CURS 1-2

FIZIOPATOLOGIE ȘI
EXPLORĂRI FUNCȚIONALE

AN III BIOLOGIE
 DEFINIŢIA FIZIOPATOLOGIEI

 Fiziopatologia este studiul funcţiei în condiţii de boală. Ea

explică mecanismele modificărilor funcţionale şi ale
consecinţelor clinice din boală.

 Termenul „fiziopatologie" derivă din limba greacă, de la

cuvintele physis-natură, ființă, pathos-suferință, boală și
logos-vorbire, discurs, iar termenul a fost introdus pentru
prima dată de medicul Galenus (129-199/217).
 FIZIOPATOLOGIE ȘI EXPLORĂRI FUNCȚIONALE
STRUCTURA CURSULUI, ABORDARE DIDACTICĂ

 a. FIZIOPATOLOGIA GENERALĂ:
- nosologia generală, care studiază cauzele generale (etiologia
generală), mecanismele de producere și dezvoltarea a bolii
(patogenia generală), corelate cu influența factorilor de mediu și a
reactivității generale, precum și mecanisme prin care se realizează
însănătoșirea (sanogeneza generală, din lb. greacă-sanus=sănătate);
- reacțiile patologice generale, care studiază reacțiile comune locale
și comune diferitelor boli (durere, febră, inflamație, tulburări de
circulație, polimitoză, etc.).

 b. FIZIOPATOLOGIA SISTEMELOR FUNCȚIONALE, care studiază

mecanismele patogenice care modifică funcționalitatea diferitelor
sisteme sau aparate (fiziopatologia respirației, circulației, digestiei,
excreției, a sistemului nervos, a sângelui, a secreției interne, etc.).
 NOSOLOGIA GENERALĂ
BOALA, COMPLEXUL ETIOLOGIC, REACTIVITATE

SĂNĂTATE BOALĂ

ECHILIBRU DEZECHILIBRU
HOMEOSTATIC HOMEOSTATIC

Boala este definită ca o tulburare a homeostaziei organismului, ce

duce la modificări funcţionale sau/şi structurale.
 NOSOLOGIA GENERALĂ
BOALA, COMPLEXUL ETIOLOGIC, REACTIVITATE

Patogenia generală
 NU ÎNTOTDEAUNA EXISTĂ CONDIȚIONARE ÎNTRE MODIFICĂRILE
FUNCȚIONALE ȘI CELE STRUCTURALE !

Vibrionul holerei, Vibrio cholere, determină modificări funcționale intestinale severe fără afectare structurală

Alte modificări pot fi structurale fără afectare funcțională severă (tumori benigne): fibroame,
noduli, hemangioame, chisturi, lipoame, papiloame, etc.)
 CLASIFICAREA FACTORILOR ETIOLOGICI

După caracteristici:
stimuli obișnuiți
stimuli neobișnuiți
Momentul în care intervine raportat la ontogeneză:
genetici, respectiv informaţia genetică alterată (ex. fibroza chistică);
congenitali, acţionează asupra embrionului în viaţa intrauterină (ex.
consumul de alcool de către mamă determină modificări congenitale
la făt);
dobândiţi, respectiv factori ce acţionează după momentul naşterii
(ex.infecţii, traumatisme);
Natura agentului etiologic:
chimici (ex. acizi, baze, săruri, droguri);
fizici (ex. termici, electrici, radiaţii, mecanici, climatici);
biologici (ex. agenţi patogeni-virusuri, bacterii, miceți, paraziți);
sociali (ex. stres, poluare);
Provenienţa agentului etiologic:
endogeni (ex. ereditate, reactivitate, constituție);
exogeni (microorganisme, factori mecanici, chimici);
 CLASIFICAREA FACTORILOR ETIOLOGICI

