STRTEGIILE DE COMBATERE A

TERORISMULUI
ȚEPORDEI MARIA RI GR 303
PLAN:
 Definiții ale terorismului
 Organizare

 Cauzele terorismului

 Rezultatele terorismului

 Terorismul islamic în UE

 Strategia de combatere a terorismului în UE

 Concluzii

 Bibliografie
DEFINIȚII ALE TERORISMULUI

Dificultatea definirii terorismului este o problemă de percepție culturală,

politică și socială a actului de violență și a scopului politic urmărit prin
teroare.
Deși țintele pot fi diferite:
• cucerirea opiniei publice prin manipulare mediatică (poziția mediei, care se
bazează, în marea majoritate a cazurilor, pe o comunitate de interese,
terorismul crescând rating-ul, manipulată și manipulatoare, devine centrală
în triunghiul conflictual teroriști-populație-conducere);
• acțiuni de „pedepsire” și răzbunare pentru nedreptăți reale sau imaginare;

• atingerea unor obiective politice: schimbarea conducerii, schimbarea

sistemului de guvernare, impunerea unor alte linii de conduită, religioasă,
politică, morală, economică, cuceriri teritoriale, etc.
Metoda va fi - prin definiție - violentă și spectaculară aplicată asupra unei
populații civile, neangajate direct în conflict, dar cu potanțial de a influența
conducera-țintă.
 Statele membre ale Uniunii Europene definesc 
terorismul ca o sumă de acte criminale cu scopul de a
intimida populația și de a obliga statele să se supună
cererilor formulate de autorii acestor acte sau/și
pentru a destabiliza structurile fundamentale politice,
economice, constituționale sau sociale ale unei țări
sau ale unei organizații internaționale. UE continuă să
servească drept zonă pentru finanțarea, oferirea de
logistică, de refugiu și recrutare pentru grupările
teroriste care operează în principal în afara Europei.
 Definirea și înțelegerea corectă și completă a fenomenului de
terorism sunt absolut necesare pentru elaborarea unor strategii și
tactici eficiente de luptă antiteroristă. Deoarece nu există un model
general valabil, definirea și analiza actului terorist trebuie făcută
pentru fiecare caz în parte. Principalele elemente de definire a
terorismului sunt:
1. Mijloace: acțiuni violente asupra populației neangajate.

2. Metoda: sabotaj, acte criminale aleatorii, panică.

3. Ținta: civili (necombatanți).

4. Scop: producerea unei schimbări politice majore.

5. Participanții: indivizi sau grupuri care se autodeclară nonstatale

 Al cincilea factor este foarte controversat. Unii analiști susțin
punctul de vedere american care consideră că se poate defini
noțiunea de "stat terorist". Alții consideră că există numai
politicieni, guverne și structuri ale statului ce pot fi implicate în
susținerea și promovarea terorismului.
ORGANIZARE

Practic nu există două fenomene teroriste cu același tipar de organizare, iar o

clasificare poate fi făcută numai pe baza numărului de persoane implicate
direct în acțiunile teroriste:
Terorism Individual
Este un caz foarte rar în care indivizi izolați comit acte de terorism. În
general numărul de victime și pagubele materiale produse de acești teroriști
sunt reduse, dar efectul de frică și psihoza produsă pot fi serioase.
Terorismul individual este cel mai dificil de combătut.
Adesea, terorismul individual e comis de persoane psihotice. Un celebru
terorist individual este Theodore Kaczynski, supranumit în engleză
 Unabomber. Absolvent al Universității Harvard, doctor în matematică și fost
profesor la Universitatea California Berkley. Suferind de schizofrenie, a
comis un număr de 23 de atentate pe parcursul a 18 ani, omorând 3 persoane
și rănind alte 18. A fost capturat numai datorită faptului că fratele său i-a
recunoscut scrisul, într-un manifest publicat în presă, și a anunțat poliția.
 Grup terorist izolat
 Este format în general dintr-un grup mic de persoane care, fiind rude sau prieteni, se
cunosc personal înainte de începerea activităților teroriste și decid în mod spontan să
treacă la acte de terorism. Este un caz rar și dificil de detectat, combătut și anihilat.
 Ca exemplu este considerat cazul teroriștilor Timothy McVeigh și Terry Nichols,
responsabili pentru atentatul asupra clădirii FBI din Oklahoma. Există surse care se
îndoiesc de faptul că cei doi ar fi un grup izolat și că de fapt Terry Nichols ar fi
colaborat cu grupul terorist islamic Abu Sayyaf, în timpul serviciului său militar, la o
bază militară din localitatea Cebu din Filipine).
 Grup terorist de franciză
 Inițial acest concept de organizare aparținea celulelor anarhiste de la începutul secolului, dar a revenit în
actualitate datorită acțiunilor grupului terorist Al Qaeda.
 În esență este vorba de încercarea de a oferi o umbrelă ideologică, politică și religioasă comună pentru a
favoriza apariția spontană a unui număr mare de grupuri teroriste izolate, care să acționeze pentru
atingerea unor obiective asemănătoare fără a avea legături clare de comandă, control și susținere logistică.
 Se consideră că acest mod de organizare are o eficiență redusă, compensată fiind de formarea unui număr
mare de celule.
 Elementele de noutate aduse de Al Qaeda în terorismul de franciză sunt:

1. Elaborarea unei ideologii extremiste complexe, bazată pe ideea unei conspirații creștino-evreiești („cruciați
și sioniști") care e pe punctul de a subjuga total lumea islamică și a distruge religia musulmană.
2. Spre deosebire de anarhie, Al Qaeda menține un monopol ideologic total asupra conținutului ideatic de
franciză, cu trăsături evidente de branding.
3. Folosirea intensivă a internetului pentru răspândirea francizei, atragerea de noi aderenți și ducerea
campaniei de propagandă a propriei audiențe.
4. Elaborarea unui pachet de franciză complet. Al Qaeda pune la dispoziția oricărui doritor, nu numai baza
ideologică, dar și manuale complete de instrucție (de la metode de acțiune și organizare până la manuale
de fabricare a bombelor artizanale) și furnizează la cerere susținere financiară și asistență tehnică dată de
instructori, de teroriști.
5. Al Qaeda este primul caz de grup terorist propriu-zis, care își menține modul de organizare convențional,
dar în același timp încurajează franciza bazată pe grupuri izolate. Din acest motiv unii analiști consideră că
franciza este folosită numai pentru a crea diversiuni sau ca o sursă de carne de tun.
 Numărul membrilor organizațiilor teroriste de franciză, în funcție de numărul de grupuri izolate care preiau
franciza, poate fi cuprins între zeci și mii, majoritatea acestor membri fiind implicați direct în planificarea și
executarea actelor teroriste.
 Grup terorist cu susținere externă
 În general orice grup terorist a primit sau va primi în timpul existenței sale
susținere de la un stat interesat.
 Încă din timpul „războiului rece” au existat grupuri teroriste care nu aveau bază
de susținere proprie, fiind de fapt grupuri teroriste organizate și dependente de
un stat sau de un grup de state.
 În general grupurile teroriste cu susținere externă sunt compuse din până la 20
de membri care sunt cu toții implicați direct în planificarea și executarea actelor
teroriste (atribuțiile de suport, comandă și logistică fiind asigurate de unul sau
mai multe servicii secrete de stat).
 Exemple de terorism cu susținere externă au fost gruparea teroristă condusă de
Carlos Șacalul (Carlos Ilici Ramirez - vezi Ion Mihai Pacepa) care a fost sprijinit
și de statul comunist român), gruparea teroristă palestiniană 
Septembrie cel Negru, creată inițial contra Iordaniei, cu baze și susținere în Siria
 și Liban - gruparea Abu-Nidal din această organizație a organizat atacul terorist
contra sportivilor israelieni la Olimpiada de vară de la München, munițiile și
armamentul fiind transportate în bagajul unor diplomați bulgari.
 Grup terorist afiliat
 Majoritatea organizațiilor teroriste importante sunt afiliate unei mișcări politice, religioase, sau a unui curent
ideologic (naționalist, social, ecologist etc.). Aceste organizații mai sunt denumite și grupări teroriste propriu-zise.
 Există o mare varietate sub aspectul organizării, metodelor de acțiune și letalității grupurilor din această categorie,
elementele lor comune fiind:
1. Organul militar și operativ al unei mișcări (politice, religioase sau ideologice) civile necombatante, cum ar fi:
1. Wahabismul > Al Qaeda
2. Separatismul > ETA, grupul cecen condus de Alsan Mashadov
3. Un partid extremist > „Calea luminoasă” (în spaniolă Sendero Luminoso)
4. Curente naționalist-islamice > Abu Sayaf, Hamas, Hezbollah
2. Funcționează sub un control exercitat de structura civilă de susținere.
3. Au elemente clare de comandă, control, comunicații și logistică, fapt care, în mod paradoxal, le face mult mai
vulnerabile și ușor de infiltrat, supravegheat, combătut și eliminat.
4. În momentul în care structura civilă de susținere devine implicată într-un proces politic democratic, grupul terorist
se autodesființează.
 Grupurile teroriste afiliate pot avea până la câteva mii de membri, împărțiți în:
 -conducători civili și/sau comandanți militari;-luptători;-informatori;-responsabili cu logistica, relații externe -
presă, recrutarea de cadre, identificarea elementelor corupte, identificarea țintelor de atacat, etc.Organizații de
insurgență și terorism
 Aceasta e o categorie destul de disputată și e reprezentată de grupurile de insurgență care alunecă pe panta
terorismului, sau folosesc terorismul ca supliment tactic și operațional.
 Cel mai tipic exemplu de grup de terorism și insurgență este reprezentat de grupul de gherilă columbian FARC.
 Unii specialiști consideră IRA ca un exemplu tipic de grup aflat la granița dintre organizațiile de insurgență cu
tactici teroriste și grupurile teroriste afiliate.
 Organizații de insurgență și terorism
 Aceasta e o categorie destul de disputată și e
reprezentată de grupurile de insurgență care alunecă
pe panta terorismului, sau folosesc terorismul ca
supliment tactic și operațional.
 Cel mai tipic exemplu de grup de terorism și insurgență
este reprezentat de grupul de gherilă columbian FARC.
 Unii specialiști consideră IRA ca un exemplu tipic de
grup aflat la granița dintre organizațiile de insurgență
cu tactici teroriste și grupurile teroriste afiliate.
CAUZELE TERORISMULUI

