Sunteți pe pagina 1din 23

Țepordei Andrei

Cl. a VIII-a ,,B’’


Odată, demult, cam prin epoca faraonilor, o zeiţă pe
nume Sira, s-a îndrăgostit de un zeu numit Aron. După
câţiva ani Sira a născut patru fete.
Atunci când le atingeai ochii fiecăreia sclipeau. Una era
călduroasă, alta friguroasă, şi două, nici prea
călduroase,nici prea friguroase. Aron s-a gândit şi nu a
găsit nici un nume potrivit. Sira a născocit patru nume
nepurtate şi delicate. Primăvara,prima fiică, a doua, cea
călduroasă, Vărica. Dar vai…nu mergea! Aşa că a ramas
Vara, a treia, puţin înfumurată, s-a numit Toamna, iar a
patra, cea mai geroasă s-a numit Iarna.
-Bun,primul pas a fost făcut.
-Dar oare cum să le numim?
-A,ştiu ce vrei să spui!

-Da?!
-Dacă o să se numească prinţese sau zeiţe.

-Eu spun zeiţe!


-Dar eu spun prinţese!

-Zeiţa Primavară, zeiţa Vară, zeiţa Toamnă şi zeiţa Iarnă.

-O,ai dreptate! Sună mai bine prinţesă!


Cu cât creşteau, cu atât deveneau mai frumoase şi mai
deştepte. Purtau rochii diferite, dar cu aceaşi semnificaţie.
Prima purta rochii verzi, a doua galbene, a treia portocalii şi
a patra, albe. Până atunci nu exista culoarea ochilor. Toţi
ochii erau maro. Ele au inventat culorile ochilor. Maro de la
pământ, verde de la iarba şi albastru de la cer.

Au trecut mulţi ani de atunci….

-Mamă, tată, vrem să plecăm în lume să ne găsim norocul. O


să ne întoarcem cu patru bogăţii diferite pentru fiecare om.
-Scumpele noastre, să aveţi grijă de voi!
Prinţesele au pornit în pădure. După doi ani au descoperit
că au puteri diferite. Timp de trei luni puteau să fie
invizibile, să stea pe cer, şi fiecare putea să încălzească
oamenii, să îi facă să le fie frig sau să îi facă să se simtă
bine. S-au dus spre casă după promisiunea făcută şi
le-au adus oamenilor multă bucurie.
Aceasta este de fapt povestea celor patru anotimpuri…
Anotimpurile se formează datorită mişcării de
revoluţie a Pământului în jurul Soarelui.
În țara noastră există patru anotimpuri:
primvara, vara, toamna şi iarna.
Există unele zone în care sunt doar doua
anotimpuri: vara şi iarna si zone cu un singur
anotimp.
La Ecuator tot timpul anului este vară.
Perioada în care Pământul se roteşte în jurul Soarelui se numeşte
an.
Datorită înclinaţiei Pământului în timpul deplasării lui,în jurul
Soarelui unele părţi ale planetei primesc mai multă sau mai
puţină energie de la Soare în anumite perioade ale anului.

Vara
Iarna

Vara
Iarna
În acelaşi timp în care se roteşte în jurul Soarelui, Pământul se
roteşte în jurul axei sale. Axa este o linie imaginară care
străpunge Pământul de la Polul Nord la Polul Sud. Astfel,o parte a
Pământului este luminată (zi) , iar cealaltă se află în întuneric
(noapte).

O rotatie completă a Pământului în jurul propriei axe formează o zi


şi se realizează în 24 de ore.
Primăvara este unul dintre cele 4 anotimpuri ale
zonei temperate,marcând tranziţia de la iarna
spre vara.Din punct de vedere
astronomic,marcarea începutului primăverii
este,de cele mai multe ori legată de echivalenţa
dintre durata temporală a zilei şi a noptii,timp al
anului numit echinocţiu în astronomie.
Caracteristicile primăverii: primele flori apar, copacilor le
apar mugurii după care frunzele, noptile sunt mai
scurte decât zilele, păsările se întorc.
Întotdeauna,primăvara şi echivalentul său conceptual,filosofic şi
ideatic au însemnat dezgheţul, topirea, trezirea la viaţă,
reînoirea şi renaşterea naturii, vieţii şi a societăţii.
Vara este anotimpul ce începe cu ziua de 
22 iunie - solstițiul de vară și se încheie cu ziua
de 23 septembrie - echinocțiul de toamnă în
emisfera nordică. În emisfera sudică vara începe
cu 21 decembrie și se încheie pe 21 martie.
Vara este anotimpul cu cele mai lungi și cele
mai calde zile, unde lungimea zilelor depinde de
gradele latitudine. Asfel avem de-a face cu atât
de faimoasele nopți albe din St. Petersburg și
Scandinavia. Este numită la Polul Nord
și anotimpul zilei de la miezul-nopții.
 Vara este, de asemenea anotimpul în care multe legume,
fructe dar și alte plante sunt coapte respectiv crescute.
 În diminețile de vară, la suprafața pământului se formează
roua.
În zona climei subtropicale verile sunt foarte călduroase şi
secetoase (până la 45°). În zona climei temperat oceanică vara
aduce un plus de căldură, totuşi este răcoroasă .În zona climei
temperat continentală vara este călduroasă (până la 35°-40°).
În zona climei polare vara este de foarte scurtă durată şi are
temperaturi de până la 0-5°C.
Toamna este unul din cele patru anotimpuri ale climei
temperate. Este anotimpul care face legătura între vară

și iarnă.
În emisfera nordică toamna începe în jurul lunilor august/

septembrie pe când în emisfera sudică începutul

toamnei este considerat în jurul lunii martie. În această

perioadă frunzele foioaselor încep să cadă. Acestea se

îngălbenesc, treptat capătă o culoare roșiatică sau


brună după care cad. De aceea, în America de Nord

toamna este numită și fall însemnând cădere.

Este anotimpul în care zilele devin din ce în ce mai scurte


și mai răcoroase, nopțile devin din ce în ce mai lungi și
mai friguroase iar în unele țări precipitațiile tind să
crească treptat.
Astronomic, unele țări vestice consideră că toamna
începe cu echinocțiul de toamnă (23 septembrie)

în emisfera nordică și echinocțiul de primăvară (

21 martie) în emisfera sudică, terminându-se în

emisfera nordică în ziua solstițiului de iarnă (21


decembrie) respectiv în ziua solstițiului de vară
(21 iunie). În astronomia chineză echinocțiul de
toamnă marchează mijlocul toamnei, aceasta
începând în jurul sărbătorii Liqiu (în jurul zilei de
7 august).
Iarna este unul din cele patru anotimpuri ale
zonei temperate. Vremea este mai rece în
perioada iernii, fiind anotimpul cu cele mai
mici temperaturi, zilele cele mai scurte şi
nopţile cele mai lungi.
În emisfera nordica iarna ţine din decembrie
până în februarie, iar în emisfera sudică din
iunie până în august. Iarna se încheie în
emisfera nordică odată cu echinocţiul de
primăvară (20-21 martie). în multe ţări
europene Valentine’s day (14 feburarie) este
considerată prima sărbătoare de primavară,
şi din acest moment florile încep să
înflorească.
In astronomia chineză şi cea est asiatică, iarna
începe din 7 noiembrie, odată cu
sărbătoarea numită Jiegi, “venirea iernii”.
Iarna este anotimpul în care toată lumea
traieste sub efectul magiei.
Este anotimpul bucuriei, a viselor, a
speranței, a celor mai frumoase
sărbători.

S-ar putea să vă placă și