Sinteze pentru examenele de Titularizare şi Definitivat Adina

UDROIU

ORGANIZAREA GENOMULUI LA EUCARIOTE

Închiderea materialului genetic într-un spaţiu genetic reprezentat de nucleu, cu

membrană nucleară tipică, dublă electrono – microscopic şi repartizarea informaţiei
genetice / programului genetic pe mai mulţi genofori / cromozomi sunt caracteristicile
definitorii ale organizării genomului la EK.
Informaţia genetică la EK se află în genomul nuclear (format din setul de
cromozomi ai celulei) şi în genomul extranuclear, reprezentat în principal de ADN –
mitocondrial şi ADN – plastidial.

Difernţele dintre genomul eucariot şi cel procariot

 dimensiunea mare;
 conţinutul informaţional crescut;
 exces de ADN necodificator;
 asocierea ADN cu histonele;
 separare faţă citoplasmă;
 încadrarea în nucleu.

La EK genomul îmbracă aspecte complexe. Pentru a discerne diversele niveluri de

organizare ale ADN asociat cu proteinele din cromozomul E K este necesar să se analizeze
structura cromozomilor.
Prin genom se înţelege ADN – ul complementului cromozomal haploid în
termeni cantitativi şi calitativi – totalitatea genelor ce poartă informaţia genetică care
dirijează toate caracteristicile organismului.
Elmentele definitorii ale ale calităţii genomului sunt:

 secvenţele de bate azotate;

 numărul de secvenţe nucleotidice ce constituie complexitatea genomului şi

frecvenţalor.

Permanenta complexare a ADN-ului cu proteinele histonice face ca la E K

cromatina să se prezinte la nivel ultrastructural cu aspect fibros – unitatea structurală a
cromatinei nucleului interfazic ca şi a cromatinei cromozomilor este fibra de
cromatină.
Consecinţa complexării ADN-ului cu histone este prezenţa la E K tipice a unui
ciclu celular cu două compartimente distincte: compartimentul distributiv şi
compartimentul replicativ.
La EK distribuţia echilibrată a materialului genetic în celulele fiice se realizează
prin intervenţia unui aparat mitotic alcătuit din: fus de diviziune, centrozom, kinetokor.

1
 Sinteze pentru examenele de Titularizare şi Definitivat Adina
UDROIU

Organizarea generală a cromatinei:

Cromatina este alcătuită din ADN nuclear, histone şi proteine non-histonice. În

interfază, cromatina se găseşte în două stări morfologice:

 heterocromatina: → reprezintă forma condensată inactivă (10 % din genom);

→ este de două tipuri:

a. constitutivă: forma în care rămâne permanent

condensată;

b. facultativă: conţine secvenţe care nu sunt

transcrise în toate celulele, ci doar în anumite
tipuri de celule. De exmplu, în cazul inactivării
unuia din cei doi cromozomi X în celulele
mamiferelor ♀ - în cursul dezvoltării embrionare
timpurii, unul din cei doi cromozomi X este
inactivat prin condensare şi apare ca o structură
vizibilă la microscopul fotonic – corpusculul Barr
– plasat în vecinătatea membranei nucleare. Se
numeşte facultativă deoarece condensarea nu este
permanentă, pentru că cromozomului X condensat
este reactivat prin decondensare.

Rolul structural al heterocromatinei:

 stabilizează structurile centromerice şi capetele

cromozomale;

 împerecherea cromozomilor în meioză;

 recombinarea genetică intracromozomală.

Rolul functional al heterocromatinei:

 transmiterea de substanţă prin membrana nucleară;

 controlul diferenţierii celulare.

Rolul evident al heterocromatinei:

 inactivarea genelor în mecanismul compensaţiei dozei de

gene X – lincate.

2
 Sinteze pentru examenele de Titularizare şi Definitivat Adina
UDROIU

Tipurile de heterocromatină pot fi evidenţiate prin metode de

bandare cromozomală: bandarea C, G, R, T, N.
 eucromatina: → este de două tipuri:
a. constitutivă: forma transcripţional activă;

b. inductibilă: are grad intermediar de condensare între

eucromatina constitutiv activă şi heterocromatină.

