CURS 2

GENETICA

UMANĂ
1.Aparatul genetic al celulei

2.Structura si functia genelor

 U.M.F IAŞI

1. APARATUL GENETIC AL CELULEI

(v. LP 1)

APARATUL GENETIC:
structurile celulare care conţin ADN:
nucleul + mitocondriile

(1). NUCLEUL → 99,5% ADN

ADN + proteine → (fibre) CROMATINĂ

↓↑
CROMOZOMI.
Cromatina şi cromozomii = două modalităţi diferite
de organizare morfo - funcţionlă a materialului
genetic în inetrfază şi diviziune.

(2). MITOCONDRIILE → 0.5% ADN,

origine exclusiv maternă.
 U.M.F IAŞI

2. CROMATINA (v. LP )
2.1. EUCROMATINA ŞI
HETEROCROMATINA

• CROMATINA = ADN + proteine

Caracteristici EUCROMATINA HETEROCROMATINA
•Exclusiv în nucleu! Condensare Fin dispersată Puternic condensată
(cromocentri)
• Două tipuri morfo-funcţionale Colorare Slabă Intensă
distincte: Replicare în faza Precoce Tardivă
S
- EUCROMATINA Activitate Activă Inactivă ∗
activă genetic genetică
Compoziţie Predomină p.b. C - G; Predomină p.b. A - T; ADN
dispersată chimică ADN nerepetitiv; proteine repetitiv;
nehistonice proteine histonice
- HETEROCROMATINA Rol morfologic Alcătuieşte benzile Alcătuieşte benzile
R pozitive (sau G R negative (sau G pozitive)
inactivă genetic negative)

condensată
(cromocentri)
U.M.F IAŞI

EUCROMATINA ŞI HETEROCROMATINA (v. LP )

 HETEROCROMATINA:

 constitutivă – constantă în structura cromozomilor:

benzi G, benzi C (cen, Yq, p A, CS)

 facultativă – diferită în celule / organisme diferite

(hetrocromatinizarea o formă de reglaj genic)
ex., cromatina sexuală
 U.M.F IAŞI

2.2. CROMATINA SEXUALĂ (v. LP )

 CROMATINA SEXUALĂ - definiţie:

un corpuscul de HCRT, = cromocentru poziţie, mărime,
formă ≠ alţi
cu particularităţi morfologice bine definite, cromocentri
care permite identificare NR cromozomilor sexuali→
- determinarea sexului genetic (XX sau XY);
- anomaliile cromozomilor sexuali (XO, XXX, XXY).
 La femeie: cromatina X (corpusculul Barr)
Morfologie – v.LP
 La bărbat: cromatina Y (corpusculul F)
 U.M.F IAŞI

ORIGINEA CROMATINEI SEXUALE

 CROMATINA X:
rezultă prin inactivarea unui cromozom X (la femeile XX) → va forma
(prin heterocromatinizare) corpusculul Barr

Ipoteza Lyon (1961):

(1) inactivarea cromozomului X este totală; ambele sexe
→ un singur X activ.
(corect = parţială* →regiuni/gene active în ambii cromozomi X)
(2) se produce precoce (i.u) şi este definitivă;
(posibil = uneori reversibilă)
(3) are loc la întâmplare (XM sau XP) şi independent în fiecare celulă
(posibil = uneori ne întâmplătoare)
 U.M.F IAŞI
Inactivarea întâmplătoare (XM sau XP) şi
independentă
în fiecare celulă → femeile sunt un MOZAIC
celular*
Femeile
heterozigote
XN Xa
sănătoase?

a = displazie ectodermală anhidrotică

U.M.F IAŞI

Numărul c. Barr = suma cromozomilor X inactivi

(numărul cromozomilor X = nr. c. Barr + 1)

DIAGNOSTIC Femeie Bărbat

Nr. C. Barr 0 1 2 0 1 2

Sex genetic XX XY
(în stări intersex)
Anomalii de număr XO XXX XXY XXXY
cromozomi sexuali XXYY
în obs. clinice de
disgenezii gonadice
 U.M.F IAŞI

CROMATINA SEXUALĂ

 CROMATINA Y:
reprezintă heterocromatina de pe 2/3 distale braţ lung
cromozom Y
(colorată cu flurocromi – ex., quinacrină – şi vizibilă
la microscop UV ca un corpuscul fluorescent )
corpuscul F)
exclusiv la barbati
Nr. corpusculi F = nr. cromozomi Y
ex., bărbaţii XYY au 2 corpusculi F
 U.M.F IAŞI

2.3. STRUCTURA SUPRAMOLECULARĂ A

CROMATINEI

 Analiza cromatinei la
microscopul electronic
evidenţiază un sistem
ierarhizat de
compactare a
moleculei de ADN →
fibre de cromatină,
 de dimensiuni diferite,
 alcătuite din ADN,
histone şi proteine
nehistonice.
 U.M.F IAŞI

1) Filamentul cu nucleozomi (10nm)

 Un segment de ADN (146 pb)

- se înfăşoară (1 tur şi 3/4)
- în jurul unui "miez" histonic,
cilindric (8 mol.) → un
NUCLEOZOM.
 Nucleosomii → legaţi printr-un
segment de ADN liniar (60
p.b.) → FILAMENTUL CU
NUCLEOZOMI
(~ "şirag de mărgele").
 FN - menţinut împachetat de
către histona H1, ce leagă doi
nucleozomi vecini.
 Rată de "compactare" a ADN
nativ este de circa 10:1
 U.M.F IAŞI