 Înțelegerea corectă a cauzelor terorismului este esențială pentru adoptarea unor

strategii de combatere a acestui fenomen cât și pentru reducerea numărului de
victime și a efectelor negative sociale, politice sau economice.
 Efortul de analiză și înțelegere corectă și completă a acestor cauze nu trebuie în nici
un caz confundat cu încercarea de a justifica actele teroriste. 'Nu poate exista nici
un fel de justificare morală pentru actele teroriste, indiferent de legitimitatea
cauzelor invocate.'
 De asemenea înțelegerea cauzelor terorismului nu are nimic de a face cu atitudinea
de capitulare și satisfacere necondiționată a obiectivelor grupurilor teroriste.
 De obicei mass-media oferă explicații emoționale și simpliste pentru a explica
terorismul ca pe un fenomen deviant, prezentând teroriștii ca pe oameni frustrați, a
căror copilărie și tinerețe a fost traumatizantă psihic sau care, chiar dacă provin din
familii bogate, au suferit de lipsa afecțiunii. Ca exemplu este citat 
Giangiacomo Feltrinelli, care se trăgea dintr-o familie extrem de bogată dar care a
crescut în grija unor guvernante germane și a fost întotdeauna tratat cu răceală.
 Majoritatea analiștilor susțin că terorismul are o cauză strict politică. Orice mișcare
teroristă ce capătă suficient acces la putere politică pentru a-și promova obiectivele,
renunță la terorism din proprie inițiativă.
 Motivele specifice ale terorismului pot fi foarte diverse, dar cele mai comune sunt:
 Obținere de bani și avantaje
 Unul dintre scenariile cele mai temute în țările vestice - prelucrat de industria 
hollywoodică - este obținerea de arme neconvenționale (chimice, biologice, nucleare) de
către un grup nestatal, stat instabil sau care are interesul să la comercializeze. Scenariul
clasic este următorul: Entitatea dispune de 2 bombe nucleare. Guvernul (SUA) primește
o amenințare cu distrugere a unui oraș dacă o sumă mare de bani nu este transferată
entității. Americanii nu iau în serios prima amenințare. Entitatea își publică amenințarea
și o listă de ținte și detonează prima bombă nucleară. Guvernul american plătește suma
și încearcă să dea de urma teroriștilor. Cu o parte din banii primiți entitatea cumpără alte
bombe și amenință detonarea lor dacă se încearcă capturarea lor. Ei pot să-și îmbrace
gigantica lor operație de estorcare în religie, anti-globalizare, anti-Vest sau orice altă
idee de circulație, pentru a dezorienta opinia publică.
 Dorința de a răspândi un mesaj
 Actul de violență este comis numai pentru a atrage atenția unei stări de fapt, a transmite
un mesaj sau pentru a aduce niște idei în dezbaterea publică. Teroriștii sunt mai
preocupați de cantitatea și calitatea "timpului de antenă" decât de provocarea unui
număr mare de victime.
 Cele mai cunoscute cazuri sunt:
1. Theodore Kaczynski - Unabomber, suferind de schizofrenie, a comis un număr de 23
de atentate pe parcursul a 18 ani, numai pentru a obține publicarea propriilor "manifeste"
(ce conțineau un program delirant neoludist împotriva tehnologiei moderne).
2. „Weather Underground”, grup terorist hippie, care între 1969 și 1975 a acționat în SUA
pentru a protesta împotriva războiului din Vietnam și a campaniei dusă de poliție și FBI
 împotriva mișcărilor pentru drepturile civile.
 Terorismul „justițiar”
 Terorismul justițiar a fost numit astfel deoarece are ca țintă și pretext răzbunarea și pedepsirea unor acțiuni
considerate de teroriști nedrepte. Terorismul justițiar este destul de rar, fiind de obicei responsabil pentru
asasinate politice.
 Exemple:

1. Asasinarea lui Armand Călinescu de către legionari ca „pedeapsă pentru rolul jucat de acesta în asasinarea lui 
Corneliu Zelea Codreanu.
2. Asasinarea primului ministru indian, Indira Gandhi, de către un soldat sikh (aparținând unui grup terorist
religios-etnic sikh) din garda personală de pază, pentru responsabilitatea sa în masacrul sikhilor comis de armata
indiană la asaltul Templului de Aur din Punjab.
3. Asasinarea primului ministru israelian, Ițhak Rabin de către Igal Amir, secondat de fratele său (o grupare
teroristă formată din două persoane), extremiști de dreapta, pentru semnarea Acordului de la Oslo, considerat de
ei ca un act de trădare națională.
4. Atentatul împotriva clădirii FBI din Oklahoma, comis de un grup terorist izolat ca pedeapsă pentru operațiunea 
FBI împotriva sectei Davidienilor din Waco, Texas.
 Fanatismul religios

 Fanatismul religios poate constitui un substrat fertil, o bază de susținere a unor grupări, sau organizații teroriste,
deși adesea, ei folosesc manipulativ acest fanatism pentru propriile interese. Motivul real al terorismului 
Al-Qaida rămâne ocult, dar propaganda acestui grup se folosește abil de fanatismul islamic pentru a justifica
politica de teroare și pentru a amplifica efectele actului terorist.
 Alte exemple de folosire a fanatismului religios în scopuri teroriste:

1. Atentatul cu serină comis de secta apocaliptică Aum Shinrikyo în metroul din Tokyo în 1995 soldat cu 12 morți și
câteva mii de spitalizați. Anchetatorii poliției japoneze au considerat că scopul atacului nu a fost pentru a grăbi
un final apocaliptic al lumii, ci pentru a distrage atenția poliției de la o anchetă criminală asupra liderului sectei.
2. Atentatele comise de teroriști izolați sau de către grupuri izolate, împotriva unor medici și clinici unde se
practicau avorturi în SUA.
3. Asasinarea de către extremiști islamici a traducătorului japonez (în 1993) și rănirea gravă a editorului norvegian
(în 1995) al cărții „Versetele Satanice”, cartea scriitorului britanic anatemizat Salman Rushdie, considerată o
blasfemie criminală la adresa Profetului Mahomed.
 Subminarea autorității de stat
 Deși multe grupări teroriste urmăresc ca obiectiv secundar subminarea puterii de stat, numai
pentru mișcarea anarhistă a reprezentat motivul principal pentru activitatea teroristă.
 Lupta pentru eliberare, emancipare și obținerea puterii politice

