Curs 12

EVALUAREA NECESITĂTILOR DE
SANATATE
 Conceptul de necesitate reprezintă centrul planificării programelor
de sănătate. La rândul ei, planificarea serviciilor sanitare porneşte de
la imperativul etic de utilizare corespunzătoare a resurselor.
Este recunoscut faptul că, în organizarea şi furnizarea serviciilor
sanitare (inclusiv cele stomatologice), necesarul de îngrijiri sanitare
poate fi apreciat în mod obiectiv doar de către personalul de
specialitate.
Azi se admite faptul că necesităţile de îngrijiri medicale pot fi
definite în mai multe moduri, deoarece şi definirea stării de boală este
deschisă unor interpretări mult mai largi ca În trecut.
Necesităţile de îngrijiri medicale sunt astăzi extinse dincolo de
limitele unei interpretări strict clinice, vizând aspecte ca: impactul
stării de boală asupra individului şi a societăţii; gradul de disfuncţie şi
incapacitate determinat de boală; percepţia şi atitudinea pacientului
asupra propriei stări de sănătate; originile sociale ale unor afecţiuni.
Toţi aceşti factori influenţează utilizarea serviciilor sanitare,
dezvoltarea tehnicilor terapeutice şi, în ultimă instanţă, eficacitatea
tratamentului.
Conceptul de necesitate

După Donabedian, "necesitatea reprezintă acea stare a individului care-l

determină să solicite îngrijire, transformându-l astfel într-un potenţial
utilizator de servicii medicale". Necesitatea nu conduce totdeauna la
utilizarea serviciilor, iar aceasta la rândul ei nu decurge întotdeauna din
necesitate, dar existenţa bolii şi necesitatea normativ definită semnifică
potenţiala utilizare a serviciilor (Spencer).

Matthew extinde această definiţie legată de utilizarea serviciilor, referindu-se

şi la eficienţa tratamentului: "nevoia de îngrijiri medicale apare atunci când
individul prezintă o afecţiune sau o disfuncţie pentru care există un tratament
sau o îngrijire eficientă şi acceptabilă".
În definirea necesităţii însă, cea mai largă utilizare o are
terminologia propusă de Bradshaw:
*nevoia normativă reprezintă ceea ce experţii, specialiştii sau
sociologii definesc ca necesitate (în orice situaţie).
*nevoia simţită este echivalentă cu dorinţa, exprimată de individ, a
propriei necesităţii de îngrijire sanitară.
*nevoia exprimată sau cererea rezultă din punerea în acţiune a
nevoii simţite, prin solicitarea asistenţei de specialitate.
*nevoia comparativă rezultă din compararea îngrijirilor sanitare
primite de către indivizi diferiţi, dar cu caracteristici similare .
*nevoia nesatisfăcută reprezintă diferenţa dintre îngrijirile
considerate corespunzătoare problemei respective de sănătate şi cele
primite în realitate.
În planificarea serviciilor stomatologice, evaluarea necesităţilor se
face în funcţie de nevoia normativă deoarece aceasta pare a fi
relevantă pentru modelul biomedical.
Acest model se consideră că poate identifica afecţiunea existentă,
fără a depinde de percepţia subiectivă a pacientului.
Evaluările privind necesităţile de îngrijiri stomatologice sunt
exprimate prin:
*numărul de pacienţi;
*numărul de proceduri;
*numărul de ore de lucru;
*diviziunea muncii;
*raportul cost/manoperă .
La ora actuală sunt însă recunoscute neajunsurile acestui mod de abordare:
*Aprecierile specialiştilor în ceea ce priveşte necesitatea de tratament sunt
de cele mai multe ori subiective şi nu pornesc de la o bază obiectivă,
unanim recunoscută.
*Norma standard, exprimată prin necesităţile de tratament, nu corespunde
întotdeauna cu cea referitoare la necesităţile funcţionale sau sociale ale
pacienţilor. Pentru pacienţi, problemele de sănătate orală sunt legate mai
mult de calitatea vieţii şi de confortul personal.
*Necesitatea,deşi este evaluată de către profesionişti, este exprimată în
termeni referitori la drepturile consumatorului. Nu se poate face o
discriminare între indivizii care prezintă acelaşi necesităţi, deşi accesul la
serviciile stomatologice şi utilizarea acestora de către indivizi prezintă
diferenţe semnificative în cadrul aceleiaşi societăţi.
Deciziile în cadrul societăţii, referitoare la priorităţile în îngrijiri sanitare,
reprezintă o problemă publică.
Evoluţia serviciilor medicale şi a societăţii de consum a pus în evidenţă
importanţa pe care o are atitudinea pacientului faţă de propria sănătate,
cât şi faţă de îngrijirile medicale.
Pentru o estimare cât mai corectă a necesităţii de tratament la ora actuală
s-a propus utilizarea unor elemente cheie precum (Hanganu şi DăniIă):
*În evaluarea necesităţii populaţiei trebuie să existe posibilitatea
utilizării serviciilor disponibile, care la rândul lor să aibă resursele
necesare acestui demers. În acest sens, trebuie să se ţină cont de raportul
eficacitate/cost al tratamentului.
*evaluarea necesităţii să se facă pornind de la o bază de date, care să
cuprindă riscul de morbiditate, durere, disconfort/disfuncţie etc.
Evaluarea necesitătii de sănătate orală

