Mentenabilitate si

fiabilitate
Studenta: Stefanescu Elvira-Mariana
Profesoara: Conf. Adriana Cirstoiu
 Fiabilitatea produselor
 Calitatea produselor si serviciilor este indicatorul de baza al unei industrii
sau economii. Fiabilitatea fiind alaturi de alti indicatori o componenta a
calitatii, trebuie sa fie in atentia tuturor factorilor care determina bunul mers
al societatii.
 Fiabilitatea este probabilitatea ca partile, componentele, produsele
sau sistemele sa-si indeplineasca functiile pentru care au fost
proiectate fara a se defecta, in conditii specificate, pentru o
anumita perioada de timp si cu un nivel de incredere dat.
 Desi ca notiune este foarte veche - a aparut odata cu tehnica - fiabilitatea ca
teorie s-a constituit in ultimele decenii si este intr-o continua dezvoltare.
Fiabilitatea se refera la un cerc larg de probleme privind toate etapele de
existenta a produselor (proiectare, fabricare, transport, montare, exploatare,
dezafectare, etc.)
• Termenul de 'fiabilitate' vine din franceza, 'fiabilité' unde caracterizeaza securitatea
functionarii, masura probabilitatii de functionare in conditii prescrise.
• Bazele fiabilitatii unui produs se pun in perioada de elaborare (proiectare) cand i se
stabileste structura si se dimensioneaza elementele sale. Fiabilitatea se asigura in procesul
de fabricatie prin alegerea corecta a proceselor si utilajelor tehnologice, prin respectarea
regimurilor si conditiilor de fabricatie, prin control riguros pe faze a calitatii materiilor
prime si materialelor fabricate.
• Fiabilitatea se mentine prin utilizarea unor metode adecvate de conservare, transport,
punere in functiune si exploatare.
• Consumatorul (utilizatorul de produse) va fi totdeauna interesat in produse de fiabilitate
mai mare, existand insa, un nivel optim de fiabilitate atat pentru producator, cat si pentru
utilizator, ultimul fiind mai mare.
Fiabilitatea are ca obiect:
* studiul defectiunilor (cauze, procese de
aparitie si dezvoltare, metode de combatere);
* aprecierea cantitativa a comportarii
produselor in timp, ca functie de factorii de
* influentare interni si externi;
* stabilirea metodelor si modelelor de calcul
si de prognoza a fiabilitatii, pe baza incercarilor
specifice si a urmaririi comportarii in exploatare
a produselor;
* stabilirea metodelor constructive
tehnologice si de exploatare pentru mentinerea
si cresterea fiabilitatii sistemelor, dispozitivelor
si elementelor componente;
* stabilirea metodelor de selectare si
prelucrare a datelor privind fiabilitatea
produselor;
Ingineria fiabilitatii ofera
metodele teoretice si tehnicile
practice conform carora
probabilitatea si capacitatea partilor,
componentelor, echipamentelor,
produselor si sistemelor de a-si
indeplini functiile pentru care au fost
proiectate si realizate, pe durate
prestabilite de timp, in conditii
precizate si cu nivele cunoscute de
incredere pot fi specificate,
anticipate, proiectate, testate,
demonstrate inclusiv in conditiile in
care au fost depozitate, ambalate,
transportate apoi instalate, puse in
functiune, monitorizate iar
informatiile transmise catre toti cei
implicati si interesati.
Pentru beneficiari, o importanta deosebita o
are caracteristica de fiabilitate a produselor
cumparate, datorita:
 cresterii complexitatii sistemelor si a
importantei functiunilor pe care acestea trebuie
sa le realizeze;
  intensificarea regimurilor de lucru ale
sistemelor sau partilor componente
(subsistemelor);
 introducerea pe scara larga a automatizarii si
controlul automat al proceselor de functionare;
   cresterea cheltuielilor de exploatare;
 asigurarea securitatii exploatarii.
Fiabilitatea unui produs este decisa inca din faza de
proiectare prin solutia tehnica adoptata, fabricantul
avand posibilitatea sa realizeze parametrii stabiliti
sau sa-i coboare datorita abaterilor tehnologice
inerente proceselor de productie.
Privind modul sau metoda prin care este
exprimata fiabilitatea, aceasta poate fi:
 fiabilitatea previzionala, determinata din faza de proiectare,
functie de solutiile adoptate;
 fiabilitatea experimentala, care se determina in urma
efectuarii incercarilor de laborator, pe standuri sau pe
esantioane prestabilite;
 fiabilitatea operationala, determinata in urma prelucrarii
informatiilor obtinute din exploatare, pe parcursul unei
durate de timp prestabilite;
 fiabilitatea nominala, impusa de normele sau standardele
specifice produsului.
Diferentele dintre fiabilitatea proiectata (previzionala),
fiabilitatea experimentala si fiabilitatea operationala (la
beneficiar) au la baza urmatoarele cauze:
 greseli de conceptie;
 greseli de fabricatie;
 greseli de exploatare;
 estimarea gresita a fiabilitatii in timp a unor componente.
La proiectarea  si realizarea unui produs trebuie sa se dispuna, atat de date
statistice, deosebit de extinse, asupra fiabilitatii elementelor componente
de serie mare, cat si de date experimentale complete asupra
componentelor de serie mica. Rezulta implicit necesitatea punerii la
punct, mai intai a fabricatiei componentelor si, dupa aceea, a produsului.
Etapele conceptuale ale realizarii fiabilitatii reale pot fi concentrate sub
forma prezentata in figura de mai jos:
• Fiabilitatea ipotetica sau ideala R 100% este practic
diminuata in cursul activitatii de conceptie si fabricatie,
rezultand o fiabilitate interna care, in lipsa unor factori
perturbatori, poate fi egala cu fiabilitatea operationala.
• Calculul indicatorilor de fiabilitate operationala au la baza
actiunile complexe ale tuturor factorilor interni si externi care
actioneaza asupra produsului (sistemului).
Abordarea calitativa.
Fiabilitatea este capacitatea (aptitudinea) entitatii considerate
(sistem, componenta, produs) de a indeplini cerintele de functionare
nominale (functia specificata), in conditii de mediu si solicitare in
functionare definite si intr-o perioada de timp prestabilita.
In functie de conditii, fiabilitatea poate fi caracterizata si prin
urmatorii indicatori:
  capacitatea de a nu se defecta;
  durata de viata;
 capacitatea de a fi restabilit (repus in functiune dupa defectare, de
exemplu prin reparare).
Abordarea cantitativa.
Fiabilitatea este probabilitatea ca sistemul sa-si indeplineasca
functiunile pentru care a fost conceput si realizat, cu o anumita
performanta si fara defectiuni, intr-un anumit interval de timp si
in conditiile fiabilitnditii date, cu un nivel de incredere impus.
Abordarea cantitativa a fiabilitatii are ca obiectiv cuantificarea,
sub forma unor indicatori numerici, a nivelului de
fiabilitate a entitatilor stabilite pentru:

