CUPRINS

1. Arhitectura și componentele instrumentelor

2. Instrumente, comunicații și sisteme industriale
3. Zgomote și distorsiuni
4. Principiile comunicației wireless
5. Propagarea undei electromagnetice
6. Componente pentru radiofrecvență: amplificatoare, atenuatoare, filtre,
oscilatoare, multiplicatoare de frecvență
7. Componente pentru radiofrecvență: mixere, modulatoare și detectoare,
demodulatoare, multiplexoare
8. Antene
9. Modulația analogică și digitală. Multiplexarea
10. Spectrul împrăștiat și tehnici de acces multiplu
11. Transferul de date
12. Securitatea în fluxul de date
13. Elemente de rețele și topologii
14. Arhitectura senzorilor și instrumentelor wireless – fără datele de catalog
 1. Instrumente şi instrumentaţie

Instrumentele sunt dezvoltate pentru detecţia şi măsurarea variabilelor fizice care sunt esenţiale în
operaţiunile industriale, aplicaţii de mediu, de cercetare şi dezvoltare (R & D), de transport,
echipamente militare, precum şi în viaţa noastră de zi cu zi.

Sistemele de instrumentaţie sunt colecţii de instrumente legate între ele în reţea ca să comunice
unul cu celălalt, direct sau prin intermediul unor dispozitive intermediare, cum ar fi calculatoarele
sau microprocesoarele.

Tehnologia de comunicare fără fir (wireless) este în măsură să răspundă nevoilor de comunicare şi
este eficientă pentru toate tipurile de instrumente şi sisteme de instrumentaţie.
 
1.1 Măsurători

Măsurarea este un proces de colectare de informaţii din lumea fizică (reală) prin intermediul unor
proceduri la nivelul standardelor naţionale şi internaţionale.

Funcţionalitatea unui instrument este aceea de a menţine o relaţie prescrisă între valorile
numerice măsurate şi variabila fizică aflată sub investigaţie.

Un instrument tipic are mai multe componente, senzorii si traductoarele fiind elementele primare
care răspund la variabilele fizice şi generează semnale utile.

Un senzor este o entitate fizică care converteşte o variabilă fizică într-un semnal electric
procesabil.

Similar cu senzorii, traductoarele, de asemenea, convertesc energia dintr-o o forma în alta

între două sisteme fizice.
 
Senzor versus traductor

Un senzor este un dispozitiv care răspunde la un stimul fizic (sub formă de căldură, lumină,
sunet, presiune, magnetism, sau o mişcare specială) şi transmite un impuls rezultat (un semnal
cu privire la cantitatea care trebuie măsurată). De exemplu, senzorii de temperatură care
transforma într-o schimbare în rezistenţă.

Un traductor este un dispozitiv care este alimentat cu putere de la un sistem de surse de

alimentare şi furnizează putere, de obicei sub altă formă, către un al doilea sistem. De exemplu,
un difuzor este un traductor care transformă semnale electrice în energie de sunet. De multe ori
cuvintele tranductor şi senzor sunt folosite ca sinonime.

Senzorul doar sesizează o cantitate fizică (parametru). Acesta nu efectuează nici o conversie
Traductor = senzor + element de conversie converteşte o formă de energie într-o altă formă.
 
1.1 Măsurători

Odată convertite în formă electrică, relaţia dintre semnalele de la senzor şi variabilele fizice poate
fi exprimată printr-o funcţie de transfer, un model matematic între semnalul de la senzor şi
variabila fizică.

Într-un sistem continuu, funcţia de transfer poate fi liniară sau neliniară. De exemplu, o
relaţie liniară este exprimată prin următoarea ecuaţie:

unde
y este semnalul electric de la senzor,
x este stimulentul fizic,
a este un intercept pe axa y , care dă semnalul de ieşire zero pentru o intrare zero,
b este panta, de asemenea, cunoscută sub numele de sensibilitate

1.1 Măsurători

Semnalul de ieşire y reprezinta variabila fizică în amplitudini, frecvenţe, faze, sau alte
proprietăţi ale semnalelor electrice, în funcţie de proiectarea şi construcția unui senzor
special şi de natura variabilei.

Funcţiile neliniare de transfer pot fi logaritmică, exponenţială, sau alte forme de funcţii
matematice.

În multe aplicaţii, un semnal neliniar de la un senzor poate fi linearizat în anumite limite (pe
anumite intervale).
 
1.2 Arhitectura instrumentelor şi instrumentaţia

Funcţionalitatea unui instrument tipic poate fi divizată în componente mai mici, ca în

figura:

În general, semnalele de la senzori nu sunt potrivite pentru afişarea, înregistrarea,

sau transmiterea în forma lor brută.

Amplitudinile, nivelurile de putere, sau lăţimile de bandă ale semnalelor de la senzori pot fi foarte
mici sau pot avea un zgomot excesiv şi suprapusă o interferenţă care maschează componentele
dorite.

Condiţionatoarele de semnal adaptează semnalele de la senzor la un nivel acceptabil şi forme

care se pretează pentru prelucrare si de afişare.
 
1.2.1 Semnale şi condiţionarea semnalelor

Masurarea variabilelor fizice, în general, duce la generarea de semnale electrice.

Un semnal poate fi definit ca "orice cantitate fizică care variază , cu timpul, spaţiul, sau orice altă
variabilă sau variabile independente“

În unele aplicaţii în cazul în care sunt prezente mai multe surse de semnal, sunt folosiţi mai mulţi
senzori pentru a genera semnale. Aceste semnale pot fi reprezentate sub formă de vectori.

În general, în cazul în care semnalul este o funcţie de o singură variabilă independentă, acesta se
numeşte un semnal unidimensional.

În mod similar un semnal se numeşte m-dimensional dacă valoarea sa este o funcţie de m variabile
independente (de exemplu, în cazul unui cutremur, semnalele sunt culese de la diferite accelerometre).

Orice semnal care poate fi exprimat printr-o expresie matematică explicită sau printr-un sistem de
reguli bine definite este numit semnal deterministic.

Semnalele deterministice pot fi: continue sau discrete.

 
1.2.1 Semnale şi condiţionarea semnalelor

Semnale deterministice continue = semnale analogice

- sunt definite pentru fiecare valoare de timp de la - ∞ la +∞
- pot fi: periodice sau aperiodice
semnale continue periodice sinusoidale

semnale continue periodice exprimate prin serii Fourier

ca o combinaţie de forme de undă sinusoidale

Semnale discrete sunt definite doar la intervale discrete de timp. Intervalele de timp pot să
nu fie egale, dar, practic, din considerente de calcul, acestea sunt considetare egale

unde
 
1.2.1 Semnale şi condiţionarea semnalelor

Semnale digitale sunt reprezentate ca 1 şi 0. Aceste semnale pot fi generate digital sau obţinute de
la semnale analogice prin aplicarea corespunzătoare a convertoarelor de semnal analog-digitale
(A / D).

Semnalele digitale au multe avantaje faţă de semnalele analogice. Din moment ce acestea sunt
doar 1 şi 0, ele sunt uşor de generat, procesat, înmagazinat, multiplexat şi transmis. Acestea
sunt relativ imune la zgomot, corecţiile de eroare pot fi efectuate cu uşurinţă, criptarea şi a
alte probleme de securitate pot fi uşor de abordat.

Cu toate acestea, ele necesită o mai mare lăţime de bandă pentru comunicare, în special în cazul
în care sunt utilizate tehnicile fără fir.

Semnalele aleatorii sunt semnale care variază neregulat în timp.

Semnale aleatoare nu pot fi descrise deterministic cu un grad de precizie rezonabil sau descrierea
este prea complicată pentru a putea fi folosită în practică.
 
1.2.1 Semnale şi condiţionarea semnalelor

Cu toate acestea, metodele statistice şi teoria probabilităţilor pot fi folosite pentru analiza acestor
semnale, prin preluarea de eşantioane reprezentative.

Teoretic perioada de timp necesară pentru a obţine o descriere completă a acestor semnale este
infinit de lungă .

