Capitolul:

Arta perioadei 1900-1945 și arta interbelică 1918-1940

Tema: Sculptura modernă

Realizat de: Baltag Irina, DTP-151
• Asemenea picturii, și sculptura
secolului al XX-lea a trecut prin
transformări revoluționare. În urma
nenumăratelor influențe noi s-au
născut stiluri noi, s-au folosit teme și
materiale noi, rezultând creații de o
varietate și forță uluitoare.
• Bazele modernismului au fost puse la începutul sec.
XX, când valorile secolului precedent au fost
bulversate de schimbările culturale şi politice din
societatea occidentală. Schimbările au fost
influenţate de factori precum răspândirea
marxismului, dezvoltarea psihanalizei, avântul mass-
media şi progresele tehnologice, precum apariţia
automobilului. Pictorii, scriitorii şi sculptorii au
respins formele „tradiţionale“ de artă şi literatură şi
au căutat noi metode de a reprezenta lumea
fragmentată, în continuă mişcare şi industrializată în
care trăiau.
• Nu există o caracteristică definitorie unică
a sculpturii moderniste: aceasta reprezintă
mai degrabă un moment de răscruce, în
care sculptorii şi-au regândit arta pe care o
creau. Artiştii au început să reevalueze
noţiunile de reprezentare spaţiu, formă,
volum şi masă, modul în care alegeau
materialele şi chiar metodele de
construcţie. Lucrările de la începutul sec.
XX ale sculptorului Constantin Brâncuşi
(1876-1957), stabilit la Paris, conţin
trăsături şi forme geometrice simple. Ele
reprezintă o îndepărtare de realism, în
favoarea abstractului,
 • într-o încercare de a surprinde esenţa
subiectului. Muza adormită a lui
Brâncuşi a fost inspirată din arta
populară din România natală şi reflectă
interesul mai multor artişti contemporani
pentru primitivism. Brâncuşi a folosit un
segment al corpului pentru a reprezenta
întregul şi s-a concentrat asupra capului
deoarece acesta este elementul cel mai
expresiv al trupului uman. Trăsăturile
feţei ovale sunt simplificate, iar curbele
elegante reprezintă nasul şi sprâncenele,
în timp ce crestăturile marchează
pleoapele închise.
Muza adormită Constantin Brâncuşi
(1922) (19.02.1876-16.03.1957)
• Suprafaţa de bronz este foarte lustruită, pentru a simula
finisajele produselor industriale. Pasiunea lui Brâncuşi pentru
adevărata natură a materialului folosit în sculptură îi caracteriza
şi tehnica. Lucra direct, tăind în blocul de material. Tehnica era
inovatoare pentru acea perioadă, deoarece majoritatea
sculpturilor erau realizate prin cioplire indirectă: întâi se crea
un model, care apoi era turnat în ghips; de obicei, această
versiune în ghips era trimisă pentru a fi cioplită de către un
meşteşugar Metoda de cioplire directă a lui Brâncuşi a provocat
o revoluţie în sculptură, iar mulţi dintre contemporanii săi au
început să creeze forme simple din marmură, piatră şi lemn,
respectând forma blocului iniţial.
• Cioplirea directă le-a permis sculptorilor să interacţioneze
direct cu materialul; suprafaţa dezvăluia esenţa materialului,
apoi era lustruită pentru a scoate la lumină culori şi semne,
rezultatele fiind de obicei abstracte. Respectarea
materialului, influenţa primitivistă şi cioplirea directă au
devenit parte integrantă a tehnicilor de sculptură din sec.
XX, iar moştenirea lui Brâncuşi este vizibilă în lucrări
