Organe de mașini

Disciplină tehnică care se ocupă de proiectarea elementelor mașinilor și instalațiilor,

precum și a ansamblelor și subansamblelor , considerând:
-Calculele de rezistență;
-Tehnologia de execuție;
-Funcțiile fiecărui element.

Bibliografie:
1 Gafitanu, M. s.a. Organe de masini, Ed. Tehnica, 1983.
2. Gafitanu, M. s.a. Organe de masini, Ed. Tehnica, 2002.
3. Ianuș Gelu Organe de maşini – partea I, Ed. Politehnium , 2010
4. Cretu, Sp., s.a., Organe de masini, Lucrari, ed. TEHNOPRESS, 2013
5. Grigoras, St.,s.a., Organe de masini. Indrumar de proiectare, Ed. POLITEHNIUM, 2015
 METODICA PROIECTĂRII

Proiectarea - totalitatea activităților de pregătire a transpunerii în realiate a unei idei sau teme
noi, reproiectarea, modernizarea unor mașini și instalașii, etc.
 Proiectanți Beneficiari
Tendințe Notă Cerințe Notă
Substituiri de mat. Și componente 8 Proiectare expeditivă 8
Utilizarea tehnologiilor economice 8 Asigurarea fiabilității, preț redus 6
Folosirea de materiale și componente 7 Silențiozitate, poluare, consum energetic 6
tipizate redus
Asigurarea fiabilității 6 Asigurarea fabricației 4
Costuri reduse de întreținere 4 Diversitate mare , preț redus 2
Costuri reduse de energie 2 Durabilitate 2

Principii de proiectare

•Principiul fiabilităţii - constă în îndeplinirea de către produsul finit a funcţiilor impuse prin tema
de proiectare la un anumit nivel de calitate, un timp dat.
•Principiul economic –se urmăreşte minimizarea costurilor de realizare şi exploatare
•Principiul tehnologic –considerarea mijloacelor şi posibilităţilor tehnologice de realizare a
produsului proiectat
•Principiul considerării elementelor tipizate –respectarea standardelor în vigoare şi utilizării
elementelor şi subansamblelor tipizate
•Principiul ergonomic –considerarea relaţiei om-maşină pentru asigurarea siguranţei în
exploatare şi a condiţiilor normale de lucru.
•Principiul estetic –încadrarea produsului în ambient şi ameliorarea aspectului mediului în care
se încadrează.
•Principiul ecologic – a devenit imperativ în ultima perioadă şi respectarea lui presupune
cunoaşterea legislaţiei referitoare la protecţia mediului înconjurător.
 M ATERI ALEU TI LI Z ATEÎ N CONST RUCŢI A DEM A ŞI NI

Fontele sunt aliaje ale fierului cu carbonul cu un procent de peste 1,7% carbon şi cu elemente
secundare de aliere: siliciu, mangan, sulf sau fosfor. Pentru creşterea proprietăţilor mecanice se
utilizează elemente de aliere specifice, Ni, Cr, ş.a.