Instrumente matematice, cum ar fi distribuţia probabilistică, densitatea de probabilitate,

spectrele de frecvenţă, corelaţiile în cruce, autocorrelations, transformatele Fourier digitale
(DFTs), transformata Fourier rapidă (FFTs), şi de analiză autospectrală, valorile efective, şi analiza
filtrelor digitale sunt unele dintre tehnicile care pot fi utilizate.

În cazul în care proprietăţile statistice ale semnalelor nu variază în timp, semnalul este
numit un semnal staţionar aleatoriu.
 
1.2.1 Semnale şi condiţionarea semnalelor

Semnalele pot fi, de asemenea, clasificate în funcţie de

• nivelul lor amplitudine;
• relaţia dintre terminale sursei şi sol;
• lăţimea de bandă;
• proprietăţile impedanţei de ieşire.

În ceea ce priveşte amplitudinea, în general, semnalele cu amplitudine mai mică de 100 mV sunt
considerate a fi de nivel redus și prin urmare sunt semnale care au nevoie de amplificare.

Semnalele de tip single-ended sunt semnale care provin de la o sursă care are unul din cele
două terminale de ieșire ale sale menținut la un potențial de valoare constantă. De obicei unul
dintre terminale este legat la masă și acest terminal servește ca și punct comun pentru alte
semnale.

O sursă de semnal diferențială are cele două terminale de ieșire ale căror valori de potențial
se modifică simultan, cu aceeași amplitudine, dar în sensuri contrare. Orice alt semnal
provenind de la aceeași sursă trebuie să aibă două terminale diferențiale. Exemplu de semnal
diferențial: tensiunea de ieșire de la o punte.
 
1.2.1 Semnale şi condiţionarea semnalelor

Semnalele de bandă îngustă au un interval frecvenţe foarte mic în raport cu spectrul de frecvenţe
central. Un semnal de bandă îngustă poate fi la un nivel de curent continuu (DC), sau aproape
continuu ca urmare, a unor surse de semnal de joasă frecvenţă (cum ar fi termocuple), sau la un
nivel de curent alternativ (AC), cum ar fi cele obţinute de la senzorii comnadați în curent alternativ.

Semnalele de bandă largă au o gamă largă de frecvenţă relativ la frecvenţa centrală a acestora. La
semnalele de bandă largă, valoarea frecvenţei centrale este importantă; de exemplu, un semnal de
la 1 Hz raportat la 10 Hz poate fi considerat a fi un semnal de bandă largă pentru instrumentele de
măsură, în timp ce două semnale de 20 kHz raportate la o frecvență în jur de 2 MHz, poate fi
considerat ca un semnal de bandă îngustă.
 
1.2.2 Tipuri de instrumente

Instrumentele pot fi clasificate în

• instrumente analogice
• instrumente digitale
• combinație de cele două

Avantajele instrumentelor digitale:

• flexibilitatea în design
• programare
• usurinta in utilizare
• comoditate în comunicarea cu alte dispozitive

Cu toate acestea,partea interfața cu utilizatorul a multor instrumente digitale este încă analogică din
moment ce majoritatea senzorilor si traductoarelor generează semnale analogice.

Semnale analogice sunt convertite la forme digitale pentru instrumentele digitale.

 
1.2.2 Tipuri de instrumente

Instrumentele pot fi clasificate în

• portabile, care se bazează pe o sursă re putere proprie și pot fi utilizare în locuri diferite
• fixe sunt dependente de o sursă de putere, sunt în general înglobate într-o aparatură de
laborator sau a unei instalații de măsură și control (tablou de bord, etc.)

Ambele tipuri pot fi analogice sau digitale.

Instrumente analogice operează exclusiv pe principii analogice, de aceea ele măsoară, transmit,
afișează, şi stochează datele într-o formă analogică.

Semnalele provenite de la variabilele fizice care instrumentele analogice trebuie să le proceseze

pot fi deterministice sau nedeterministice, şi pot conţine diverse forme de de zgomot excesiv.

Condiţionarea semnalelor în instrumentele analogice este, de obicei realizată prin integrarea de mai
multe blocuri funcţionale, cum ar fi punți, amplificatoare, filtre, oscilatoare, modulatoare, circuite de
offset, convertoare de nivel şi buffere.
 
1.2.2 Tipuri de instrumente

Diagrama bloc a unui instrument analogic

O componentă esențială a instrumentelor analogice o reprezintă amplificatorul

operațional.
Amplificatoarele operaționale:
sunt dispozitive integrate, care sunt fabricate din componente monolitice sau hibride
pot conţine sute de tranzistori, rezistenţe şi condensatori într-un singur cip
pot fi configurate ca amplificatoare inversoare sau neinversoare
prin adăugarea de componente externe adecvate pot efectua multe alte funcţii, cum ar fi
multiplicatoare, sumatoare, limitatoare, integratoare, differențiale, filtre.

1.2.2 Tipuri de instrumente

Diagrama bloc a unui microinstrument

 
1.2.2 Tipuri de instrumente

Acest cip include

• un set de senzori de interfață pentru tensiune, curent, şi capacitate;
• un senzor de temperatură;
• un convertor analog numeric de 10 canale pe 12 biți;
• un microcontroller pe 8 biți cu un multiplicator hardware pe 16 biți şi un acumulator pe
40 de biţi.

Acesta funcționează cu o sursă de alimentare 3 V, și 16 mA însarcină maximă și 850 μA în

regimul de stand-by.

Comunicația digitală este facilitată de către porturile serial și paralel incluse .

Sistemul conţine:
• două unități paralele de intrare / ieșire (PIO),
• un USART - universal synchronous/asynchronous receiver/transmitter

Memorie de program constă dintr-un boot cu 512 B de memorie ROM, 4 KB de memorie RAM
pentru uz general și 512 B memorie RAM pentru stocarea datelor.
Mai exista un watchdog timer precum și timere multifuncționale de uz general.

Programarea microinstrumentului se face în C

 
1.2.2 Tipuri de instrumente

Avantajele unui astfel microinstrument sunt ca circuitele digitale, în comparaţie cu cele

analogice, sunt
• mai ieftine;
• mai fiabile;
• mult mai flexibile.

Din moment ce hardware-ul digital permite efectuarea de operaţii programabile, este posibil de a
modifica funcţiile unui instrument prin intermediul software-ului său. Astfel hardware-ul digital şi
software-ul său asociat, asigură o flexibilitate mai mare în sistemul de proiectare, comparativ
cu un sistem echivalent analogic.

Cu toate acestea, e mentionat că un dezavantaj al instrumentelor digitale este faptul că unele

semnale cu lățime de bandă extrem de largă, pentru care este nevoie de procesare în timp
real, necesită cantităţi mari de memorie şi programe sofisticate.

Pentru astfel de semnale, prelucrarea analogică poate fi o soluţie.

 
1.3. Instrumentul digital: hardware și software

Semnalele provenite de la senzori sunt de obicei în formă analogică, drept pentru care
instrumentele digitale tradiționale se compun din două părți distincte:
• componenta analogică
• componenta digitală

În secțiunea analogică, semnalele sunt procesate în formă analogică și convertite în format

numeric înainte de a se trece la etapa următoare a sistemului pentru o prelucrare ulterioară.

În procesul de conversie sunt utilizate multiplexoare, circuite sample-and-Hold (S / H) și

convertoare analog-numerice.

În ultimii ani, instrumentele digitale au fost fabricate sub formă de microinstrumente sofisticate.

Diagrama bloc a unui instrument digital

 
1.3. Instrumentul digital: hardware și software

Un instrument digital tipic digitală din cinci subsisteme principale:

• partea frontală analogică pentru generarea semnalului şi de condiţionare;
• partea hardware programabilă numeric de uz general;
• componente de memorare și comunicare;
• componente specifice aplicației de intrare-specifice / ieşire (I / O);
• componente auxiliare , cum ar fi display-ul şi surse de alimentare.

În toate instrumentele digitale sau semidigitale, semnalele de la senzor sunt

• amplificate sau atenuate;
• filtrate prin circuitele de condiționare a semnalului analogic;
• convertite la reprezentarea lor digitală de către un convertor A / D.

