Ca orice alt poet, Bacovia foloseşte natura ca să-şi exprime

sentimentele. Despre el Eugen Lovinescu spunea că dezvăluie "

o atmosferade copleşitoare dezolare, de toamne reci,cu ploi
putrede, cu arbori căngrăniţi, limitat într-un peisagin de mahala
de oraş provincial,între cimitir şi abator, cu căsuţele scufundate
în noroaie eterne, cu grădina publică răvăşită,cu melencolia
caterincilor , şi bucuria panoramelor,o atmosferă de plumb, în
care pluteşteobsesia morţii şi a neanţului, o descompunere a
fiinţei organice.”
Natura, in poezia lui Bacovia, prelungeste de regula agonia
orasului, fiind, in cele mai multe poezii, nu un spatiu al salvarii
fiintei, ci al disparitiei in abis: "Pe drumuri delirand,/ Pe vreme
de toamna,/ Ma urmareste-un gand/ Ce ma indeamna:/ - Dispari
mai curand!" ("Spre toamna").
Anotimpurile creeaza stari nevrotice, generate de trecerea
accelerata a timpului catre slabirea individuala: "Si toamna, si
iarna/ Coboara amandoua;/ Si ploua, si ninge/ Si ninge, si ploua"
("Moina").
Fenomenele naturii se îmbina armonios cu cadrele sumbre, cu
atmosfera de degradare si astfel, se întâlneste motivul toamnei
deprimate, anotimp al descompunerii si al mortii. "Amurg de
toamna" prezinta un peisaj pustiu, cenusiu ce trezeste stari de
neliniste, de nevroza, de infiorare datorita acusticii sinistre.
Soarele este anemic, iar copacii scheletici se îndoaie molatec în
bataia vântului.(Amurg de toamna)
Toamna este în acord cu faptura umana cuprinsa de boala, de
tristete, chiar de dementa, reprezentând un simbol al declinului.
Ploaia monotona si frigul patrunzator, grabeste descompunerea
vegetala, cât si cea umana: frunzele cad rapuse de umezeala,
copacii ramân goi, iar oamenii sunt cuprinsi de delir.(Nervi de
toamna)
La Bacovia, ploaia nu este usoara, calda, ca cea de vara, ci
abundenta, monotona, rece, învaluind lumea într-o stare sumbra,
de melancolie, de apatie, de deznadejde si disperare.(Rar)
Într-o atmosfera de deznadejde, de tristete, pe vreme de toamna
monotona, poetul prezinta "publicului anonim" operele sale, însa
oamenii marcati de dramele existentei, nu îl remarca si astfel
poetul este înfrânt.(Note de toamna)
 Iarna, poetul nu este impresionat de albul imaculat al zăpezii,
el fie surprinzând momentele critice ,cand zapada se amesteca
cu ploaia,fie gasind elemente care sa atenueze stralucirea
zapezii,asa cum este sangele care curge de la abator.(Tablou de
iarna)

Primavara bacoviană e lipsită de tumultul, de veselia, de

sperantele pe care neaduce acest anotimp.Reînvierea naturii,
pentru poet fiind doar “o nouă primăvară pe vechiledureri”, îi
trezeşte nervi şi melancolie, şi-i intensifică până la înfiorare
gândul unei existenţeinutile: “Melancolia m-a prins
pe stradă/ Sunt ameţit/ Oh, primăvară iar a venit/ Palid şi
mut/Mii de femei au trecut/ Melancolia m-a prins pe stradă”.
(Nervi de primăvară).

Poetul nici vara nu este fericit, nu se lasă purtat de lumina

soarelui, dimpotrivă, eleste copleşit de arşiţa dogoritoare.

Toamna bacoviană e sumbră, mohovită, înfiorată de frigul din

camere, de clipocitul murdar al noroiului călcat în picioare pe
trotuare, de melancolia sumbră.