Romania in Al doilea

Razboi Mondial

(1939-1945)
(1939-1945)
Anii dinaintea războiului:

Până în 1938, forma de guvernământ română a fost acea de monarhie

constituțională parlamentară. Principalele partide erau Partidul National Taranesc,
Partidul National Liberal, Partidul National Crestin, „Frontul Român” și alte grupări
mai mici dar mai radicale, care nu șovăiau să folosească violența și luptau
împotriva democrației parlamentare : „legionarii” și comunistii. Tulburările politice
și economice din perioada următoare Primului Razboi Mondial favorizau
dezordinea politică, precum și aceste grupări radicale. Dezordinea politică din
România anilor 1928-1938 s-a exprimat prin schimbarea a 25 de guverne într-un
deceniu . Constituția din 1923 îi dădea regelui posibilitatea de a dizolva
parlamentul și de a organiza alegeri anticipate.
Dictatura lui Carol al II-lea
Dictatura regală a lui Carol al
II-lea a fost instaurată ca o reacție în fața acestor tulburări, la 11
februarie 1938, prin instalarea unui guvern condus de patriarhul
Miron Cristea. Constitutia a fost abrogată și înlocuită cu una noua
intrată în vigoare la 27 februarie, prin care toate puterile erau
concentrate în mâna regelui, iar parlamentul avea doar rolul de
instituție auxiliară legislativă. Printr-un decret-lege, toate partidele
politice parlamentare au fost regrupate într-un Front al Renașterii
Naționale, din care legionarii și comuniștii erau excluși. S-a format și
un consiliu de coroană, care avea însă un caracter consultativ. În
același timp cu măsurile luate pentru instaurarea și consolidarea
dictaturii regale au fost arestați și o serie de lideri legionari, dintre
care, mai apoi, 13 au fost executați din ordinul regelui la 30
noiembrie 1938. Printre aceștia s-a aflat și șeful legionarilor Corneliu
Zalea Codreanu
Romania inainte de Al Doilea Razboi Mondial:
Cronologie
Începutul războiului în Europa este în general considerat a fi ziua de 1 septembrie 1939,începutul
invaziei germane a Poloniei; Regatul Unit și Franța au declarat război Germaniei două zile mai târziu. Data de început a
războiului în Pacific este uneori dată ca fiind cea a izbucnirii celui de al Doilea Război Sino-Japonez la 7 iulie 1937, sau
chiar invazia japoneză a Manciuriei din 19 septembrie 1931.
Alții îl urmează pe istoricul britanic A.J.P. Taylor, care considera că Războiul Sino-Japonez și războiul din Europa și
din coloniile sale au fost două războaie diferite simultane, care au fuzionat în 1941. Acest articol folosește datarea
convențională. O altă dată de începere a celui de al Doilea Război Mondial avansată de alți istorici este
invazia italiană a Abisiniei la 3 octombrie 1935.Istoricul Britanic Antony Beevor consideră începutul celui de al Doilea
Război Mondial a fi luptele de la Halhin Gol între Japonia și forțele de Mongoliei și Uniunii Sovietice din perioada mai-
septembrie 1939.
Nici data exactă a sfârșitului războiului nu este unanim convenită. În general se acceptă ideea că războiul s-a
încheiat odată cu armistițiul din 14 august 1945, și nu cu capitularea formală a Japoniei (2 septembrie 1945). Un
tratat de pace cu Japonia a fost semnat în 1951 pentru a încheia formal unele chestiuni cum ar fi despăgubirile ce trebuie
plătite prizonierilor de război ai Aliaților, care au căzut victime ale atrocităților. Un tratat privind viitorul Germaniei a permis
reunificarea Germaniilor de Est și de Vest în 1990 și a rezolvat și alte probleme postbelice.