Semnale generate de către unii senzori pot fisuficient de ridicate ca nivel de calitate pentru a fi
conectate direct la un sistem digital, la fel ca în cazul diferitelor sisteme optice utilizate pentru
detectarea mişcării și a rotaţiei.

Odată ce semnalele sunt convertite în forme digitale, datele pot fi prelucrate

prin utilizeazarea de tehnici diferite, cum ar fi: analiza FFT, filtrarea digitală, luarea deciziilor
secvenţiale sau logice, metode de corelare, analiza spectrului de frecvenţe, etc.

1.3. Instrumentul digital: hardware și software

Schema bloc a unui instrument portabil bazat pe microprocesor


1.3.1 Componentele instrumentelor digital: hardware

Componentele cheie ale instrumentelo digitale sunt:

• circuitul sample-and-hold S/H
• convertorul analog-numeric A/D
Acestea pot limita acuratețea și lățimea de bandă.

Alte componente sunt:

• microprocesoarele și microcontrollerele;
• unitățile de memorie;
• dispozitivele de intrare-ieșire I/O;
• convertoarele de semnal;
• procesoarele numerice de semnal.

1.3.2. Microprocesoare și microcontrollere

Microprocesoarele si microcontrolere utilizate în instrumentele digitale şi în instrumentație

trebuie să îndeplinească următoarele funcţii de bază:

• manipularea datelor, inclusiv achiziţia datelor, prelucrarea datelor, extragerea de

informaţii, compresia datelor, interpretare, înregistrare şi stocare;
• controlul instrumentului, inclusiv senzori, elemente de acţionare, resursele sistemului
şi de control al altor dispozitive interne şi externe;
• interfaţă om-maşină, care oferă un mod logic şi flexibil de interfaţă cu utilizatorul
pentru control și afişare de informaţii;
• dezvoltări procedurale, inclusiv tabele căutare, diagnosticare, calibrare, etc.
• comunicare, inclusiv tehnicile fără fir.

Microprocesoarele sunt circuite integrate care procesează datele în formă binară.

Microcontrollerele sunt microprocesoare speciale care au încorporate în aceeași capsulă o

memorie și circuite de interfațare. Ele sunt dispozitive monochip care au memorie pentru
stocarea informațiilor și sunt capabile să controleze funcții de citire/scriere și de manipulare a
datelor.

1.3.2. Microprocesoare și microcontrollere

Diagrama bloc a unui microcontroller.


1.3.3. Intrări și ieșiri

Comunicațiile sunt realizate prin intermediul porturilor de intrare-ieșire:

• Universal asynchronous receiver transmitter (UART)—comunicație serială asincronă

• Universal synchronous/asynchronous receiver transmitter (USART) —comunicație
serială asincronă sau sincronă
• Synchronous serial port— port serial sincron: nu necesita bit de start/stop și poate
opera frecvențe de ceas mult mai ridicate decât porturile seriale asincrone. Sunt
utilizate pentru comunicații rapide.
• Serial peripheral interface (SPI)—o altă versiune de port serial sincron
• I2C bus—o interfață serială simplă dezvoltată de Philips. Pot fi conectate până la 128
de dispozitive pe o distanță de 10 m.
• Controller area network (CAN) – schemă de conectare multiplexată, dezvoltată de
Bosch împreună cu Intel.

Instrumentele fără fir pot transmite datele achiziţionate către o stație de bază dedicată sau pot
să comunice între ele, formând rețele locale reţele. Semnalele care se doresc a fi achiziționate
de către senzori si traductoare sunt codate în semnale potrivite pentru transmiterea fără fir, prin
intermediul transceiver-elor. Pe partea de receptie, semnalele sunt apoi demodulate şi
semnalele utile sunt extrase prin metode adecvate.

În multe aplicaţii, multe semnale diferite sunt multiplexate şi trimise pe aceeași cale.
Calea de transmisie poate fi realizată pe frecvenţe foarte înalte (VHF), unde radio, microunde,
laser infraroşu,, etc.

1.3.4. Conversia semnalului

În majoritatea instrumentelor, semnalele analogice generate de senzori şi traductoare trebuie

să fie condiţionate în format analogic înainte ca acestea sunt convertite în semnale digitale.
Condiționarea analogică de semnal are două obiective principale:
(1) amplificarea semnalelor mici sau atenuarea celor mari;
(2) filtrarea pentru eliminarea frecvenţelor nedorite de către circuite corespunzătoare.

Conversia analog-numerică implică patru etape distincte:

• multiplexare;
• prelevare de probe (sampling);
• conversie;
• cuantificare şi codificare.

Multiplexarea este necesară în cazul în care există mai mult de un semnal la intrarea
convertorului analog-numeric.

În timpul procesului de conversie, sunt utilizate trei tipuri principale de circuite:

• multiplexoare;
• circuite sample-and-hold S / H;
• convertoare analog numerice A / D.

1.3.4. Conversia semnalului

Funcționarea unui circuit multiplexor

Structura de bază a unui circuit de eșantionare-memorare

 
1.3.5. Procesarea numerică a semnalului

Semnalele digitale sunt matrice de numere care sunt utilizate în analiza computaţională a
sistemelor şi a semnalelor.

În timp ce semnalele analogice sunt continue în timp şi amplitudine, semnalele analogice

eşantionate sunt discrete în timp şi continue în amplitudine.

Semnalele digitale sunt discrete, atât în timp cât şi în amplitudine.

Semnalele digitale pot fi generate de software sau derivate direct din semnale analogice
utilizând convertoare A / D.

Matematic, semnalele sunt reprezentate ca funcţii de una sau mai multe variabile
independente.

Transformata Fourier şi seriile Fourier sunt două metode comune care pot fi folosite în analiza
semnalelor; atât în domeniul analogic sau digital.
 
1.4.5. Senzori inteligenți

Diagrama bloc a unui senzor inteligent

În exemplul din figură, senzorul este controlat de microprocesor.

O varietate mare de senzori inteligenți, de asemenea, sunt fabricate având la bază principiul
reţelelor neuronale şi a altor tehnici inteligente programate pe cip.
Aceşti senzori sunt capabili de a asimila mari cantităţi de date şi sunt capabili de a lua decizii și
de a acționa autonom şi adecvat pentru atingerea obiectivelor în orice mediu supus schimbărilor
dinamice. Ei sunt adaptabili în anticiparea evenimentelor şi a complexitatăților din proces, prin
urmare, sesizarea, învăţarea, şi auto-configurarea sunt elemente-cheie ale acestora.

1.4.5. Senzori inteligenți

Diagrama bloc a unui chip multisenzor inteligent


1.5. Instrumentul, comunicarea cu senzorul și rețele

Cu progresele înregistrate în domeniul tehnologiei de comunicare, instrumente pot fi uşor

legate în reţea.

Multe procese necesită măsurători de sute sau poate de mii de parametri care utilizează
numeroase instrumente. Aranjamentul care rezultă pentru efectuarea de măsurători de
ansamblu într-un proces complex se numeste sistem de măsurare. În cadrul sistemelor de
măsurare, instrumentele acționează în mod autonom, dar într-o manieră coordonată.

Informaţiile generate de fiecare instrument pot fi transmise către alte instrumente sau
controllere de rețea şi alte dispozitive digitale, cum ar fi recordere, unităţi de afişare,
imprimante, routere, staţii de bază, sau un calculator gazdă.

În cazul sistemelor de măsurare complexe, instrumentele digitale își găsesc aplicaţii mai largi

din două motive principale:

pentru capacităţile lor de legare în reţea prin metode de comunicare la distanță, cum ar fi RF,
microunde, internet, şi tehnici optice;
din cauza capacitatății de memorare inclusă pentru manipularea și stocarea datelor.

Transmiterea de date între dispozitivele digitale se realizează relativ uşor utilizând tehnici de
transmisie cu fir sau fără fir.

1.5.1. Comunicația în instrumentele fără fir

Cunoștințe necesare în proiectarea sistemelor cu radio-frecvență


1.5.2. Modularea și codarea semnalelor de la instrumente

În scopul comunicării, semnale analogice generate de instrumente trebuie să fie

convertite în semnale digitale, fie prin codarea formei de undă, codarea sursei, sau o
combinaţie a celor două.