2) Fibra de cromatină (30nm)

Filamentul cu nucleozomi se spiralizează în
solenoid → fibra de cromatină (FC) (30 nm)
Rată de "compactare" a filamentului cu nucleozomi
este de circa 5:1
 3)
U.M.FFibra
IAŞI pliată în bucle laterale (300
nm)
 FC (30 nm) se pliază în
bucle laterale ataşate la
un “schelet” de proteine
nonhistoince → FPBL =
300nm
 O buclă (domeniu crs) –
de ~75Kb – câteva gene =
unitate funcţională (de
transcripţie şi replicare).
 Rată de "compactare" este
de circa 10:1
 U.M.F IAŞI

4) Cromozomul metafazic (300 nm)

În profază fibra de

cromatină se
condensează (20:1)
→ cromatida (700 nm)
unui cromozom
Cromozomii – grad
maxim de condensare
în metafaza diviziunii
 U.M.F IAŞI

STRUCTURA SUPRAMOLECULARĂ A CROMATINEI

sinteză

ADN → FILAMENT → F I B R A → FIBRA → CROMATIDA

CU DE PLIATĂ ← UNUI
NUCLEOSOMI CROMATINĂ ÎN BUCLE CROMOZOM

INTERFAZA DIVIZIUNE

 Fiecare cromatidă are o singură moleculă de ADN

 organizată în mai multe structuri succesive şi ierarhizate,
 compactată de ~ 10.000 ori, pentru a face posibilă:
• localizarea în nucleu
• distribuţia corectă a materialului genetic în diviziune
 U.M.F IAŞI

STRUCTURA SUPRAMOLECULARĂ A CROMATINEI

Sinteză

 Buclele fibrei de 300 nm se

fixează neregulat de scheletul
proteic:
 zone cu mici aglomerări =
cromomere
 zone mai laxe

 Prin condensarea cromatidei în

profază,
cromomerele se unesc şi
formează benzi intens
condensate şi colorate (benzi
G + = heterocromatină)
care alternează cu benzi mai
puţin condensate şi mai clare
(benzi R + = eucromatină).
 U.M.F IAŞI

STRUCTURA SUPRAMOLECULARĂ A CROMATINEI

Sinteză

 Fiecare cromozom are o

structură internă
eterogenă
caracteristică
(permite identificarea
lui
precisă)
 U.M.F IAŞI

3. CROMOZOMII UMANI

 CROMOZOMI = organite
nucleare care fixează
intens coloranţi bazici
(“chroma” + “soma”)

 Funcţii:
 Transportă + distribuie
materialul genetic în cursul
diviziunii → stabilitatea
proceselor ereditare.
 Asigură recombinarea
genetică în meioză
 U.M.F IAŞI

3.1. MORFOLOGIA CROMOZOMILOR UMANI

a). Elemente comune tuturor cromozomilor: Cromatidele
Centromerul
(1) COMATIDELE Telomerele

- Crz = bicromatidian← după

replicare;
- Cromatidele surori ≡ 1
moleculă de ADN + Pr
 U.M.F IAŞI

a). Elemente comune tuturor cromozomilor

(2) CENTROMERUL

 locul de ataşare a cromatidele p

surori (prin proteina ISS)
 unic → constricţie primară
 împarte cromatidele în braţele q
“p” şi “q”
 poziţie fixă – determinată de o
secvenţă ADN repetitiv (ADN
satelit) identică la toţi
cromozomii) + ADN specific
fiecărui cromozom;
 cromozomi M, SM, A
 U.M.F IAŞI

a). Elemente comune tuturor cromozomilor

(2) CENTROMERUL

 Rol esenţial pentru

SEGREGAREA
cromozomilor din
cursul diviziunii
celulare:

 La ADN cen se
fixează proteine
CENP = kinetocorii
→ locul de fixare a
filamentelor fus de
diviziune → ce vor
tracta cromatidele la
poli (în anafază)
M A T
 U.M.F IAŞI

a). Elemente comune tuturor cromozomilor

(3) TELOMERELE = structuri

specializate, formate din ADN
repetitiv + proteine asociate,
care “acoperă” şi protejează
capetele cromozomilor.

Funcţii:
 menţinerea integrităţii structurale;
 asigurarea replicării complete;
 poziţionare cromozomilor omologi în
nucleu
 U.M.F IAŞI
b). Elemente caracteristice unor cromozomi
S

(1) SATELIŢII = mase mici de

heterocromatină ataşate pe braţele
scurte ale cromozomilor acrocentrici
(exceptând Y) = variante normale

(2) CONSTRICŢIILE SECUNDARE= blocuri

de heterocromatină situate pe 1q, 9q,
16q – lângă centromer = variante
normale
CS

(3) SITUSURILE FRAGILE = lacune

necolorate pe cromatidele unor
cromozomi. Majoritatea = variante
normale; excepţie fra Xq27 asociat cu
retard mintal
= Sdr. X fragil (RMLX-1:4000 nn)
SF X X SF X Y
 U.M.F IAŞI

c). Elemente specifice fiecărui cromozom: BENZILE

 Prin diferite tratament –

se observă pe
cromozomii metafazici o
serie continuă de benzi
longitudinale,
- unele intens colorate
(benzi G)
- ce alternează cu benzi
slab colorate (benzi R)
 U.M.F IAŞI

c). Elemente specifice fiecărui cromozom: BENZILE

 Benzile reflectă
structura
internă,
heterogenă, a
cromozomilor.
 Fiecare
cromozom – are
un model
caracteristic de
benzi →
identificarea sa
precisă.
 U.M.F IAŞI

3.2. TEHNICI DE ANALIZĂ CROMOZOMIALĂ

(v LP)

a). Principiile metodelor (!!!)

