LUCEAFĂRUL

de Mihai Eminescu
 PREZENTARE GENERALĂ
 Poemul ,,Luceafărul” a apărut în 1883, în Almanahul Societății Academice Social-
Literare România Jună din Viena, fiind apoi reprodus în Convorbiri literare.
 Luceafărul este un amplu poem romantic în care se realizează amestecul genurilor
(epic,liric și dramatic), cât și al speciilor (idilă,elegie,meditație ,pastel).
 Prima interpretare a poemului o oferă însuși poetul, care notează pe un
manuscris: “… dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de
noaptea uitării, pe de altă parte aici pe pământ nici e capabil de a ferici pe cineva,
nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc”- Mihai Eminescu
 SURSE DE INSPIRAȚIE
 Poemul este inspirat din basmul românesc Fata în
grădina de aur, cules de austriacul Richard Kunisch.
Basmul cuprinde povestea unei frumoase fete de
împărat izolată de tatăl ei într-un castel, de care se
îndrăgostește un zmeu. Speriată de nemurirea lui, fata
îi cere să devină muritor. Zmeul merge la Demiurg și
cere să fie dezlegat de nemurire, dar este refuzat. În
acest timp, fata se îndrăgostește de un pământean
frumos, Florin. Zmeul se înfurie și prăvălește o stâncă
peste fată, iar pe Florin îl lasă să moară de tristețe
lângă stânca sub care zăcea iubita lui.
 Mitul Zburătorului – valorificat în primul tablou al
poemului. Fata își imaginează întruparea Luceafărului
în ipostază angelică, apoi în ipostază demonică.
SURSE DE INSPIRAȚIE

 Concepția filosofică a lui Arthur Schopenhauer din lucrarea ,,Lumea ca

voință și reprezentare”, care așază omul comun în opoziție cu omul de
geniu. Omul de rând este caracterizat prin mediocritate, dorința oarbă de
a trăi și de a fi fericit în sensul pragmatic, imediat. Omul de geniu se
caracterizează prin inteligență vie, sete de cunoaștere și de absolut.
 Motive preluate din mitologia greacă, din filosofia indiană, precum și
din mitologia creștină ( doctrina păcatului strămoșesc ,,Da, mă voi naște
din păcat/ Primind o altă lege”; viziunea cosmogoniei creștine și a
apocalipsei)
ÎNCADRARE ÎN
CURENT
LITERAR  Luceafărul este un poem romantic prin:
 - prezentarea condiției omului de geniu;
 - inspirația din folclor (inspirat din
basmul popular ,,Fata în grădina de aur”);
 - folosirea antitezei( fata - Luceafărul,
Cătălin - Luceafărul, planul cosmic-
planul terestru);
 - amestecul de genuri (epic,liric,dramatic)
și de specii literare (meditație, pastel,
idilă, elegie);
 - alternarea planului terestru cu cel
cosmic ;
 - metamorfozele lui Hyperion;
 TITLUL

Titlul desemnează, denotativ, steaua cea mai

strălucitoare de pe cer , văzută de pe pământ,
și anume planeta Venus.
În sens conotativ, Luceafărul devine simbolul
omului de geniu, dotat cu inteligență
superioară, însetat de absolut, capabil de
sacrificiu în iubire și pentru împlinirea creației
sale, ceea ce îi va asigura nemurirea.
Luceafărul reprezintă doar fața întoarsă spre
pământ, vizibilă oamenilor. În plan cosmic, el
este Hyperion, numele său însemnând în
greacă cel care zboară pe deasupra. Hyperion
este fiul lui Uranus și al Geei - întrupare a
primei creații, legat de spirit și nu de materie.
El are acces astfel la cunoașterea absolută,
care nu le este dată oamenilor obișnuiți.
 TEMATICA
 Tema poemului este condiția omului de geniu în raport cu lumea , iubirea și
cunoașterea.
 - timpul - supratemă a creației eminesciene, apare în două ipostaze: timpul
individual – cel trecător, efemer (,,trecu o zi, trecură trei”) și timpul universal,
etern (,,căi de mii de ani treceau”);
 - folclorul - se observă în sursele de inspirație (basmul Fata în grădina de aur
și mitul Zburătorului), prin formula din incipit ,,A fost odată ca-n povești/ A
fost ca niciodată” și prin limbajul popular folosit ,,mâni” , ,,arz-o focul”
 - tema naturii – apare în descrierea spațiului terestru și a celui cosmic.
 - tema geniului - evidențiază incompatibilitatea dintre omul de geniu și
muritorii obișnuiți.
MOTIVE
 Fiind o sinteză a liricii eminesciene, Luceafărul însumează o mare parte a
motivelor specific eminesciene:
 - marea – este simbolul infinitului, dar și element care face legătura între cer și
pământ;
 - castelul - spațiu nobiliar în care trăiește fata de împărat, care este o ființă
aleasă prin origine și frumusețe;
 - stelele,cerul,luna, soarele – reprezintă spațiul cosmic în care există
Luceafărul;
 - codrul - spațiul ocrotitor al îndrăgostiților, simbol al veșniciei naturii;
 - visul - modalitate de cunoaștere;
STRUCTURĂ ȘI COMPOZIȚIE
 Poemul este alcătuit din 392 de versuri, structurate în 98 de catrene.
 Luceafărul este alcătuit din patru părți, în care sunt prezentate două
planuri: planul uman - terestru și planul universal - cosmic.
 Poemul aparține liricii măștilor. Tudor Vianu identifică în Luceafărul
trei măști lirice, corespunzătoare ipostazelor eului liric:
 - ipostaza muritorului - simbolizată prin Cătălin și Cătălina;
 - ipostaza geniului - simbolizată prin Luceafăr;
 - ipostaza perfecțiunii - simbolizată prin Demiurg;
 PRIMUL
TABLOU