Oţelul este cel mai utilizat material pentru execuţia organelor de maşini. Este un aliaj al
fierului cu carbonul într-un procent cuprins între 0,04 şi 1,7%.
Dacă conţinutul de carbon nu depăşeşte 0,3% sunt numite şi oţeluri de cementare;
Oţelurile cu un conţinut de carbon ce depăşeşte 0,3% se numesc oţeluri de îmbunătăţire
În mod obişnuit oţelurile carbon mai conţin până la 0,35% siliciu şi până la 0,8% mangan.
Pentru creşterea performanţelor oţelurilor se folosesc şi alte elemente de aliere (crom,
nichel, wolfram, vanadiu, cobalt ş.a.) obţinându-se oţelurile aliate cu caracteristici
specifice elementelor principale de aliere folosite.
 SIGURANȚA SISTEMELOR MECANICE
SIGURANŢA LA SOLICITĂRI MECANICE
Tensiuni admisibile, coeficienți de siguranţă
Din punct de vedere al evoluţiei în timp aceste solicitări pot fi:
• statice, la care creşterea tensiunii(efortului unitar) are loc până la o anumită valoare după care rămâne
constantă în timp;
• variabile, la care tensiunea(efortului unitar) suportă variaţii în timp ca mărime, direcţie sau sens, după
legi ciclice sau aleatorii.
Ca urmare a acţiunii forţelor şi momentelor în secţiunile organelor de maşini apar tensiuni normale σ şi
tensiuni tangeţiale τ
Valorile acestor tensiuni trebuie să fie tot timpul sub valorile tensiunilor limită admisibile σa τa .
Valorile tensiunilor admisibile depind de tensiunile periculoase σlim τlim , care pot fi:
• rezistenţa la rupere, pentru materialele fragile;
• rezistenţa la curgere, pentru materialele tenace;
Raportul dintre tensiunea limită periculoasă şi tensiunea admisibilă se notează cu c şi se numeşte
coeficient de siguranţă:  lim  lim
c , c
a a
Solicitările organelor de maşini pot fi considerate în:
•calculele de dimensionare - se consideră tensiunile efective egale cu tensiunile admisibile - se determină
valorile minime necesare pentru dimensiunile organelor de maşini în secţiunile considerate periculoase;
•calcule de verificare - se compară valorile tensiunilor efective sau ale coeficienţilor de siguranţă sau valorile
deformaţiilor, cu valorile admisibile ale acestora.
SOLICITĂRI STATICE

Flambajul -barelor
l lungimea de flambaj;
f

lf - imin. raza de inerţie minimă;

 ; i min  I min
; - Imin – momentul de inerţie
i min A
minim [mm4l;
- A - aria secţiunii barei [mm2]

a) lf  2l;
lf  l;
b)
2
c) lf  l;
2
l
lf  ;
d) 2
 Relaţiile de calculul la flambaj depind de domeniul elastic sau plastic în care se încadrează cazul.
Pentru aceasta se calculează coeficientul de zvelteţe critic  0

unde: - E - modulul de elasticitate longitudinal al materialului barei [Mpa];

2  E
0  ; - - p limita de proporţionalitate din diagrama Hooke a materialului barei [MPa].
p
Coeficientul de zvelteţe critic depinde numai de materialul barei,
valori date in literatura de specialitate.
Pentru   0 - bara solicitată se află în domeniul elastic şi pentru calcule în acest caz se aplică relaţia
lui Euler pentru calculul forţei critice de flambaj Ff:
2  E  I min Ff
Ff  ; Forţa de lucru F trebuie să respecte relaţia F ; c – coef. de siguranţă 2...20
lf2 c
Pentru   0 - bara solicitată se află în domeniul plastic şi pentru calcule în acest caz se
aplică relaţia Tetmajer- Iasisncki pentru calculul tensiunii critice de flambaj f :
f  a    b; unde a şi b sunt coeficienţi care depind de material;
F
Forţa critică de flambaj Ff se calculează cu relaţia:Ff  f  A; Iar forţa de lucru F : F  f ;
c

Pentru dimensionare se calculează aria minimă A min necesară pentru secţiunea barei.

Materialul 0 a b
Oţel laminat cu r  380 MPa 105 310 1,14
Oţel laminat cu r  500 MPa 89 335 0,62
Oţel carbon de calitate cu r  480 MPa 100 469 2,67
Oţel aliat cu r  520 MPa 100 589 3,81
Oţel aliat cu 5% Ni 86 470 2,30
Oţel aliat cu Cr – Mo 55 1000 5,4
Duraluminiu 56 380 2,18
 SOLICITĂRI STATICE COMPUSE – TENSIUNI ECHIVALENTE

De regulă, organele de maşini sunt supuse simultan la mai multe tipuri de solicitări (solicitarea este compusă).
Pentru un astfel de caz se determină efortul unitar echivalent, respectiv momentul încovoitor echivalent
Nr. Teoria M îech ech