La nivel comunitar, evaluarea necesităţii de sănătate orală se face prin determinarea

necesarului individual de servicii stomatologice. În ceea ce priveşte necesitatea de
tratament problema se pune dacă aceasta este evaluată la nivel de individ sau de grup
populaţional.

La nivel de individ, necesarul de tratament poate fi acelaşi, însă planul de tratament să

difere de la un medic la altul, experienţele anterioare ale pacientului ca şi sperantele
sale putând influenta, tratamentul şi rezultatul acestuia. Satisfacerea realistă a
necesarului de tratament ar trebui să includă dimensiunea socială şi funcţională a
bolilor dentare şi înţelegerea factorilor sociali motivaţionali, factori care predispun
oamenii la boli dentare şi care infiuenţează eficienţa tratamentului (Cohen şi Jago).

În cazul evaluării necesităţii de sănătate orală la nivel de comunitate (colectivitate)

exprimarea necesităţii de tratament se face prin evaluarea necesităţilor în funcţie de
starea de sănătate (Schonfeld). Acestea se stabilesc în urma anchetelor asupra sănătăţii
buco­dentare.
 ANCHETE ASUPRA SĂNĂTĂTII BUCO-DENTARE

Profilul demografic al unei populaţii este un factor semnificativ în

previzionarea utilizării serviciilor de sănătate orală. Studiile epidemiologice
realizate pe baza anchetelor se efectuează pe eşantioane populaţionale şi permit
estimarea prevalenţei principalelor afecţiuni.
Epidemiologia dentară se ocupă cu studiul tiparului (distribuţiei) şi dinamicii
bolilor dentare într-o populaţie. umană. "Tipar" implică faptul că anumite
persoane sunt afectate de o boală şi că asocierea dintre boală şi populaţia afectată
poate fi descrisă prin variabile precum: vârstă, sex, grup etnic sau rasial,
ocupaţie, caraderistici sociale, loc de rezidenţă, susceptibilitate şi expunere la
agenţi specifici.
Termenul "dinamic" se referă la tiparul temporal (distribuţie) şi are ca obiect
tendinţele, tiparele ciclice şi timpul care s-a scurs de la expunerea la factorii
incitanţi şi instalarea bolii specifice.
Obiectivul epidemiologiei este de a creşte înţelegerea procesului de boală
(identificarea factorilor determinanţi sau de risc), prin aceasta conducând la
dezvoltarea metodelor de control şi prevenţie.
În plus, epidemiologia încearcă să descopere populaţia cu risc crescut/scăzut, să
sublinieze problemele specifice investigate, să determine tendinţele în tiparele
de boală. În această· direcţie se situează şi conceperea, conducerea şi
interpretarea trialurilor clinice de măsuri preventive şi curative.
În stomatologie, obiectivele principale ale anchetelor epidemiologice sunt:
*realizarea unui tablou complex asupra sănătăţii buco-dentare a populaţiei dintr-
o anumită colectivitate;
*urmărirea în timp a evoluţiei şi morbidităţii şi prevalenţei afecţiunilor
stomatologice;
*aprecierea eficacităţii serviciilor actuale de stomatologie;
*estimarea calitativă şi cantitativă a resurselor necesare programului de sănătate
buco-dentară.
 Ancheta epidemiolbgică poate fi transversală, când se realizează o
înregistrare a prevalenţei la un anumit moment sau longitudinală, când se
realizează urmărirea în timp a evoluţiei stării de sănătate a unei populaţii .
Ancheta epidemiologică retrospectivă se bazează pe prezenta sau absenţa
unei boli într-o populaţie studiată şi se poate aprecia dacă printre persoanele
afectate, comparativ cu cele sănătoase, există o mai mare frecvenţă a expunerii
la anumiţi factori de risc.
Ancheta epidemiologică prospectivă oferă informaţii asupra potenţialului de
morbiditate printr-o anumită boală a unei populaţii/colectivităţi. În cazul acestui
tip de anchetă se urmăreşte evidenţierea incidenţei eventualelor boli la grupele