 Îmbină planul uman-terestru cu cel universal-

cosmic.
 Primul tablou prezintă o poveste fantastică de
iubire între doi tineri care aparțin unor lumi
diferite.
 Poemul debutează cu o formulă specifică
basmelor: ,,A fost odată ca-n povești/ A fost
ca niciodată”
 Fata de împărat este de o frumusețe
nemaivăzută, exprimată cu ajutorul
superlativului popular ,,o prea frumoasă fată”.
 Ea este unicizată cu ajutorul a două
comparații: ,,Și era una la părinți/ Și
mândră-n toate cele/ Cum e Fecioara între
sfinți/ Și luna între stele”
 Iubirea se naște lent din starea de
contemplație și de visare, în cadrul nocturn,
realizat prin motive romantice: luceafărul,
marea, castelul, fereastra, oglinda.
PRIMUL TABLOU
 Fata îl privește fascinată în fiecare noapte,
și se îndrăgostește de astru, ,,Iar el
privind de săptămâni/ Îi cade dragă fata”
 Întâlnirea lor este posibilă în timpul
visului, cu ajutorul lumii imateriale a
oglinzii, deci într-o realitate transfigurată
de două ori.
 Fata îl invocă , îl cheamă: ,,Cobori în jos,
luceafăr blând/ Alunecând pe-o rază/
Pătrunde-n casă și în gând/ Și viața-mi
luminează” Chemarea fetei este încărcată
de dor și de forță magică.
 Luceafărul îi apare fetei de două ori. Prima
dată se întrupează din mare și din cer și îi
apare fetei în ipostază angelică,,O, ești
frumos cum numa-n vis/Un înger se arată”
 A doua oară se întrupează din soare și din
noapte și îi apare fetei în ipostază
demonică,,O, ești frumos cum numa-n
vis/Un demon se arată”
 PRIMUL TABLOU
 Luceafărul o cheamă pe fată în lumea lui, oferindu-i nemurirea.
Fata refuză, căci în eternitatea oferită de Luceafăr vede
moartea.
 Deși ia chip de om, Luceafărul poartă în el semnele morții:
,,vânăt giulgi”, ,,umbra feței străvezii”, ,,brațe
marmoreene”, ,,fața albă ca de ceară”, ceea ce pe fată o
înspăimântă.
 Dragostea lor semnifică atracția contrariilor, exprimate de
Luceafăr prin antiteza: ,, eu sunt nemuritor/ Și tu ești
muritoare”
 Fata îi cere să renunțe la nemurire, iar Luceafărul acceptă.
 ,,Da , mă voi naște din păcat /Primind o nouă lege;/ Cu
vecinicia sunt legat,/ Ci voi să mă dezlege”
AL DOILEA TABLOU
 Este o idilă între doi muritori.
 Spațiul este cel terestru, iar măștile
lirice sunt ale Cătălinei și a lui Cătălin.
 Fata de împărat se individualizează
prin nume, iar asemănarea numelui
celor doi sugerează apartenența la
aceeași natură umană precum și
posibilitatea realizării lor ca pereche.
 Tabloul începe cu portretul lui
Cătălin ,,viclean copil de casă”, ,,un
paj” , ,,îndrăzneț cu ochii”, ,,cu
obrăjori ca doi bujori”. Este prezentat
în antiteză cu Luceafărul.
 Tabloul propune o iubire telurică,
opusă iubirii ideale și înfățișează
repeziciunea cu care se stabilește
legătura sentimentală între
exponenții lumii terestre.
 AL DOILEA TABLOU
 Cătălin imaginează iubirea sub forma
unui joc care se învață ,,Dacă nu
știi,ți-aș arăta/ Din bob în bob amorul”
și e asemănat cu o vânătoare,,Cum
vânătoru-ntinde-n crâng/ La păsărele
lațul/ Când te cuprind cu brațul stâng/
Să mă cuprinzi cu brațul”
 Deși își mărturisește dorul pentru
Luceafăr, Cătălina alege împlinirea
erotică alături de Cătălin,, de mic te
cunoșteam pe tine/ Și guraliv , și de
nimic/ Te-ai potrivi cu mine.” Fata își
acceptă condiția de muritoare și
recunoaște în Cătălin perechea sa,
deși e conștientă de superioritatea
Luceafărului ,,În veci îl voi iubi și-n
veci /Va rămânea departe…”
 Remarcăm folosirea expresiilor
populare: ,,bată-i vina”, ,,arz-o
focul”, ,,hai și-om fugi în lume”
AL TREILEA TABLOU
 Prezintă planul cosmic, prin călătoria Luceafărului spre

Demiurg pentru a fi dezlegat de nemurire.