 Se spune că în timp ce insurgența este strategia săracului, terorismul este strategia săracului
disperat. Multe grupări teroriste sunt motivate de idealuri legitime ce nu pot fi obținute pe căi
politice, militare sau economice:
• Lupta împotriva Apartheidului - UmKhonto we Sizwe (MK) grup terorist afiliat Congresului
Național African (Africa de Sud)
• Lupta pentru independență sau autonomie - Mișcarea separatistă bască ETA, Armata
Republicană Irlandeză (IRA), Frontul de Eliberare al Quebecului (FLQ), Organizația Tigrii Tamili
(ELAM)
• Lupta pentru emancipare economică și politică: Mișcarea Zapatistă și mișcările comuniste și 
anarhiste de insurgență și terorism.
 În undele cazuri, idealurile legitime care au fost motivele inițiale, pe parcursul alunecării pe
toboganul violenței se pervertesc și se transformă într-un amestec demagogic numai pentru a
justifica o continuare a violenței. Unul din exemplele cele mai clare este Manifestul FLQH în care
revendicările de autonomie sunt amestecate cu idei de stânga, lupta anticorupție, protestul anti-
federalist, revendicări sindicale etc.
 În alte cazuri organizațiile teroriste apelează la dezinformare și manipulare pentru a recruta noi
membri sau a-și extinde influența. Această dezinformare și manipulare poate fi făcută într-un
mod foarte profesionist și credibil. De exemplu, Al Qaida, pe lângă propagandă jihadistă, a
difuzat pe data de 13 Decembrie 2004 un videoclip de propagandă și dezinformare în limba
engleză, având ca țintă tineretul musulman din Vest în care, din oportunism tactic, Al Quaeda
încearcă să se prezinte ca o mișcare de rezistență propriu-zisă, promovând jihadul global în
numele rezistenței împotriva ocupației Irakului:. 6 emis de Plutonul de (luptă) mass-media al
Armatei Jihadului Islamic din 10 Decembrie 2004.
REZULTATELE TERORISMULUI

 În conflictul asimetric dintre puterea de stat și terorism primele victime sunt cetățenii inocenți, care sunt afectați
fie de actul terorist propriu-zis, fie de răspunsul exagerat al organelor de stat, fie de efectele economice colaterale.
 "Nicio crimă politică nu poate ajunge la malurile adevărului" a spus celebrul romancier Leonardo Sciascia, dar a
fost contrazis de multe ori de istoria terorismului.
 Rezultatele terorismului depind însă în final de alegerea majorității populației civile necombatante de a susține
puterea de stat sau cauza (dar niciodată metodele) teroriștilor. Astfel terorismul poate avea ca rezultat:
1. Atingerea totală a scopurilor politice. În ciuda opiniei generale, terorismul este o metodă eficientă de
obținere a unei revendicări politice. Dacă organizația teroristă e afiliată unei mișcări politice (grup
terorist afiliat), iar motivele sunt susținute de majoritatea populației civile implicate în conflict, victoria e
numai o problemă de timp. Cele mai cunoscute cazuri sunt:
1. Formarea statului Israel, pentru mișcările Haganah și Irgun
2. Formarea Autorității Naționale Palestiniene, pentru Fatah, OEP
