unul dintre conceptele fundamentale ale

relaţiilor internaţionale, rolul acesteia fiind

de a reglementa relaţiile dintre entităţile
statale ce au suveranitatea ca principală
caracteristică.
• Formal, conceptul de balanță de putere a
luat naștere în a doua jumătate a secolului
al XV-lea, în Europa. Originea conceptului
însă, este foarte veche, despre concept
vorbindu-se încă din Grecia antică,
Tucidide considerând că între toate
orașele stat ale Greciei exista o balanță a
puterii
 Perspective
Prima perspectivă îi aparţine lui
Alfred Vagts, care susţine ideea că
balanţa în sensul unui anumit
echilibru este una profund naturală a
comportamentului uman. Vagts
accentuează faptul că balanța de
putere este un instrument al relaţiilor
internaţionale, în sensul în care ea
funcţionează la nivel interstatal, şi nu
în interiorul statului unitar. Astfel
Alfred Vagts spunea:“Balanța de
putere este un instrument folosit
numai de către şi între actorii
internaţionali”.
 A doua perspectiva asupra
conceptului de balanţă a puterii îi
aparţine lui Ernest B.Haas, acesta
consideră balanța de putere un
instrument al relațiilor internaționale
și susţine că balanța de putere are de
fapt rădăcini puternice în opera lui
Guicciardini, referindu-se la relaţiile
subsistematice dintre republicile şi
statele italiene libere din secolul al
XV-lea. Spre deosebire de Vagts care
urmarește dezvoltarea conceptului,
pentru Haas, înțelesul propriu-zis al
conceptului prezintă un interes
superior.
 Sensuri ale balanței de putere

1. Balanța de putere este o stare de fapt ce se

referă la o distribuţie uniformă a puterii în sistem,
ce asigura o egalitate relativă de capacitate între
marile puteri ale sistemului, accentuând latura
descriptivă a conceptului, adică distribuţia
uniformă a puterii în sistem nu înseamnă neapărat
o împărţire egală a acesteia între polii
sistemului.Aceasta este descrierea unei situaţii de
pace, care nu implică toţi polii sistemului.
2. Balanţa de putere în sens de echilibru distinge o serie
de diferenţe:
Prima diferenţa este că nu există o distribuţie
echitabilă a puterii, deoarece situaţiile particulare ale
statelor se schimbă, ceea ce înseamnă că nici o balanţă de
putere nu este permanentă.
A două diferenţa este că întotdeauna există un surplus
de putere pe de o parte sau altă, iar un exemplu foarte bun
este Războiul Rece, în care politică americană urmărea
câştigarea unui oarecare avantaj strategic în raport cu
URSS, pentru a reface echilibrul de forţe.
 3. Balanța de putere şi distribuţia
puterii presupune distribuirea puterii
existente în sistem la un moment dat.
Aceasta face ca respectivul concept al
balanţei de putere să se raporteze
exclusiv la schimbarea ce are loc în
sistem internaţional şi la redistribuirea
puterii.
 Etapele dezvoltării conceptului
Prima etapă începe odată cu
apariţia acestui concept, adică în
secolul al XV-lea şi se termină în
1815, la Congresul de la Viena.
Odată cu Tratatele Westfalice
din 1648, balanța de putere este
impusă în sistemul internațional
ca instrument la relațiilor
internaționale, scopul fiind
menținerea stabilității si nu a
păcii.
A două etapă începe aproximativ în 1815 şi se încheie
în 1918, odată cu sfârşitul primului război mondial. În
cadrul Congresului de la Viena din 1815 stabileşte ca
regulă principala a sistemului internaţional principiul
balanţei de putere, astfel bălanţa se permanetizeaza şi
devine o instituţie a sistemului internaţional.
 Cea de-a treia etapă a balanţei de putere este cea
cuprinsă între 1939 când izbucneşte cel de-al doilea
război mondial şi 1991, adică la sfârşitul Războiului rece.
Perioada Razboiului Rece reușește să schimbe
considerabil natura balanței de putere, care devine
acum o aprigă cursa a inarmărilor între cei doi poli
sistematici, dublată de o politică externă expansionistă.
Zidul Berlinului, simbol al Razboiului Rece
 A patra etapă a balanţei de putere se află în plină
desfăşurare, începând cu colapsul Uniunii Sovietice
din 1991 şi sfârşitul Războiului Rece. Principala
caracteristică a perioadei de după Războiul Rece
este că bipolariatea puternică a sistemului a
dispărut lăsând loc unui unipolarism necontestat.
Polii principali ai balanţei de putere din această
perioada sunt: SUA, Rusia, China, UE.
 Bibliografie
Miroiu Andrei, Ungureanu Radu-Sebastian(coordonatori),
Manual de relații internationale, Iași, editura Polirom 2006