 Momentul în care intervine agentul etiologic raportat la alte etiologii:

 primari (ex. virusul gripal pentru gripă);
 secundari (ex. pneumonie bacteriană după o viroză respiratorie);
 După agresivitate:
 obligatoriu patogeni (determinanți), agenți cu agresivitate mare
care pot provoca singuri boala, fără acțiunea favorizantă a altor
factori (agenții traumatici, termici, microorganisme, factori
ereditari);
 condiționat patogeni, agenți mai puțin agresivi, care necesită
asocierea cu alți factori favorizanți (salmonela, colibacilii, etc.).
 După modul de acțiune asupra organismului:
 direcți (arsuri termice, chimice);
 indirecți (modificări genetice prin radiații ionizante).
 FACTORII ETIOLOGICI NU ACŢIONEAZĂ IZOLAT, CI ÎN
ASOCIERE CU FACTORII PREDISPOZANŢI ŞI FACTORI DE
RISC, FORMÂND ÎMPREUNĂ COMPLEXUL ETIOLOGIC

FACTORII PREDISPOZANŢI-cresc susceptibilitatea organismului la

factorii etiologici:

 constituţia genetică;
 factori de mediu (ex. radiaţii, temperaturi extreme, substanţe toxice);
 nutriţia (ex. malnutriţia, alimentaţie carenţială, excese alimentare);
 bioritmurile endogene şi exogene;
 sexul (ex. guta apare mai frecvent la bărbaţi, osteoporoza apare mai
frecvent la femei);
 vârsta (ex. nou născuţii şi vârstnicii sunt mai predispuşi la infecţii);
 stresul;
 stilul de viaţă (ex. fumat, consum de alcool, activitate fizică).
 FACTORII ETIOLOGICI NU ACŢIONEAZĂ IZOLAT, CI ÎN
ASOCIERE CU FACTORII PREDISPOZANŢI ŞI CEI DE RISC,
FORMÂND IMPREUNĂ COMPLEXUL ETIOLOGIC

 FACTORII DE RISC-crează condiții pentru acțiunea factorilor

etiologici:

- factori de risc intrinseci:

 genotipici (ex. tipuri de histocompatibilitate HLA asociate cu
diabetul zaharat tip 1);
 fenotipici (ex. obezitatea factor de risc pentru diabet zaharat tip
2);
 epigenetici.

- factori de risc extrinseci:

 profesionali (ex. pulberi cu și pentru silicoză);
 geografici (ex. deficitul de iod pentru guşă);
 iatrogeni (ex. tratamente necorespunzătoare).
 REACTIVITATEA – ansamblul de răspunsuri ale
organismului faţă de stimulii interni sau externi
O reactivitate normală asigură menţinerea homeostazei
organismului (opusul: hiporeactivitate, hiperreactivitate)

boala este rezultatul interacţiunii dintre reactivitatea individului şi

elementele complexului etiologic!

Complexul etiologic şi reactivitatea în determinarea bolii

(declanșarea tuberculozei-Mycobacterium tuberculosis)
 PATOGENEZA - etapele specifice ale bolii
(istoricul boii, examenul obiectiv, investigații
paraclinice și de laborator)

STADIILE SPECIFICE ALE UNEI BOLI

 Stadiul de incubaţie a bolii este perioada dintre momentul în care a
început să acţioneze factorul etiologic şi momentul în care apar
manifestări nespecifice.

 Stadiul de debut al bolii este perioada dintre momentul în care apar

manifestări nespecifice de boală (ex. febră, greaţă, inapetenţă,
astenie) şi momentul în care apar manifestări specifice.

 Stadiul de manifestare a bolii este perioada dintre momentul în care

apar manifestări specifice bolii respective (ex. durere epigastrică
postprandial în ulcerul peptic).

 Stadiul de sfârşit/prelungire al bolii poate evolua în trei moduri:

- Vindecare, prin înlăturarea agentului etiologic şi reluarea funcţiilor normale.
- Cronicizare, prin progresia în continuare a bolii.
- Moarte, când funcţiile vitale nu mai pot fi menţinute.
 FIZIOPATOLOGIA PRINCIPALELOR MECANISME
PATOGENETICE

CELULA TINDE SĂ-ȘI PĂSTREZE HOMOESTAZIA PRIN:

 Menţinerea unei structuri şi funcţii normale a ADN asigură

sinteza normală de acizi nucleici, proteine, lipide şi hidraţi
de carbon;

 Conţinutul normal de enzime - cantitativ şi calitativ, este

necesar asigurării unei funcţii normale;

 Integritatea membranelor celulare şi a proteinelor

transmembranare este necesară unui transport
transmembranar normal;

 Aportul adecvat de substrat şi oxigen la fiecare celulă.