CURSUL RAZBOIULUI
Izbucnirea războiului în Europa (1939–40)
Soldații Wehrmacht-ului german
dărâmă punctul de trecere a frontierei
între Polonia și Orașul Liber Danzig, la
1 septembrie 1939
La 1 septembrie 1939, Germania a invadat Polonia sub pretextul că
polonezii au efectuat o serie de operațiuni de sabotaj împotriva țintelor
germane din apropierea graniței. Două zile mai târziu, pe 3 septembrie, după
ce un ultimatum britanic adresat Germaniei, în care i se cerea să înceteze
operațiunile militare, a fost ignorat, Regatul Unit și Franța, urmate de
Dominioanele independente ale Commonwealth-ului Britanic—Australia (3
septembrie), Canada (10 septembrie), Noua Zeelandă (3 septembrie), și
Africa de Sud (6 septembrie)—au declarat război Germaniei. Cu toate acestea,
inițial alianța furnizat doar un sprijin militar direct limitat Poloniei, constând
dintr-o incursiune franceză minoră în Saarland.Aliații Occidentali au demarat și
o blocadă navală a Germaniei, care avea drept scop slăbirea economiei țării și
a efortului de război. Germania a răspuns prin ordonarea războiului submarin
împotriva tuturor navelor Aliaților, atât de răzb oi cât și comerciale, care mai
târziu avea să degenereze în Bătălia Atlanticului.
Europa de Vest (1940–41)
Harta Liniei Maginot franceze
În aprilie 1940, Germania a invadat Danemarca și Norvegia pentru a proteja
transporturile de minereu de fier din Suedia, pe care Aliații
încercau să le întrerupă minând unilateral apele Norvegiei neutre. Danemarca a
capitulat după câteva ore și, în ciuda sprijinului Aliaților, care au reușit chiar să
recucerească temporar importantul port Narvik de la germani, Norvegia a fost
cucerită în două luni.
Nemulțumirile opiniei publice britanice pe marginea campaniei din Norvegia au
condus la înlocuirea prim-ministrului britanic, Neville Chamberlain, cu
Winston Churchill la 10 mai 1940.
Germania a lansat o ofensivă împotriva Franței și, aderând la
Planul Manstein, a atacat și țările neutre Belgia, Olanda și Luxemburg, la 10 mai
1940. În aceeași zi, forțele britanice au debarcat în Islanda și în Feroe pentru a
preîntâmpina o posibilă invazie germană a insulelor. SUA, în strânsă colaborare
cu reprezentantul danez la Washington, DC, a fost de acord să protejeze
Groenlanda, adoptând cadrul politic pentru înființarea oficială de baze militare în
aprilie 1941. Țările de Jos și Belgia au fost invadate în câteva zile și, respectiv,
săptămâni, folosind tactici blitzkrieg.
Mediterana (1940–41)
Soldați australieni din Forțele Commonwealth-ului
Britanic ocupă o tranșee din prima linie în timpul
Asediului Tobrukului ; Campania din Africa de Nord,
august 1941
Italia și-a început operațiunile în Marea Mediterană cu un
asediu al Maltei în iunie, cucerirea Somaliei Britanice în August, și
cu o incursiune în Egiptul Britanic în septembrie 1940. În octombrie 1940,
Italia a declanșat războiul greco-italian din cauza invidiei lui Mussolini față
de succesele lui Hitler, dar în câteva zile a fost respins și împins înapoi în
Albania, unde în curând s-a ajuns la un impas. Regatul Unit a răspuns la
cererile grecești de asistență prin trimiterea de trupe în Creta și furnizarea
de sprijin aerian pentru Grecia. Hitler a hotărât că, atunci când vremea se
va îmbunătăți, va lua măsuri împotriva Greciei pentru a-i ajuta pe italieni și
pentru a-i împiedica pe britanici să obțină un cap de pod în Balcani, dând
lovituri dominației navale britanice în Mediterana, și asigurându-și controlul
asupra petrolului românesc.
În decembrie 1940, forțele Commonwealth-ului Britanic au început
contraofensiva împotriva forțelor italiene din Egipt și în
Africa de Est Italiană. Ofensiva din Africa de Nord a fost foarte reușită și,
până la începutul lunii februarie 1941, Italia a pierdut controlul asupra
estului Libiei și un număr mare de soldați italieni au fost luați prizonieri.
Atacul Axei asupra URSS (1941)
Hartă animată a
teatrului European de operațiuni al celui de al
Doilea Război Mondial
, 1939-1945 — Roșu: Aliații Occidentali și
Uniunea Sovietică, după 1941; Verde:
Uniunea Sovietică înainte de anul 1941;
Albastru: Puterile Axei
Cum situația din Europa și Asia era relativ stabilă, Germania, Japonia și
Uniunea Sovietică făceau pregătiri. Cum sovieticii se fereau să escaladeze
tensiunile cu Germania și japonezii puneau la cale să profite de războiul
european pentru a acapara posesiunile europene bogate în resurse din
Asia de Sud-Est, cele două puteri au semnat
pactul de neutralitate sovieto–japonez în aprilie 1941.Prin contrast, germanii
făceau în mod constant pregătiri pentru un atac asupra Uniunii Sovietice,
masând trupe la granița sovietică.