I
Efortul unitar normal
maxim

0,5 M î  M 2î  M 2t  1

1 2
  4  2   aî
2 2
II
Deformaţiei specifice
maxime 
0,35M î  0,5 M î  M 2î  M 2t  0,35  0,65  2  4 2  aî

III
Efortul unitar M î2  M t2 sau M 2î  (M t ) 2  2  4 2  aî
tangenţial maxim ,  în funcţie de legea de variaţie
pentru Mî şi Mt.
Energetică de variaţie a 3
IV M 2î  M 2t  2  3 2   aî
formei
4
Energetică bazată pe
V energia de deformaţie 2,6 2
totală M 2î  Mt  2  2,62  aî
4
aiIII 
 , pt.:   aiIII , pt.: aiIII , pt.:
aiII aiI    1
Mî- alternant simetric; Mî- alternant simetric; aiIII simetric;
Mî- alternant
Mt- pulsator; Mt- constant; Mt-alternant simetric;
Mî- momentul încovoitor; Mt- momentul de torsiune; tens. admisibilă pentru solicitarea
alternant simetrică; aiIII 
tens. admisibilă pentru solicitarea pulsatorie; tens. admisibilă
aiII 
pentru solicitarea statică; aiI 
 SOLICITĂRI DINAMICE EXERCITATE PRIN ŞOC
La solicitările dinamime prin şoc calculul se face egalând energia şocului cu energia de deformaţie a piesei

Exprimarea deformaţiei este destul de greu de făcut, această metoda este mai dificilă. De aceea se folosește în
mod curent o metodă de calcul aproximativ:
Se calculează eforturile unitare statice şi se multiplică printrun coeficient  -numit coeficient multiplicator de impact,
astfel :
din     din     2h 2
 1 1  1
unde:  st g   st
h - înălţimea de cădere [m];   2gh - viteza masei în momentul şocului [m/s]; g - acceleraţia gravitaţională [m/s2];
 st - deformaţia statică pentru: Fl
- întindere-compresiune:  st 
EA
- încovoiere:  st  f st

SOLICITĂRI VARIABILE PERIODICE

 max   min
m  ; - tensiunea medie;
2
 max   min
a  ; - amplitudinea tensiunii;
2
 min
R ; - coeficientul de asimetrie, cu volori cuprinse
 max între -1 ....1;

Tipuri de solicitări variabile: oscilant, alternant, alternant simetric R=-1, pulsator R=0;
 Încercări de oboseală – diagrama Vohler

(3.13)
(3.11)

Pentru N<No ; 1/m= tg(α)

Calculul la oboseală

Calculul constă în determinarea coeficientului de siguranţa la oboseală.

Cele mai uzuale metode de calcul sunt metodele Soderberg şi Serensen.
1. Metoda Soderberg se bazează pe reprezentarea rezistenţei la oboseală în coordonate  m  f   a  , printr-o linie
dreaptă şi consideră coeficientul de asimetrie al ciclului real şi al celui limită egale. Diagrama 2 este pentru materiale
fragile și diagrama 3 este pentru materiale tenace, se aplică astfel:

1 1
• cicluri asimetrice c  ; c  ;
 a  m  a  m
   
    1  r    1 r

 1
• simetrice (  m =0) c  ;  1
 c  ;
 a 
  a

Metoda Serensen, porneşte de la diagrama rezistenţei la oboseală în coordonate  m  f  a  şi consideră starea limită
ca o linie frântă. 1
  1 c  ;
• când 0  R  1 c  ; c  • când  1  R  0 c    a ; 
c c
; m    
m  a  m  a    a
 m