 DEFICITE TOXICITATE
CELULARE CELULARĂ

TULBURĂRI DE
TRAUMATISME REGLARE
NEUROENDOCRINĂ

MECANISME PATOGENETICE CELULARE

 1. DEFICITELE CELULARE
 Deficitele nutriţionale (primare, secundare);

EX. sindroamele de malabsorbție

(absorbția deficitară a proteinelor,
lipidelor, vitaminelor, etc. determină
deficite nutriționale secundare la nivel
celular.

Carența tiaminei (vit. B1) produce

beri-beri (deficit nutrițional primar)
 DEFICITELE CELULARE
 Defectele genetice - pot interesa reglarea sau sinteza
unor metaboliţi (EX. Imposibilitatea secreției factorului
intrinsec Castle gastric determină deficit de absorbție a
vitaminei B12 (ciancobalamina), hematii anormale, anemia
pernicioasă (anemia Biermer).

 Infecţiile - pot determina deficite pentru că agenţii

patogeni utilizează substanţele organismului pentru
dezvoltarea şi proliferarea lor.

 Hipoxia reprezintă deficitul de oxigen. În condiţii de

oxigenare normală, majoritatea oxigenului este utilizat
de mitocondrii pentru generarea ATP prin fosforilare
oxidativă.
Mecanisme
compensatorii:
-↑ vasodilatației
-↑ eritropoezei
-↑ glicolizei

Consecințele hipoxiei celulare

 2. TOXICITATEA CELULARĂ

 Toxicele exogene:
- nonbiologice:
- substanţe chimice exogene care nu pot fi tolerate la nici
o concentraţie (ex. CCl4)
- substanţe chimice care devin toxice când depăşesc
doza maximă admisă (ex. intoxicatiile cu medicamente)
- biologice = toxine produse de organisme vii (ex. bacterii,
fungi).

 Toxicele endogene:
- defecte genetice, tulburări circulatorii, radiaţiile ionizante,
radicali liberi, prionii.
 COAGULAREA
CID
INTRAVASCULARĂ
DISEMINATĂ

FEBRĂ
COAGULARE PLĂCUŢE
FIBRILOLIZA

IL-1
FACTOR ENDOTOXINE MACROFAGE TNF-α
HAGEMAN N O

NEUTROFILE COMPLEMENT Efectul toxic al endotoxinelor

PROTEINE ENZIME
KALIKREINA CATIONICE LIZOZOMALE

DEGRANULAREA
KININE MASTOCITELOR

VASODILATARE

HIPOTENSIUNE
 Radicalii liberi sunt atomi sau molecule care au un electron impar pe
orbita exterioară. Această proprietate le conferă o mare reactivitate.
Prin interacţiunea cu molecule intra/extracelulare determină formarea
unor noi radicali liberi şi astfel se realizează un sistem de amplificare a
procesului de generare de radicali liberi.

 Prezenţa naturală a unor mecanisme de neutralizare a radicalilor liberi

(mecanisme de neutralizare enzimatice – ex. superoxid-dismutaza SOD,
catalaze, peroxidaze sau nonenzimatice – ex. vitamina E, acidul
ascorbic, cisteina) în mediul celular şi extracelular, sugerează faptul că
generarea radicalilor liberi nu este un fenomen ocazional, asociat unor
circumstanţe anormale.

 Există în mod normal o sinteză de radicali liberi. Cel mai bun exemplu
este generarea de radicali liberi în macrofage în scopul distrugerii unor
bacterii (efect bactericid). În acelaşi timp însă, s-a demonstrat că
producerea de radicali liberi în exces (ex. specii reactive ale
oxigenului-SRO), depăşind posibilităţile sistemelor de neutralizare, este
calea efectoare comună multor tipuri de tulburări celulare asociate
proceselor patologice (ex. inflamaţii, iradiere, toxicitatea ozonului şi a
oxigenului, ateroscleroză, îmbătrânire, efectul toxic al unor substanţe
chimice (ex. CCl4), leziunile induse de ischemie şi reperfuzie din
infarctul miocardic, fumat, carcerogeneză).
TULBURĂRI DE REGLARE NEUROENDOCRINĂ

