Istoria

populaţiei
şi a
oraşelor Europei
Realizat de:
Gheorghe Alexandra-
Iuliana şi Ianuş Irina-
 Cuprins
o Generalităţi.............................3

o Evoluţia populaţiei................6

o Cauzele creşterii/descreşterii numărului

populaţiei....................................8

o Dezvoltarea oraşelor..........13

o Bibliografie......................20
Generalităţi
Unde şi când a apărut omul? Omul a apărut pe Pământ acum 1.8
– 2 milioane de ani. Ca oricare altă vieţuitoare, omul aparţine
imensei lumi organice (regnul animal).

Antropogeneza* a început cu cca. 14 milioane de ani în urmă,

prin desprinderea umanoizilor primitivi din trunchiul maimuţelor
antropoide. Din întinsa arie a antropogenezei s-a desfăşurat o
populare lentă a tuturor regiunilor planetei noastre. Această
populare a avut la început un caracter nomad, în condiţii
geografice dintre cele mai diferite. Timp de milenii, omul a dus o
continuă luptă pentru existenţă, împotriva elementelor mediului
natural mai puţin ospitalier la început – păduri, mlaştini, ape
curgătoare sau chiar munţi – ca ulterior şă-şi lărgească aria de
locuit, iar condiţiile sale de trai au devenit tot mai variate.
Procesul de populare a planetei noastre demonstrează faptul că
omul este unica fiinţă care a reuşit să se adapteze activ la
condiţiile naturale cele mai diverse, din zona caldă până la zonele
reci, atât în ţinuturi cu relief înalt, cât şi în şesuri mai mult sau
mai puţin ospitaliere.

*antropogeneză - procesul apariţiei şi dezvoltării omului, a

Însă, forma de aşezare omenească care a suferit
cele mai multe schimbări pe parcursul anilor este
oraşul. Oraşul s-a născut în perioada dintre
mileniul al III-lea şi al II-lea î.Hr. în Mesopotamia şi
pe valea Nilului, a Indului şi a fluviului Galben, ca
un loc unde se concentrează şi se schimbă
excendentele agricole ale câtorva zone deosebit
de fertile. Mai apoi, oraşul a devenit o incintă sau
un ansamblu de incinte unde se dezvoltă arta de a
combina distanţele mici şi mijlocii, în timp ce arta
mai veche de a ocupa şi a modifica peisajul
terestru nelimitat cade; puţin câte puţin, în uitare.
 Evoluţia
populaţiei
Dacă efectuăm, în
mare, o împărţire
a mileniului în trei
faze, rezultă:
prima etapă se
extinde până la
epuizarea violentei
epidemii de
ciumă; a doua
până la sfârşitul
crizei secolului al
XVII-lea, iar ultima
până-n zilele
noastre. Devin
evidente ritmuri
de expansiune
foarte diferite:
ceva mai puţin de
 Cauzele
creşterii/descreş
terii numărului
populaţiei
Din timpul crizei secolului al III-lea, Europa a traversat o
perioadă de regres demografic până în secolul al VII-lea.
Dacă în secolul al III-lea erau 50 de milioane de locuitori în
Europa, din secolul V, au rămas doar 30 de milioane.
Principalele cauze ale vremii care au condus la această
scădere şi care au avut o contribuţie masivă sunt: războaiele,
violenţele, insecuritatea drumurilor însoţite de migraţii,
foametea şi epidemiile, precum şi comportamentele morale
şi creştine, ca celibatul.

Chiar dacă vechiul regim demografic, specific Evului Mediu,

se caracteriza prin natalitate ridicată (40 de naşteri la 1000
de locuitori) şi mortalitatea era ridicată şi neregulată
(mortalitatea infantilă ocupând un loc important, afectând o
treime sau o jumătate din copii născuţi vii) şi astfel, deducem
că speranţa medie de viaţă era, de asemenea, scăzută
(redusă de mortalitatea infantilă ridicată). Deşi unii oameni
ajungeau adulţi erau expuşi la boli şi insuficienţă alimentară,
astfel, media de viaţă era cuprinsă între 50 şi 60 de ani.
Evul Mediu Târziu a fost marcat de alte dificultăţi şi calamităţi
incluzând războaiele, foametea şi ciuma, diminuând populaţia Europei
vestice, în special. Între 1347-1350, ,,Moartea Neagră” sau ,,Marea
Ciumă” a ucis o treime din populaţia Europei.

Oamenii din Evul Mediu trăiau şi într-o lume supusă între perioade de
saţietate şi exces, şi perioade de lipsuri şi foamete. Astfel, foametea
reprezenta o altă cauză care se combina cu epidemiile şi războaiele,
ceea ce genera valuri de mortalitate ce anihilau tendinţa de creştere
demografică pe un termen nedefinit, până când situaţia se normaliza
şi societatea îşi relua tendinţa de creştere. Deci, populaţia Europei se
afla într-o continuă scădere ajungând de la 73 de milioane de locuitori
la 50.