Hitler credea că refuzul Regatului Unit de a pune capăt războiului se
bazează pe speranța că Statele Unite și Uniunea Sovietică vor intra, mai
devreme sau mai târziu, în război împotriva Germaniei. Prin urmare, ei au
hotărât să încerce să consolideze relațiile germaniei cu sovieticii, sau, dacă
aceasta nu reușește, să-i atace și să-i elimine ca factor. În noiembrie 1940,
au avut loc negocieri pentru a stabili dacă Uniunea Sovietică va adera la
Pactul Tripartit. Sovieticii au arătat un oarecare interes, dar au cerut concesii
din partea Finlandei, Bulgariei, Turciei și Japoniei, ceea ce Germania a
considerat inacceptabil. La 18 decembrie 1940, Hitler a emis directiva de a
se pregăti o invazie a Uniunii Sovietice.
Izbucnirea războiului din Pacific (1941)
USS Arizona în timpul atacului-surpriză japonez
asupra flotei americane din Pacific, 7 decembrie
1941
În 1939, Statele Unite au renunțat la tratatul comercial cu Japonia; și,
începând cu un embargou asupra combustibilului de avioane în iulie
1940, Japonia a început să se confrunte cu o presiune economică
crescândă. În acest timp, Japonia a lansat
primul atac împotriva Changshaului, un oraș de importanță strategică din
China, dar a fost respinsă la sfârșitul lunii septembrie. În ciuda
mai multor ofensive de ambele părți, războiul dintre China și Japonia a
ajuns într-un impas în 1940.
Pentru a crește presiunea asupra Chinei prin blocarea rutelor de
aprovizionare și pentru a poziționa mai bine forțele japoneze în caz de
război cu puterile occidentale, Japonia a invadat și
a ocupat Indochina de nord.Ulterior, Statele Unite ale Americii au pus sub
embargo comerțul cu fier, oțel și piese mecanice în raport cu Japonia.În
curând au urmat și alte sancțiuni.În luna august a acelui an,
comuniștii chinezi au lansat o ofensivă în China Centrală; ca represalii,
Japonia a instituit măsuri dure în zonele ocupate pentru a reduce
resursele umane și materiale ale comuniștilor.
Încetinirea înaintării Axei (perioada 1942–43)
Așezați la Conferința de la Casablanca:
președintele SUA, Franklin D. Roosevelt și
prim-ministrul britanic Winston Churchill,
ianuarie 1943
În ianuarie 1942, Cei Patru Mari Aliați (Statele Unite, Regatul Unit,
Uniunea Sovietică și China) și alte 22 de guverne mici sau în exil au emis
Declarația Națiunilor Unite, prin care au reafirmat Carta Atlanticului, și au
căzut de acord să nu semneze pace separată cu puterile Axei.
În 1942, oficialii Aliați au dezbătut strategia de ansamblu pe care să o
urmeze. Toate au fost de acord că înfrângerea Germaniei este obiectivul
principal. Americanii au favorizat un atac direct pe scară largă împotriva
Germaniei, prin Franța. Sovieticii cereau și ei un al doilea front. Britanicii, pe
de altă parte, susțineau că operațiunile militare ar trebui să vizeze zonele
periferice pentru a măcina puterea germană, ceea ce ar duce la
demoralizare, și la susținerea mișcarilor de rezistență. Germania ar fi fost
supusă unei grele campanie de bombardamente. O ofensivă împotriva
Germaniei ar urma apoi să fie lansată în primul rând cu blindate ale Aliaților
fără a utiliza armate mari. În cele din urmă, britanicii i-au convins pe
americani că o debarcare în Franța este imposibilă la acea dată, și că ar
trebui în schimb să se concentreze pe îndepărtarea Axei din Africa de Nord.