(1) Obţinerea de celule în diviziune:
 Culturi celulare: limfocite, fibroblaste, celule fetale (←
amniocenteză);
- 0,5 ml sânge periferic (recoltat steril, pe heparină) → mediu
cultură cu PHA (stimulează diviziunile) → 72 ore
 Ţesuturi care se divid activ: măduvă osoasă (← punvţie
medulară), trofoblast (← placentocenteză);
(2) Obţinerea de celule în metafază: blocare cu colchicină
(3) Obţinerea preparatelor: hipotonizare, fixare, etalare
pe lame, colorare, ± tehici de marcaj în benzi.
(4) Analiza preparatelor* → cariotip
 U.M.F IAŞI

EVOLUŢIA
TEHNICILOR DE ANALIZĂ CROMOZOMIALĂ
(v LP)
(1) TEHNICI DE GENERAŢIA I
(1956)
- cromozomi uniform
coloraţi;
- identificare imprecisă*

(2) TEHNICI DE GENERAŢIA II

(1970)
- marcaj în benzi G sau R
cromozomi metafazici
(400 benzi);
- identificare precisă
GI

G II

Identificarea
precisă a
cromozomilor
 U.M.F IAŞI

TEHNICI DE ANALIZĂ CROMOZOMIALĂ (v LP)

(3) TEHNICI DE
GENERAŢIA III (1977)
- Înaltă rezoluţie:
cromozomi M PM P

pro-metafazici
(550 benzi) sau
profazici
(850 benzi)
- o bandă = 3-5 Mb
 U.M.F IAŞI
TEHNICI DE ANALIZĂ CROMOZOMIALĂ
(v LP)

(4) TEHNICI DE GENERAŢIA IV

(1991)
- citogenetică moleculară
- FISH metafazic t(1q;2q)

- se pot identifica f. precis

remanierile cromozomiale şi
microdeleţiile
- FISH interfazic

Trisomie 21 Del 15q

Ce este FISH ?
tehnică de analiză
cromosomică
F fluorescence
I in Hibridare fluorescentă
S situ in situ
H hybridization

Tehnică moleculară Tehnică moleculară

pentru detecţia pentru localizarea
anomaliilor cromosomice secvenţelor genice
 PRINCIPIUL TEHNICII FISH

•Hibridare (formare de legături de hidrogen) între o sondă specifică

de ADN (marcată fluorescent sau imunohistochimic) şi secvenţa
complementară prezentă într-un anumit segment cromosomic

•hibridizarea se bazează pe legea complementarităţii bazelor

azotate, conform căreia în moleculele de ADN se formează
următoarele perechi:
• A-T
•C-G
 a. Proba şi ADN ţintă

b. Marcarea probei –
indirectă (stg.) şi directă
(dr.)

c. Denaturarea probei şi a
ADN-ului ţintă

d. Hibridarea între probă

şi ADN-ul ţintă

e. Fixarea fluoroforului la
haptenă (marcaj indirect)

PRINCIPIUL TEHNICII FISH

 Microscop cu fluorescenţă

Lampă cu arc

Iluminare EPI Diafragm de excitare

Filtru de excitare

Ocular

Filtru dicroic

Obiectiv
Filtru de emisie
 TIPURI DE SONDE FISH

Sondă specifică Sondă Sonde Sondă

de locus centromerică telomerice pancromosomică

Sonde din ADN repetitiv

Exemple de sonde

Sondă centromerică
(celulă interfazică)
Exemple de sonde

Sonde telomerice
(celulă metafazică)
Exemple de sonde

Sonde specifice de locus

(preparat prometafazic)
Exemple de sonde

Sondă pancromosomică
(preparat prometafazic)
 AVANTAJELE TEHNICII FISH

 SENSIBILITATE ŞI SPECIFICITATE CRESCUTE

 TIMPUL SCURT DE OBŢINERE A REZULTATELOR DEFINITIVE;
 POSIBILITATEA ANALIZEI DE CELULE ÎN DIVIZIUNE SAU
INTERFAZĂ
 REZOLUŢIE MARE (sonde de până la 40 kb)

DEZAVANTAJELE TEHNICII FISH

 COSTUL RIDICAT AL SONDELOR ŞI REACTIVILOR;

 COSTUL RIDICAT AL APARATELOR FOLOSITE
 GRADUL ÎNALT DE TEHNICITATE
 Sindromul DiGiorge

Cromosom 22 anormal

Cromosom 22
normal
2. STRUCTURA ŞI
FUNCŢIA GENELOR
A. CONCEPŢIA CLASICA DESPRE
STRUCTURA GENEI

45
 U.M.F IAŞI

1. GENA - UNITATE DE STRUCTURĂ A

MATERIALULUI GENETIC

 GENA = un segment de cromozom,

precis delimitat, GENA X
continuu (indivizibil), CARACTER
ocupă o poziţie fixă, locus
X

numită locus*
determină un anumit caracter
---------------------------
* Plural = loci Cromozom

46
 U.M.F IAŞI Polialelie
O genă (A) → mai multe mutaţii
diferite → alele multiple (A1, A2, A3…),
GENA
GENE ALELE. POLIALELIE cu efecte fenotipice (N sau An)
Cromozom
limitate la acelaşi caracter.