Cromatina interfazică prezintă două modele de organizare:

a. cromozomi lampbrush;
b. cromozomi politeni.

Cromozomii lampbrush:

 sunt cei mai mari cromozomi cunoscuţi – au 1 mm lungime;

 pot fi observaţi la microscopul fotonic;

 se găsesc în ovocite de: peşti, amfibieni, reptile, păsări, în cursul profazei

meiozei stadiului de diplotem;

 dacă se scot nucleii din ovocite şi se distruge învelişul nuclear, cromozomii

lampbrush pot fi evidenţiaţi prin prezenţa buclelor laterale de ADN care se extind de la
nivelul cromomerelor, perpendicular pe axul central al cromozomului;

 datorită faptului că la nivelul buclelor transcripţia este activă, deci buclele sunt
acoperite de ARN nou sintetizat, cromozomii lampbrush pot fi observaţi la microscopul
fotonic.

 o buclă reprezintă o unitate transcriptională, care conţine 90 % din ADN

compactat la nivelul cromomerelor, iar 10 % este desfăcut sub formă de bucle;

 o celulă cuprinde patru copii ale aceleiaşi bucle.

Structura ADN

 este componenta esenţială a cromozomului eucariot;

 se găseşte în cantitate mai mare la eucariote decât la procariote;

3
 Sinteze pentru examenele de Titularizare şi Definitivat Adina
UDROIU

 fiecărui cromozom eucariot îi corespunde un dublu – helix de ADN asociat cu

proteine histonice;

Clasele de secvenţă din ADN

1. Secvenţe unice sau nerepetate:

 sunt prezente într-o copie / genom;

 reprezintă partea din genom ce corespunde genelor structurale şi

reglatoare;

 rar genele structurale de la eucariote sunt prezente în mai multe copii;

2. Secvenţe moderat repetate:

 reprezintă o fracţie de 10 – 60 % din genomul nuclear;

 ADN moderat repetat formează hibrizi moleculari cu ARN – este transcris

cel puţin parţial faţă de ADN înalt repetat care nu este transcris;

 pot fi conservate – sunt identice şi stabile şi divergente – sunt

asemănătoare, dar nu identice.

3. Secvenţe înalt repetate:

 constituie o parte importantă a genomului;

 sunt prezente la toate eucariotele cu excepţia drojdiilor;

 unitatea de repetiţie este formată din câteva perechi de nucleotide ce se

repetă de 1milion de ori / genom haploid.

Cromozomii politeni:

 sunt tip particular de cromozomi prezenţi la diptere;

 se formează gradat în timpul vieţii larvare;

4
 Sinteze pentru examenele de Titularizare şi Definitivat Adina
UDROIU

 apar în celule specialăzate precum: celulele glandelor salivare, celulele

Malpighi;

 cromozomii realizează mai multe cicluri de sinteză (de replicare) a ADN în

nucleul care nu se divide, iar în urma replicărilor succesive cromatidele surori rămân
alipite formând un cromozom gigant;

 acest cromozom prezintă o alternanţă de zone dense – benzi şi zone clare –

interbenzi;

 fiecare bandă sau interbandă prezintă un set de secvenţe de ADN identic aranjate
în „registru”: 85 % din ADN formează benzile şi 15 % din ADN formează interbenzile;

 în genomul de D.m. există 5000 de benzi şi 5000 de interbenzi;

 cromozomii politeni se caracterizează prin sinteza activă de ARN, prin studii de

autoradiografie cu uridină marcată cu tritiu observându-se regiunile la nivelul cărora are
loc transcripţia;

 când are loc sinteza ARN, benzile se desfac şi se numesc pufuri cromozomale;

 în diversele stadii ale dezvoltării apar diverse pufuri pe măsură ce cele vechi se
condensează, fenomen corelat cu activarea şi dezactivarea subunităţilor transcripţionale;

 se sintetizează diverse seturi de ARNm şi de proteine;

Organizarea cromatinei la diptere este asemănătoare cu cea a celulei EK
superioare.
Când cromatina este transcrisă are o structură extinsă, iar când este
condensată este inactivă transcripţional.