Abia după 1600 va ajunge la 100 milioane de locuitori. Foametea însă

nu dispărea, ea era cauzată de creşterea demografică ce se înregistra
ulterior şi de precaritatea mijloacelor de stocare a alimentelor.
Dimensiunea recoltelor varia de la un an la altul, în unii ani fiind
recolte excelente, dar rareori păstrate rezerve pentru ani mai slabi.
Dezvoltarea culturală şi tehnologică de pe parcursul anilor, au
transformat societatea europeană, ce a dus la încheierea lentă a
Evului Mediu şi la începutul Modernităţii.

Până a avut loc revoluţia industrială populaţia a crescut lent

atingând chiar aproximativ 188 de milioane de locuitori. Începând
cu anul 1850, după Revoluţia Industrială, au apărut tehnologii noi,
medicamente şi tratamente pentru boli care până atunci erau
considerate incurabile, şi, astfel, numărul populaţiei a început să
crească, iar rata de viaţă era şi ea mai crescută, atingerea
vârstelor înaintate devenind destinul majorităţii. Populaţia Europei
creşte de aproape 2 ori şi jumătate, ajungând de la 188 la 458 de
milioane de locuitori.

Din acest moment, apare un alt factor important în ceea ce

priveşte creşterea demografică, şi anume, natalitatea. Acest
factor a fost controlat de stat în anumite ţări, avortul fiind astfel
interzis, iar număr de naşteri creştea considerabil. Dintre ţările
care au interzis avortul, şi chiar îl pedepseau prin lege, se
numără: Marea Britanie, Polonia, Irlanda etc. Dar, au existat şi
state care au fost de acord cu legalizarea acestuia. Primele care
au legalizat avortul au fost regimurile sovietice, atingandu-se
niveluri record cu o medie de două avorturi la fiecare naştere.
Apoi, majoritatea tarilor dezvoltate au legalizat avortul in anii '70.
Însă, au existat şi ţări, precum România, care constatând
scăderea numărului populaţiei după terminarea celor două
 În prezent, sporul natural este
constant sau chiar în scădere,
datorită emancipării femeii şi
participarea crescândă a acesteia la
activităţi economice în afara
gospodăriei; creşterii duratei şi a
nivelului educaţiei; slăbirii influenţei
normelor culturale şi a celor
religioase în particular ş.a.m.d.
Cercetătorii sunt de părere că
pe viitor numărul populaţiei actuale
ale Europei: 731 de milioane de
locuitori, care reprezintă 11% din
populaţia lumii, potrivit estimărilor,
va scădea la 7% până în 2050.
Dezvoltar
ea
oraşelor
 Acum 9.000 de ani, cel mai
mare oraş din lume era Ierihonul.
Această cetate este totodată cea
mai veche aşezare urbană din lume,
arheologii găsind dovezi ce atestă
prezenţa oamenilor în zonă încă din
anul 9.000 î.e.n. Ulterior, cele mai
mari aşezări urbane au fost
întemeiate în leagănul civilizaţiei, în
Mesopotamia. Istoricii estimează că
Uruk era cetatea cea mai populată
în jurul anului 4.000 î.e.n., cu
aproximativ 4.000 de locuitori.
Titulatura de cel mai mare oraş al
lumii a mai fost deţinută, pe rând,
de Ur, Babilon şi Ninive (oraşe
babiloniene) şi de Memphis, Teba şi
Alexandria (Egipt). Un alt oraş
Mari
 La începutul primului mileniu din era noastră,
Roma a preluat titlul, devenind primul oraş din istorie
cu un milion de locuitori.
Oraşele cu origini romane cuprind două
subcategorii :
 oraşele romane ce au reuşit să îşi menţină statutul
pe parcursul Evului Mediu şi au evoluat ciclic sau
continuu;
şi
 oraşele romane care şi-au pierdut treptat rolul
odataă cu declinul Imperiului Roman şi, apoi cu
prabuşirea sa, au fost sau nu complet abandonate.
Unele oraşe din categoria anterioară, în timpul Evului
Mediu au fost recreeate pe locul original al fostelor
oraşe.