Corelaţiile bidirecţionale neuroendocrinoimune

 3. TRAUMATISME CELULARE
- temperaturile scăzute pot determina hipotermie (anomaliile celulare sunt
determinate de hipoxia tisulară) sau degerături (anomalii celulare induse
de scăderea perfuziei locale şi formarea de cristale de apă în citoplasmă);
- temperaturile crescute pot determina modificarea structurii proteinelor
sau hipertermie cu depleţie hidroelectrolitică;
- presiunea mecanică, peste un anumit nivel determină alterări
structurale celulare;

- infecţiile cu microorganisme pot determina leziuni celulare prin diverse

mecanisme;
- virusuri care prin multiplicare intracelulară determină lezarea
membranelor celulare;
- microorganisme de talie mare care atacă celule individuale (ex. în
malarie parazitul pătrunde şi rupe hematiile).

- reacţiile antigen-anticorp de pe suprafaţa celulelor pot determina

moartea celulei (ex. când viruşii nou formaţi sunt eliberaţi din celula
infectată proteinele virale sunt încorporate în membrana celulară şi
recunoscute ca antigene de către anticorpii specifici) sau alterează
integritatea morfo-funcţională a membranei (ex. virusul hepatitic B
formează pori în membranele hepatocitelor);
CONSECINŢELE MECANISMELOR PATOGENETICE
CELULARE

-amorsarea mecanismelor adaptative

-modificări funcţionale
-modificări structurale
-moartea celulei
 MODIFICĂRI FUNCŢIONALE
 Modificările funcţionale adaptative
- activarea unor căi metabolice alternative (ex. în hipoxie se activează
glicoliza anaerobă, în deficitul de glucoză unele celule utilizează ca
sursă de energie lipidele).

- modificarea numărului de celule

 hiperplazia se realizează prin activarea mitozei şi formarea de celule
noi (ex. hiperplazia focală epidermală în zone cutanate de frecare
sau presiune crescută).
 aplazia reprezintă reducerea numărului celulelor.

- modificarea dimensiunilor celulare (hipertrofie, atrofie)

- modificări la nivelul organitelor celulare (ex creşterea numărului de

mitocondrii când există o cerere susţinută crescută de energie).

- sinteza de proteine de stres (heat shock proteins sau chaperone)

MODIFICĂRI STRUCTURALE (ACUMULĂRI CELULARE)

 acumularea de apă în celulele lezate - datorită scăderii

producţiei de energie, pompa de sodiu nu mai poate scoate
sodiul şi acesta are efect osmotic atrăgând apa intracelular;
apa este acumulată în vacuole, determină balonizarea
celulei şi când este în exces poate determina ruperea
celulei.

 acumularea de lipide poate fi determinată de anoxie sau

intoxicaţii, în celulele care utilizează ca sursă de energie
lipidele sau sunt implicate în metabolismul lipidic (ficat,
miocard, rinichi); determină tumefierea celulelor, iar când
este severă exercită presiune asupra structurilor vecine şi
chiar poate duce la ruperea membranelor celulare cu
acumularea lipidelor în spaţiile extracelulare.
 MOARTEA CELULARĂ
 Necroză:
 -deficitul de ATP secundar hipoglicemiei sau hipoxiei, determină
scăderea activităţii pompei Na+/K+ şi creşterea oxidanţilor, ceea ce
duce la apariţia leziunilor membranei celulare, permite ieşirea
extracelulară a macromoleculelor cu activarea unui răspuns
inflamator şi în final moartea celulară;
 Apoptoza:
 - exagerarea apoptozei, datorită eliberării locale de mediatori, sau
alte cauze de stimulare a apoptozei (ex. în infecţii, boli autoimune,
iradiere, ischemie, defecte genetice);
 - reducerea apoptozei datorită unor tulburări de reglare endocrină
şi paracrină, defecte genetice, infecţii virale; scăderea apoptozei
predispune la infecţii persistente, boli autoimune, formarea unor
tumori, hiperfuncţie.
 Entoza:
 - în celulele tumorale, în care o celulă vie desprinsă de pe matricea
intercelulară este internalizată de altă celulă vecină (canibalism
celular) şi apoi degradată de enzimele lizozomale.
MOARTEA CELULARĂ

Entoza celulară
Vă mulțumesc!