaza,
c. lubrefiaza si inmoaie alimentele protejand mucoasa bucala de
escoriatii,
In vorbire: mentine umeda cavitatea bucala, conditie esentiala in
actul vorbirii,
Reparator: prezenta factorilor de crestere epidermica si factorilor
procoagulanti,
In homeostazia hidro-electrolitica: deshidratare → sete / stimularea
secretiei de ADH.
Funcţia secretorie
Reglarea secreţiei salivare
Mecanismele de adaptare cantitativă şi calitativă a secreţiei
salivare sunt exclusiv nervoase, având la bază reflexele necondiţionate şi
condiţionate.
Centrul salivar:
• superior – pontin
• inferior – bulbar
-- 99% apă
-- 1% substanţe solide, din care 0,6% substanţe anorganice şi 0,4%
substanţe organice.
1. Substanţele anorganice:
-- HCl, NaCl, KCl, fosfati, bicarbonati.
Cea mai importantă substanţă anorganică este HCl, rolurile sale sunt:
-- denaturarea proteinelor,
-- transforma Fe+3 in Fe+2 absorbit,
-- stimuleaza eliberarea de secretina,
-- efect bactericid,
-- precipita cazeinogenul din lapte, dizolva colagenul,
-- transforma pepsinogenul in pepsina.
Funcţia secretorie: secretia gastrica
2. Substanţele organice
Pepsina este principala enzimă a sucului gastric, secretată de
celulele principale ale glandelor fundice sub formă inactivă de
pepsinogen (toate proteazele se secretă sub formă inactivă, pentru a evita
digestia celulelor care le-au generat).
Acesta trece în pepsină, la un pH sub 6, prin desprinderea unui
peptid sub influenţa HCl sau a unor mici cantităţi de pepsină.
Pepsinele sunt endopeptidaze care hidrolizează legăturile peptidice
dintre aminoacizii aromatici şi un alt aminoacid, rezultând polipeptidele
cu un număr variabil de aminoacizi.
Catepsina este o enzimă proteolitică ce participă la digestia
proteinelor numai la sugar, unde aciditatea sucului gastric este mai
redusă.
Labfermentul produce coagularea laptelui prin precipitarea
cazeinogenului solubil în cazeină şi paracazeină care, în prezenţa
calciului, se transformă în paracazeinat de calciu. Se găseşte în cantitate
redusă şi acţionează la un pH optim de 4,5 – 5,5.
Funcţia secretorie: secretia gastrica
Lipaza gastrică este o enzimă întâlnită numai în sucul gastric al
copilului, scindând hidrolitic lipidele fin emulsionate din lapte şi
gălbenuşul de ou.
Gelatinaza scindează gelatina, o proteină componentă a ţesutului
conjunctiv.
Lizozimul care este o enzimă bactericidă identică cu cea salivară.
Factorul intrinsec Castle se formează în celulele oxintice, alături
de HCL, din glandele regiunii fundice. Este o glicoproteină ce
favorizează absorbţia vitaminei B12 la nivelul intestinului subţire.
Mucina este secretată sub formă de gel de către celulele
caliciforme care căptuşesc mucoasa gastrică, de glandele cardiale şi de
celulele mucoase ale gâtului glandelor fundice.
Suprafaţa stomacului este acoperită cu un strat de mucus cu o
grosime de 1 – 1,5 mm care exercită atât o protecţie mecanică, cât şi
chimică a mucoasei gastrice, prin fixarea şi neutralizarea HCl şi
inactivarea pepsinei.
Funcţia secretorie: secretia gastrica
Reglarea secreţiei gastrice
Sucul gastric se secretă aproape continuu digestiv si interdigestiv, dar
secreţia maximă are loc în perioada digestiei.
Reglarea şi adaptarea secreţiei gastrice prin:
*control nervos – fibre parasimpatice vagale şi reflexe locale ale
sistemului nervos enteric,
*control umoral prin intermediul gastrinei, histaminei, enterogastron.
În funcţie de regiunea asupra căreia acţionează excitanţii
secretori, controlul secreţiei gastrice a fost divizat în trei faze:
a) faza cefalică: predomina mecanisme vagale declansate de
reflexe neconditionate – excitarea alimentara a mugurilor gustativi,
reflexe conditionate – excitanti vizuali, olfactivi, auditivi,
b) faza gastrică cu reglare nervoasa: mecanisme vago-vagale
declansate de distensia gastrica, cat si reglare umorala: prin histamina si
gastrina,
c) faza intestinală reglare nervoasa declansata de distensia
duodenala si reglare umorala :gastrina si enterogastronul.
