DENTINA

Dentina

Odontoblaste

Pulpa
dentară
 GENERALITĂŢI
• Varietate de ţesut conjunctiv dur, mineralizat, formează
structura internă a dintelui, situată subjacent smalţului, la
nivel coronar, subjacent cementului, la nivel radicular,
delimitează în interiorul dintelui – camera pulpară.
• Se depune în cursul dezvoltării dintelui prin procesul de
dentinogeneză
• Celulele responsabile = odontoblastele, celule ale papilei
dentare, de origine ectomezenchimală, diferenţiate sub
influenţa relaţională a celulelor epiteliului intern al organului
smalţului
• odontoblastele - viabile pe toată durata de existenţă a
dintelui; dentinogeneza are un caracter permanent

• între pulpa dentară şi dentină există o interdependenţă

morfofuncţională, motiv pentru care literatura de specialitate
tratează, de cele mai multe ori, complexul dentină-pulpă sau
complexul pulpodentinar ca pe un ansamblu structural singular
 Limita
dentină (1) –
pulpă dentară
(2)

2
 Componente
• 70% componentă anorganică, 20% componentă organică, 10%
apă

• Componenta anorganică: hidroxiapatită

• Componenta organică:
1. colagenul dentinar, 91-92%, predominant de tip I, în mici
cantităţi de tip V
2. compuşi organici noncolagenici
• macromolecule dentinare noncolagenice, implicate în controlul
iniţierii şi creşterii cristalelor de HA
1. fosfoproteine
2. proteoglicani
3. proteine conţinând γ-carboxiglutamat (Gla-proteine)
4. diverse glicoproteine acide
5. factori de creştere
6. lipide
7. proteine derivate din ser
Aranjamentul fibrelor de colagen
 1. Tubulii dentinari

2. Histoarhitectonia dentinei
TUBULII DENTINARI
• Originea tubulilor dentinari
• Orientarea tubulilor dentinari
• Numărul tubulilor dentinari
• Forma tubulilor dentinari
• Conţinutul tubulilor dentinari
• Dentina peritubulară/intratubulară
• Dentina intertubulară
• Teaca Neumann
 Originea tubulilor dentinari
• Odontoblastele - strat celular la nivelul suprafeţei
interne a dentinei, la joncţiunea dentină-pulpă
• formarea tubulilor dentinari – strict legată de
existenţa prelungirilor odontoblastice (numite în
trecut şi fibre Tomes)
• numai prelungirile odontoblastice traversează
întreaga suprafaţă a dentinei, într-un canal îngust
– tubulul dentinar
• tubulii dentinari, prezenţi în toată suprafaţa
dentinară, realizează de fapt structura dentinei
 Orientarea tubulilor dentinari
• modul în care sunt orientaţi tubulii dentinari reflectă direcţia de
dispunere şi mişcare a odontoblastelor în procesul de dentinogeneză
La nivel coronar:
• specific traiectul dublu curbat, în “S”, cu orientare de la joncţiunea
amelodentinară la frontul de mineralizare
Dubla curbură - numită curbură primară
• se datorează aglomerării odontoblastelor, în retragerea lor spre
centrul pulpei
• prima convexitate a curbei este îndreptată înspre suprafaţa
incizală/ocluzală a dintelui
• a doua convexitate este îndreptată spre apexul rădăcinii
• la nivelul marginilor incizale/cuspale- aspect aproape rectiliniu al
tubulilor dentinari

La nivel radicular
• curbura mai puţin evidentă
• în treimea cervicală tubulii dentinari devin mai drepţi, mai neondulaţi
Curburile secundare:
•nişte mici unde oscilatorii în curbura primară
•observate la intervale regulate
•apar ca rezultat al unor oscilaţii circulare ale
prelungirilor odontoblastice, pe o arie restrânsă
Aproape de JAD tubulii se bifurcă
A = curbura primară
Curburi secundare
 Numărul tubulilor dentinari
• variază în diferitele teritorii ale dentinei
• în dentina coronară a molarilor şi premolarilor tineri, în
apropierea suprafeţei pulpare: între 59.000-76.000 tubuli
dentinari/mm2
• în apropierea joncţiunii amelodentinare numărul lor scade la
jumătate
• numărul de tubuli dentinari/aria de suprafaţă scade de la
nivel coronar la nivel radicular
• alte diferenţe de densitate: numărul de tubuli dentinari/aria
de suprafaţă este mai mare în teritoriile linguale şi bucale
decât în cele meziale şi distale
 Forma tubulilor dentinari
Formă de tub
•diametru inconstant: mai larg în zona iniţială de formare (2,5 μm
lângă pulpă), se îngustează treptat spre JAD (1,2 μm în mijlocul
dentinei şi 900 nm lângă joncţiune)
•au dimensiuni mai mari în apropierea pulpei, în defavoarea
matricei intertubulare
•prezintă ramificaţii de ordine diferită, permiţând crearea unui
sistem canalicular anastomozat
•clasificarea recentă a ramificaţiilor include trei ordine de mărime:

1. majore (500-1.000 μm diametru);

2. fine (300-700 μm diametru);
3. microtubuli sau canaliculi.
 Forma tubulilor dentinari
1. Ramificaţiile majore
– localizate la extremitatea terminală a tubulilor dentinari
– mai numeroase la nivelul joncţiunii dentinocementare
decât la nivelul joncţiunii amelodentinare
2. Ramificaţiile fine
– ramificaţii laterale apărute pe traiectul tubulilor dentinari,
la intervale regulate (1-2 μm) şi sub unghi de 450
– sunt mai numeroase la nivel radicular
– frecvent se pot anastomoza
3. Microtubulii
– ramificaţii laterale, delicate şi mai scurte, orientate în
unghi drept
 Conţinutul tubulilor dentinari
Considerat un ansamblu dinamic responsabil de
vitalitatea dentinei şi capacitatea ei de reacţie
Elemente:
•prelungiri odontoblastice
•fibre nervoase
•colagen
•fluid dentinar
•componentă organică
•membrana limitantă
 Conţinutul tubulilor dentinari

Prelungirile odontoblastice
•localizate, prin MO, numai în teritoriul intern (treimea
internă) al dentinei; limitarea spaţiului pe care îl ocupă
prelungirea odontoblastică datorată unor defecte de tehnică

•studii recente (IHC cu anticorpi monoclonali antiactină şi

antitubulină şi ME de baleiaj după demineralizare şi tratare cu
colagenază) confirmă prezenţa în interiorul tubulilor dentinari
până la nivelul joncţiunii amelodentinare

•se ramifică la rândul lor, urmând traiectul ramificaţiilor

majore, fine şi microtubulilor care caracterizează tubulii
dentinari
 Conţinutul tubulilor dentinari
Fibrele nervoase
•asociate cu prezenţa prelungirii odontoblastice în interiorul tubulilor dentinari
•nu este acceptată extinderea fibrelor nervoase până la nivelul capătului terminal al
tubulilor dentinari, deși literatura citează demonstrarea prezenţei de fibre nervoase
amielinice în dentină, la nivelul joncţiunii amelodentinare
•înconjură parţial prelungirile odontoblastice
•nu formează joncţiuni strânse, gap sau nu realizează contacte de tip sinapsă
•în zonele de coexistenţă  terminaţiile nervoase realizează o “adâncitură” în
prelungirile odontoblastice  se creează astfel o suprafaţă de contact mai mare
•între capătul fibrelor nervoase şi prelungirile odontoblastice  apare o
“depresiune” (20-25 nm lărgime) comparabilă cu o fantă sinaptică
•slaba dezvoltare sau absenţa celorlalte elemente specifice unei sinapse adevărate
(membrana pre/post sinaptică, vezicule sinaptice)  posibil sinapsă rudimentară
Colagenul
•tip I, tip V
•sub formă de fibrile care pot ocupa spaţiul liber dintre prelungirea odontoblastică şi
peretele tubulului
 Conţinutul tubulilor dentinari
Fluidul dentinar
•substanţă fluidă care “înveleşte structurile morfologice prezente în
interiorul tubulilor dentinari
•posibil corespondent al fluidului tisular
•origine (ipoteză!): plasma sanguină părăseşte capilarele, pătrunde în
stratul celular al odontoblastelor, se combină cu produşi de secreţie ai
odontoblastelor, pătrunde în spaţiul periodontoblastic din tubulii
dentinari, având întotdeauna o presiune uşor pozitivă
•demonstrarea existenţei acestui fluid este dificilă pentru că tubulul
dentinar poate fi analizat numai după prepararea cavităţii ceea ce
implică deteriorare tisulară cu apariţia unui exsudat
•distincţia dintre exsudat şi compoziţia reală a fluidului dentinar –
neclară
 Conţinutul tubulilor dentinari
Componenta organică

•identificată prin sonde introduse în ME de baleiaj

•conţine molecule de proteoglicani, tenascină, fibronectină, α2HS,
albumină, transferină
•hidrogel cu structură de matrice densă şi complexă şi conductibilitate
hidraulică scăzută; dacă acest hidrogel este degradat enzimatic,
conductibilitatea poate creşte de mii de ori
•membrana limitantă (membrana de delimitare a tubulului dentinar),
numită lamina limitans:

1.neobservabilă în secţiuni nedemineralizate, fixate la gheaţă dar

identificată în secţiuni demineralizate
2.uneori este atât de apropiată de membrana celulară a prelungirii
odontoblastice, încât se poate suprapune peste aceasta, de aceea,
existenţa ei reală este controversată
 Dentina peritubulară/intratubulară

• procesul de formare a dentinei începe în interiorul

tubulului dentinar, dentina se depune la acest nivel și
îngustează lumenul
• primul strat de dentină care tapetează lumenul tubulului
dentinar – dentina peritubulară/intratubulară
• deşi termenul de dentină peritubulară este larg utilizat, mai
corect este cel de dentină intratubulară, în baza depunerii
care se face din interior spre exterior,
• creşte de la joncţiunea dentinopulpară (44 nm lăţime) la
joncţiunea amelodentinară (750 nm lăţime)
• lipseşte în ariile de dentină interglobulară
(hipomineralizată/amineralizată) şi în dentina manta
 Dentina intertubulară
• zona de dentină dintre tubulii dentinari, principalul
component al dentinei
• mai slab mineralizată comparativ cu dentina intratubulară
Materialul anorganic:
– cristale de HA – plăcuţe turtite (lungime 100 nm, grosime 2-30 nm)
dispuse cu axul longitudinal paralel cu fibrilele de colagen
Materialul organic:
– fibrile de colagen tip I învelite într-o substanţă fundamentală
– se intersectează, sunt distribuite aleator
– radicular – mai groase, mai puţin delicate
– orientarea generală: perpendiculare pe tubulii dentinari şi dispuse în
direcţie paralelă cu suprafaţa dentinară
– substanţa fundamentală conţine glicozaminoglicani acizi în cantitate
crescută, fosfoproteine, proteoglicani, γ-carboxiglutamat, proteine,
glicoproteine, proteine plasmatice
A, Peritubular dentin; B, Intertubular dentin; C, Dentinal tubule
A, Intertubular
dentin;
B, Peritubular
dentin;
C, Dentinal
tubule
 Teaca Neumann

• zona de limită dintre dentina intratubulară şi dentina

intertubulară
• reprezintă în fapt un teritoriu hipomineralizat
• existenţa sa reală – contestată de unii specialişti care afirmă
că această imagine morfologică se datorează diferenţelor în
matrice organică (orientarea colagenului) şi anorganică
(gradul de mineralizare) dintre cele două tipuri de dentină
HISTOARHITECTONIA DENTINEI
• Joncţiuni
– joncţiunea amelodentinară
– joncţiunea dentinocementară
• Clasificare
– după localizare
– după modelul de mineralizare
– după modelul de dezvoltare
 Joncţiuni
• Joncţiunea amelodentinară
În timpul dentinogenezei: apare o membrană
între odontoblaste şi ameloblaste, care ulterior
dispare
MO – secţiuni şlif: aspect festonat, dantelat,
uneori în “solzi de peşte”
ME de transmisie: cristalele de HA ale dentinei şi
ale smalţului sunt întrepătrunse
ME de baleiaj: joncţiuni între dentină şi smalţ, sub
forma unor alternanţe de creste interdigitante
 Joncţiuni

• Joncţiunea dentinocementară:
limită de demarcaţie fină între dentină şi cement,
localizată în exteriorul stratului granular Tomes
strat subţire şi fără structură organizată
Ce ar putea fi:
un anumit tip de dentină, incomplet definită
un anumit tip de ţesut cu rol de consolidare a
cementului de dentină, incomplet definit,
aparţinând aparatului de ataşare a dintelui
 Clasificare
Localizare

• Dentina intratubulară/peritubulară
– formată şi localizată în interiorul tubulului
dentinar
• Dentina intertubulară
– din jurul şi dintre tubulii dentinari
Dentina manta – 50 μm