    1  1     1  1
2 1  0 21  0
unde:  ;  ;
0 0
 ( ) - coeficientul concentratorului de tensiune pentru solicitarea de încovoiere respectiv torsiune
 - coeficientul dimensional
 - coeficientul de calitate a suprafeţei, consideră influenţa rugozităţii şi durităţii suprafeţelor

c  c
c ;
2 2
c  c
 Solicitări variabile neciclice
Se pot deosebi două situaţii pentru regimul nestaţionar :
•Suprasolicitările au o importanţă mică în comparaţie cu solicitarea de bază
caz în care se calculează un coeficient de siguranţă simplu:  1
unde: a - este amplitudinea suprasarcinii. c ;
a
•Suprasolicitările au o importanţă mare, în timp ce solicitarea de bază este neglijabilă.
În acest caz coeficientul de bază se calculează cu relaţia: 
  1
R
n
c ;
N 1 1 k m
Unde: a   i;  m   i    N i
i 1 N l m a N 0 i 1
R - coeficientul concentratorului de tensiune pentru un ciclu de solicitări cu caracteristica R;
 - numărul de perioade;
Ni –numărul de cicluri de solicitări pentru valoarea  , conform diagramei Wohler,
i
Nl –numărul limită de cicluri de solicitări pentru solicitarea 
l
N0 –numărul de cicluri de bază;
m  cot g() - indicele de putere a curbei Wohler
 SOLICITĂRI DE CONTACT
Calculul tensiunilor şi al deformaţiilor de contact se face pe baza rezolvării ecuaţiilor teoriei liniare a elasticităţii

1
 - curbura
R

   1,I  1,II   2,I   2,II

 1,I  1,II    2,I  2,II 
F  =


Geometria unui contact puncuial

Geometria unui contact liniar

 1
 3FN  k  *
1   1  
2 2
  3
a 
    1 2

    1  k *
2
 E1 E2  
1

  
1

 3F  k *  1  k
3
*2 2
1  12 1   22  
b N    
   1E E2 
 


   
2
 k*  1  k * sin 2  d
0

1 0 , 636
k*  1  R 
k2 k  1,0339   x 
Starea spaţială de tensiuni la contactul punctiform  R y 

2 2
Pentru contactul liniar
 x  y 3FN
 z  x, y   0 1      0  FN R '
 a  b 2ab 1 1  12 1   22
b   
  l E' E' E1 E2
Tensiunea maximă 0 :
2 t 1 z0  b 
1 2 2  FN
0  0   t  1 2  t  1  z  y   0
 y
1  
0 
2  t  t  1  b bl

t 2

 1  2  t  1 
b
a
 PRECIZIA ORGANELOR DE MAŞINI

1.Precizia dimensională
Dimensiunea - exprimă, într-o unitate de măsură aleasă, valoarea numerică a unei caracteristici care determină mărimea unei
piese (lungime, diametru, înclinare).
Dimensiunea nominală - reprezintă valoarea numerică a caracteristicii exprimate, stabilită de către proiectant şi indicată în desenul
de execuţie.
Dimensiunea efectivă - reprezintă valoarea numerică a mărimii exprimate realizată de către executant şi stabilită prin măsurare.
Dimensiunile limită - maximă, respectiv minimă - sunt valorile extreme între care trebuie să se găsească dimensiunea efectivă.
Abaterile limită - superioară, respectiv inferioară - sunt diferenţele algebrice dintre dimensiunile limită şi dimensiunea nominală a
mărimii exprimate.
Toleranţa - reprezintă diferenţa algebrică dintre dimensiunile limită, respectiv, dintre abaterile limită.
Câmpul de toleranţă - în reprezentările grafice, este zona cuprinsă între dimensiu­nile limită, respectiv între abaterile limită.
Abaterea fundamentală reprezintă abaterea limită aleasă, convenţional,
pentru definirea câmpului de toleranţă în raport cu linia zero.
Arbore, alezaj - termeni utilizaţi pentru definirea
oricărei dimensiuni exterioare, res­pectiv interioare,
a unei piese, chiar dacă nu este cilindrică.
Ajustaj - relaţie rezultată din diferenţa dintre
dimensiunile dinainte de asamblare a două piese.