3. Abolirea politicii de Apartheid în Africa de Sud, pentru UmKhonto we Sizwe
2. Atingerea parțială a scopurilor politice:
1. Acordurile din Vinerea Bună (Good Friday Accords) -IRA
2. Obținerea de drepturi suplimentare pentru canadienii de origine franceza din Quebec - FLQ
3. Obținerea retragerii trupelor spaniole din Irak înainte de termen prin schimbarea cursului alegerilor din  Spania, în
urma atentatelor de la Madrid din 11 Martie 2004. - Al Qaeda
3. Prelungirea ciclului de Violență. Este un caz tragic de remiză între puterea politică și terorism,
exemplele cele mai cunoscute fiind:
1. Războiul civil din Columbia
2. Conflictul din Cecenia
Pornirea unui război. Actul terorist fiind folosit de către puterea politică de stat ca
pretext pentru pornirea unor războaie. Cele mai cunoscute exemple sunt:
1. Atentatul de la Sarajevo folosit ca pretext pentru Primul Război Mondial.
2. Atentatele din 11 Septembrie 2001 care au fost folosite ca argument pentru a justifica
invazia din Irak.
Restrângerea libertăților individuale sau instaurarea unei dictaturi:
3. Introducerea Legii Patriot (Patriot Act) în SUA ca urmarea a atentatelor din 11
Septembrie 2001
4. Introducerea în 1933 a Legii de Împuternicire (Ermächtigungsgesetz) în Germania, ca
urmare a incendierii Reichstag-ului, care a fost esențială pentru ascensiunea lui Adolf
Hitler la putere.
Efecte economice colaterale. Efortul de luptă antiteroristă poate afecta temporar
economia unei regiuni sau țări. În unele cazuri efectele pot fi de lungă durată în
special în zonele care depind economic de industria turismului cum ar fi:
5. A doua Intifadă și atentatele sinucigașe Hamas care au afectat puternic industria
turismului din Israel.
6. Atentatele comise de Jemaah Islamiah în Bali, insulă cu populație majoritar hindusă din 
Indonezia, pentru care turismul este industria majoră.
 Indicele Global al Terorismului 
TERORISMUL ISLAMIC ÎN EUROPA
 După anul 1990, s-au înregistrat în Europa circa 40
de atacuri atribuite terorismului islamic. Atribuirea
aceasta se face în urma revendicării lor de către
diverse organizaţii (ISIS, Al-Qaida etc.) sau în urma
mesajelor cu conţinut religios transmise de
atacatori. De pildă, multe atentate sunt precedate de
strigătul „Allahu akbar”.
 Circa 70% dintre atacurile teroriste din perioada
1990–aprilie 2016 s-au produs în ultimii cinci ani.
Doar în anul 2015 au avut loc un sfert din numărul
total de atacuri. Franţa are frecvenţa cea mai mare
a atacurilor, Rusia are cei mai mulţi morţi, iar Spania
 cei mai mulţi răniţi.
 5r4777r474577yr47e7
 Statele membre ale Uniunii Europene sunt angajate pe deplin să lupte împreună
împotriva terorismului și să asigure cetățenilor săi un nivel cât mai ridicat de
protecție. În acest sens, Consiliul a adoptat în 2005 strategia UE de combatere a
terorismului. Strategia se axează pe patru piloni principali: prevenirea, protecția,
STRATEGIA UE DE COMBATERE A TERORISMULUI