precum lacov şi îngerul (1940-1941) a lui Sirjacob Epstein
(18801959).Transparenţa şi textura ca de marmură a
alabastrului folosit în această sculptură sugerează nuanţele
pielii, muşchii şi venele personajelor cioplite.
 • Alăturide Brâncuşi, cel mai important
sculptor modernist a fost Pablo
Picasso (1881 -1973). Lucrarea sa
inovatoare Chitară (dreapta, sus) a fost
realizată din materiale obişnuite, din
foaie de tablă şi sârmă, nu din
materialele tradiţionale, piatră sau
bronz. însă nu doar materialele alese o
fac o sculptură revoluţionară: artistul a
aplicat principiile cubiste la un obiect
tridimensional, desfăcându-l şi
aranjându-l din nou
Chitara (1912-1913)
Pablo Picasso (1881 -1973)
• înplanuri rupte. Gaura din cutia
acustică a instrumentului este
reprezentată printr-un cilindru care
iese în relief, nu printr-un gol sau
un spaţiu. Peste câţiva ani,
sculptorul rus Naum Gabo (1890-
1977) a dezvoltat o metodă
„stereometrică" de sculptură,
influenţată de teoriile ştiinţifice şi
de pasiunea constructivismului
pentru materialele industriale.
 • Artistul a încercat materiale diverse, cum ar
fi carton, placaj, celuloid, tablă, sticlă, sârmă
şi plastic, Gabo intenţiona să creeze forme
prin descrierea unui spaţiu, nu prin folosirea
masei, astfel încât interiorul obiectului era
deschis, pentru a dezvălui trei dimensiuni.
Acest lucru a însemnat o îndepărtare de ideea
că sculptura ar trebui să fie reprezentată doar
de volumul închis al unei mase. între 1915 şi
1920, Gabo a folosit planurile pentru a
construi busturi şi lucrări figurative,
reinventând metodele de tratare a subiectelor
din sculptura tradiţională. Lucrarea sa Cap nr.
2 reprezintă o dezvoltare ulterioară a uneia
dintre aceste lucrări,
Naum Gabo (1890-1977)
Naum Gabo (1890-1977)
Naum Gabo (1890-1977)
• Înanii 1930 şi 1940, sculptura devenise mai abstractă şi mai
stilizată. A fost o perioadă foarte bogată şi inovatoare în sculptura
britanică, reprezentată de artişti care au sculptat direct în blocul de
material, cum ar fi Sir Henry Moore (1898-1986) şi Dame Barbara
Hepworth (19031975), Moore, Hepworth şi prietenii lor; artiştii
Gabo şi Eric Gill (1882-1940), s-au influenţat reciproc în
schimbările artistice. Vizitele în Europa le-au permis sculptorilor
britanici să studieze şi să asimileze aptitudinile şi ideile artiştilor
europeni de avangardă precum Picasso şi Jean Arp (1886-1966).
Moore dispreţuia sculptura figurativă victoriană şi a făcut încercări
cubiste, pentru ca în final să creeze lucrări moderniste din ce în ce
mai abstracte.
• Experimentele sale cu materialele, spaţiul şi forma au deschis drumul către un nou tip de sculptură figurativă
în Marea Britanie, de încadrat în peisajele naţionale, lucrările lui organice fiind plasate de obicei în cadru
natural. Lucrarea lui Moore Personaj culcat este una dintre numeroasele cu acest nume. A fost realizată într-
o perioadă când artistul începea să creeze sculpturi tematice - mama şi copilul sau personaj culcat - care
aveau să-l intereseze pe tot parcursul vieţii. Interesul său pentru poziţia culcată a fost puternic influenţat de
statuia mexicană precolumbiană din piatră Chac-mool, reprezentând un personaj uman culcat, cu capul sus şi
întors într-o parte, cu o tavă pe stomac