Codarea formei de undă presupune conversia amplitudinii formei de undă în

echivalente binare pentru a fi modulată corespunzător transmsiei, utilizând o tehnică de
modulare corespunzătoare.

Codificarea sursei pur și simplu modelează și eșantionează anumite caracteristici ale formei
de undă.

Receptorul re-creează forma de undă inițială din semnalele primite prin transmisie.

Selectarea unui cod special de transmisie pentru o aplicaţie este un compromis între lăţimea
de bandă disponibilă de RF şi calitatea dorită.

Codificarea formei de undă se face prin prelevarea de probe din semnalele analogice şi
conversia lor în formă digitală, cu un convertor A / D. Operaţiunile de conversie A / D au
fost prezentate. Cu toate acestea, în mod particular în transmisia RF, poate fi utilizată
modularea codului de puls (pulse code modulation).

1.5.2. Modularea și codarea semnalelor de la instrumente

Modularea codului de puls translatează o bandă de bază de semnal analogic într-o bandă de
bază de semnal digital.

Cel mai frecvent utilizate tehnici de modulare a codului de puls sunt:

• modulație în durată de puls – pulse duration modulation (PDM)

• modulație în poziție de puls – pulse position modulation (PPM)
• modulație a codului de puls – pulse code modulation (PCM)
• modulație în amplitudine de puls – pulse amplitude modulation (PAM)
• modulație delta – delta modulation (DM).

1.5.2. Modularea și codarea semnalelor de la instrumente

PDM = modulare în lungime puls (PLM) = modulare în lățime de puls (PWM)

informaţia despre amplitudinea semnalului analogic este reprezentată de
durata semnalului din eşantion.
PPM = modulare de faza de puls (PPM)
pulsuri uniforme sunt deplasate proporțional cu amplitudinea semnalului
original. Oferă sincronizare bună a emițător si receptor.
PCM
semnale analogice sunt modulate în PAM şi sunt apoi codificate în
un cod binar şi transmis ca un flux de date digital.
PAM
din semnalul analogic se prelevează eșantioane pentru a obţine un puls a
cărui amplitudine este proporţională cu amplitudinea semnalului la momentul
prelevării eșantionului. Acesta metoda este predispusă la zgomot şi poate fi
ineficientă pentru transmitere.
DM
transmite schimbări în amplitudinile ale eșantioanelor consecutive. Se
transmite un "1" pentru o amplitudine curentă mai mare decât cea precedentă şi "0" pentru o
amplitudine mai mică decât cea precedentă. Pentru acurateţe, dimensiunea pasului de
eșantionare (numit și delta) este important pentru o reprezentare reală a semnalului analogic
prin modulatorul delta. În cazul în care dimensiunea pasului este prea mică, aceasta conduce
la suprapunerea pașilor, în cazul în care aceasta este mare, conduce la erori de cuantizare,
iar în cazul în care este prea mare, conduce la zgomot granular.

1.5.2. Modularea și codarea semnalelor de la instrumente

S

1.5.3. Exemple de sisteme de comunicație fără fir

Telefoanele celulare sunt un bun exemplu al unei tehnologii de comunicaţie RF bine stabilită.

Sisteme celulare sunt importante în domeniul instrumentației fără fir din două motive:
(1)există sisteme de măsurare şi operaţionale care utilizează reţelele celulare
(2)tehnologie celulară conduce direct către sistemele de instrumentatie.

Prin urmare, cunoştinţele şi experienţa acumulate în tehnologia celulară pot fi utilizate în

sistemele de instrumentatie.

Sute de telefoane celulare pot funcţiona în acelaşi timp, datorită tehnicilor de multiplexare.

Există trei comune tipuri de metode de multiplexare:

- Acces multiplu prin diviziunea frecventei - Frequency division multiple access (FDMA);
- Acces multiplu prin diviziunea timpului - Time division multiple access (TDMA) ;
- Acces multiplu prin diviziunea codului - Code division multiple access (CDMA).

1.5.3. Exemple de sisteme de comunicație fără fir

FDMA separa spectrul sonor în canale de voce, împarțindu-l în bucăți uniforme de lățime de
bandă.

Pentru a înțelege mai bine tehnologia FDMA, gândiți-vă la posturile de radio: fiecare post de
radio emite semnalul său la o frecvență diferită în cadrul benzii disponibile. FDMA este
utilizată mai ales pentru transmisia analogică. Deși este capabilă să transmită informație
digitală, se consideră că FDMA-ul nu este o metodă eficientă pentru transmisiunea digitală.

Folosind TDMA-ul, o banda ingusta, care are o latime de 30 MHz si o lungime de 6.7
milisecunde este impartita din punct de vedere temporal in trei perioade temporale.
Banda ingusta inseamna \”canale\” in sensul traditional. Fiecare conversatie ocupa undele
radio pentru o treime din timp. Acest lucru este posibil deoarece datele vocale, care au fost
convertite in informatie digitala, sunt comprimate astfel ca sa ocupe mult mai putin spatiu de
transmisie. De aceea, TDMA-ul are de trei ori mai multa capacitate decat un sistem analogic
care utilizeaza acelasi numar de canale.

Sistemele TDMA opereaza fie in banda de frecventa de 800 de MHz, fie in cea de 1900 MHz.

1.5.3. Exemple de sisteme de comunicație fără fir

CDMA-ul, dupa ce digitalizeaza datele, le distribuie pe intreaga latime de banda disponibila.

CDMA-ul este o forma de spectru de anvergura, ceea ce inseamna pur si simplu ca datele
sunt trimise in bucatele pe anumite frecvente disponibile pentru a fi utilizate oricand in raza
de actiune specificata. Apeluri multiple sunt suprapuse pe canal, fiecare dintre apeluri
primind un cod secvential unic.
Toti utilizatorii transmit in aceeasi portiune de banda larga a spectrului sonor. Semnalul sonor
al fiecarui uitilizator, este raspandit pe intreaga latime de banda de catre un cod unic de
raspandire. In receptor, acelasi cod unic este utilizat pentru a primi semnalul. Deoarece
sistemele CDMA trebuie sa stabileasca corect timpul fiecarei bucati de semnal, apeleaza la
sistemul GSM (Global System for Mobile Communications) pentru a obtine aceasta
informatie. Intre opt si 10 apeluri telefonice separate pot fi efectuate ocupand acelasi spatiu
de canal ca si un singur apel analogic.

Tehnologia opereaza atat in banda de frecventa de 800 de MHz, cat si in cea de 1900 de
MHz.

1.6. Sisteme industriale de instrumentație

Rețelele de instrumentație și controlul acestora sunt denumite generic fieldbus.

Rețelele Fieldbus sunt sisteme de comunicaţii industriale care sunt configurate şi susţinute
de o singură companie sau grupuri de societăţi private sau agenţii guvernamentale.

Exemple: P-NET, INSTA (EIB), Modbus, Bitbus, Arcnet, Highway Addressable Remote
Transducer (HART).

Rețelele Fieldbus permit interconectarea dispozitivelor între ele sau de la computere sau alte
dispozitive digitale.

Fieldbus reprezintă astfel integrarea dispozitivelor industriale analogice si digitale în scop de

control ăi schimb de informații. În acest sens, fieldbus-ul a contribuit la reducerea decalajului
dintre cele două prin mijloace hardware şi software.

1.6. Sisteme industriale de instrumentație

1.6.1. Rețele industriale de comunicație

Rețelele Fieldbus interconectează dispozitive după cum se prezintă în figură:

Componentele care se intreconectează în cadrul unei rețele Fieldbus pot fi grupate în 3

categorii:
1. dispozitive de intrare/ieșire tradiționale analogice și discrete (4-20mA);
2. dispozitive hibride analogice și digitale (analog + digital);
3. dispozitive pur digitale (interfețe digitale: RS-232, USB, etc.).

1.6.1. Rețele industriale de comunicație

Aceste magistrale au în general următoarele caracteristici principale:

- pot fi simple, necesitând doar două linii de comunicație (linia de clock și linia de date);
- necesită un minim de componente electronice pentru o operare completă;
- transmisia poate fi încheiată fie de master fie de slave.