Pacific (1942–43)
Până la sfârșitul lunii aprilie 1942, Japonia și aliatul său Thailanda
cuceriseră aproape complet Birmania, Malaya, Indiile Olandeze de Est,
Singapore, și Rabaul, provocând pierderi grele pe trupelor aliate și luând
un număr mare de prizonieri. În ciuda rezistenței persistente a forțelor
filipineze și americane, Comunitatea Filipineză a fost în cele din urmă
cucerită în mai 1942, guvernul fugind în exil. Pe 16 aprilie, în Birmania,
7000 de soldați britanici au fost încercuiți de Divizia 33 Japoneză în timpul
bătăliei de la Yenangyaung și au fost salvați de către Divizia 38 Chineză.

Forțele Japoneze au obținut victorii navale și în Marea Chinei de Sud,

Harta militară Japoneză avansuri, până la jumătatea
anului 1942
în Marea Java și în Oceanul Indian, și au bombardat bazele navale Aliate
de la Darwin, Australia. În ianuarie 1942, singurul succes al Aliaților
împotriva Japoniei a fost victoria chineză de la Changsha.Aceste victorii
facile împotriva adversarilor americani și europeni nepregătiți au dat
Japoniei o încredere exagerată și au făcut-o să se întindă prea mult.
Frontul de Est (1942–43)
În ciuda pierderilor considerabile, la începutul anului 1942, Germania și aliații săi au
oprit ofensiva Sovietică în Rusia centrală și meridională, păstrând cele mai multe
câștiguri teritoriale realizate în anul precedent. În mai, germanii au învins ofensiva
sovietică din Peninsula Kerci și de la Harkov, și apoi au lansat principala ofensiva de
vara împotriva sudului Rusiei, în iunie 1942, pentru a profita de campurile petrolifere din
Caucazși a ocupa stepa Kubanului, menținând în același timp pozițiile din nordul și
centrul frontului. Germanii au divizat Grupul de Armate Sud in două grupuri:Grupul de
Armate A a înaintat spre Donul inferior și a lovit spre sud-est către Caucaz, în timp ce
Grupul de Armate B s-a îndreptat spre Volga. Sovieticii au hotărât să se apere la
Stalingrad, pe Volga.
Până la mijlocul lunii noiembrie, germanii aproape cucerisera Stalingradul în lupte
grele de strada, atunci când sovieticii își începeau a doua contraofensivă de iarnă,
începând cu o iincercuire a fortelor germane de la Stalingrad și un atac asupra iesindului
Soldați ai Armatei Roșii în contraatac, în timpul
Rjev din apropiere de Moscova deși acesta din urmă a eșuat dezastruos. Până la
bătăliei de la Stalingrad, februarie 1943
începutul lunii februarie 1943, Armata Germană suferise pierderi enorme; trupele
germane de la Stalingrad a fost obligate să capituleze, și prima linie a fost împinsă
înapoi, dincolo de poziția sa dinainte de ofensiva de vară. La mijlocul lunii februarie,
după ce înaintarea sovietică a pierdut din impuls, germanii au lansat un alt atac la
Harkov, creând un iesind în prima linie în preajma orașului rusesc Kursk.
Europa de Vest/Atlantic și Mediterana (1942–43)
American 8-a Aeriene
Boeing B-17 Flying Fortress bombardament
pe Focke-Wulf fabrica din Germania, 9
octombrie 1943
Exploatând proastele decizii ale comandamentului american al Marinei,
Marina Germană a devastat transporturile Aliaților de pe coasta americană a
Atlanticului. Până în noiembrie 1941, forțele Commonwealth-ului au lansat o
contraofensivă, Operațiunea Crusader(d), în Africa de Nord, și a recâștigat tot
ce cuceriseră germanii și italienii. În Africa de Nord, germanii au lansat o
ofensivă în ianuarie, împingându-i pe britanici înapoi pe pozițiile de pe
Linia Gazala până la începutul lunii februarie, după care a urmat o temporară
acalmie de care Germania s-a folosit pentru a-și pregăti pentru viitoarele
ofensive. Îngrijorările că japonezii ar putea folosi bazele
Regimului de la Vichy din Madagascar i-au determinat pe britanici să
invadeze insula la începutul lunii mai 1942. O ofensivă a Axei în Libia a forțat
o retragere a Aliaților adânc în interiorul Egiptului, până când forțele Axei au
fost oprite la El Alamein. Pe Continent, raidurile comandourilor aliate asupra
unor obiective strategice, culminând cu dezastruosul raid de la Dieppe, au
demonstrat incapacitatea Aliaților Occidentali de a lansa o invazie a Europei
continentale, fără pregătire, echipamente, și securitate operațională bune
Aliații câștigă viteză (1943–44)
Avion SBD Dauntless(d) al Marinei SUA zboară în
patrulare deasupra USS Washington și USS
Lexington în campania din Insulele Gilbert și
Marshall, 1943
După Campania Guadalcanal, Aliații au inițiat mai multe operațiuni împotriva Japoniei în
Pacific. În mai 1943, forțe canadiene și americane au fost trimise pentru a elimina fortele
Japoneze din Insulele Aleutine . Curând după aceea, cu sprijin din partea forțelor
australiene și neozeelandeze, SUA a început operațiuni majore pentru a izola Rabaulul prin
cucerire insulelor din jur, și penetrarea perimetrului japonez din Pacificul Central in Insulele
Gilbert si Marshall. Până la sfârșitul lunii martie 1944, Aliații au realizat ambele obiective, și
au și neutralizat marea baza japoneza de la Truk din Insulele Caroline.