Analiza calitativa a fiabilitatii furnizeaza informatii referitoare la    compararea a doua sau mai multe solutii din punctul de
felul in care se reflecta, in functionarea entitatii analizate, diferitele vedere al performantelor   dorite;
moduri de defectare ale elementelor sale componente.
Etapele analizei calitative de fiabilitate sunt:
  demonstrarea incadrarii valorilor indicatorilor de fiabilitate
analiza modurilor de defectare si a efectelor defectarilor prin care in anumite limite impuse, in punctele de interfata cu alte
se identifica  defectele si se evalueaza consecintele acestora asupra entitati (instalatii, linii electrice);
functionarii entitatii analizate;
organizarea si reprezentarea grafica a informatiilor rezultate din    depistarea unor verigi slabe in cadrul entitatilor analizate;
analiza precedenta sub forma unei scheme logice (diagrama bloc     preliminarea unor indicatori de garantie inclusi in oferte si
sau arbore de defectare.
Obiectivele analizei calitative de fiabilitate sunt: contracte.
  identificarea punctelor slabe in faza de proiectare, montaj si
exploatare;
 evidentierea defectelor potentiale sub aspectul importantei sau
criticitatii acestora;
 furnizarea informatiilor necesare pentru analiza cantitativa de
fiabilitate.
 In stransa legatura cu notiunea de fiabilitate, se utilizeaza
notiunile de mentenabilitate si disponibilitate, interdependente
functional si prin costuri.
Pentru asigurarea fiabilitatii unui produs pe o perioada
indelungata, se intervine prin inlocuirea preventiva a
elementelor in vederea excluderii influentelor datorate uzurii.
Un produs supus periodic si sistematic unor revizii efectuate la
intervale de timp adecvate, practic, nu imbatraneste. Rata de
defectiuni este redusa ca marime, ea fiind reflectata numai de
defectiunile accidentale.
Costurile realizarii fiabilitatii sunt diferite la producator si,
respectiv, la utilizator (beneficiar)     Astfel, daca la producator
cheltuielile totale insumeaza cheltuielile pentru realizarea
fiabilitatii si pe cele provocate de remedierea defectiunilor care
apar in perioada de garantie, utilizatorul va avea, pe langa costul
de achizitie, cheltuieli suplimentare de intretinere, datorate
fiabilitatii reduse, in perioada de post-garantie, precum si
cheltuielile rezultate din nefolosirea produsului (ex.: o masina-
unelta, mijloc de transport etc.) pe durata in care acesta nu este
disponibil.