de populaţie supuse acţiunii unor factori de risc, În comparaţie cu cele neexpuse
la aceştia.
Anchetele fundamentale servesc la colectarea informaţiilor asupra stării de
sănătate oro-dentară şi a necesităţilor de tratament ale unei populaţii, apoi de a
urmări valorile şi schemele de morbiditate. Ele permit judecarea adecvării şi a
eficacităţii serviciilor furnizate şi de a planifica sau modifica serviciile de
sănătate buco-dentară şi programele de formare după necesităţi.
Anchetele fundamentale asupra sănătăţi oro-dentare nu sunt destinate colectării de date
asupra factorilor etiologici care afectează repartiţia şi gravitatea afecţiunilor, nici asupra
eficacităţii clinice a diferitelor măsuri de prevenţie sau tratament.
În ceea ce priveşte caracteristicile particulare ale afecţiunilor buco-dentare, anchetele pot
beneficia de avizul unui expert în statistică sanitară care poate ajuta în planificarea
anchetei.
Unele caracteristici proprii epidemiologiei afecţiunilor buco-dentare au permis
elaborarea, pentru afecţiunile cele mai curente, a unei metode de realizare a
eşantioanelor.
Cele 2 principale afecţiuni buco-dentare, caria şi boala parodontală, prezintă următoarele
caracteristici:
*aceste afecţiuni sunt strâns legate de vârstă, gravitatea şi prevalenţa lor creşte o dată cu
vârsta;
*ele ating toate grupele populaţionale, diferind doar în ceea ce priveşte gravitatea şi
prevalenţa;
*caria dentară este ireversibilă, iar informaţiile actuale asupra stării de sănătate buco-
dentară furnizează date nu numai asupra stării actuale, ci şi a stării anterioare;
*în ce priveşte caria, la ora actuală există o largă documentatie asupra diferitelor
profituri ale grupelor populaţionale, în funcţie de starea socio-economică şi mediul
înconjurător;
*observaţiile utilizează măsurători standard pentru fiecare subiect, ca şi pentru fiecare
dinte, în cazul cariilor, şi pentru cei 6 sextanţi~ai gurii în cazul evaluărilor parodontale.
ANCHETE EXPLORATORII

Anchetele exploratorii pot fi anchete pilot sau naţionale. Anchetele pilot se fac la
nivel de sub-grupuri importante ale populaţiei, pe una sau două vârste de referinţă -
În general pe copii de 12 ani şi încă un alt grup. Ele furnizează minimum de date
necesare pentru a începe planificarea. Informaţiile complementare vor trebui apoi
colectate pentru a servi ca bază punerii în aplicare a programului şi la urmărirea
serviciilor. O anchetă exploratorie naţională presupune existenţa unui număr de
locuri de examinare suficient pentru a acoperi toate sub­grupele importante ale
populaţiei, care poate prezenta grade diferite de afectare şi necesităţi diferite În
materie de tratament şi cel puţin 3 clase de vârstă, sau vârste de referinţă. Acest tip
de anchetă permite culegerea de date pentru planificarea şi supravegherea
serviciilor în toate ţările, indiferent de nivelul de morbiditate, resursele disponibile
şi complexitatea serviciilor. Sub-grupurile sunt alese într-o anchetă în funcţie de
diviziunile administrative ale unei ţări - capitală, oraşe principale, orăşele, comune.
Administratorii de servicii de sănătate orală sunt de mare ajutor atunci când este
vorba de a se decide sub-grupurile de eşantion. Sunt suficiente 10-15 puncte de
realizare a eşantioanelor pentru o anchetă exploratorie naţională, dar, dacă există
mari centre urbane în acea ţară, ar putea fi necesară alegerea de locuri suplimentare
pentru realizarea eşantioanelor.
Vârste de referintă şi grupe de vârstă

Este recomandat a se alege vârstele şi tranşele de vârstă următoare: 5 ani pentru

dinţii de lapte; 12, 15, 35-44 ani şi 65-74 ani pentru dinţii permanenţi.