Multe instrumente și senzori inteligenți utilizează pentru comunicație tehnici wireless cu

protocoale și standarde cum ar fi: Bluetooth, UWB (ultra wide band) radio frequency,
802.11a/b/g, GPRS (general packet radio service), ZigBee, 802.15.4, IEEE 1451.5.

Comunicațiile RF pot fi realizate cu metode standardizate sau nestandardizate.


1.6.2. Elemente de bază ale rețelelor industriale de senzori

Microprocesoarele, microcontrolerele și procesoarele numerice de semnal sunt elemente

esenţiale pentru interconectarea la rețele fieldbus.

Microprocesoarele, de asemenea, oferă o interfaţă om-maşină convenabilă, capabilităţi de

diagnoză, auto-configurare, precum şi auto-identificare.
 
Aproape toate magistralele fieldbus moderne funcţionează pe sisteme digitale şi
computerizate.

Majoritatea senzorilor încă produc semnale analogice, necesitând astfel conversia A/D. În
mod similar multe controllerele necesită semnale analogice, astfel că semnale digitale de la
magistrală trebuie să fie convertite înapoi în semnale analogice.

Elemente tipice necesare pentru conectarea de senzori la un mediu digital sunt ilustrate în
figură

1.6.3. Protocoale pentru rețele industriale

Instrumentele sunt conectate la sistemele digitale şi la calculatoare, astfel formând reţele,

cum ar fi controlul numeric direct (direct digital control - DDC), sisteme, de supraveghere
de control (supervisory control - SC), sisteme distribuite de control (distributed control
systems - DCS), sisteme de control hibride, sisteme de supraveghere şi de control şi de
achiziţie de date (supervisory control and data acquisition - SCADA). Dispozitivele
interconectate comunică prin intermediul unei magistrale speciale, comune folosind
protocoale de comunicare, care sunt dezvoltate pentru a garanta transferul precis de
informaţii între elementele componente. În sistemele industriale, diferite unităţi de control ar
putea fi nevoite să partajeze datele colectate de către un senzor şi să difuzete datele
prelucrate la diferite unităţi de acţionare. Un exemplu este închiderea mai multor unităţi dintr-
o centrală nucleară în cazul în care este detectat un pericol. În acest sens, comunicarea
eficientă a dispozitivelor care funcţionează în grupuri are o importanţă deosebită. Aceste
tipuri de comunicaţii sunt realizate, în general, prin protocoalele rapide de date care
operarează în cadrul sistemelor Fieldbus.

În timpul procesului de comunicare, mesajele pe care senzorii le generează pot fi împărţite în

mesaje scurte şi mesaje lungi. În timp ce mesajele scurte sunt de obicei procesate la nivel
local, mesajele lungi sunt prelucrate de către un calculator central sau alte dispozitive de la
distanţă. Lungimea şi tipul mesajului sunt destul de importante.

1.6.3. Protocoale pentru rețele industriale

Informaţia care circulă între noduri, instrumente individuale şi calculatoare este

reglementată prin protocoale. Potrivit IEEE, un protocol de reţea este "un set de
convenţii sau reguli care trebuie respectate de către ambele părţi care
comunică, pentru a se asigura faptul că informaţa schimbată între două părţi
este primită şi interpretate corect”. Cele mai multe sisteme industriale de
comunicaţii utilizează modelul de referinţă cu în şapte straturi ISO / OSI, pur şi
simplu, cunoscut sub numele de modelul de referinţă OSI.

Modelul de referinţă OSI are sapte straturi, din care fiecare este o organizaţie
independentă unitate funcţională. Fiecare strat foloseşte funcţii de la stratul de mai
jos ea şi adaugă propriile cerinţe de a oferi funcţii pentru stratul de mai sus.

1.6.4. Ethernetul și rețelele fieldbus

O schimbare semnificativă în tehnologia automatizarilor industriale, în ultimii ani a

a fost adoptarea magistralelor de comunicaţie Fieldbus şi apariţia de PC-uri în
mediul industrial. Această strategie a condus la o largă difuzare a informaţiilor prin
retele industriale Ethernet, prin intermediul protocolului TCP / IP. Un sistem tipic
industrial modern, cu multe celule conectate împreună la o reţea Ethernet este
ilustrat în figură. Fiecare celula constă dintr-unul unul sau mai multe magistrale
fieldbus, PC-uri, controlere logice programabile (PLC), si alte elemente necesare
unei DCS.

Implementarea unei magistrale Fieldbus, împreună cu o reţea Ethetnet sau de

Internet conduce la controlul de la distanţă al unei fabrici sau chiar al sistemelor
complexe.
 
1.6.4. Ethernetul și rețelele fieldbus

Datorita caracteristicilor sale, FIELDBUS permite:

Reducerea drastica in cabluri, conducte, conectori, probe cabluri, cutii de distributie etc
Reducerea drastica a costurilor de instalare (mai putine cabluri, mai putine conectari)
Mai putine aparate non-field, deoarece instrumentele de camp au control incorporat, functii logice si
matematice.
Siguranta sporita datorita numarului mai mic de mecanisme si imunitate mai buna la interferenta electro-
magnetica - EMI.
Operatii mai eficiente datorita preciziei sporite (fara conversie A/D si D/A) si o cantitate mai mare de
informatii per mecanism.
Integrare usoara in sistemul de management al fabricii datorita protocolului real, international,
standardizat si deschis.
Imbunatatire facila a strategiilor de control avansat datorita marii disponibilitati de blocuri de functii si
reconfigurare rapida.
Raport de alarma si evenimente.

Reduceri majore de costuri de intretinere datorita:

diagnoza on-line a functionarii anormale
informatii on-line despre starea actuala si caracteristicile mecanismului
Update automat al fisierului de revizie al aparatului
Mai putine conducte si probe de cablu reduc costurile si usureaza inlocuirea probelor de cablu si a
conductelor in medii agresive.

1.6.4. Ethernetul și rețelele fieldbus
 
1.6.5. Implementarea magistralelor fieldbus

Punerea în aplicare a magistralelor Fieldbus implică atât hardware-ul cât şi

software-ul, cu un compromis între cele două.

Fundaţia Fieldbus este un sistem de comunicaţie serial, bidirecţional, complet

digital care interconectează echipamente cum ar fi senzori, elemente de
acţionare, controlere şi computere. Acesta este, în esenţă o reţea locală (LAN)
pentru instrumente utilizate în producţie, de automatizare, şi industriile de prelucrare
cu capacitatea încorporată de a distribui aplicaţia de control în întreaga reţea. Acesta
este sprijinită de o corporaţie independentă non-profit cunoscută sub numele de
Fieldbus Foundation, constând din mai mult de 100 de furnizori din lume de
conducere, producătorilor, şi utilizatorii finali. Fundaţia Fieldbus, creată în 1994, este
rezultatul unui efort comun a doua organizatii importante; Interoperable Systems
Project (ISP) şi WorldFIP / America de Nord. Comitetul său este format de către
membrii a Comisiei Electrotehnice Internaţionale (IEC) şi Industrie Standard
Architecture (ISA), susţinută de Profibus FIP din Germania şi din Franţa. Fundaţia
Fieldbus este adecvată în special în cazul sistemelor în care este implicat traficul
periodic de informaţii scurte.
 