Cheltuieli producator.
Cheltuieli beneficiar.
Mentenanta (a nu se confunda cu mentenabilitatea) este definita ca reprezentand activitatea
depusa in vederea mentinerii sau restabilirii capacitatii de buna functionare a produsului, in situatia
in care acesta, din diferite motive, a iesit din functiune.Iar mentenabilitatea reprezinta proprietatea
unui produs de a fi intretinut si reparat cu usurinta.
• Functie de obiectivele urmarite, de intensitatea de defectare, de modul de reparatie a defectiunilor
si a criteriilor economice, se disting:
mentenanta preventiva (planificata), care are ca scop mentinerea produsului in conditii normale de
functionare prin inlocuirea sistematica a elementelor inainte de defectarea lor si executarea unor
lucrari de intretinere periodica;
mentenanta corectiva (neplanificata), care consta  in readucerea produselor defecte in stare de
functionare prin desfasurarea unor activitati ce urmaresc diminuarea defectelor aparute.
mentenanta complexa (combinata), are ca scop aplicarea unor masuri combinate de mentenanta
preventiva si mentenanta corectiva, in functie de anumite criterii functionale si economice specifice
utilizarii produsului.
• Teoretic, trebuie sa existe un echilibru, un optim economic, astfel incat cresterea cheltuielilor
aferente mentenantei preventive sa genereze reducerea cheltuielilor necesare mentenantei
corective si, indirect, sa micsoreze pierderile provocate de imobilizarea produsului.
 In literatura de specialitate se face distinctie intre duratele de reparatie efective
(mentenanta intrinseca) si duratele inerente suportului logistic de mentenanta
(asigurarea bazei materiale a actiunilor de mentenanta).
Disponibilitatea unui produs, exprimata de probabilitatea ca acesta sa fie apt de
functionare dupa o durata de timp consumata pentru reparatii impuse de caderea
(defectarea) ce s-a produs (dupa o anumita perioada de timp de buna functionare)
este cea mai complexa forma a calitatii intrucat este conditionata si determinata de
nivelele fiabilitatii si mentenabilitatii caracteristice produsului respectiv, precum si
de conditiile de exploatare.
Determinarea disponibilitatii optime nu este simpla deoarece in evaluarea acesteia
intervine un complex de factori, dintre care cel mai important este masura
cantitativa a fiabilitatii,  respectiv probabilitatea de functionare fara defect R(t) a
produsului in decursul unui anumit interval de timp t in conditii date.
Indicatori de fiabilitate pentru elemente mentenabile

• Probabilitatea de functionare neintrerupta intre doua

perioade de reparare ;
• Probabilitatea de reparare a elementului pana la un
moment “t” ;
• Timpul mediu de functionare neintrerupta intre doua
defectari ;
• Timpul mediu de defectare neintrerupta intre doua
perioade de functionare ;
• Probabilitatea de functionare la un moment “t” ;
• Probabilitatea de avarie la momentul “t” ;
• Intensitatea de defectare ;
• Intensitatea de reparare ;
• Probabilitatea de functionare neintrerupta intr-un
interval ;
• Probabilitatea stationara de functionare ;
• Probabilitatea stationara de defectare.