•prima zonă de dentină formată precoce la nivelul coroanei

•localizată la periferia dentinei coronare – dentină coronară
externă
•situată imediat sub joncţiunea amelodentinară, interdigitată
cu smalțul
•structură - diferită ca raport componentă
anorganică/componentă organică - gradul de mineralizare
redus
Matricea organică:
1.substanţă fundamentală cu origine în pulpa dentară,
2.fibrele de colagen sunt mai mari, mai groase, şi lax
împachetate, cu dispoziţie aproximativ perpendiculară spre
joncţiunea amelodentinară
•nu apare în regiunea radiculară, deoarece la nivel radicular
fibrele de colagen au o dispoziţie paralelă/oblică în raport cu
joncţiunea amelodentinară
• Dentina circumpulpară
 aria cea mai importantă de dentină,
delimitează camera pulpară
 structură (comparativ cu dentina manta):
grad crescut de mineralizare
matricea organică: fibrilele de colagen sunt mai
mici în diametru şi au o orientare mai
dezordonată
 Legend: A, Contour line of Owen; B,
Mantle layer of dentin;
C, Circumpulpal layer of dentin; D, Primary
curve of dentinal tubule; E, DEJ
 Legend: A, Primary curve of
dentinal tubule; B, DEJ; C, Mantle
dentin; D, Circumpulpal dentin
Mantle dentin

Tertiary dentin
Primary dentin

Secondary dentin

Predentin
 Clasificare
Modelul de mineralizare
• Predentina
• primul strat de matrice dentinară depus în procesul de
dentinogeneză, înainte de a începe mineralizarea
• tapetează aria internă a dentinei, situată imediat
deasupra camerei pulpare şi odontoblastelor -
grosimea variază, în timpul dentinogenezei active,
între 10-47 μm
• material similar osteoidului: fibrile de colagen cu
dispoziţie aleatorie, conţinute într-o substanţă
fundamentală amorfă, gelatinoasă
• prezenţa sa este importantă în menţinerea integrităţii
dentinare
Dentina globulară
apare ca urmare a procesului normal de mineralizare
a matricei organice dentinare
•mineralizarea
– concomitent în teritorii diferite, în puncte reprezentate
de focare sferice de HA, ca nişte globule mici, rotunde,
denumite calcosferiţi sau calcoglobule
– calcosferiţii confluează, formând în matricea organică,
precoce în etapele de mineralizare, zone sferice mai
mari = dentina globulară
– În urma fuzionării acestor zone se creează frontul de
mineralizare.
– În dentina circumpulpară, modelul de mineralizare este
larg globular.
Dentina interglobulară

•arii de matrice organică hipomineralizată sau

complet nemineralizată, restante între calcosferiţi
care nu au fuzionat în procesul de formare a
dentinei globulare
•prezentă atât în dentina manta, cât şi în dentina
circumpulpară
•mai frecventă în dentina circumpulpară, în zona
coronară
•defecte de mineralizare - deficit vit. D, excese în
expunerea la fluor
Stratul granular Tomes
 localizat la suprafaţa externă a dentinei, în zona
radiculară, adiacent şi paralel cu joncţiunea
dentinocementară
 din ce în ce mai bine dezvoltat spre apex
 arii granulare, în care granulele au un aspect neregulat
şi sunt aşezate pe mai multe rânduri, oarecum
dezordonat
 echivalent al dentinei interglobulare la nivel radicular
 recent: constituit din spaţii reale (similare cu tracturile
moarte)
 A, Circumpulpal layer;
B, Globular layer;
C, Mantle layer;
D, Granular layer;
E, Cemento-enamel junction;
F, Enamel;
G, Cementum
 Clasificare
Modelul de dezvoltare
• Dentina primară (I)
• formată înainte şi în timpul erupţiei active
• prin depunerea ei se conturează camera pulpară
• elementele morfologice caracteristice:
– tubulii dentinari
– dentina intratubulară/ peritubulară
– dentina intertubulară
– dentina interglobulară
– stratul granular Tomes
– liniile de creştere
– dentina sclerotică
• Dentina primară (II) – liniile de creştere
– structuri liniare, care marchează ritmul de depunere a
dentinei, cu perioade de activitate şi repaus
– liniile de creştere zilnică
– liniile von Ebner
– liniile de contur Owen
– linia neonatală
– elaborarea ritmică de dentină – dependentă de
activitatea circadiană neuronală ritmică, care
controlează fluxul de nutrimente către odontoblaste
– evidenţierea liniilor – pe secţiuni şlif
– direcţia de orientare – perpendiculară pe tubulii
dentinari, cu o orientare internă şi radiculară
• Liniile de creştere zilnică
– depunerea zilnică de dentină
– se succed cu o periodicitate de aproximativ 4 μm
• Liniile von Ebner
– reflectă depunerea de dentină la un interval de 5
zile, cu o periodicitate de 20 μm
Linii von Ebner
• Liniile de contur Owen

 analoge ale liniilor Retzius din smalţ

 Indică perioade alternative de mineralizare/maturare,
adică deficienţe accentuate în modelul de mineralizare
 urmăresc conturul extern al dentinei, intens colorate,
pronunţate şi larg spaţiate deoarece apar la intervale de
timp mai mari
 O linie exagerată apare odată cu o modificare bruscă în
procesul de mineralizare sau proces patologic ce interferă
cu depunerea fiziologică (boală, nutriţie inadecvată)
 