1.6.5. Implementarea magistralelor fieldbus

O caracteristică importantă a protocoalelor Fieldbus sunt funcţiile bloc care

definesc intrările, ieşirile, modul de structuri, şi subsistemelor evenimentului
pentru sistemele de control obişnuite. Aceste blocuri furnizează o metodă
consistentă şi uşor de utilizat pentru modelarea cu funcţii de control standard de
sistem.
 Protocol propriu de comunicatie

Echipament 1

Echipament 2

Realizarea retelei necesita

utilizarea acelorasi protocoale

Echipament n

Standardizarea protocoalelor

Utilizarea sistemelor cu Reducerea

Retea de comuncatie costurilor
intre echipamentele functii de control si
monitorizare cablarii
unui sistem
Standarde de retea
1979 – Open Systems Interconnect – OSI
1980 – Proiectul 802 - IEEE adera la OSI subdivizand nivelul Data link in
cele doua subnivele Madia Acces Control (MAC) si Logical Link Control
(LLC)
1990 – General Motors dezvolta Manufacturing automation Protocol (MAP)

Nivel OSI Protocol MAP

Manufacturing message from standard(MMFS); File

Aplicatie transfer (FTAM), Common application
service(CASE)
Prezentare
Sesiune
ISO session kernel
Transport
ISO Transport class 4
Retea
ISO internet
Legatura de date
IEEE 802.2 class 1, IEEE 802.4 token bus
Fizic
IEEE 802.4 broad band
Protocol MAP
Nivel Aplicatie – furnizeaza un set de comenzi care vor fi intelese de
dispozitivele si software-ul folosit
Nivel Legatura de date – se asigura transmiterea informatiei de catre un
singur utilizator la un anumit moment dat
Nivel Fizic – informatia este modulata dupa o purtatoare in radio
frecventa, iar apoi transmisa prin cablu coaxial.

Exemple de retele si domeniile lor de aplicatie

CANopen, DeviceNet, SDS – retele tip CAN pentru echipamente de manufacturare
FOUNDATION Fieldbus – retele de control de proces
Interbus – S - retele low-level pentru echipamente I/O
LonWorks - retele digitale de orientare generala, utilizate in
automatizarea cladirilor/sistemelor embedded
PROFIBUS DP/FMS/PA - familie de retele destinate proceselor industriale si de
fabricatie
DeviceNET

A fost dezvoltata initial de Allen-Bradley

Este administrata la momentul actual de ODVA (Open DeviceNet
Vendors Application)
Este o retea low-level, destinata conectarii echipamentelor si
instrumentatiei industriale (senzori si elemente de executie) la aparatura
de high-level (controlere)
Asigura interschimbabilitatea la costuri foarte reduse, pentru aparate
simple, utilizate frecvent in aplicatii de manufacturare (limitatori de
cursa, senzori fotoelectrici, soft-startere, cititoare de cod de bare,
actionari cu turatie variabila, interfete operator integrate, etc)
DeviceNET – protocolul de comunicatie

Este implementat pe suportul protocolului CAN (Controller

Area Network)
CAN DeviceNET

Completeaza restul
Specifica numai
nivelelor plus nivelul
anumite portiuni ale
Media (0) si Aplicatie
nivelului fizic si de
(7)
date
Defineste
Defineste forma de
semnificatia datelor
deplasare a datelor
deplasate
DeviceNET – caracteristici

Pana la 64 de adrese pe o singura retea

Comunicatie peer-to-peer, cu prioritati, bazata pe schema de arbitrare
nondestructiva a protocolului CAN
Model producator-consumator de transfer al datelor
DeviceNET – profile

Defineste profilele standard ale echipamentelor pentru a permite o

compatibilitate sporita intre echipamente
Sectiunile unui profil de echipament:
 Definirea modelului obiect al echipamentului, incluzand o schema
 Definirea formatului datelor de intrare/iesire, incluzand definirea
Assembly Object pentru un transfer de date simplificat si eficient
 Definirea parametrilor configurabili ai echipamentului, precum si a
interfetelor publice la acesti parametri
Profilul echipamentului si Electronic Data Sheet (EDS) descriu
obiectele care sunt disponibile in respectivul echipament, prin urmare
functionalitatea acestuia din punctul de vedere al utilizatorului
Foundation FIELDBUS

Retea industriala realizata in mod specific pentru controlul proceselor

distribuite.

A fost creata de Fundatia Fieldbus, organizatie ce contine peste 100 de

companii membre (mai mult de 80% din produsele, echipamentele si
serviciile destinate sistemelor de automatizare

Tehnologia se compune din:

 Nivel fizic – Physical Layer
 Stiva de comunicatie – Communication Stack
 Nivel utilizator – User Layer
Model OSI Foundation
Fieldbus

User Layer

Aplicatie
Fieldbus
Message
Specification
Fiedbus Access
Prezentare Sublayer

Sesiune Stack

Transport
Retea
Data Link Data Link
Fizic
Fizic
Foundation FIELDBUS – Nivelul Fizic

Foloseste nivelul fizic (electric, conexiuni, etc), standardizat de ISA

550.02 – 1992, IEC 1158 – 2
Sunt disponibile mai multe rate de transfer, incluzand varianta de
viteza redusa ce este compatibila cu solutiile existente, de 4-10 mA
Echipamentele sunt alimentate din aceleasi doua conductoare de
semnal, eliminand necesitatea surselor externe de alimentare
Capacitati de operatiuni interne securizate, o cerinta pentru medile
periculoase
Foundation FIELDBUS – Stiva de comunicatii

Realizeaza serviciile necesare pentru a realiza interfata nivelului

utilizator cu nivelul fizic.
Data Link Layer este un protocol de tip token-passing
La acest nivel actioneaza LAS(Line Active Scheduler), cu rol de arbitru
central al bus-ului, ce permite controlul si comunicarea deterministica
Controlul poate fi trecut prin mai multe Link Master (echipamente de tip
LAS), asigurandu-se astfel redundanta in reteaua Fieldbus
Foundation FIELDBUS – Nivelul Utilizator

Defineste o interfata prin care utilizatorii pot comunica cu

echipamentele printr-un set de blocuri, mai eficient decat prin simple
colectii de date punctuale
Blocuri ce realizeaza nivelul utilizator:
 Resource Block – descrie caracteristicile echipamentului (nume,
producator, serie echipament)
 Function Block - asigura controlul si comportarea
intrarilor/iesirilor echipamentului
 Transducer Block – decupleaza blocurile de functii de functiile
necesare pentru citirea/scrierea intrarilor/iesirilor locale.
Foundation FIELDBUS – Nivelul Utilizator

Defineste seturi standard de blocuri de functii, din care se distinge un

set de 10 functii pentru operatiunile de baza de control si functii I/O

Intrare Analogica - AI
Iesire Analogica - AO
Bias -B
Selector Control - CS
Intrare discreta - DI
Iesire Discreta - DO
Incarcare Manuala - ML
Proportional/Derivativ - PD
Proportional/Integral/Derivativ - PID
Ratio -RA
Foundation FIELDBUS – Nivelul Utilizator

Aplicatiile se creeaza prin conectarea functiilor bloc, Fieldbus

specificand si modul de gestionare a resurselor de timp
Blocurile de functii sunt rezidente in fiecare echipament in parte, dar
gestionarea genrala a executiei este specificata si executata pe retea
Device Descriptions asigura descrierea standard a functiilor
disponibile in echipament, permitand crearea unei interfete operator
pentru interactiunea cu echipamentul
Device Descriptions asigura interoperabilitatea, reprezentand o metoda
standard prin care orice host poate afla lista capabilitatilor fiecarui
echipament conectat la Fieldbus.
PROFIBUS

Retea industriala utilizata la inceput preponderent in Europa, apoi la

nivel mondial, in sistemele de productie, la controlul proceselor si in
automatizari.

Tehnologia este dezvoltata si administrata de PROFIBUS User

Organization (peste 600 de membri).

Poate fi utilizata:
 Pentru transmisii de date de mare viteza, intre controlere si
intrari/iesiri
 Pentru comunicatii complexe intre automate programabile
PROFIBUS - versiuni

PROFIBUS – DP  (Decentralized Peripherals):

 Pentru comunicatii de mare viteza, eficiente ca raport
performanta/pret, intre automatele programabile si modulele de
intrare/iesire distribuite. Comunicare seriala.

 Utilizeaza nivelul 1 si 2 si interfata Utilizator care specifica atat

functiile de aplicatie disponibile, cat si comportamentul
echipamentului.

 Suport fizic: RS-485 sau fibra optica.