PROTEINĂ Locusul ABO :

alele A1, A2, B şi O
CARACTER
mutaţie 1 mutaţie 2
Culoarea ochilor
(ochi negri)

Gene alele
M1  O genă normală poate M2

Variantă / alelă suferi o mutaţie * ce

Variantă / alelă
normală produce o variantă a anormală
genei numită alelă.
 ALELA este o formă
alternativă a genei.
- ocupă acelaşi locus,
OCHI ALBAŞTRI ALBINISM OCULAR
- influenţează acelaşi
caracter*

47
 U.M.F IAŞI

GENE ALELE. POLIALELIE

 Un caracter (fenotip) va fi determinat

de o pereche de gene alele (genotip*)
situate în aceeaşi poziţie (locus) pe
cromozomii omologi.
 Genele alele segregă în meioză:
 gameţii (haploizi) sunt “puri genetic”
(posedă o singur alelă);
 Genele alele situte pe o pereche de crz.
omologi (ex., Dd) segeregă (în meioză)
independent de genele alele situate pe
altă pereche (ex., Mm) formându-se
gameţi cu combinaţii genice diferite.
48
 U.M.F IAŞI

HOMOZIGOT. HETEROZIGOT. HEMIZIGOT

 Genele alele (N sau A), ce ocupă loci omologi, pot fi :

 identice (NN sau AA) → HOMOZIGOT
 diferite (Na sau An) → HETEROZIGOT
( A1A2 ) → HETEROZIGOŢI COMPUŞI
 La bărbaţii XY o genă “autozomală” de pe X nu are echivalent
a
pe Y → genotip HEMIZIGOT (X Y)

49
 U.M.F IAŞI

DOMINANT. RECESIV. CODOMINANT

 La heterozigoţi, genele alele diferite

se pot manifesta fenotipic diferit,
în funcţie de "forţa" lor de expresie.
 Gena şi caracterul care se Genotip→Fenotip
manifestă la heterozigoţi sunt A1A1 → A1
numite dominante. A1A2 → A1
Na → caracter N Ex., Genele ABO
A1 o → A1
An → caracter A [(A1>A2)=B]>0
B B →B
 Gena (a sau n) care NU se B o → B
manifestă la heterozigoţi se A1B → A1B
numeşte recesivă; A2B → A2B
ea se exprimă numai la
homozigoţi (aa sau nn).
 Dacă ambele gene alele se
manifestă fenotipic la heterozigoţi →
codominante 50
U.M.F IAŞI

B. CONCEPŢIA ACTUALĂ DESPRE

STRUCTURA GENEI
GENA = un ansamblu liniar de secvenţe
nucleotidice de ADN necesar pentru a produce
un produs funcţional: un polipeptid sau o
moleculă de ARN
Gena este o unitate de transcripţie.
Genele :
 segmente de ADN,
 imprecis delimitate
 divizibile = structură discontinuă
 ocupă un locus distinct

51
 U.M.F IAŞI

1. ANATOMIA UNEI GENE CARE CODIFICĂ

PROTEINE

 prezintă o regiune centrală, transcrisă integral în ARN

mesager precursor, numită "cadrul de lectură" al
informaţiei genetice → necesară pentru sinteza proteinei;
 flancată de două părţi laterale, ne transcrise, cu rolul
de a regla expresia genei

52
 U.M.F IAŞI

ANATOMIA UNEI GENE CARE CODIFICĂ PROTEINE

1.1.REGIUNEA CENTRALĂ
Situs de
iniţiere al
 transcrisă integral în ARN transcripţiei
mesager precursor (“ORF*”);
codon iniţiator
 alternanţa de secvenţe
codante = exoni şi
necodante = introni
 Începe cu:
- situsul de iniţiere al
transcripţiei (SIR sau
INR) şi
- regiunea netranslată
5’UTR ce conţine şi
codonul iniţiator ATG
5’-CCAGCCATG-3’
53
* ORF= open Reading Frame
 U.M.F IAŞI

REGIUNEA CENTRALĂ A GENEI

EXONII
secvenţe transcrise
în pre ARNm şi
păstrate în ARNm
matur.
Regiuni codante pt
anumite părţi din
proteină = domenii.

54
 U.M.F IAŞI

REGIUNEA CENTRALĂ A GENEI

INTRONII
(secvenţe intercalante=IVS)
 Secvenţe necodante
 Transcrise iniţial în preARNm şi
apoi decupate precis şi
îndepărtate din ARNm matur,
alcătuit numai din asamblarea
exonilor (“matisare”)
 încep cu 5’ GT şi sfârşesc cu
AG 3’ – semnale pentru
decuparea precisă*.
 Rol puţin cunoscut → probabil în
matisarea alternativă (selecţia
anumitor exoni)
55
 U.M.F IAŞI

REGIUNEA CENTRALĂ A GENEI

 Regiunea centrală se
termină cu o secvenţă
3’UTR necodantă ce
conţine:
 Unul din codonii stop (TAA;
TAG, TGA)
 Situsul de terminare al
transcripţiei (AATAAA)
 Situsul de poliadenilare –
locul de desprindere a
moleculei de ARNm sintetizată
şi adăugare unui segment
poliadenilic (rol în stabilitatea
şi transportul ei din nucleu)
56
 U.M.F IAŞI
ANATOMIA UNEI GENE CARE CODIFICĂ
PROTEINE