From arrow to PDL = alveolar bone proper A. Haversian bone B. Bundle bone C. Reversal line
D. Periodontal ligament E. Radicular dentin with contour lines of Owen F. Radicular pulp
• Linia neonatală

 linie de contur extrem de largă, densă, hipocalcificată,

vizibilă în dinţii mineralizaţi la naştere
 expresia modificărilor apărute în procesul de mineralizare
în urma naşterii
 dispoziţie paralelă cu liniile de contur Owen
 separă dentina prenatală (distală, lângă joncţiunea
amelodentinară) de dentina postnatală (proximală, lângă
pulpă)
• Dentina secundară

• formată după dezvoltarea completă a rădăcinii precum şi în

timpul şi după venirea dinţilor în ocluzie
• de tip fiziologic, apărând numai ca răspuns la stimuli
funcţionali (dietă, forţe ocluzale); identificată totuşi şi la dinţii
neerupţi (molarii 3)
• depunere sub forma unui strat regulat, uniform, în jurul
cavităţii pulpare, în mod continuu, dar cu o rată scăzută
• compoziţie chimică – similară cu dentina primară
• morfologic:
– modificarea direcţiei tubulilor dentinari, care devin mai neregulaţi -
element distinctiv aspect general uşor modificat şi neregulat
– numărul de tubuli dentinari – aproximativ acelaşi cu numărul din
dentina primară
– tubulii dentinari păstrează continuitatea cu cei din dentina primară
– limita dentină primară/ dentină secundară – identificabilă numai
prin schimbarea orientării în traiectoria tubulilor dentinari
 
E. Primary dentin
F. Secondary dentin
G. Arrow to PDL = Mantle
dentin
H. Arrow to pulp =
Circumpulpal dentin
Dentina terţiară (I)
•produsă ca rezultat al acţiunii unor variaţi stimuli externi
patologici sau iritativi: atriţie, eroziune, carii, proceduri
restaurative
•denumită şi dentină de iritare, dentină
reactivă/reacţională, dentină reparatorie, dentină
neregulată
– reactivă/reacţională – sintetizată de odontoblastele pulpei
dentare încă intacte şi viabile
– reparativă – sintetizată de celule nou diferenţiate din pulpa
dentară, cu capacităţi odontoblast-like.
•produsă de celule din zonele care au fost afectate direct
•modelul de depunere şi dimensiunile ariei nou formate –
în corelaţie cu intensitatea şi perioada de acţiune a
agentului agresiv/nociv
Dentina reactivă – separată de dentină printr-o linie (calcio-
traumatică) și de pulpă prin stratul de odontoblaste și predentină
Dentina terţiară (II)

Morfologic
• tubuli dentinari aproximativ regulaţi, în continuitate relativă
cu cei din dentina secundară
• tubuli dentinari diminuaţi numeric, complet dezorganizaţi şi
dezordonaţi ca aranjament, răsfiraţi şi orientaţi la întâmplare
• Uneori tubulii dentinari pot lipsi complet
• limita dentină secundară/dentină terţiară este bruscă, la acest
nivel existând întreruperi (cauza: o nouă matrice tubulară,
depusă de noi odontoblaste care acoperă suprafeţe
dezvoltate după lezarea şi moartea odontoblastelor iniţiale)
• tubulii dentinari corespunzători odontoblastelor moarte –
tracturi moarte (nu se sclerozează, apar în secţiuni şlif plini cu
aer)
 A, Primary dentin;
B, Secondary (regular)
dentin;
C, Reactive dentin
Osteodentină:
•odontoblastele nou formate – înconjurate de
matricea pe care o sintetizează, devenind
sechestrate în dentină, conferă aspect similar cu
osul
Dentina sclerotică
• transformarea unor zone din dentina primară, în
urma depunerii continue şi necontrolabile a unei
cantităţi importante de dentină intratubulară
care obliterează tubulii dentinari
• interiorul tubulilor dentinari devine ocupat de
material anorganic cu un înalt grad de
mineralizare de aspect sticlos, transparent (la
introducerea în apă)
• denumită sclerotică, transparentă sau
translucidă
A, Dead tract;
B, Blind tract
(containing
sclerotic
dentin)
 Growth areas of developing crown.
Growth at cusp tip, intercuspal region,
and cervical region

Incremental pattern of dentin

and enamel formation from
initiation to completion

Essentials of Oral Histology and Embryology,

Ed: James Avery, 2nd edition. 2000.