PROFIBUS - versiuni

PROFIBUS – FMS (Field bus Message Specification)

 Pentru comunicatii obisnuite, de orientare generala, desfasurate
initial intre controlere programabile
 Defineste modelul de comunicatie in care procesele aplicatiilor
distribite pot fi unificate intr-un proces comun pe baza relatiilor de
comunicatie.
 Utilizeaza nivelele 1, 2 si 7.
 Suport fizic: RS-485 sau fibra optica.
PROFIBUS - versiuni

PROFIBUS – PA (Process Automation):

 Este realizat in mod specific pentru automatizarea de proces
 Utilizeaza protocolul de transmitere a datelor DP extins,
echipamentele de camp putand fi alimentate direct din bus si
integrate in retelele DP prin intermediul unor cuplori de segment.
 Suport fizic: RS-485
ETHERNET

Cea mai populara interfata de retea ultrarapida de comunicare intre PC-

uri. Racordarea hardware a Ethernet-ului este o carcateristica standard a
calculatoarelor moderne, majoritatea acestora fiind interconectate printr-
un protocol TCP/IP sau altul similar.
Este cea mai raspandita retea de comunicare pentru afaceri si aplicatii
tehnologice.
Este administrat de IEEE sub specificatia 802.3.
Dezvoltarea Ethernet-ului comutabil (o noua tehnologie cu o banda
sporita pentru comunicatii si o viteza de transmisie de 100Mb/s) a permis
largirea considerabila a gamei de aplicatii.
Opereaza la 10Mb/sec si are la baza o topologie de conexiune
multinod, care manipuleaza pana la 1024 noduri in formatele de cablu:
torsadat, fibra optica, cablu axial.
ETHERNET - Avantaje

Comercializarea in volume mari la preturi mici, fiind componenta

standard pe placile de baza a numeroase sisteme de calcul;
Devine standard industrial de facto, in special pentru comunicatiile
industriale de mare viteza
Integrarea si distributia informatiilor de productie si manufacturare vor
fi mai facile.
Majoritatea sistemelor de computere utilizate in business sunt
incadrate cu personal specializat in administrarea retelelor, avand
abilitati pentru proiectarea de retele, instalare si intretinere.
ETHERNET - Tehnologie

Foloseste protocolul CS/MA/CD (Carrier Sense, Multiple Access,

Collision Detect) care intrebuinteaza o metoda de transmisie speciala
pentru comunicarea cu nodurile retelei
Echipament
Echipament

Echipament
Echipament Echipament
Echipament

Hubb repetor Hubb de

comutatie

Fac ca echipamentele sa Trec mesajele spre

apara conectate impreuna echipamentele de
destinatie, evitandu-se
coliziunile
ETHERNET – Elemente de baza

Mediul fizic folosit la transportul semnalelor intre computere si noduri

Setul de reguli care controleaza si arbitreaza accesul la Ethernet care
se aplica la mai multi utilizatori diferiti
Cadrul pachetelor Ethernet, ce consta intr-un set standard de biti,
folosit sa vehiculeze date pe Ethernet.
 ETHERNET – Protocol

Model OSI la nivelul solutiei Ethernet TCP/IP

7 Application- FTP DNS Telnet

Oriented Layer
4
Transport TCP UDP
Layer
3
Network
IP
Layer
1,2
Link/Physical
Leased Ethernet Token AIRPANET
Layer Line Ring

Ethernet reprezinta suportul fizic.

ETHERNET – Protocol

Functii:
 Defineste o adresa unica, astfel incat computerele sau
echipamentele sa se poata identifica reciproc pe retea
 Determina modul de transmitere a datelor
 Proceseaza informatie la sosirea la destinatia finala.
Exemple simple de protocoale de retea folosite pentru sistemele
informatice cu scop general: TCP/IP, NetBEUI, IPX/SPX, UDP, AppleTalk,
SNMP, LAT.

Ethernet, completat cu protocoale industriale stanndard (TCP/IP, OLE sau OPC),

respectiv Windows ca sistem de operare, concura la realizarea de solutii foarte
atractive ca performante si pret in aplicatii industriale.

1.6.6. Proiectarea și exemple de aplicații ale magistralelor fieldbus

Magistralele Fieldbus sunt folosite într-o varietate de industrii de la automobile la instalaţiile

complexe de fabricare formate din zeci de mii de senzori, traductoare, şi controllere. Multe
companii oferă produse care pot fi acţionate numai cu un anumit Fieldbus.

Ca un exemplu, Systems Integration Specialists Company (Sisco) Sterling Heights, MI, oferă
o gamă largă de produse, inclusiv plăcile adaptoare Fieldbus, servere, placi de interfaţă,
instrumente de programare, analizoare de magistrală, codurile sursă de protocol, şi aşa mai
departe, care sunt potrivite pentru o gamă largă de magistrale Fieldbus. Aceasta companie
oferă, de asemenea aparate de măsurat, cum ar fi transmiţătoare de presiune, transmiţătoare
de temperatura, controlere logice programabile, convertoare Fieldbus-la-convertoare curente,
etc.. Ei au, de asemenea produse pentru conexiuni fără fir pentru accesarea şi acţionarea
senzorilor la distanţă.

1.6.7. Telemetrie si sisteme SCADA

Telemetria este o tehnică de comunicare fără fir pentru colectarea de informaţii

de la o locaţie aflată la distanţă şi transmisia datelor către o locaţie
convenabilă. Telemetria se poate realiza prin metode diferite: optice, mecanice,
hidraulice, electrice, etc. Mai recent, folosirea sistemelor cu fibră optică a permis
măsurarea lăţimii de bandă largă, cu imunitate mare la zgomot şi de interferenţă.
Alte sisteme de telemetrie propuse sunt bazate pe ultrasunete, de cuplare
capacitiv sau magnetică, şi radiaţii infraroşii, deşi aceste metode nu sunt utilizate
în mod curent.
 
În multe aplicaţii industriale, telemetria fără fir este mai mult complexă, în care
acesta cere energie RF sau cu microunde pentru transmisia şi recepţia de
informaţii.

Unele unităţi fără fir de telemetrie trebuie aibă o capacitate suficientă pentru a
transmite mai multe canale de informaţii simultan.

1.6.7. Telemetrie si sisteme SCADA

1.6.7. Telemetrie si sisteme SCADA

Principalele părți şi funcţionalităţile acestora într-un sistem de telemetrie sunt:

• Traductoarele pentru a converti variabile fizice care urmează să fie măsurate în semnale
electrice care pot fi uşor de prelucrat.
• Circuitele de condiționare a semnalului pentru a amplifica semnalul de nivel scăzut din
traductor, pentru a limita lăţimea sa de bandă, şi a adapta nivelurile de impedanță.
• Oscilatoarele ale căror semnale sunt modulate de către ieşirile diferitelor traductoare odată
ce ele sunt procesate şi adaptate.
• Circuitele de codificare, care pot fi reprezentate de un encoder digital, un modulator
analogic, sau un modulator digital, care adaptează semnalul la caracteristicile canalului de
transmisie (de exemplu, un fir sau o antenă).
• Transmițător radio, în telemetria fără fir, modulat în funcţie de semnal.
• Adaptorul de impedanţă al liniei, în caz de transmitere cu fir, pentru a adapta impedanţa
caracteristică a liniei la impedanţa de ieşire a circuitelor conectate la adaptor.
• Antenă de transmisie.
 
Terminalul de recepţie se compune din module similare.

1.6.7. Telemetrie si sisteme SCADA

Pentru telemetria fără fir, aceste module sunt:

 
• Antena de recepţie proiectată pentru eficienţă maximă în banda de RF utilizată.
• Radio receptor cu o demodulare compatibilă cu sistemul de modulare.
• Circuite de demodulare pentru fiecare dintre canalele transmise.
 
Transmiterea în sistemele de telemetrie, la fel şi în cele fără fir, se face prin trimiterea unui
semnal analogic a cărui variaţii în amplitudine, frecvenţă sau fază sunt cunoscute ca funcţii
de semnale primite de la senzori sau traductoare. Distanţa eficientă de comunicare într-un
sistem fără fir este limitată de către de puterea radiată de antena de transmisie, de
sensibilitate al receptorului, şi lăţimea de bandă a semnalului RF. Pe măsură ce creşte
lăţimea de bandă, contribuţia de zgomot la semnalul total, de asemenea, creşte, şi, prin
urmare, este necesară mai multă putere de transmisie pentru a menţine acelaşi semnal /
zgomot. Aceasta este una dintre principalele limitări ale sistemelor de telemetrie fără fir.