În aprilie, Aliații au lansat o operațiune de recucerire a vestului Noii Guinei. În Uniunea
Sovietică, și germanii și sovieticii au petrecut primăvara și începutul verii anului 1943
pregătindu-se de mari ofensive în Rusia centrală. La 4 iulie 1943, Germaniaa atacat fortele
sovietice in jurul iesindului Kursk Într-o săptămână, forțele germane s-au epuizat împotriva
fortificațiilor sovietice profund structurate și foarte bine construite și, pentru prima dată în
război, Hitler a anulat operațiunea înainte ca aceasta să își îndeplinească obiectivele
tactice sau operaționale.Această decizie a fost parțial afectată de invazia Siciliei de către
Aliații occidentali, lansată la 9 iulie, care, combinată cu eșecurile italiene anterioare, au dus
la înlăturarea și arestarea lui Mussolini mai târziu în acea lună. În iulie 1943, britanicii au
incendiat Hamburgul ucigând peste 40.000 de oameni.
Aliații se apropie (1944)
Trupele americane se apropie de
Plaja Omaha, în timpul Invaziei Normandieia
în Ziua Z, 6 iunie 1944
La 6 iunie 1944 (cunoscută sub numele de Ziua Z), după trei ani de presiuni
sovietice, Aliații au invadat Nordul Frantei . După realocarea mai multor divizii aliate din
Italia, ei au atacat si sudul Frantei.Aceste debarcări au reușit și au dus la înfrângerea
unitatilor Armate Germane din Franța. Parisul a fost eliberat de rezistenta locala asistată
de Fortele Franceze Liberale, ambele conduse de generalul Charles de Gaulle pe 25
august și Aliații Occidentali au continuat săimpinga inapoi fortele germane în Europa de
Vest în a doua parte a anului. O încercare de a avansa în nordul Germaniei, efectuată
printr-o peratiune aeriana majora din Țările de Jos nu a reușit. După aceea, Aliații
Occidentali au împins încet în Germania, dar nu au reusit sa traverseze raul Rur într-o
mare ofensivă. Și în Italia, Aliații au încetinit ca urmare a întâlnirii ultimei linii defensive
majore germane.
Pe 22 iunie, sovieticii au lansat o ofensivă strategică în Belarus („Operatiunea
Bagration”) care a distrus aproape complet Grupul de Armate Centru.Curând după aceea
o alta ofensiva strategica sovietica a obligat trupele germane să se retragă din Ucraina de
Vest și Polonia de Est. Înaintarea sovietică a determinat fortele de rezistenta din Polonia
să declanșeze mai multe revolte împotriva ocupației germane. Cu toate acestea, cea mai
mare dintre acestea, cea de la Varsovia unde soldații germani au masacrat 200.000 de
civili, și o revolutia nationala în Slovacia, nu au primit sprijin sovietic și au fost ulterior
suprimate de către germani.