Funcţia secretorie: secretia gastrica
3. Secreţia pancreatică
Sucul pancreatic este:
lichid clar, usor vascos,
volum de 1000 – 1500 ml/ 24h
reacţie puternic alcalină (pH 8 – 8,5),
conţine enzime care acţionează asupra celor 3 tipuri principale de
substanţe: proteine, glucide şi lipide.
Substantele organice:
1. Enzimele proteolitice
Tripsina este activă şi asupra nucleoproteinelor, până la scindarea
acestora în acizi nucleici, stadiul de la care acţiunea este preluată şi dusă
mai departe de enzimele sucului intestinal. Tripsina coagulează sângele.
Chimotripsina coagulează laptele.
Carboxipeptidaza este o exopeptidază care scurtează lanţul
polipeptidic cu un aminoacid.
Colagenaza şi elastaza scindează legăturile peptidice ale
colagenului la nivelul aminoacizilor.
Ribonucleazele hidrolizează acizii ribo- şi dezoxiribonucleic,
rezultând nucleotide.
Funcţia secretorie: secretia pancreatica
2. Enzimele aminolitice
Amilaza pancreatică, care hidrolizează amidonul, glicogenul şi
alte glucide, cu excepţia celulozei, până la stadiul de dizaharide şi puţine
trizaharide.
Activarea enzimei se realizează în prezenţa ionului de clor.
3. Enzimele lipolitice
Lipaza pancreatică scindează trigliceridele în acizi graşi şi
monogliceride, în prezenţa Ca2+ şi Mg2+ ca activatori.
Colesterolesteraza hidrolizează esterii de colesterol,
Fosfolipaza, activată de tripsină, desprinde acizii graşi din
fosfolipide.
Funcţia secretorie: secretia pancreatica
Reglarea secretiei pancreatice
•mecanisme nervoase si umorale in 3 faze: cefalica; gastrica; intestinala
Faza cefalica
predominant nervoasa: excitantii similari celor ce declanseaza secretia
salivara si gastrica determina, pe cale vagala, o secretie pancreatica
bogata enzimatic
controlul umoral: gastrina stimuleaza secretia pancreatica
Faza gastrica este declansata de prezenta alimentelor in stomac
distensia gastrica, prin reflex vago-vagal, determina secretia de suc
pancreatic bogat enzimatic.
controlul umoral: gastrina, cu efect sinergic cu cel vagal
Faza intestinala
prezenta chimului in duoden stimuleaza secretia pancreatica,
control umoral: secretina (stimuleaza celulele ductale sa secrete
componenta apoasa bicarbonatata), CCK (stimuleaza celulele acinare sa
elibereze continutul granulelor de zimogen)
Funcţia secretorie: secretia pancreatica
Reglarea secretiei pancreatice
CCK
secretina
alimente
CCK Suc pancreatic
Proenzime
enzime
Vena
porta
Vezica
biliara Duct Urobilinogen
Intestin subtire biliar In urina
Urobilinogen
In fecale
Funcţia secretorie
Digestia
proteinelor
Digestia şi absorbţia
Absorbţia aminoacizilor şi derivaţilor nucleici
Proteinele se absorb sub formă de aminoacizi şi într-o cantitate redusă
sub formă de di- şi tripeptide. Cantităţi extrem de mici se absorb sub formă de
proteine integrale, prin pinocioză.
Pentru aminoacizi, există cel puţin 4 sisteme diferite de transport:
1) al aminoacizilor neutri;
2) al amnoacizilor bazici;
3) al aminoacizilor acizi;
4) specific aminoacizilor, ca prolina şi hidroxiprolina.
Di- şi tripeptidele folosesc alte mecanisme.
Absorbţia aminoacizilor neutri şi acizi este cuplată cu transportul Na+,
folosind mecanismul descris la transportul glucozei.
Transportul aminoacizilor bazici nu este dependent de Na+.
Aminoacizii, deplasaţi în celula mucoasei prin mecanismul
cotransportului sau prin digestia intracelulară a di- şi tripeptidelor părăsesc
celula, prin procesul difuziei facilitate şi ajung în sânge.