Mai multe aplicații medicale se bazează pe implantarea unui senzor la un pacient şi

transmiterea de date pentru analize ulterioare şi luarea deciziilor.
 
Telemetria multicanal este utilizată pentru a măsura diferite procese şi variabile fizice în
diverse aplicații.

1.6.7. Telemetrie și sisteme SCADA

Telemetria multicanal se realizează prin participarea la o resursă comună (canal de

transmisie), astfel cum este prezentat în figura următoare.

Schimbarea canalului de transmisie se realizează prin multiplexare. Telemetria foloseşte în

principal, două tipuri de bază de tehnici de multiplexare: FDMA şi TDMA. În FDMA, diferitele
frecvenţe subpurtătoare sunt modulate de către diferite semnale de măsurare de canal, care
schimbă spectrul informaţiei din banda de bază către frecvenţa subpurtătoare. Apoi,
frecvenţa subpurtătoare modulează semnalul transportator RF, care permite transmiterea
tuturor canalelor de măsurare dorite simultan.
 
În TDMA, întregul canal este alocat pentru fiecare canal de măsurare, cu toate că aceste
canale pot fi active doar o fracţiune din timp. Tehnicile TDMA utilizează modularea digitală
pentru a eşantiona diferite canale de măsurare la momente diferite de timp.

1.6.7. Telemetrie si sisteme SCADA

1.7. Zgomote și distorsiuni

Nivelul de zgomot este o problemă gravă în sisteme de comunicaţii.

Zgomotul poate fi definit ca reprezentând semnale electrice interne şi externe aleatorii şi

imprevizibile produse prin procese naturale şi interferenţe.

Zgomotul intern poate fi cauzat de energia termică, zgomot generat în cadrul dispozitivelor, şi
aşa mai departe.

Zgomotul exterior este cauzat de efecte atmosferice, cum ar fi furtuni şi activităţi solare.

Interferenţa este zgomotul produs de surse artificiale, cum ar fi emiţătoare de la alte sisteme
de comunicare, liniile electrice şi maşini.

1.7.1. Zgomotul intern în sistemele electronice

Nivelul de zgomot este un concept important în toate tipurile de dispozitive electronice.

Nivelul de zgomot este reprezentat de semnale nedorite generate intern de către dispozitivul
de sine sau de către semnale care sunt externe şi care îi sunt impuse.

Exista mai multe tipuri diferite de zgomot, astfel: zgomot termic, zgomot de alice, excesul
de zgomot, zgomot de spargere, zgomot de recombinare, etc

Zgomotul termic

Intr-un dispozitiv electronic, zgomotul nu are o marime constanta. Atat timp cat rezistenta
dispozitivului este constanta pentru diferite polarizari, zgomotul termic va fi constant. Daca
polarizarea schimba si valoarea rezistentei, zgomotul termic se va modifica. Din aceasta
cauza este necesara o analiza detaliata pentru dispozitive neliniare, pentru a decide daca
trebuie inlocuit R prin V/I sau dV/dI sau chiar prin altceva in cadrul expresiei 4kTR. 
 Zgomotul termic este intotdeauna prezent, rezistenta determinindu-i neechivoc marimea; el
nu poate fi anulat sau redus doar prin alegerea unor materiale diferite. 

1.7.1. Zgomotul intern în sistemele electronice

Zgomotul de alice

De asemenea, nu exista solutie nici impotriva zgomotului de alice. In cazul in care este dat
de electroni emisi la intimplare, curentul I il defineste in intregime. 
    Atat zgomotul termic, cat si cel de alice sunt esentiale pentru conductia electrica. Ele
reprezinta, de asemenea, mijloace de determinare a constantelor fundamentale k (constanta
lui Boltzmann) si q (sarcina electronului).

Zgomotul de licarire (1/f)

 Este cunoscut in literatura de specialiate sub denumirea de Fliker noise. Este prezent in
semiconductoare dar si in elemente pasive cum ar fi rezistentele de carbon.
 Nu este inca o teorie unitara a cauzelor acestui tip de zgomot, asociat esential cu trecerea
unui curent continuu prin substratul masurat. Se considera in general ca fiind un zgomot
determinat de prezenta defectelor din reteaua cristalina, sau acumularii de sarcini electrice si
eliberare lor brusca.

Zgomotul de explozie
 Este cunoscut in literatura de specialitate sub denumirea de "burst noise" sau “popcorn
noise”. Este considerat un zgomot de joasa frecventa, legat de prezenta contaminarii cu ioni
ai metalelor grele. (astfel, dispozitivele semiconductoare dopate cu aur, prezinta un nivel
ridicat al acestui tip de zgomot).
 

1.7.1. Zgomotul intern în sistemele electronice

Zgomotul de generare-recombinare poate fi eliminat  printr-o tehnologie ingrijita de

fabricare a dispozitivelor.

1.7.2. Interferenţa

Zgomotul poate fi, de asemenea, transmis circuitelor electronice din surse externe. Există
mai multe clasificări ale zgomotelor transmise, în funcţie de modul în care acestea afectează
semnalul de ieşire şi de modul în care acestea intră în circuitele electronice. Zgomotul
transmis poate fi magnetic, capacitiv, sau electromagnetic.

Zgomotul de interferenţă poate fi aditiv sau multiplicativ raportat la semnalul de ieşire.

În zgomotul aditiv, amplitudinea zgomotului este independentă de amplitudinea semnalului

util. În mod evident, în cazul în care nu există nici un alt semnal de la aparat, este observat
doar zgomotul.
 
Expresia zgomotului aditiv este:
 
Vout = Vsignal + Vnoise.
 
În cazul zgomotului multiplicativ, semnalul devine modulat în funcţie de zgomotul transmis.
Aceasta creşte împreună cu amplitudinea semnalului. Zgomotul multiplicativ este exprimat
ca:

Vout = Vsignal + Vsignal x Vnoise.

 
1.7.3. Zgomote şi distorsiuni în sistemele de comunicaţie

Nivelul de zgomot şi distorsiunile sunt problemele comune în toate tipurile de sisteme de

comunicaţie. Nivelul de zgomot în sistemele de comunicaţie vine de la factori, cum ar fi
termică agitatie, interferenţă RF, etc. În sistemele de comunicaţie, toate semnalele străine
care apar la canalul de ieşire care nu sunt datorate semnalelor de intrare sunt considerate
zgomot.
 
În multe aplicaţii RF, zgomotul este considerat a fi Gaussian, chiar dacă În practică, aceasta
poate fi doar o aproximare. Zgomotul este declarat a fi gaussian în cazul în care acesta este
aleator şi este rezultatul a mai multe componente de zgomot care se suprapun unele peste
altele. Funcţia de densitate de probabilitate de zgomot Gaussian este familiara curbă clopot.
 
În sistemele de comunicaţii fără fir, semnalul primit trebuie să fie în mod substanţial mai mare
decât zgomotul RF. Există multe surse de zgomot, acestea incluzând zgomotul intern
(generat de receptor şi componentele electronice) şi zgomotul exterior (artificial şi natural).
Este cunoscut faptul că la frecvenţe mici, (mai puţin de 30 MHz), zgomotul exterior primit de
către antenă fie de la om fie zgomot natural este mai mare decât zgomotul intern.
 

1.7.3. Zgomote şi distorsiuni în sistemele de comunicaţie

S

1.7.3. Zgomote şi distorsiuni în sistemele de comunicaţie

La frecvenţe mai mari de 30 MHz, zgomotul generat intern este, în general, mai mare decât
zgomotul exterior primit de antenă. Fără filtrare, zgomotul va avea o gamă largă de
componente de frecvenţă.
 
Puterea zgomotului este exprimată prin ecuaţia
 
Pn = kTB,
 
unde Pn puterea disponibilă a zgomotului în waţi,
T este temperatura de zgomot în grade Kelvin,
k este constanta Boltzmann (1.38 × 1023), şi
B este lăţimea de bandă eficace de zgomot în Hertz.