Prăbușirea Axei, victoria Aliaților (1944–45)
Conferința de la Ialta a avut loc în februarie
1945, între Winston Churchill,
Franklin D. Roosevelt și Iosif Stalin
La 16 decembrie 1944, Germania a făcut o ultimă încercare de a ține Frontul de Vest
folosind cele mai multe dintre rezervele rămase pentru a lansa o masiva contra-ofensiva
in Ardeni i încercând să-i despartă pe Aliații Occidentali, să încercuiască porțiuni mari din
trupele acestora și să captureze principalul lor port de aprovizionare, Anvers, în scopul
de a putea negocia o pace.Prin ianuarie, ofensiva a fost respinsă fără a-și îndeplini
obiectivele strategice. În Italia, Aliații Occidentali au ajuns la un impas cu linia germană
de apărare. La mijlocul lunii ianuarie 1945, rușii și polonezii au atacat în Polonia,
impingand de la Vistula pana la Odra în Germania, și au invadat Prusia Orientala. Pe 4
februarie, liderii SUA, Regatului Unit și uniunii Sovietice s-au întâlnit la conferinta de la
Ialta. Ei au convenit asupra ocupației Germaniei după război, și asupra momentului când
Uniunea Sovietică va intra în război și împotriva Japoniei. ]
În februarie, sovieticii au patruns in Silezia și Pomerania în timp ce Aliatii Occidentali
au intrat in Germania de Vest t și au închis Rinul. Prin martie, Aliații au traversat Rinul la
nord și sud de Ruhr, incercuind grupul fe Armata B german, în timp ce sovieticii înaintau
către Viena. La începutul lunii aprilie, Aliații Occidentali au inceput sa inainteze si spre
Italia și au înaintat rapid prin vestul Germaniei, în timp ce forțele sovietice și poloneze au
luat cu asalt Berlinul la sfârșitul lunii aprilie. Fortele americane si sovietice s-au intalnit la
raul Elba pe 25 aprilie. Pe 30 aprilie 1945, a fost capturat Reichstagul, ceea ce a
însemnat înfrângerea militară a Germaniei Naziste.
Venirea la putere a lui Antonecu
În septembrie 1940, Ion Antonescu a fost numit prin Decret Regal
de Carol al II-lea prim-ministru, însărcinat cu formarea unui guvern de
uniune națională. Generalul Antonescu le-a propus țărăniștilor și liberalilor
să colaboreze la guvernare, însă aceștia au refuzat. După abdicarea lui
Carol al II-lea, la cererea lui Antonescu, cele două partide au refuzat în
continuare să se implice în mod direct prin liderii lor, desemnând doar niște
„specialiști” din rândurile propriilor membri, pentru a „sfătui” guvernul format
de Antonescu. În urma refuzului celor două partide istorice de a intra la
guvernare, Ion Antonescu a format guvernul din apropiați ai săi, militari și
civili, și din legionari conduși în acel moment de Horia Sima, la care s-au
adăugat și consilierii desemnați de celelalte partide politice. Prin decretul
semnat de către regele Mihai I, România a fost declarată „Stat Național
Legionar.
Eliberarea Basarabiei si campania URSS
Pe 22 iunie 1941 , unități ale armatelor germană și română au început campania din est împotriva Uniunii Sovietice,
prima operațiune numindu-se „Operatiunea Munchen”, de recucerire a Basarabiei și Bucovinei.Armata Romana a început
lupta împotriva forțelor sovietice în dimineața zilei de 22 iunie 1941, pe un front cuprins între munții Bucovinei șiMarea
Neagra . Înaintarea a fost, însă, inegală și cu mult în urma succeselor armatelor germane pe alte fronturi. În timp ce grupul
de armate centru înaintase sute de kilometri în Bielorusia, lichidând două uriașe pungi, la Minsk și Smolensk, luând sute de
mii de prizonieri, armatele române și germane abia cu greu făceau progres în Basarabia. La 5 iulie 1941 intră în Cernauti
primele trupe române. La 10 iulie orașul Soroca este eliberat de către Divizia blindată română, care, apoi, se îndreaptă
către localitatea Balti pe care o eliberează la 12 iulie. Localitatea Orhei i este eliberată în data de 15 iulie de către unități
din Divizia 5 infanterie română.

Pe 16 iulie, ca urmare a acțiunilor întreprinse de Corpul 3 român și Corpul 54 german, este eliberat orașul Chișinău. A
doua zi, pe 17 iulie, Cartierul general al Comandamentului frontului germano-român transmite că odată cu victoria pentru
cucerirea masivului Conesti , “cheia strategică a Basarabiei e în mâna noastră” și că Hotinul,Soroca, Orheiul șiChisinaul
au fost eliberate. Pe 21 iulie, Divizia 10 infanterie trece Dunareași eliberează localitățileIsmail , Chilia Noua, Valcov și
continuă să meargă către Cetatea Alba cu scopul eliberării totale a Basarabiei.Într-o lună de lupte, armata română
înaintase 100 de kilometri. Armatele germane de pe celelalte fronturi înaintaseră peste 600 de kilometri.