Personaj culcat Sir Henry Moor

• Sculptorul britanic a văzut pentru prima dată un mulaj în
ghips al unui Chac-mool într-o expoziţie la Muzeul Luvru
în Paris, la începutul anilor 1920. În statuia sa Personaj
culcat, capul este disproporţionat şi foarte mic. Moore
sculpta de obicei capul statuilor sale mai mic, pentru a
conferi senzaţia de monumentalitate torsului şi membrelor
şi a atrage atenţia asupra trupului impresionant. Ca şi Gabo,
Moore a folosit spaţiul pentru a crea forma, transformând
aici formele voluptuoase ale femeii într-o structură organică
uşor de integrat mediului natural.
• Hepworth l-a întâlnit pe Moore în timp
ce studia la Şcoala de Artă din Leeds.
La fel ca Moore, şi ea era pasionată de
cioplirea în blocul de piatră, însă se
concentra mai mult pe forme abstracte
decât pe lucrări figurative. Sculptată
din lemn de Lagos, Formă goală
(Penwith) este o adaptare tipică pentru
Hepworth a pasiunii pentru esenţa
materialului; artista a cioplit lemnul
într-un fel care ţinea cont de inelele
copacului, respectându-i forma
organică
• De la sfârşitul anilor 1930 s-a concentrat pe
legătura dintre spaţiu şi masă în sculptură.
Conceptul de vid este esenţial pentru multe dintre
lucrările ei; scobind materialul pentru a crea un
nucleu gol, Hepworth foloseşte lumina creată de
spaţiu pentru a da „viaţă" sculpturilor Jocul de
umbră şi lumină în lucrare şi la suprafaţa acesteia
creează forme abstracte noi, Aceste forme se
schimbă în funcţie de lumina ce cade pe
sculptură, reluând formele acesteia. Astfel,
lucrării îi este insuflată permanent o viaţă nouă
Barbara Hepworth
Barbara Hepworth
• Adaptarea formei la esenţă, caracteristică
operei lui Brâncuşi, a definit şi lucrările
sculptorului şi pictorului elveţian Alberto
Giacometti (190l-l966), care afirma că vrea
să redea nu figura umană, ci mai degrabă
umbra pe care o lasă. După ce s-a alăturat
grupului suprarealist, la sfârşitul anilor
1940, Giacometti a început să creeze
personaje izolate, subţiri, cu forme alungite,
cum ar fi Femeie In picioare, care au
devenit reprezentative pentru el. Primele
sale sculpturi erau mici, însă pe măsură ce
crea altele mai mari, ele deveneau din ce în
ce mai subţiri.
 • Deşi lucra cu modele vii şi crea
machete din lut înainte să toarne în
bronz, lucrările lui sunt spectrale.
Fără musculatură, sculpturile sale
fantomatice reflectă durerea
existenţialistă ce a urmat după Al
Doilea Război Mondial. Dacă
personajele feminine ale lui
Giacometti sunt prezentate în
picioare şi nemişcate, personajele
sale masculine apar în mers sau
gesticulând, un exemplu fiind Bărbat
arătând cu degetul (1947).

Femeie în picioare (1948)

Alberto Giacometti (190l-l966)
• La Paris, inspirat de lucrările abstracte ale lui Piet Mondrian
(1872-1944), Alexander Calder (1898-1976) a conceput
sculpturile sale cinetice colorate, în picioare şi suspendate,
alcătuite din figuri geometrice din metal, sârmă şi bare.
Calder a vizitat atelierul lui Mondrian într-o excursie la Paris
în 1930 şi a fost atât de impresionat de acesta - pereţi albi
decoraţi cu dreptunghiuri colorate de hârtie - încât s-a gândit
că „ar fi distractiv dacă aceste dreptunghiuri ar oscila".
Sculptura cinetică nu era nouă şi, ca şi alţi sculptori înaintea
lui, Calder a folosit iniţial motoare pentru a da ideea de
mişcare (ceea ce l-a făcut pe Marcel Duchamp [1887-1968]
să le numească, primul, „mobile", în 1931), însă a inventat
sculpturi suspendate de fire, care se mişcă în funcţie de vânt
şi de curenţii de aer .
• Lucrări precum Numere stacojii demonstrează încercarea lui Calder de a realiza un
„Mondrian mişcător“. Felul în care utilizează un număr restrâns de culori vii şi de
forme abstracte este asemănător cu metoda folosită de Mondrian pentru a crea pânze
neoplastice precum Compoziţie cu galben, albastru şi roşu (19371942).
• Dacă Mondrian a pictat linii care interacţionează şi spaţiu alb întrerupt de culoare pentru a da senzaţia
de ritm vizual, Calder foloseşte spaţiul, lumina şi mişcarea pentru a crea ritmuri atât vizuale, cât şi
spaţiale. Deoarece permite mobilelor sale să se mişte cu ajutorul aerului, artistul dă, de asemenea,
senzaţia de imprevizibil în privinţa modului şi a momentului în care se mişcă sculptura. Mobilele sale
au contribuit la reinventarea a ceea ce fusese până atunci o formă statică de artă.
 • Această sculptură a lui Sir Jacob Epstein
înfăţişează un episod din Geneza. După ce îl
păcăleşte pe tatăl său, Isaac, ca să îi dea
binecuvântarea care era de fapt dreptul de
naştere al fratelui său, Esau, lacov începe să
se teamă pentru viaţa lui. Se roagă lui
Dumnezeu, iar în faţa lui apare un personaj
misterios, lacov îl prinde pe străin şi se
roagă pentru salvare; străinul se dă înapoi,
iar lupta durează toată noaptea. In cele mai
multe versiuni, în zori adversarul recunoaşte
că e un înger; îl binecuvântează pe lacov
pentru că nu a renunţat şi îi dă numele de
Israel, lacov înţelege că se luptase cu
Dumnezeu.

Iacov și îngerul (1940-1941)

Jacob Epstein (1880-1959)
Mulțumim pentru atenție!!!