- 5 ani - această perioadă este importantă în ceea ce priveşte nivelul cariei în dentiţia
de lapte, şi care poate evolua într-un interval de timp mai scurt decât la dinţii
permanenţi din alte grupe, de referinţă. În unele ţări, 5 ani este vârsta la care copilul
intră în şcoala primară. Remarcă În ţările în care copii încep şcoala la 6 sau 7 ani, pot
fi utilizate aceste vârste cu condiţia ca o dată cu rezultatul să se precizeze şi vârsta
medie. În aceste grupe de vârstă superioară, incisivii de lapte ce nu se găsesc pe
arcadă nu trebuie notaţi ca "absenţi" deoarece este greu de diferenţiat între incisivii de
lapte pierduţi prin exfoliere şi cei pierduţi ca urmare a cariilor sau traumatismelor.
 - 12 ani - această vârstă are o importanţă particulară deoarece este aceea la care
în general copii părăsesc şcoala primară şi este deci utilă pentru a observa uşor un
eşantion fiabil prin intermediul sistemului şcolar. Mai mult ca probabil că până
acum au erupt toţi dinţii permanenţi, cu excepţia M3; de aceea această vârstă a
fost aleasă peste tot în lume pentru urmărirea cariilor, În scopul de a face
comparaţii la nivel internaţional şi de supraveghere a morbidităţii. În unele ţări,
totuşi, există numeroşi copii de vârstă şcolară care nu merg la şcoală. Trebuie să
se încerce includerea în anchete a 2-3 grupe de copii neşcolarizaţi, din diferite
zone, în scopul de a se compara starea lor de sănătate cu cea a copiilor şcolarizaţi.
- 15 ani - la această vârstă dinţii permanenţi sunt expuşi în mediul oral de 3-9
ani. Evaluarea prevalenţei cariei poate fi mai semnificativă ca la 12 ani. Este o
vârstă importantă pentru evaluarea indicatorilor de boală parodontală la
adolescent. În ţările În care sunt greu de obţinut eşantioane fiabile la această grupă
de vârstă, se examinează tinerii de 15 ani doar din 2-3 zone - capitală, un oraş
mare şi o zonă rurală.
 - 35-44 (medie 40 ani) este grupul de vârstă tip folosit pentru
urmărirea stării de sănătate a adulţilor. Datele privind acest grup
de vârstă permit urmărirea întregului efect al cariilor dentare,
gravitatea bolii parodontale şi efectele generale ale îngrijirilor
de sănătate orală. Un eşantion de adulţi este adesea greu de
constituit. Se pot utiliza grupuri organizate - funcţionari din
birouri sau muncitori din uzine.
- 65-74 ani (medie 70 ani). Acest grup a căpătat o mare
importanţă sub efectul schimbărilor în piramida anilor şi
prelungirii duratei de viaţă, observată în toate ţările. Datele
asupra acestui grup sunt necesare atât pentru planificarea
îngrijirilor destinate persoanelor în vârstă, cât şi pentru
urmărirea efectelor generale ale serviciilor de îngrijiri buco-
dentare într-o populaţie.
 Numărul de subiecţi

Numărul de subiecţi de examinat în fiecare grup de vârstă de

referinţă este de 25-30 pentru fiecare grup de vârstă sau fiecare loc
de eşantionare, în funcţie de prevalenţa şi gravitatea presupusă a
afecţiunilor buco-dentare.