Alte tipuri de oraşe:

 Burgurile (ce au purtat denumiri diferite,precum:
  Oraşele de creştere organică au pornit, în
majoritatea cazurilor, de la forma originală de
sate şi au avut fie condiţii naturale deosebite (
precum: descoperiri de minereuri,
supraproducţie agricolă, intersecţii sau
drumuri comerciale) fie evoluţii spectaculoase
bazate pe aptitudini războinice, productive sau
comerciale. Această categorie este
considerată ca fiind cea a “oraşelor noi” ele
apărând în mod “oficial” într-un anumit
moment al Evului Mediu în funcţie de condiţii
şi oportunităţi.
 Oraşele bastion au apărut în principal în
Franţa, Marea Britanie şi Ţara Galilor. Sistemul
constă în ridicarea unei centuri de ziduri şi
redute, cu planul în formă de stea; a fost
considerat ca foarte modern pentru acele timpuri,
 Oraşele noilor manufacturi apar şi se
dezvoltă pe tot teritoriul Europei,
având la bază exclusiv localtăţile
propice pentru munca organizată cu
resurse cat mai apropiate de zona în
care se produce artizanal (de la
branzeturi la vinuri la prelucrarea
metalelor la productia de stofe de in
şi canepa ş.a.m.d.)
 Oraşele europene s-au născut odată cu Europa
şi, într-un anumit sens au determinat naşterea
acesteia; ele au constituit unul dintre factorii,
principalul poate, al apariţiei Europei ca entitate
istorică distinctă.
Începând cu secolul al XI-lea, oraşele îşi
dobândesc autonomia politică, administrativă şi
juridică şi susţin confruntarea cu puterile statale
slăbite şi îndepărtate.
Marea criză economică care durează din prima
treime a secolului al XIV-lea până la jumătatea
secolului al XV-lea întrerupe dezvoltarea oraşelor
europene. Începând din secolul al XV-lea în Europa
au luat fiinţă oraşele comerciale mari. Doi factori au
contribuit la dezvoltarea oraşelor mari: centralizarea
puterii şi creşterea schimbului pe distanţe mari.
După secolul al XVI-lea oraşele care s-au dezvoltat
cel mai rapid erau acelea care adăposteau sau
 Cu trecerea timpului, au existat anumite
evenimente care au influenţat peisajul european.
Acestea se pot împărţi în mai multe categorii:
 Mecanismele revoluţiei industriale – creşterea
populaţiei, creşterea producţiei industriale şi
mecanizarea sistemelor productive, care se
profilează în Marea Britanie începând cu mijlocul
secolului al XVIII-lea şi se răspândeşte în celelalte
ţări europene – schimbă, pentru prima oară după
secolul al XII-lea cantităţile şi calităţile existente în
sistemul urban european. Au apărut începând cu
sfârşitul secolului al XVIII-lea, în regiuni cu resurse
naturale, centre industriale sau noduri de căi de
comunicaţie. Unele existau din perioada Antică
sau Medievală, dar abia acum s-au dezvoltat
economic.
 Acest decor produs de dezvoltarea economică şi de
consecinţele acestei dezvoltări, precum războaiele din
primii cincisprezece ani ai secolului, urmate de o criză
economică, este prototipul oraşului liberal.
Oraşele au crescut ca număr începând cu a doua
jumătate a sec. al XIX-lea odată cu dezvoltarea industriei
şi transporturilor.
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului
XX dezvoltarea urbană este reluată, însă, într-o formă mai
organizată.
Oraşele contemporane sunt oraşele secolelor XX,
Exemple de megalopolis:
respectiv XXI şi sunt cele mai numeroase. Printre oraşele
Middland,
specifice acestormegalopolisul englez,
secole sunt cuprinde marea Londră şi
metropolele,
oraşele Birmingham, Manchester, Liverpool, Schefield,
megalopolisurile şi conurbaţiile, ce reprezintă arii
Nottingham, Leeds, şi înglobează cam jumătate din populaţia
urbanizate de dimensiuni
Marii Britanii uriaşe.
(cca. 33 mil. loc.) ; Ruhr-Rhin, megalopolisul
german, dezvoltat în jurul conurbaţiei Ruhr-Rhin, cu o
populaţie de peste 25 mil. loc. care înglobează oraşele
Stuttgart, Frankfurt, Main, Kőln, Dűsseldorf şi Essen.;
Randstad-Holland, megalopolisul olandez, care ocupă
Tabelul nr. 1
prezintă cele mai
mari oraşe din
Europa între anii
1000 şi 1900.
 Bibliografia
• ,,Oraşul în Istoria Europei”, Leonardo Benevolo,
Editura Polirom, Iaşi, 2003
• ,,Populaţia în Istoria Europei”, Leonardo Benevolo,
Editura Polirom, Iaşi, 2003
• ,, Geografia umană şi economică a lumii, V. Tufescu,
V. Cucu, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1978
• http://www.filadelfia.ro/wp-
content/uploads/2011/10/Orasele-lumiii.pdf
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Evul_Mediu
• http://www.descopera.ro/cultura/10762890-cele-mai-
mari-orase-din-lume-si-cea-mai-importanta-
transformare-din-istoria-omenirii
• http://www.um.ase.ro/no1/7.pdf