Romania si Holocaustul
În iunie-august 1940, printr-un pachet de legi similare Legilor de la Nurenberg, autoritățile române i-au exclus din serviciul
public pe funcționarii evrei. Etnicilor evrei li s-a interzis exercitarea oricăror funcții publice, fiind înlăturați nu numai din
aparatul funcționăresc, din armată și din magistratură, ci și din societățile comerciale, din echipele sportive etc. Totodată, li
s-a interzis cumpărarea de imobile. În continuare, prin Decretul-lege din 9 august 1940, publicat în Monitorul Oficial nr.
193/1940, au fost interzise căsătoriile etnicilor români cu etnici evrei, iar cele deja existente au fost declarate nule. În
octombrie 1940 bunurile funciare ale evreilor au fost naționalizate.
Atrocitățile au început în luna iunie 1941 prinprogramul de la Iasi. În așa-numitele trenuri ale morții (trenuri cu deportați
plimbate atâta timp prin Moldova, până când pasagerii au murit de sete și de foame) au fost uciși aproximativ 4.400 de
evrei. În conformitate cu raportul oficial al Comisiei Internaționale privind Studierea Holocaustului în România: „În trenul
morții care a plecat din Iași către Călărași, în sudul României, care transporta probabil până la 5.000 de evrei, doar 1.011
au ajuns la destinație în viață după șapte zile. (Poliția română a numărat 1.258 de trupuri). Trenul morții către Podul Iloaiei
(la 15 km de Iași) îmbarcase aproape 2.700 de evrei la plecare, dintre care doar 700 au mai coborât în viață. Trupele
române care au ocupat orașul Odessa s-au făcut responsabile de masacrele de la Odessa, de la Dalnic și din lagarul de
concentrare Bogdanovca în timpul cărora 40.000 de evrei au fost împușcați în toamna anului 1941.
Demiterea si arestarea Maresalului Ion Antonescu
În septembrie 1942 începutul ofensivei și încercuirii de la Stalingrad l-au convins pe Antonescu că războiul este pierdut.
Începând cu 1944, economia României era în pragul colapsului datorită cheltuielilor de război, iar resentimentul împotriva
„bocancului german“ a crescut în rândul celor care în primă fază au sprijinit alianța cu Germania. Regele Mihai, care, inițial,
nu s-a implicat efectiv în politica României, a fost atras să colaboreze cu liderii partidelor opoziționiste. La 23 august 1944
Reegele Mihai și-a dat acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea
armistițiului cu Națiunile Unite. În urma refuzului net al lui lui Antonescu, la 23 august 1944, Regele Mihai l-a destituit și l-a
arestat (deoarece Antonescu a fost numit prim-ministru prin Decret-Regal al lui Carol al II-lea a fost dreptul Regelui Mihai
să abroge decretul anterior, deci, acțiunea a fost legală și nu o lovitură se stat). Imediat, el l-a numit prim-ministru pe
generalul Constantin Sanatescu, în fruntea unui guvern compus din militari și reprezentanți ai Blocului Național Democrat,
ca miniștri fără portofoliu. În aceeași zi, seara, la orele 22:00, Regele a difuzat "Proclamația către țară", prin care anunța
revenirea la un regim democratic, încheierea războiului cu Natiunile Unite și întoarcerea armelor împotriva Germaniei .
Acestea, însă, nu au împiedicat o ocupație sovietică, rapidă, nici capturarea de către URSS a circa 130.000 de militari
români, duși, ulterior, în prizonierat în Uniunea Sovietică, unde mulți au pierit în lagăre de muncă forțată
Romania impotriva Germaniei Naziste
La 12 septembrie, România semnează Armistițiul cu Natiunile Unite, asumându-și obligația de a contribui cu 38 de divizii la efortul de luptă
antihitlerist. La 25 octombrie, sunt eliberate ultimele localități românești: Carei și Satul-Mare . România participă la eliberarea Ungariei și
Cehoslovaciei, mobilizând pentru aceasta cca. 567.000 de soldați. Cele mai grele lupte s-au dat în asediul Budapestei și în Muntii Tatra, ele
fiind soldate cu mari pierderi de vieți omenești. Cele 260 de zile de participare la războiul antihitlerist se încheie la 12 mai 1945, lăsând loc
întăririi influenței sovietice în România.