Eşantion 4 situsuri, în capitală sau în zona 4 x 25 = 100

urban metropolitană
2 situsuri, în 2 oraşe mari 2 x 2 x 25 = 1 00
Eşantion 1 situs, în 4 sate (comune) din 4 x 25 = 100
rural regiuni diferite
Total 12 situsuri x 25 subiecti = 300

Mod de realizare a eşantioanelor populaţionale

 Dacă se aplică această repartiţie a grupelor la 4 vârste de
referinţă în populaţia studiată, se obţine un eşantion total de 4 x
300 =1200.
Un astfel de eşantion poate face să apară, dacă există,
diferenţe între grupele urbane şi cele rurale şi, în anumite cazuri,
între diferitele grupuri sacio-economice, din capitală sau din
marile oraşe. O anchetă de acest tip poate indica de asemeni
regiunile în care prevalenţa afecţiunilor este mai ridicată sau mai
scăzută decât media naţională.
Un eşantion de 25 subiecţi cu repartiţie egală de femei şi
bărbaţi nu este suficient decât în populaţiile unde prevalenţa
estimativă a cariilor şi boli parodontale este scăzută sau nivelele
de morbiditate sunt recunoscute a fi moderate sau crescute.
Unde procentajul de copii de 12 ani fără carii este de cel puţin 5-
10%, un eşantion tip trebuie să cuprindă 40-60 subiecţi.
Când se apreciază nivelul de sănătate al unei populaţii, trebuie luaţi în
considerare o serie de factori majori în alegerea unui instrument de
evaluare:
*experienţa practică;
*încrederea;
*validitatea;
*obiectivitatea/subiectivitatea.
 INDICI PENTRU EVALUAREA STĂRII DE SĂNĂTATE
ORO-DENTARĂ SAU NECESARUL DE TRATAMENT

Una dintre cele mai valoroase tehnici utilizate în epidemiologie este cea a
indicilor.
Indicii epidemiologici sunt încercări de a cuantifica conditiile clinice pe o
scară gradată, prin aceasta facilitând comparaţia între populaţiile examinate
prin aceleaşi criterii şi metode.
Indicii sunt expresii numerice ale diagnosticelor definite în urma
anumitor criterii. Prezenţa şi/sau severitatea patologiei sunt exprimate prin
evaluarea unor valori numerice. O serie de criterii trebuie să fie luate în
considerare pentru asistenţa nevoilor populaţiei în cadrul programului de
sănătate atunci când se utilizează indicii pentru evaluarea stării de sănătate
oro­dentară sau necesarul de tratament
 Un indice epidemiologic bun trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:
*să fie scurt şi uşor de utilizat;
*să permită examinarea a cât mai multor persoane într-o perioadă scurtă de timp;
*să definească cât mai obiectiv condiţiile clinice;
*să fie înalt reproductibil în evaluarea unei condiţii clinice atunci când este utilizată
de mai mulţi examinatori;
*să fie adecvat analizei statistice;
*să fie putemic corelat numeric stadiilor clinice ale bolii investigate.

Este imperativă calibrarea şi standardizarea criteriilor utilizate pentru înregistrarea

indicelui. Indicatorii epidemiologici servesc la cuantificarea principalelor afecţiuni
oro-dentare (carie, boală parodontală, anomalii dento-maxilare, cancer BMF) şi la
stabilirea strategiilor în cadrul programelor comunitare de sănătate oro-dentară.
 Indicele de morbiditate (incidenţa) reprezintă proporţia bolii
înregistrate pe an la 100 000 de locuitori.
Incidenţa este o măsură a frecvenţei cu care apar noi evenimente
de boală, rata în care o populaţie fără boală dezvoltă boala într-o
perioadă specificată de observaţie. Este deci o cuantitcare a numărului
de noi cazuri de îmbolnăvire într-o populaţie definită, într-o perioadă
anumită de timp.
Incidenţa poate creşte sau scade în funcţie de anumiţi factori:
•introducerea unui nou factor de risc;
•modificarea obiceiurilor;
•modificarea virulenţei organismelor cauzatoare;
•modificarea potenţei unui tratament sau programe de intervenţie
(preventive);
•migrarea selectivă a persoanelor susceptibile către o zonă
endemică, ceea ce creşte incidenţa unei boli.

Indicele de incidenţă a cariei dentare (morbiditatea) este format

din raportul dintre numărul de cazuri noi de carie / numărul de
locuitori x 100.000.
 Prevalenţa reprezintă proporţia persoanelor afectate de o boală într-un anumit
moment în timp sau pe o perioadă de timp specificată.
Cu alte cuvinte, este o măsură a proporţiei persoanelor care au boala dintr-o
populaţie, într-un anumit moment sau perioadă. Prevalenţa este valoroasă pentru scopuri
administrative, mai ales pentru determinarea volumului de muncă şi sarcina de lucru a
unui program de sănătate. EI este de asemenea de valoare în diagnosticul într-o
comunitate.
Prevalenţa depinde de 2 factori:
*incidenţa anterioară;
*durata sau cronicitatea bolii.