1.2. REGIUNILE
LATERALE

 Flanchează regiunea
centrală (ORF)

 Netranscrise

 Rol de reglare a
transcripţiei

57
 U.M.F IAŞI
ANATOMIA UNEI GENE CARE CODIFICĂ
PROTEINE

a). Regiunea laterală 5'

(în amonte de ORF)
 3 situsuri:
 PROMOTOR
 Situs de specificitate tisulară
 Situs de modulare a activităţii genice
 Serveşte la:
 iniţierea transcripţiei
(fixarea ARN polimerazei)
 reglarea anumitor gene în anumite
ţesuturi (specificitate tisulară), în anumite
stadii de dezvoltare (specificitate
temporală) sau la anumite semnale /
stimuli din mediu
(ex. hormoni)
 Reglarea intensităţii transcripţiei

58
 U.M.F IAŞI
REGIUNEA LATERALĂ
5’

 PROMOTORUL conţine mai multe

elemente sau module pe care se
ataşează proteine reglatoare
(trans-activatoare) numite factori de
transcripţie (TF II);

 TF se fixează la miezul promotorului

(TATA; CAAT; GC) şi are rolul să
fixeze, să poziţioneze şi să
activeze ARN polimeraza II, astfel
ca transcripţia să înceapă exact la
SIT, cu primul nucleotid (+1)
 Alţi TF reglează specificitatea
tisulară, răspunsul la semnale şi
intensitatea transcripţiei
59
U.M.F IAŞI

b. REGIUNEA LATERALĂ 3’

 Regiunea laterală 3' - situată în aval de cadrul de

lectură al genei.
 o secvenţă netranscrisă, imprecis delimitată şi
cunoscută,
 rol structural şi funcţional.
 În această regiune se găsesc secvenţe semnal care
afectează procesarea, stabilitatea şi durata de viaţă a
ARNm.

60
FUNCŢIA
GENEI
611
CONCEPTIA CLASICA
REFERITOARE LA
FUNCTIA GENEI

62
 A.1. GENERALITATI

 Relaţia "o genă → un caracter“

O GENĂ UN CARACTER FENOTIPIC

BOALĂ FUNCTIE GENICĂ

 Excepţii de la regula "o genă → un caracter“:

 Poligenie;
 Pleiotropie;
 Interacţiuni genice;
 Eterogenitatea genetică

63
 A.2. POLIGENIA

 unele caractere sunt determinate prin

acţiunea conjugată a mai multor perechi de
gene alele, care ocupă loci diferiţi;
 fiecare pereche de gene are efecte
cantitative mici şi aditive

MAI MULTE UN CARACTER

GENE FENOTIPIC

 abaterea de la regula "o genă → un

caracter" este aparentă, deoarece fiecare
genă determină o parte din caracter
64
 A.2. POLIGENIA

 distribuţia caracterului în populaţie

corespunde unei curbe de tip
Gaussian (distribuţie continuă);
 genele implicate acţionează
independent, iar expresia lor este
influenţată de factori de mediu →
caractere multifactoriale normale
(talia, tensiunea arterială, culoarea pielii,
inteligenţa) sau anormale (bolile comune
ale adultului, malformaţiile congenitale
izolate, unele forme de cancer )
65
 A.2. POLIGENIA

70 80 90 100 110 120 130 140 150 160

Distribuţia valorilor normale ale tensiunii arteriale

sistolice într-un lot populaţional neselecţionat 66
 A.3. PLEIOTROPIA

 efecte fenotipice multiple determinate de

o singură genă mutantă (dominantă) sau
o pereche de gene mutante (recesive);

 două tipuri de pleiotropie:

 pleiotropie relaţională
 pleiotropie nerelaţională

67
 A.3. PLEIOTROPIA

Pleiotropie relaţională
 corelaţie patogenică mutaţia genică ↔
efectele fenotipice;
 exemple:
 sindromul Marfan,
 osteogenesis imperfecta,
 fibroza chistică
 albinismul

68
69
 Sindromul Marfan
Incidenţă – 1/10.000 de nou-născuţi
Tip de transmitere – dominant autosomal
Genetică – mutaţia genei fibrilinei
Patogenie – prezenţa unei fibriline anormale determină modificări ale ţesutului
conjunctiv din sistemul osteoarticular, pereţii vasculari şi ligamentul suspensor al
cristalinului.
Diagnostic clinic – se bazează pe evidenţierea a trei categorii de semne şi
simptome:
-oculare – miopie, ectopie cristaliniană;
-scheletice – membre lungi şi subţiri (dolicostenomelie) deformări sternale
(pectus excavatum sau carinatum) scolioză, degete lungi şi subţiri
(arahnodactilie) şi hipermobilitate articulară (luxaţii frecvente);
-cardiovasculare – regurgitaţie a sângelui din ventricolul în atriul stâng datorită
prolapsului de valvă mitrală şi dilataţii ale peretelui aortic (anevrisme) care
induc o insuficienţă ventriculară stângă.
Diagnostic paraclinic – radiografii scheletice, ecografie cardiacă, aortografie,
examene oculare.
Prognostic – risc crescut de moarte subită prin ruptura peretelui aortic şi risc de
moarte prin insuficienţă cardiacă.
Tratament – corectarea deficitelor de vedere, evitarea eforturilor fizice mari,
medicaţie β-blocantă pentru a reduce forţa contracţiei cardiace. 70
HIPERMOBILITATE ARTICULARĂ