Bazele purinice şi pirimidinice, care rezultă din digestia acizilor
nucleici, sunt transportate prin mecanisme active.
Digestia şi absorbţia
Digestia lipidelor
Este un proces de hidroliză, catalizat de:
lipaza linguală, secretată de glandele Ebner de pe faţa dorsală a limbii,
lipaza gastrică,
lipaza pancreatică,
lipaza intestinală.
Lipaza linguală poate digera la nivelul stomacului cca 30% din
trigliceridele alimentare, pe cand lipaza gastrică are importanţă redusă.
Majoritatea lipidelor sunt digerate la nivelul intestinului subţire
sub acţiunea lipazei pancreatice, care scindează lipidele emulsionate în
prealabil, până la stadiul de acizi graşi şi monogliceride.
Digestia şi absorbţia
Emulsionarea lipidelor în intestinul subţire (proces fizic de
scădere a tensiunii superficiale a acestora) apare prin acţiunea de
detergent a sărurilor biliare, fosfolipidelor şi monogliceridelor.
Sărurile biliare singure au un efect de detergent redus, dar în
prezenţa fosfolipidelor şi a monogliceridelor lipidele sunt transformate în
particule emulsionate.
Digestia
lipidelor
Digestia şi absorbţia
Lipaza pancreatică nu poate acţiona asupra picăturilor de lipide,
învelite cu agenţi de emulsionare, fără prezenţa colipazei, o proteină
pancreatică, care se fixează de suprafaţa picăturilor de lipide, deplasând
agenţii de emulsionare prin care se permite „ancorarea” lipazei de
picătura de lipid.
Colipaza este secretată în sucul pancreatic sub formă inactivă
(procolipază), activarea ei având loc în lumenul intestinal sub acţiunea
tripsinei.
Când concentraţia sărurilor biliare din intestin se măreşte ca
urmare a contracţiei veziculei biliare, lipidele şi acizii biliari
interacţionează spontan, formând micelii.
Acizii graşi şi monogliceridele generate sub acţiunea lipazei
pancreatice asupra particulei emulsionate difuzează din particula
emulsionată în acest miceliu mixt, care conţine săruri biliare-fosfatice-
colesterol-acizi graşi-monogliceride.
Digestia şi absorbţia
Miceliile se deplasează în sensul gradientului de concentraţie prin
stratul de apă staţionar din imediata apropiere a marginii „în perie” a
celulelor mucoase.
La locul de contact al miceliilor cu membrana celulelor mucoasei,
lipidele din micelii pătrund în celula mucoasei prin difuzie pasivă.
Cu excepţia mucoasei ileonului, rata de absorbţie a acizilor biliari
la nivelul jejunului este redusă.
Din această cauză acizii biliari rămân în lumenul intestinal o
perioadă de timp mai îndelungată, contribuind la formarea unor noi
micelii.
Miceliile sărurilor biliare asigură solubilizarea lipidelor,
transportul lor de-a lungul stratului apos staţionar din apropierea
microvilozităţilor şi păstrează o soluţie saturată de lipide în contact cu
membrana celulelor mucoasei în vederea absorbţiei lipidelor.
Digestia şi absorbţia
Absorbţia lipidelor
Monogliceridele şi acizii graşi neesterificaţi (AGN), dizolvaţi în
porţiunea lipidică a acizilor biliari din micelii, când vin în contact cu
marginea în perie a microvilozităţilor, trec pasiv prin membrană, datorită
solubilităţii lor ridicate în lipide.
Trigliceridele (TG) şi digliceridele nedigerate sunt, de asemenea,
intens liposolubile. Totuşi ele se absorb în cantitate foarte redusă,
deoarece acizii biliari din micelii nu dizolvă aceşti compuşi şi, deci, nu
asigură transportul lor în contact cu mucoasa intestinală.
O dată ajunşi la nivel intracelular are loc procesul de
reesterificare a acizilor graşi şi monogliceridelor, care vor resintetiza
trigliceride.
Acest proces se realizează prin migrarea monogliceridelor şi a
AGN în reticulul endoplasmatic, unde AGN sunt activaţi de coenzima A
(CoA), formând, în final, trigliceride (TG).
Digestia şi absorbţia