Sunteți pe pagina 1din 39

PATRIARHUL MIRON CRISTEA-

REPREZENTANT DE SEAMĂ AL
MARII UNIRI DIN 1918.
REPREZENTĂRI ARTISTICE
„În părintele nostru al tuturor s-au sălășluit toate
virtuțile neamului românesc: istețime de minte, unită cu
chibzuiala pentru ca gândul să se poată întrupa în faptă;
grija de cele sufletești, însoțită de grija celor pământești,
căci după cuvântul unui smerit vlădică, fără munca Martei
i-ar fi fost cu neputință Mariei să asculte învățătura
Mântuitorului; răbdare, întru care se dobândesc sufletele și
mai presus de toate dragoste, care toate le rabdă și
niciodată nu cade.”- Comitetul revistei „Biserica Ortodoxă
Română.”

„Avea o înfăţişare Jalnică şi regească - cel mai decorativ


şi impunător dintre regenţi - cu toată obârşia sa modestă.
Frumos, inteligent, cu ochi sclipitori, dădea mai mult
„Fiu de țărani, se ridicase în rândul <domniilor>
prin ucenicia la școli înalte în Transilvania și Budapesta,
dând de la început semne de detașare intelectuală față de
mulți din generația sa.”-Antonie, Mitropolitul Ardealului.
Repere Biografice:
 CRISTEA MIRON(din botez Elie), primul patriarh al Bisericii
Ortodoxe Române(1925-1939); Născut la 18 iulie 1868, în orașul
Toplița, județul Harghita, decedat la 6 martie 1939, la Cannes
(Franța);
 Studii: 1887-1890 Istitutul Teologic Ortodox din Sibiu; 1891-1895,
Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta,
obținând titlul de doctor cu o lucrare despre poetul Mihai
Eminescu;
 21 noiembrie 1909- ales episcop al Caransebeșului,
 18 decembrie 1919- ales mitropolit primat al României;
 A făcut propuneri pentru convocarea unui sinod ecumenic al
Ortodoxiei(1920);
 A înființat Institutul Biblic Ortodox(1922);
 4 februarie 1925- devine primul patriarh al Bisericii Ortodoxe
Române;
 A ridicat Biserica Ortodoxă la rang de patriarhie(1925);
 A construit așezământul românesc de la Ierusalim(1935-1938);
 A sprijinit traducerea și tipărirea Bibliei (ediția sinodală din 1936);

Fotografie de arhivă a
lui Miron Cristea
Actul Unirii
Basarabiei cu
România, de la 1918
Patriarhul Miron
Cristea, făuritor al
Marii Uniri
Pagină din ziarul Românul,
de la Arad, din 8 noiembrie
1918- Convocarea Marii
Adunări Naționale la Alba
Iulia, în data de 1
decembrie 1918, prin
Marele Sfat al Naţiunii
Române din Transilvania şi
Ungaria (CNR Central)
Participanți la Marea
Unire de la 1
decembrie 1918
„Ceasul deschiderii a sosit. Nu putem și nici n-avem lipsă
să retezăm Carpații, căci ei sunt și trebuie să rămână și în
viitor inima românismului dar simțesc și astăzi, prin glasul
unanim al mulțumei celei mari, vom deschide iar și pentru
totdeauna porțile Carpaților ca să poată pulsa prin
arterele lor cea mai caldă viață românească și ca prin
aceasta să ni se înfăptuiască « acel vis neîmplinit, copil al
suferinții/de dorul ei ne-au răposat și moșii și părinții ».
Am ferma convingere că glasul vostru unanim și prin voi
glasul întregii națiuni se va concentra asupra singurei
dorințe, pe care o pot exprima în trei cuvinte: »Până la
Tisa! » Amin!” – Miron Cristea, cuvântare în Sala Unirii,
1918.
Sala Unirii, Alba-Iulia
Textul Rezoluției
Adunării Naționale
de la Alba-Iulia, 1
decembrie 1918
 