71
ARAHNODACTILIE

72
DEFORMAŢII SCHELETICE

73
SUBLUXAŢIE DE CRISTALIN

74
PROLAPS DE VALVĂ
MITRALĂ

75
ANEVRISM AORTIC 76
 A.3. PLEIOTROPIA

Pleiotropie nerelaţională
 Nu există corelaţie patogenică mutaţia
genică ↔ efectele fenotipice;
 exemplu:
 sindromul Moon - Bardet – Biedl:
 polidactilie
 obezitate,
 surditate,
 hipogonadism,
 retinită pigmentară
 retard mintal
77
OBEZITATE 78
HIPOGONADISM

POLIDACTILIE

79
RETINITĂ PIGMENTARĂ

80
 A.4. INTERACTIUNI GENICE

 Interacţiuni alelice;

 Interacţiuni non-alelice;

 Interacţiuni cu mediul.

81
 A.4. INTERACTIUNI GENICE

Interacţiuni alelice;

 Dominanţă-recesivitate.
 A1>0 sau B > 0

A1 > 0
Genotip Fenotip
Antigen Anticorpi Grup
sanguin
A1A1 A1 β şi anti-H A1
A10
00 H α şi β 0
82
 A.4. INTERACTIUNI GENICE

Interacţiuni alelice;

 Codominanţă.
 A1 = B
A1 = B
Genotip Fenotip
Antigen Anticorpi Grup sanguin
A1A1 A1 β şi anti-H A1
A1B A1 şi B anti-H A1B
BB B α şi anti-H B
83
 A.4. INTERACTIUNI GENICE

Interacţiuni non-alelice;
 epistazie.
 Expresia fenotipică a unei perechi de gene alele
poate fi influenţată de acţiunea altor perechi de
gene alele, care ocupă loci diferiţi de pe acelaşi
cromosom sau de pe cromosomi diferiţi;
 lanţuri metabolice → > enzime (gene diferite) →
caracter fenotipic:
 mutaţia oricărei gene → caracter anormal

84
 A.4. INTERACTIUNI GENICE

Interacţiuni cu mediul

 Modificarea acţiunii unor gene de către

factori de mediu.
 Expresivitate variabilă

 Penetranţă incompletă

85
 Interacţiuni gene - mediu

EXPRESIVITATE
VARIABILĂ

FENOTIP
GENĂ
MODIFICAT

PENETRANŢĂ
MEDIU INCOMPLETĂ

86
 A.4. INTERACTIUNI GENICE

Interacţiuni cu mediul

 Expresivitate variabilă
 manifestarea variabilă a aceleiaşi boli la indivizi afectaţi
din aceeaşi familie sau din familii diferite;

 expresivitatea variabilă poate interesa:

 spectrul de semne manifeste,
 severitatea afecţiunii,
 vârsta de debut a bolii

87
 PENETRANŢĂ INCOMPLETĂ

•Penetranţa - noţiune cantitativă

evidenţiată în bolile dominante
•raportul înmulţit cu 100 dintre
numărul de indivizi care
manifestă boala şi numărul de
purtători ai genei mutante A
B
p= × 100
AA + An
•Penetranţă - completă → toţi heterozigoţii = bolnavi → p = 1;
•Penetranţă – incompletă → unii heterozigoţi = sănătoşi → p < 1
•Exemple de boli cu penetranţă incompletă:
•exostoza multiplă → p = 60%,
•otoscleroza → p = 50%,
•retinoblastomul → p= 80%
88
•osteogenesis imperfecta → p = 90%.
 A.5. ETEROGENITATEA GENETICĂ

 fenotipuri identice (asemănătore) ← mutaţii genice

diferite

 Tipuri:
 eterogenitate de locus sau nonalelică,
 eterogenitate alelică
 eterogenitate clinică ;

89
 Boală Caracteristici clinice Loci
Retinită pigmentară Retinopatie progresivă cu pierderea 20 de
A.5. ETEROGENITATEA vederii loci

GENETICĂ Osteogenesis
imperfecta
Fracturi la traumatisme
surditate, sclere albastre
minore, 7, 17

Boala Charcot- Neuropatie periferică 1, 5, 8,

Marie-Tooth 11, 17,
X

Eterogenitatea de Boala Alzheimer Demenţă senilă progresivă 1,

19, 21
14,

locus Melanomul familial Tumori

melanocite
maligne derivate din 1, 9

Hemofilia Tulburări de coagulare, sângerări X

masive, hemoragii interne şi
intraarticulare
 fenotipuri identice Cancerul colorectal Cancer colorectal cu transmitere 2p, 2q,
dominant autosomală
(asemănătore) ←
nonpolipozic 3, 7
ereditar
Debut precoce al cancerului de sân şi
mutaţii diferite în
Cancer de sân 13, 17
dominant autosomal ovarian
Scleroza tuberoasă Crize comiţiale, angiofibroame faciale, 9, 16
gene diferite macule tegumentare hipopigmentate,
retard mental
Boala polichistică Chişti diseminaţi în ambii rinichi → 4, 16
renală a adultului insuficienţe renale cronice