Când atât incidenţa, cât şi durata unei boli specifice sunt relativ stabile:
P (prevalenţa) = I (incidenţa) x O (durata)

Prevalenţa se poate schimba în timp ca răspuns la: modificarea incidenţei; modificări

în durata şi cronicitatea bolii; programe preventive; modificarea clasificărilor a ceea ce
constituie un caz "activ" şi dacă se întâlneşte un caz oprit în evoluţie.
Indicele de prevalenţă a bolilor stomatologice este dat de numărul de bolnavi cu
afecţiuni oro-dentare raportat la numărul de locuitori x 100. Estimarea prevalenţei cariei
dentare (numărul de dinţi cariaţi absenţi sau obturaţi, într-un eşantion de 100 subiecţi) în
colectivităţi permite includerea acestuia în grupe diferite de prevalenţă:
 *prevafenţă scăzută;
*prevalenţă medie;
*prevalenţă ridicată .

Indicele CAD (DMF) (dinţi definitivi) şi indicele cao (dmf) (dinti

temporari) este un indice de prevalenţă şi reprezintă numărul de dinti cariaţi,
absenţi şi obturaţi, raportat la numărul de persoane x 100. Se calculează pe
dinţi CAO-D (DMF-T) sau pe suprafeţe CAO-S (DMF-S).
Indicele DMF-T, numărul dinţilor afectaţi de carie, se calculează după cum
urmează:
numarul de dinti cariati + obturati + extrasi in urma cariei x 100 / numarul
total de dinti
DMF-S = numărul suprafeţelor cariate: OMF - S = numarul de suprafete
cariate + restaurate + absente x 100 / numarul total de suprafete (128)

Indicele parodontal comunitar Prin acest indice sunt evaluaţi 3 indicatori ai

stării parodontale: sângerarea gingivală; importanţa şi extinderea depozitelor
de tartru; pungile parodontale. Se utilizează sonda OMS ce prezintă o gradaţie
colorată în negru corespunzând spaţiului între 3,5-5,5 mm. Extremitatea sa este
concepută sub forma unei sfere cu diametrul de 0,5 mm pentru a evita
traversarea ataşamentului epitelial.
Sextanţi: cavitatea orală este împărţită în sextanţi definiţi prin numerele dinţilor
18-14, 13-23,24-28,38-34,33-43,44-48 . . Un sextant nu se examinează decât
dacă numără cel puţin 2 dinti care nu trebuie extraşi.

Pentru evaluare se înregistrează următoarele coduri:

O - dinte sănătos;
1 - sângerare în cursul explorării, observată direct sau cu oglinda;
2 - tartru decelat la sondare, dar banda neagră a sondei rămâne în întregime
vizibilă;
3 - pungă de 4-5 mm - marginea gingiei acoperă o parte a benzii negre a sondei;
4 - pungă de 6 mm sau mai mult - banda neagră a sondei este invizibilă;
X - sextant neluat în considerare - mai puţin de 2 dinţi prezenţi;
 Estimarea stării de sănătate oro-dentară a unei populaţii furnizează datele pentru
elaborarea programelor naţionale sau regionale, anticipând nevoile de tratament,
numărul şi categoriile de personal necesar pentru derularea programului.
Pentru realizarea studiilor epidemiologice în cadrul îngrijirilor primare de
sănătate este necesară implicarea la nivel naţional a diferite domenii şi sectoare:
*învăţământ, în formarea agenţilor de sănătate comunitară, epidemiologia
trebuie să fie predată în cursul procesului de şcolarizare, în cursurile de reciclare şi
perfecţionare;
*la nivel de comunitate populaţia trebuie să fie informată despre necesitatea
studiilor epidemiologice şi pentru a putea colabora activ la realizarea acestora;
*la nivel de factori de decizie se impune adoptarea de legi care să reglementeze
introducerea epidemiologiei În programele de sănătate.

Pentru realizarea unei anchete epidemiologice este necesar acordul autorităţilor

locale, regionale sau naţionale, care trebuie să sprijine financiar, material şi
organizatoric, desfăşurarea acesteia.
Când se planifică o anchetă, este necesară elaborarea calendarului necesar
înregistrării informaţiilor, astfel încât să nu existe perturbări ale activităţilor în
colectivităţile respective (învăţământ, muncă).