Delegaţia Unirii la
Bucureşti (1918),
formată din episcopii
Miron Cristea şi Iuliu
Hossu, Caius
Brediceanu, Al. Vaida-
Voievod şi Vasile Goldiş
Delegație a românilor
din Transilvania, în care
este și Miron Cristea, cel
care a dus Actul Unirii la
București
Exemplar din Foaia
Diecezană, publicație a
Eparhiei Caransebeșului
Mânăstirea Topliţa,
ctitorită de Miron
Cristea
Bustul patriarhului
Miron Cristea de la
mânăstirea Topliţa,
jud. Harghita
Mănăstirea
Toplița

Tablou votiv reprezentând


portretul patriarhului, sub
mantia sa aflându-şi
ocrotire viitorul rege al
României, Mihai.
Mănăstirea
Românești, comuna
Tomești, județul Timiș
Biserica
Dragoslavele, Argeș

Patriarhul Miron Cristea


alaturi de Regele Mihai I
Miron Cristea (frescă votivă în
Catedrala Încoronării din Alba
Iulia, realizată de pictorul
Costin Petrescu, cca. 1922)
Bustul Patriarhului
Miron Cristea, de la
Alba-Iulia
Statuia lui Elie Miron Cristea,
Episcop de Caransebeş şi
întâiul Patriarh al Bisericii
Ortodoxe Române, amplasată
în centrul civic al municipiului
Caransebeş, în fața Catedralei
Ortodoxe “Învierea Domnului
și Sfântul Proroc Ilie
Tesviteanul”
Biserica parohială
“Adormirea Maicii
Domnului- Sultana
(Odaia Vlădichii)”,
comuna Mânăstirea,
jud. Călăraşi
Frescă cu “Primul Patriarh al
tuturor românilor”, Miron Cristea,
din Biserica Adormirea Maicii
Domnului- Sultana (Odaia
Vlădichii).
Patriarhii României, iniţiatori şi
înfăptuitori ai proiectului Catedralei
Mântuirii Neamului (Miron Cristea,
Teoctist şi Daniel), reprezentaţi într-o
frescă lângă Mântuitorul Iisus Hristos.
Miron Cristea, ca
Episcop al
Caransebeşului.
Pictură a Patriarhului
Miron Cristea
Exemplar din Sf.
Evanghelie,
purtând semnătura
lui Miron Cristea,
ca Patriarh al
României
Pagină purtând scrisul și
semnătura lui Miron
Cristea, ca patriarh al
României.
Medalie cu chipul
Patriarhului Miron
Cristea
Monedă de argint, dedicată
Patriarhului Miron Cristea
Exemplar din publicația
Biserica și Școala, din
Arad, 4/16 septembrie
1916, conținând Pastorala
Episcopului de Caransebeș,
Miron Cristea
Pagină din publicația
Lumina, din
Caransebes,1/14 noiembrie
1918
Funerariile
Patriarhului Miron
Cristea
Piatră tombală din
Catedrala Patriarhiei,
București, Catedrală
unde este
înmormântat Miron
Cristea.
„Dintre toate personalitățile reprezentative ale României din noile
ținuturi, care au intrat în viața publică a României Mari, singurul care
și-a putut menține, în continuă ascensiune, autoritatea și prestigiul
demnității și acelora pe care a fost chemat să le mai ocupe ulterior este
Înalt Prea Sfințitul Patriarh Miron. Pentru că a intrat în România Mare
cu cea mai deplină și înaltă conștiință naționață a mediului în care a fost
crescut și s-a format...pentru că în inima sa înaltă și cu mintea sa
luminată, a înțeles porunca vremii, să îmbrățișeze cu aceeași căldură,
dragoste și frățietate, pe toți fiii Neamului, din orice parte ar fi fost
ei...Și de aceea stă astăzi în fața compatrioților săi, ca Întâiul Patriarh al
Bisericii Ortodoxe Române... .” - Alexandru Lapedatu

„Patriarhatul lui Miron Cristea a fost o mândrie a Bisericii și o înălțare a


prestigiului ei. A lăsat amintirea unui mare om bisericesc, mare
diplomat, mare om de cultură, un modern. O bună intrare a Bisericii
noastre în epoca modernă. Primul Patriarh a fost un multilateral care
mai surprinde și astăzi pe cei care îi citesc biografia. În special, epoca
lui de viețuire și de creație din perioada transilvană îl scoate la lumină
Patriarhul Miron
Cristea, fotografie de
epocă

S-ar putea să vă placă și