urmărirea și răspunsul.
 Una dintre prioritățile UE în domeniul combaterii terorismului este identificarea și
abordarea factorilor care contribuie la radicalizare și a proceselor de recrutare a
persoanelor care comit acte de terorism. În acest sens, Consiliul a adoptat o
strategie UE pentru combaterea radicalizării și a recrutării în scopuri teroriste.
Având în vedere evoluțiile recente, precum fenomenul persoanelor care
acționează singure și al luptătorilor străini sau potențialul tot mai mare de
mobilizare și de comunicare al mijloacelor de comunicare sociale, Consiliul a
adoptat o versiune revizuită a acestei strategii în iunie 2014. În decembrie 2014,
miniștrii justiției și afacerilor interne au adoptat o serie de orientări pentru Strategia
revizuită a UE pentru combaterea radicalizării și a recrutării. Aceste orientări
stabilesc o serie de măsuri care să fie puse în aplicare de către UE și statele
membre.
 A doua prioritate a strategiei UE de combatere a terorismului este protecția
cetățenilor și a infrastructurii și reducerea vulnerabilității la atacuri. Aceasta
cuprinde protejarea frontierelor externe, îmbunătățirea securității transporturilor,
protejarea țintelor strategice și reducerea vulnerabilității infrastructurilor critice. În
acest domeniu, UE lucrează în prezent la elaborarea unor acte legislative prin
care se reglementează utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor (PNR)
în scopul asigurării respectării legii.
 UE depune eforturi în vederea combaterii capacității de planificare și de
organizare a organizațiilor teroriste și a aducerii acestora în fața justiției. Pentru
a realiza aceste obiective, UE și-a îndreptat atenția asupra mai multor aspecte:
consolidarea capacităților naționale, îmbunătățirea cooperării practice și a
schimbului de informații între autoritățile polițienești și judiciare (în special prin
intermediul Europol și Eurojust), abordarea chestiunii finanțării terorismului și
dejucarea mijloacelor de organizare a atacurilor și de comunicare ale
organizațiilor teroriste.În mai 2015, Consiliul și Parlamentul European au
adoptat noi norme de prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului.
 Cel de al patrulea obiectiv al strategiei UE de combatere a terorismului este
pregătirea, în spiritul solidarității, în vederea gestionării și a reducerii la minim a
consecințelor unui atac terorist. Acest lucru se realizează prin îmbunătățirea
capacității de a gestiona urmările, coordonarea răspunsului și nevoile victimelor.
Printre prioritățile din acest domeniu se numără elaborarea unor modalități ale
UE de coordonare a situațiilor de criză, revizuirea mecanismului de protecție
civilă, dezvoltarea procedurilor de evaluare a riscului sau schimbul de bune
practici privind asistența acordată victimelor terorismului.
 În orientările strategice privind justiția și afacerile interne, adoptate în iunie 2014,
Consiliul European a solicitat instituirea unei politici eficiente de combatere a
terorismului, care să integreze aspectele interne și externe. La 12 februarie 2015, șefii
de stat și de guvern din UE au subliniat importanța pentru UE a unei cooperări sporite
cu țările terțe în domeniul securității și combaterii terorismului. În ceea ce privește
relațiile dintre UE și țările terțe, programul de combatere a terorismului se concretizează
în diferite moduri, precum dialogurile politice la nivel înalt, adoptarea unor clauze și
acorduri de cooperare sau proiectele specifice de consolidare a capacității și de
asistență acordată unor țări strategice. UE cooperează pentru combaterea terorismului
cu țări din Balcanii de Vest, Sahel, Africa de Nord, Orientul Mijlociu, Cornul Africii și 
America de Nord, precum și din Asia. Cooperarea cu SUA reprezintă o componentă
fundamentală a strategiei UE. În ultimii ani au fost încheiate acorduri de cooperare în
domenii precum finanțarea terorismului, transporturile și frontierele, asistența judiciară
reciprocă sau extrădarea. Autoritățile SUA colaborează tot mai strâns cu Europol și
Eurojust. O altă componentă importantă a dimensiunii externe a combaterii terorismului
implică colaborarea strânsă cu alte organizații internaționale și regionale în vederea
consolidării consensului internațional și a promovării standardelor internaționale de
combatere a terorismului. Uniunea Europeană colaborează cu organizații
internaționale, inclusiv cu ONU și cu Forumul mondial privind combaterea terorismului,
și cu organizații regionale, cum ar fi Consiliul Europei, OSCE, Liga Statelor Arabe și
Organizația de Cooperare Islamică. În cadrul cooperării sale cu 
Organizația Națiunilor Unite, și în urma unor rezoluții ale Consiliului de Securitate al
ONU, UE a adoptat anumite măsuri restrictive împotriva unor persoane sau entități care
au legătură cu rețeaua Al-Qaida.
ORGANIZAȚIILE RESPONSABILE
PENTRU COMBATEREA TERORISMULUI
 Consiliul Europei este o organizație internațională,
interguvernamentală și regională. A luat naștere la 5 mai 1949 și
reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene precum și alte
state din centrul și estul Europei. Este independent de Uniunea
Europeană, și este diferit și de Consiliul European sau de 
Consiliul Uniunii Europene. Sediul Consiliului Europei este la 
Strasbourg.
 Consiliul Europei are două dimensiuni: una federalistă, reprezentată de
"Adunarea Parlamentară", alcătuită din parlamentari proveniți din
parlamentele naționale, și cealaltă, interguvernamentală, întruchipată
de "Comitetul Miniștrilor", alcătuit din miniștrii de externe ai statelor
membre. Comitetul Miniștrilor reprezintă organismul de decizie al
Consiliului Europei.
 România a deținut președinția Comitetului Miniștrilor al Consiliului
Europei în perioada noiembrie 2005 - mai 2006.
 Obiective
• Protejarea drepturilor omului
• Protejarea democrației pluraliste
• Protejarea supremației dreptului
• Favorizarea conștientizării și încurajarea dezvoltării identității și a diversității culturale a 
Europei
• Dezvoltarea stabilității democratice în Europa prin susținerea reformelor politice, 
legislative și constituționale
• Căutarea soluțiilor pentru problemele cu care se confruntă societatea europeană:
• discriminarea minorităților
• xenofobia
• intoleranța
• protecția mediului
• Clonarea umană
• SIDA
• drogurile
• terorismul
• crima organizată
ORGANIZAȚIA PENTRU SECURITATE ȘI COOPERARE ÎN
EUROPA