Punctele cel mai occidentale eliberate de armata română în ofensiva împotriva Germaniei naziste au fost orașele Chotěboř și Humpolec, la
90 km est de Praga, în ziua de 4 mai 1945
 Urmari
În ciuda actului de la 23 august 1944, România a constituit, în ochii URSS, o pradă de
război, iar în ochii aliaților apuseni, un stat dușman învins. Delegația română la tratativele de
pace de la Paris a argumentat că și guvernul Pétain, singurul legal în Franța în perioada iunie
1940 - august 1944, fusese un aliat al Germaniei fără ca asta să tăgăduiască Franței dreptul
de a fi numărată printre cobeligeranți, dar URSS și-a impus punctul de vedere și prin condițiile
Tratatului de la Paris din 1947, Aliații au refuzat României statutul de stat cobeligerant.
Pe principiul că "cel care ocupă un teritoriu își impune și sistemul său social", armata
sovietică a impus venirea la putere a cominterniștilor și comuniștilor. La presiunile URSS,
guvernul Sănătescu este dizolvat și înlocuit cu guvernul Rădescu (decembrie 1944 - martie
1945), unde sunt incluși reprezentanți ai Frontului Național Democrat (constituit în octombrie
1944), în posturi cheie ca justiția (Lucrețiu Pătrășcanu) și transporturile (Gheorghe
Gheorghiu-Dej).
 Deși URSS-ului i-a fost recunoscută definitiv anexarea Basarabiei și a Nordului Bucovinei, iar
Bulgariei recuperarea Cadrilaterului , totuși contribuția României de partea Aliaților nu rămâne
total fără urmări. În ciuda încercărilor Ungariei de a conserva Oradea și Satu-Mare, nordul
Transilvaniei a fost, din nou, recunoscut ca parte integrantă a României, până la frontiera
trasată în 1919/1920 de comisia internațională condusă de geograful francez Emmanuel de
Martonne, care este frontiera actuală.
Nordul Bucovinei și partea de sud a Basarabiei au revenit RSS Ucrainene, iar restul
Basarabiei, împreună cu o parte din fosta Republică Sovietică Socialistă Autonomă
Moldovenească, a constituit o nouă republică a URSS denumită "RSS Moldovenească".
Aceasta a devenit independentă în 1991, sub numele de Republica Moldova.
La 6 martie 1945, Iosif Stalin impune numirea guvernului Petru Groza, controlat de FND cu
dominantă comunistă, care deținea 14 ministere. Pentru a-și atrage simpatia populației, acesta
legiferează reforma agrară, prin care sunt expropriate peste 1.400.000 ha de pământ, care sunt
date la 900.000 de familii de țărani. La 21 august 1945, Regele Mihai I începe "greva regală",
adică refuză să mai promulge decretele-legi ale guvernului. În mod ilegal, însă, guvernul le
aplică. Între 7 și 18 mai are loc procesul mareșalului Ion Antonescu și al principalilor săi
colaboratori; condamnat la moarte, mareșalul va fi executat la 1 iunie 1946. Comuniștii asociază
pe mareșal partidelor istorice pentru a le discredita pe acestea.
 La 19 noiembrie 1946 au loc primele alegeri parlamentare postbelice. Cu toate că rezultatele reale
indicau victoria decisivă a Partidului Național Țărănesc, rezultatele oficiale falsificate au prezentat victoria cu
peste 70% a Blocului Partidelor Democratice (PCR, PSD, PNL-Gheorghe Tătărescu, PNȚ-Anton
Alexandrescu, Frontul Plugarilor, Partidul Național Popular). La 30 iulie 1947, în urma înscenării de la
Tămădău, liderii Partidului Național Țărănesc sunt arestați și trimiși în judecată (vor fi condamnați la 12
noiembrie 1947 la închisoare), iar partidul este dizolvat. La 6 noiembrie 1947, gruparea PNL-Gheorghe
Tătărescu ("tovarășă vremelnică de drum" - cum o taxau cinic comuniștii) este eliminată din Parlament și
Guvern.

Devenită ultima piedică în calea instaurării depline a comunismului, monarhia este abolită prin abdicarea
silită a Regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 și plecarea acestuia în exil forțat.
Halip Emil Berti & Lacatus Eduard