90
 RETINITĂ PIGMENTARĂ

GENE AUTOSOMALE GENE PE CRS. X

TRANSMITERE TRANSMITERE TRANSMITERE

RECESIVĂ DOMINANTĂ RECESIVĂ
12 FORME 5 FORME 3 FORME

Degenerescenţa Degenerescenţa Degenerescenţa Depunere de pigment

celulelor cu bastonaşe celulelor cu conuri vaselor retiniene pe retină

MODIFICĂRI FIZIOPATOLOGICE

Pierderea vederii Pierderea vederii Vedere în „tunel”

nocturne diurne

MODIFICĂRI
ORBIRE CLINICE
91
 A.5. ETEROGENITATEA GENETICĂ

Eterogenitatea alelică

 mutaţii genice diferite în aceeaşi genă → boli

diferite

 exemplu → mutaţii în gena distrofinei:

 Distrofia musculară Duchenne;

 Distrofia musculară Becker

92
 DISTROFIA DUCHENNE
Incidenţă – 22/100.000 nou-născuţi băieţi;
Transmitere – recesiv legat de cromosomul X;
Genetică – deleţia genei distrofinei (localizată Xp21)
determină absenţa sintezei distrofinei
Patogenie – absenţa distrofinei determină: leziuni
membranare ale fibrei musculare şi anomalii ale joncţiunii
sinaptice; fibrele musculare sunt înlocuite cu ţesut
conjunctiv;
Diagnosticul clinic – se bazează pe:
-apariţia de slăbiciune musculară la nivelul membrelor
inferioare, asociată cu probleme de mers (urcatul scărilor)
şi greutăţi la ridicatul de pe scaun, începând cu vârsta de 3
ani;
-paralizie a membrelor inferioare începând cu vârsta de 10
–12 ani;
-deces la 20 de ani prin insuficienţă respiratorie sau
cardiacă;
Diagnostic paraclinic – nivel crescut de 50-100 de ori al
creatininei serice, absenţa distrofinei în muşchi,
identificarea mutaţiei prin tehnici de analiză a ADN-ului;
Prognostic –deces la 20-25 de ani;
Tratament – nu există tratament.
DISTROFIA BECKER
Incidenţă –3,8/100.000 băieţi;
Transmitere – recesiv legat de cromosomul X;
Genetică – mutaţia genei distrofinei determină sinteza
unei proteine anormale;
Patogenie – prezenţa distrofinei anormale are efecte
mai reduse asupra fibrei musculare decât absenţa
completă a proteinei;
Diagnosticul clinic:
-apariţia tardivă (după 20-25 de ani) a slăbiciunii
musculare la nivelul membrelor inferioare;
-paralizia membrelor inferioare poate fi absentă sau
apare tardiv;
-rareori decesul se produce prin insuficienţă
respiratorie sau cardiacă;
Diagnostic paraclinic – nivel crescut al creatininei
serice, prezenţa unei cantităţi reduse de distrofină în
muşchi, identificarea mutaţiei prin tehnici de analiză a
ADN-ului;
Prognostic –deces la 50-60 de ani;
Tratament – nu există tratament.
93
 Mutaţia genei
distrofinei Modificări
ireversibile
musculare

Distrofină normală – Distrofină anormală –

stabilizarea distrugerea
membranei musculare membranei musculare

94
95
 A.5. ETEROGENITATEA GENETICĂ

Eterogenitatea clinică

 mutaţii genice diferite în aceeaşi genă →

manifestări clinice de severitate diferită

 exemplu → mutaţii în gena α-L-iduronidazei:

 Sindrom Hurler;

 Sindrom Scheie

96
 MUTAŢIA GENEI α-L-IDURONIDAZEI

ACTIVITATE ENZIMATICĂ NULĂ ACTIVITATE ENZIMATICĂ DEFICITARĂ

SINDROM HURLER SINDROM SCHEIE

debut - 6-18 luni debut > 5 ani

dizostoze multiple blocaje articulare

blocaje articulare boli cardiace valvulare

hepatosplenomegalie opacifieri corneene

deces < 10 ani
facies grosolan deficite vizuale

hidrocefalie intelect normal

opacifieri corneene

retard mental speranţă de viaţă N 97

 A.5. ETEROGENITATEA GENICĂ

Importanţa fenomenului de eterogenitate

 Tratament → de ex. hemofilia A şi B (eterogenitate de

locus) → diagnostic → terapie corectă:
 Hemofilie A - tratament substitutiv cu factor de coagulare VIII;
 Hemofilie B – tratament substitutiv cu factor de coagulare IX.
 Prognostic → boli cu eterogenitate alelică sau clinică →
diagnostic corect → estimare evoluţie:
 distrofie musculară Duchenne → deces la 20-25 ani;
 distrofie musculară Becker → deces după 50-60 ani.
 Sfat genetic → boli cu eterogenitate de locus → diagnostic
corect → calculare risc de recurenţă:
 forme dominant autosomale - risc 50%;
 forme recesiv autosomal – risc 25%
 forme recesive legate de X – risc 25% (50% din băieţi bolnavi)
98
CONCEPTIA ACTUALĂ
REFERITOARE LA
FUNCTIA GENEI
Genele controlează sinteza proteinelor

99
 B.1. GENELE CONTROLEAZĂ SINTEZA PROTEINELOR

 Genetica clasică:
 O genă → un caracter fenotipic
 Descifrarea erorilor înăscute de metabolism:
 O genă → o proteină
 O genă → un polipeptid
 Introducerea tehnicilor de genetică
moleculară:
 O genă → un produs funcţional
100
B.1. GENELE CONTROLEAZĂ SINTEZA PROTEINELOR

GENA ESTE SEGMENTUL DE

ADN CARE CONŢINE
INFORMAŢIA GENETICĂ
NECESARĂ SINTEZEI UNUI
PRODUS FUNCŢIONAL.