 Organizația pentru Securitate și Cooperare în

Europa (OSCE) este o organizație internațională
 pentru securitate. Se concentrează asupra
prevenirii conflictelor, administrării crizelor și
reconstrucției post-conflictuale. Este formata din 57
de țări participante din Europa, Mediterană, Caucaz
, Asia Centrală și America de Nord, acoperind
spațiul emisferei nordice "de la Vancouver la
Vladivostok".
LIGA ARABĂ
   
   

 Liga Arabă în arabă:Al Jamiya (Al Arabiya) , este o organizație internațională regională a statelor arabe
și a unor state cu afinitate pentru lumea arabă, care își propune „strângerea relațiilor dintre țările
membre și coordonarea colaborării dintre ele, prezervarea independenței și a suveranității lor și, în
manieră generală, apărarea cauzelor și intereselor țărilor arabe.” În prezent Liga Arabă are 22 membri,
însă participarea Siriei a fost suspendată din noiembrie 2011 ca urmare a acțiunilor represive ale
guvernului sirian în cursul Războiului civil din Siria. În anul 2011 Liga Arabă a suspendat temporar și
Libia, atunci condusă de colonelul Muammar Al Gaddafi și expusă și ea unui lung război civil.
 Din Liga Arabă fac parte și trei state care nu sunt de limbă arabă - Somalia, de mulți ani pradă unor
războaie civile și divizată,Djibuti și Insulele Comore. Liga arabă este condusă de un Consiliu în care are
un reprezentant fiecare stat membru. Liga Arabă își are sediul la Cairo, capitala Egiptului, unde a fost
înființată la 22 martie 1945, pe baza Protocolului de la Alexandria, de către șase țări fondatoare:
Regatul Egiptului, Regatul Irakului, Emiratul Transiordaniei (din 1949 Regatul Hașemit al Iordaniei), 
Republica Libaneză, Regatul Arabiei Saudite și Republica Siriană.
 Prin instituțiile sale, ca de pildă Organizația Ligii Arabe pentru Educație, Cultură și Știință ALECSO, și
Consiliul Economic și Social al Ligii Arabe - Consiliul Unității Economice Arabe CAEU, Liga Arabă
facilitează programe politice, economice, culturale, științifice și sociale menite să promoveze interesele
lumii arabe. Ea servește drept forum pentru statele membre ca să-și coordoneze pozițiile politice, să
dezbată probleme de interes comun, să soluționeze dispute dintre statele arabe și să limiteze
conflictele care apar în cadrul lor (de exemplu Criza din Liban din 1958).
 Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai
importantă organizație internațională din lume. Fondată în 1945,
după Al Doilea Război Mondial, are astăzi 194 de state membre.
Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei
fondatori, a Cărții Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui
document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”,
„respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și
„respectarea dreptului internațional”. Sediul central al
organizației este la New York.
 Obiectivele ONU

 Menținerea păcii și securității

 Respectarea drepturile omului

 Dezvoltarea economică și asistența umanitară

CONCLUZII
  Actele de terorism reprezintă diferite acțiuni de violență,
prin care persoane sau grupuri de persoane: atentează la viața
și la integritatea corporală sau bunurile unor demnitari,
personalități politice, a membrilor de familie ai acestora;
savârșesc asemenea acte, împotriva unor grupări politice,
organizații sociale, instituții, grupuri de persoane reunite, în
mod organizat sau aflate, în mod întâmplător, în locuri sau
localuri publice sau private. Dacă asemenea acte sunt
îndreptate contra ordinii internaționale, atunci ele pun în
pericol relațiile internaționale, constituie o amenințare directă
împotriva păcii, pot crea tensiuni și înrăutăți relațiile dintre
state, produc instabilitate într-o anumită zonă geografică ori
situații de confruntări și-n orice caz, prejudiciază climatul
internațional.
BIBLIOGRAFIE

•  European Union Terrorism Situation and Trend Report

2016Europol. doi:10.2813/525171. ISBN 
978-92-95200-68-5

•  Singer, Saul: Confronting Jihad: Israel's Struggle & The World

After 9/11, Publ. Cold Spring Press, 2003 ISBN 1593600011, 
ISBN 978-1593600013.
•  Dershowitz, Alan M.: Is There a Right to Remain Silent?:
Coercive Interrogation and the Fifth Amendment After 9/11
(Inalienable Rights), Oxford University Press, USA; First edition
- May 6, 2008, ISBN 0195307798, ISBN 978-0195307795.
•  Dershowitz, Alan M.: Why Terrorism Works: Understanding the
Threat Responding to the Challenge, Yale University Press,
September 4, 2002, ISBN 0300097662, ISBN 978-0300097665.