 Identificăm în acest tablou idei filosofice referitoare la nașterea
Universului, idei referitoare la nașterea timpului și spațiului
universal.
 Călătoria spre Demiurg simbolizează drumul cunoașterii,
Luceafărul parcurgând în sens invers istoria creației Universului,,Și
din a chaosului văi,/Jur împrejur de sine/Vedea ca-n ziua cea de-
ntâi /Cum izvorau lumine”
 Luceafărul ajunge în punctul atemporal al creației, în momentul de
dinaintea nașterii lumilor și a timpului ,,Căci unde-ajunge nu-i
hotar/Nici ochi spre a cunoaște/Iar vremea-ncearcă în zadar /Din
goluri a se naște”
 AL TREILEA
TABLOU
 În dialogul cu Demiurgul, Luceafărul este
numit Hyperion, care în greacă înseamnă Cel
care merge pe deasupra, și este considerat
însuși Soarele.
 Hyperion cere să fie dezlegat de nemurire
pentru a descifra taina iubirii, în numele
căreia se sacrifică, dar Demiurgul nu este de
acord, căci moartea lui ar însemna moartea
întregului Univers.
 Demiurgul exprimă ideea că muritorii nu-și
pot determina propriul destin și se bazează
pe noroc, în antiteză omul de geniu poate
împlini idealuri mărețe care-l fac nemuritor,
dar neînțeles pentru societate.,,Ei au doar
stele cu noroc/Și prigoniri de soarte/ Noi nu
avem nici timp, nici loc/Și nu cunoaștem
moarte.”
 Demiurgul îi oferă trei demnități: cea de
filosof, de poet sau cea de împărat.
 Drept ultim argument, Demiurgul invocă
infidelitatea fetei de împărat,,Și pentru cine
vrei să mori?/ Întoarce-te , te-ndreaptă/ Spre-
acel pământ rătăcitor/ Și vezi ce te așteaptă.
 AL
PATRULEA
 Este construit simetric față de primul tablou, TABLOU
prin interferența celor două planuri terestru și
cosmic.
 Idila dintre Cătălin și Cătălina este plasată
într-un cadru romantic. Peisajul tipic
eminescian este umanizat, scenele se petrec
sub crengile de tei înflorit, sub lumina blândă
a lunii.
 Declarația de dragoste a lui Cătălin este
exprimată prin metafore ,,noaptea mea de
patemi”, ,,durerea mea”, iubirea mea de-
ntâi”, ,,visul meu din urmă”. Monologul
acestuia demonstrează puterea de
transfigurare a iubirii.
 Cătălina are încă nostalgia Luceafărului și-i
adresează a treia chemare, de această dată
modificată : ,,Cobori în jos, luceafăr blând/
Alunecând pe-o rază/ Pătrunde-n codru și în
gând/ Norocu-mi luminează”. Aceste versuri
exprimă resemnarea, acceptarea propriei
condiții de muritoare.
 AL PATRULEA TABLOU
• Luceafărul, vindecat de
iubire, îi răspunde foarte rece
fetei numind-o ,,chip de lut ”.

 În final geniul rămâne veșnic, dar

singur și rece în plan afectiv. Prin
antiteză muritorii se află sub
semnul norocului și al sorții
,,Trăind în cercul vostru strâmt/
Norocul vă petrece,/ Ci eu în lumea
mea mă simt/ Nemuritor și rece”
 Prozodia

 - măsura versurilor este de 7-8

silabe;
 - ritmul este iambic , cu alternanță
între rima feminină și cea
masculină;
ANALIZĂ STILISTICĂ
 Nivelul fonetic: folosirea fonetismelor populare: ,,străluce”, ,,se împle”,
,,sară” pentru a contura atmosfera de basm și plasarea poveștii într-
un timp mitic.
 Nivelul lexico-semantic: se folosesc termeni neologici și regionalisme
pentru a marca diferența dintre lumea muritorilor și cea a geniului.
 Nivelul morfo-sintactic:părțile de vorbire devin simboluri ale celor
două lumi:,, Ei doar au stele cu noroc(…) Noi nu cunoaștem moarte”
 Nivelul figurilor de stil: procedeul de bază este alegoria: Hyperion și
Demiurgul reprezintă nemurirea, Cătălin și Cătălina omul obișnuit
 - epitetele cu valoare cromatică: ,,vânăt giulgi”, ,,fața albă”
 - metaforele au mare încărcătură simbolică: ,,sfera mea”, ,,noaptea
mea de patemi”, ,,visul meu din urmă”.
 - folosirea antitezei pentru a marca diferența între muritori și
nemuritori (Ei doar au stele cu noroc(…) Noi nu cunoaștem moarte”) ;
Vă Mulțumesc !