Proteinele non – histonice / hertonele:

 se găsesc în structura cromatinei intim asociate cu ADN-ul;

 sunt un grup variabil de proteine bogate în aminoacizi cu caracter acid

(triptofan, acid aspartic, acid glutamic);

 sunt implicate în reglajul fin al activităţii genice;

 asigură activitatea specifică a genelor;

 prin fosforilare joacă rol important în activarea genelor;

5
 Sinteze pentru examenele de Titularizare şi Definitivat Adina
UDROIU

 cuprind enzimele metabolismului cromozomal – ADN şi ARN polimeraze;

 sunt sintetizate în citoplasmă şi apoi sunt transferate în nucleu;

 sunt variabile şi heterogene, atât ca structură cât şi ca funcţie;

 prezintă mare viteză de sinteză şi de degradare;

 interacţionează cu: histonele, ADN, ARN.

Interacţiile ADN – proteine:

Sunt de două tipuri:

 nespecifice – participă la organizarea generală a cromatinei;

 specifice – se fixează de secvenţe determinate de ADN, cu rol în

controlul expresiei genelor.

Informaţia conţinută în ADN este organizată, replicată, transcrisă, reparată, prin

intermediul proteinelor ce se fixează de ADN.
Proteinele care se fixează de ADN în celula EK sunt histonele şi proteinele non –
histonice.

Proteinele histonice / histonele:

 sunt proteine cu caracter bazic datorită prezenţei unui număr mare de

sarcini pozitive şi a unei mari cantităţi de lisină şi arginină;

 acţionează ca represori ai activităţii genice conducând condensarea

cromatinei şi superspiralizarea ADN;

 sunt componentele esenţiale ale cromozomilor;

 au diversitate relativ scăzută;

 sunt cele mai conservative dintre proteine;

 se găsesc în cantitate mare în celule;

6
 Sinteze pentru examenele de Titularizare şi Definitivat Adina
UDROIU

 au masa egală cu a ADN-ului;

 în celulele EK au fost identificate 5 tipuri: H1, H2A, H2B, H3, H4, H5 (în
nucleul eritrocitelor la amfibieni, peşti, păsări) şi H6 (în nucleul spermatozoizilor de
peşte).

 histona H1 nu prezintă caracteristici, se asociază direct ca monomer cu

ADN, pe când celelalte fracţii histonice se asociază între ele, câte două molecule din
fiecare formând un octamer în jurul căruia se înfăşoară dublul ADN;

 H1 prezintă heterogenitate interspecifică;

 H3 şi H4 au cel mai înalt grad de conservatorism, ele fiindimplicate la toate

EK în împachetarea cromatinei;

 legarea histonelor de ADN se realizează prin legături ionice;

 sarcina pozitivă favorizează o asociere strânsă de ADN printr-o atracţie

electrostatică independentă de natura secvenţei de nucleotide.

Nivele de compactare:

Asocierea dintre histone şi ADN duce la formarea nucleosomilor, care

reprezintă primul nivel ierarhic de organizare a cromatinei. Nucleosomul constituie
unitatea de structurală a fibrei de cromatină. Nucleosomi au formă de cilindru.
Din punct de vedere chimic nucleosomul este un octamer histonic, alcătuit din
8 molecule de proteine histonice: H2A, H2B, H3, H4 (câte două copii din fiecare).
Octamerul reprezintă miezul proteic în jurul căruia se înfăşuară ADN dublu catenar de
146 de baze ce face 1,8 ture.
Legătura dintre doi nucleosomi alăturaţi se realizează cu două molecule de
ADN – linker între care se află o moleculă de proteină histonică de tip H1.
Prin înşiruirea nucleosomilor se formează fibrila de cromatină, care în urma
unei noi condensări va forma fibra de cromatină cu un diametru de 30 nm, caracteristică
nucleului interfazic.
Organizare cromatinei sub formă de nucleosomi a permis înfăşurarea ADN-ului
într-o structură şi mai condensată numită solenoid. Nucleofilamentele se pot organiza în
filamente mai groase care rezultă prin împachetarea structurii nucleosomale, astfel încât
3 – 6 nucleosomi formează spira unei structuri numită solenoid.
Formarea fibrei de cromatină este condiţionată de H1 care conţine trei domenii
structurale: → 1 domeniu central hidrofob care interacţionează cu nucleosomii;
→ NH2 şi COOH hidrofile care interacţionează cu ADN – linker.

7
 Sinteze pentru examenele de Titularizare şi Definitivat Adina
UDROIU

În eritrocitele de păsări, H5 este echivalent cu H1. În cadrul structurii de

solenoid, compactarea ADN este de ≈ 50 de ori.

Alte nivele de compactare:

 bucle de condensare de 300nm;

 bucle de condensare de 700nm;
 cromozomi metafazici de 1400nm.
Structura cromozomului metafazic:

Caracteristicile cromozomilor la EK sunt analizate în metafază, etapă a

diviziunii celulare când aceştia sunt puternic condensaţi.
Un cromozom metafazic este alcătuit din două cromatide unite printr-un
centromer, aflat în regiunea unei constricţii (constricţia sau ştrangulaţia primară). La
suprafaţa centromerului se află kinetocorul (alcătuit din ADN şi proteine), locul unde
fibrele fusului de diviziune se prind de cromozom. Centromerii sunt importanţi în
repartizarea egală a cromozomilor monocromatidici la cele două celule fiice.
Telomerii sunt regiunile de ADN situate la capetele cromozomului de la E K,
prezenţa lor fiind necesară pentru replicaţia şi stabilitatea cromozomului.
Fiecare cromozom de la EK prezintă, pe lungimea lui, mai multe origini de
replicaţie (repliconi). Acestea sunt secvenţe de nucleotide unde, în timpul fazei S a
ciclului celular începe replicaţia materialului genetic (ADN).
Unii cromozomi prezintă pe unul din braţe o constricţie suplimentară
(constricţia secundară), urmată de o regiune heterocromatică numită satelit. Prin
coloraţii specifice pot fi evidenţiate regiuni având condensare diferită a fibrei de
cromatină – regiuni cu eucromatină şi regiuni cu heterocromatină, pe lungimea
cromozomilor.
Numărul de cromozomi şi mărimea lor, poziţia centromerului şi prezenţa
sateliţilor, precum şi a benzilor situate de-a lungul cromozomilor sunt caracteristice unei
specii date, servind la caracterizarea şi identificarea acesteia.

Concluzii:

Organizarea genomului la EK se caracterizează prin:

 închiderea materialului ereditar într-un spaţiu genetic reprezentat de

nucleu;

 asocierea permanentă a ADN cu histonele tipice în raport 1:1 a dus la

formarea fibrei nucleo - histonice;

8
 Sinteze pentru examenele de Titularizare şi Definitivat Adina
UDROIU

 prezenţa a trei clase de secvenţă în ADN: secvenţe unice, moderat

repetate şi înalt repetate;

 diferenţierea a două stări funcţionale ale cromatinei: eucromatină şi

heterocromatină;

 evoluţia unui ciclu de condensare şi decondensare a cromatinei;

 organizarea unui fus de diviziune;

 specializarea centromerului;

 specializarea regiunii organizator nucleolare;

 apariţia unui centriol cilindric implicat în organizarea fusului de

diviziune;

 existenţa a cel puţin trei genomuri distincte şi interdependente: genomul

nuclear, genomul mitocondrial, genomul cloroplastic.

Celula EK este o structură multi genomică, cu o cantitate mult mai mare de

ADN decât al celulei PK, şi cu complexitate structural funcţionaă mult mai mare.