Genele care codifică proteine sunt

considerate gene structurale 101
 B.2. RELAŢIA O GENĂ → PROTEINĂ

A fost descifrată pe baza studiului

efectelor mutaţiilor

Exemplu: drepanocitoza (sicklemia,

anemia cu hematii în formă de “seceră”)

102
 B.2. RELAŢIA O GENĂ → PROTEINĂ

DREPANOCITOZA

Transmitere recesiv autosomală.

 Incidenţa bolii - 1/400 – 1/600 de nou-
născuţi la populaţiile originare din Africa,
bazinul mediteranean, Orientul mijlociu şi
India.
 Incidenţa crescută ← avantaj selectiv al
heterozigoţilor Na = imunitate naturală la
malarie.
103
 B.2. RELAŢIA O GENĂ → PROTEINĂ

DREPANOCITOZA

se manifestă la homozigoţiii aa

anemie hemolitică severă.
dureri la diverse niveluri (mâini, picioare,
abdomen – splină, mezenter, ficat, pancreas) ←
microinfarcte ← obstrucţia capilarelor.
hemoliza cronică → splenomegalie → pierderea
funcţiei imune a splinei → susceptibilitate ↑ la
infecţii bacteriene → cauza principală de deces.
104
 B.2. RELAŢIA O GENĂ → PROTEINĂ

DREPANOCITOZA

Mecanism patogenic:
 1949 - Pauling – în sicklemie hemoglobina S (migrare
electroforetică diferită de HbA).
 1956 - Ingram - HbS - catena β a globinei (poziţia 6)
valină ≠ acid glutamic
 HbS afinitate N pt. O2 în condiţii normale de oxigenare
 În hipoxie (microcirculaţia capilară) →↓ 50% afinitate
O2 → ↓ solubilitate Hb → precipitare → bastonaşe
→“hematii în seceră”
105
 B.2. RELAŢIA O GENĂ → PROTEINĂ

DREPANOCITOZA

Mecanism patogenic:
 Hematii în “seceră” → lezarea membranei eritrocitare
(capilare) + blocarea microcirculaţiei
(microtrombusuri).
 Lezarea membranei → distrugerea hematiilor → anemie
hemolitică
 microtrombozele → dureri cronice în diverse organe
 1975 - secvenţierea genei β-globinei.
 sicklemie - mutaţie punctiformă = substituţia adeninei cu
timina codon 6 lanţ β-globină → GAA→GTT ↔ acid glutamic
→ valină
106
 NORMAL SICKLEMIE
ADN
ARNm
peptid

HbA HbS

Formă solubilă HIPOXIE Precipitare

Celulă
Celulă în formă
normală de
seceră

107
 Hemoliză
Lezare membrană
intravasculară

ANEMIE

↑ sechestrării
Fibroză splenică
splenice de hematii

↓ imunităţii
cardiace

pulmonare
RISC ↑ INFECŢII

INFARCTE renale

cerebrale

Microtromboze musculare
108
 RELAŢIA O GENĂ → PROTEINĂ

DREPANOCITOZA
concluzii:
 genele = secvenţe de nucleotide → informaţia genetică
pentru asamblarea specifică a aminoacizilor.
 Mutaţiile genice → schimbarea secvenţei de nucleotide →
sinteza de proteine anormale → boală moleculară
 gena are trei categorii de efecte:
 efectul primar la nivel molecular – în sicklemie substituţia
acidului glutamic cu valina în poziţia 6 a β-globinei, cu apariţia
HbS;
 efectul secundar la nivel celular – în sicklemie modificarea
formei hematiei (din disc biconcav în seceră)
 efectul terţiar la nivel de organ sau organism (semne şi
simptome) – în sicklemie: anemie hemolitică cronică, dureri de
tip infarctic, infecţii recurente.

109
 FUNCŢIA GENEI

TEORIA CLASICĂ TEORIA ACTUALĂ

BOALĂ → GENĂ GENĂ → BOALĂ

 O GENĂ → UN CARACTER  O GENĂ → UN PRODUS FUNCŢIONAL

 PROTEINĂ
EXCEPŢII  ARN

 MAI MULTE GENE → UN

↓ ↓
CARACTER  SECVENŢĂ → SECVENŢĂ
 POLIGENIE NUCLEOTIDICĂ DE AMINOACIZI

 O GENĂ → MAI MULTE MODIFICAREA SECVENŢEI NUCLEOTIDICE

CARACTERE ↓
 PLEIOTROPIE MODIFICAREA SECVENŢEI DE AMINOACIZI
 RELAŢIONALĂ (EFECT PRIMAR)
 NERELAŢIONALĂ ↓
PROTEINĂ ANORMALĂ
(EFECT SECUNDAR)
↓
ANOMALII ORGANICE SAU ALE ORGANISMULUI
(EFECT TERŢIAR)

EXEMPLU: SICKLEMIA

Genetica Medicala Iasi 110