Sistemul ISO de toleranţe şi ajustaje

Pentru dimensiuni până la 3150 mm sunt standardizate
20 trepte de toleranţe (1T01, IT0, IT1, .....IT18) şi
câte 28 de abateri fundamentale pentru alezaje, respectiv arbori,
simbolizate prin una sau două litere:
- litere mari pentru alezaje (de la A la Z şi ZA, ZB, ZC, fără I, L, O, Q, W);
- litere mici pentru arbori (de la a la z şi za, zb, zc, fără i, l, o, q, w);
Clasa de toleranţe - este definită de o literă, care reprezintă abaterea fundamentală, urmată de un număr care reprezintă
treapta de toleranţe standardizata (ex. H6; h7; ZA9).
Dimesiune tolerată - este dimensiunea nominală, urmată de simbolul clasei de toleranţe sau de valorile abaterilor limită (ex.
φ 72 H7 sau φ 42).0.18
0,08
 Sistemul alezaj unitar (preferenţial) este un ansamblu de
ajustaje realizate prin asocierea unor arbori din diferite clase
de toleranţe cu alezaje unitare dintr-o clasă de tole­ranţe
unică (în sistemul ISO, este caracterizat de un alezaj a cărui
abatere limită inferioară este nulă, câmpul H).
Sistemul arbore unitar este un ansamblu de ajustaje
realizate prin asocierea unor alezaje din diferite clase
de toleranţe cu arbori unitari dintr-o clasă de toleranţe
unică (în sistemul ISO, este caracterizat de un arbore a
cărui abatere limită superioară este nulă, câmpul h).
 Ajustajele se simbolizează prin dimensiunea nominală comună urmată de simbolurile claselor de toleranţe ale alezajului
H7
şi arborelui (ex: 42 H7/h6;44 
e8 ; 35 H7-h6).

Ajustajul Caracterul ajustajului Domenii de aplicare. Exemple

H6/e7 Jocuri mijlocii Asamblări mobile în maşini grele (roţi libere pe arbore, lagăre cu alunecare în turbine), arbori cu
H7/e8 distanţa mare între lagăre cu lubrifiere abundentă sau sprijiniţi pe mai mult de două lagăre
H8/e9 (arbori de distribuţie la motoare diesel, arbori pentru pompe centrifuge sau pentru motoare
H68/d9 electrice mari)
H11/d11

H7/f7 Jocuri mici Lagăre cu alunecare cu viteze mijlocii şi mari, cu lubrifiere normală (roţi dinţate libere pe ax,
H8/f8 mecanisme de cuplare, lagăre pentru reductoare, pompe, motoare electrice mari)
H7/j6 H7/j7 Joc probabil foarte mic Asamblări fixe cu montare uşoară şi demontări dese (roţi melcate pe arbore, centrarea
H7/k6 sau. strângere probabilă semicuplajelor, coroane de roţi dinţate montate cu şuruburi pe corpul roţii, rulmenţi pe arbori în
H7/m6 slabă cazul solicitărilor mici şi variabile)
H7/n6 H8/n7 Joc probabil extrem de Asamblări foarte precise (ştifturi, şuruburi, alte elemente de fixare)
redus strângere
probabilă slabă
H7/r6 Strângeri mijlocii Fixarea bucşelor în lagăre, rulmenţi pe arbori supuşi la solicitări mari şi şocuri
H7/s6 Strângeri mari Asamblări permanente sau nepermanente; la dimensiuni mari, asamblarea se face prin
încălzirea alezajului sau răcirea arborelui (cămaşa cilindrului motoarelor, inele de contact pe
arborii maşinilor electrice)
H7/t6 Strângeri foarte mari Asamblări permanente care asigură fixarea fără măsuri suplimentare (semicuplaje fretaie pe
arbore)
 Precizia formei
Abaterile geometrice ale suprafeţelor sunt clasificate în mod convenţional în:
a. Abateri de ordinul I: - abateri de la forma geometrică.
b. Abateri de ordinul 2: - ondulaţii.
c. Abateri de ordinul 3 şi 4: - rugozitate.
 Dacă se notează cu W şi Sw înălţimea respectiv pasul
ondulaţiilor şi cu R şi S R înălţimea şi pasul rugozităţilor,
limitele uzuale ale acestor mărimi se încadrează în
următoarele domenii:
W = 2….800 μm; Sw  0.5….8 mm;
R = 0.02….500 μm; SR  0.05….50 μm.

Rugozitatea
Rugozitatea suprafeţelor este caracterizată de o serie de
parametrii caracteristici:

a) Linia medie
b) Linia centrală
c) Înălţimea maximă a rugozităţilor,
Rmax = zmax – zmin ; (μm)

d) Adîncimea de nivelare a rugozităţilor ;

L
1
R p   z x  dx (μm)
L0

L
1
 z x   R p  dx
L 0
e) Abaterea medie aritmetică a înălţimilor rugozităţilor Ra Ra  ; (μm)
1 n
R a    z i ; (μm)
n i 1
 1 1
R a        R max
 3 6
f) Adîncimea medie în zece puncte a rugozităţilor Rz definită prin relaţia:
  1
𝑅 𝑧= ∙ ( 𝑧 + 𝑧 3+ 𝑧 5 + 𝑧 7 + 𝑧 9 ) − ( 𝑧 2+ 𝑧 4 + 𝑧 6 + 𝑧 8 + 𝑧 10 ) ] 𝜇 𝑚
5 [ 1
unde: z1, z3, z5, z7, z9 sunt cele mai înalte cinci vârfuri de rugozităţi iar z 2, z4, z6, z8, z10 sunt cele mai joase vârfuri de
rugozităţi, în limitele lungimii de referinţă. R z  4.4  R a 0.97
Între Rz şi Ra poate fi folosită, cu aproximaţie, relaţia:
Procedeul Ra [μ m]
tehnologic
Turnare -nisip 25 ... 100
- cochilă 6,3 ... 25
- coji de bachelită 12,5 ... 25
- sub presiune 0,8 ... 6,3
Rabotare 1,6 ... 25
Mortezare 3,2 ... 50
Frezare cu freză cilindrică 3,2 ... 25
frontală
Strunjire exterioară 0,8 ... 100
interioară
Rectificare cilindrică 0,1 ... 6,3
plană
Rodare 0,1 ... 3,2
Lustruire 0,05 ... 0,1
Superfinisare 0,012 ... 0,4
Filetare:
exterioară 0,2 ... 6,3
interioară 0,8 ... 6,3
 Înscrierea pe desene a rugozităţii suprafeţelor se face conform reglementarilor din SR ISO 1302-1995, utilizându-se un
simbol de bază fig. a) sau simbolurile derivate:
- pentru obligativitatea îndepărtării de material fig. b);
- pentru menţinerea suprafeţei respective în starea obţinută prin procedeul de fabricaţie iniţial fig. c).
Parametrul de profil se indica prin înscrierea valorii numerice a acestuia (în  m) precedată de simbolul respectiv, cu
excepţia cazului în care parametrul ales este Ra.
În cazul în care în afara parametrului de profil este necesară înscrierea unor date suplimentare referitoare la starea
suprafeţei respective, simbolurile se completează conform indicațiilor din figură, în care: a - reprezintă parametrul de
profil; b - valoarea numerică (în mm) a lungimii de bază (dacă diferă de cea indicată în SR ISO 4287-1:1993) sau alţi
parametrii de profil; c - simbolul orientării neregularităţilor (= - paralelă;  - perpendiculară; X - încru­cişată; M - în
direcţii oarecare; C - circulară; R - radială), d - procedeul tehnologic; tratamen­tul termic; e - adaosul de prelucrare
prescris (în mm).