SISTEMUL SOLAR.

PLANETELE ÎN
SISTEMUL SOLAR

Autor: Elev al clasei a IX-a ,,B”

Țepordei Andrei
 SISTEMUL SOLAR
Sitemul solar este regiunea din spațiu în care se exercită forța
gravitațională a Soarelui, o stea galbenă ce strălucește de aproape 5
miliarde de ani. Dupa Soare, cele mai importante obiecte din Sistemul
Solar sunt planetele - un grup de diverse corpuri cerești, stâncoase,
gazoase sau înghețate, care se mișcă pe orbite independente, aproape
circulare, în jurul stelei centrale. Majoritatea planetelor, au la rândul
lor sateliți care orbitează în jurul lor, în timp ce un număr enorm de
bucăți de rocă și gheață mai mici sau mai mari se mișca, de asemenea
în jurul Soarelui pe traiectorii proprii – dar sunt în mare parte, grupate
în câteva zone relativ aglomerate.
 FORMAREA SISTEMULUI
SOLAR
Nimeni nu știe sigur ce a dus la apariția norului mare de gaz și praf,
nebuloasa solară din care s-a format Sistemul Solar, și ce l-a făcut să se
prăbușească. Cert este că gravitația a învins forțele asociate cu presiunea
gazului care l-ar fi menținut împrăștiat.Când s-a prăbușit , norul a căpătat
forma unui disc turtit, cu o protuberanță în centru.
• După o perioadă de timp, particulele de rocă și metalice s-au adunat
treptat și au format plantezimele(corpuri de rocă cu diametrul de câteva
kilometri ex.Mercur, Marte, Venus, Pământul)
• În regiunile exterioare mai reci ale discului a avut loc un proces
asemănător, dar particulele solide care au format plantezimele conțineau
diferite cantități de substanțe chimice înghețate, de ex. apa, amoniac,
metan, pe lângă rocă. Aceste materiale aveau să formeze nucleele
planetelor de gaz uriase Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun.
 SOARELE
Soarele este steaua aflată în centrul sistemului nostru solar. Pământul,
toate celelalte planete, asteroizii, meteoriții,cometele precum și
cantitățile enorme de praf interplanetar orbitează în jurul Soarelui, care
totuși, prin mărimea sa, conține mai mult de 99% din masa întregului
sistem solar. Energia provenită de la Soare (sub forma luminii, căldurii
ș.a.) face posibilă întreaga viață de pe Pământ, de ex. prin fotosinteză,
prin intermediul căldurii și clima favorabilă. •
Lumina orbitoare a Soarelui provine de la un înveliș de grosime mai
mică de 300 km, fotosfera. Aceasta este cea care dă impresia că Soarele
are o margine bine delimitată. Temperatura fotosferei este de aprox.
5.780 Kelvin. Văzută prin telescop, ea se prezintă ca o rețea de celule
mici sau granule strălucitoare, aflate într-o permanentă agitație. Soarele,
este aşa cum apare prin lentilele fotografice de pe Pământ.
 CROMOSFERA ȘI COROANA SUNT
ÎNVELIȘURILE EXTERIOARE ALE
SOARELUI.
• Ele formează așa-numita atmosferă solară. În mod obișnuit nu le vedem, pentru că sunt mult mai puțin
luminoase decât fotosfera. Cromosfera se ridică până la 5.000 km de suprafața Soarelui. Ea este acoperită de
mici jeturi dinamice de gaz foarte cald, spiculii (sau spicule). Temperatura ei crește o dată cu altitudinea: în vârf,
ea atinge 20.000 °C. Coroana, care îmbracă atmosfera, se diluează treptat în spațiu și nu are o limită exterioară
bine definită. Ea este foarte rarefiată, dar extrem de caldă: temperatura sa depașește 1 milion de grade. •
• Spre centrul Soarelui este din ce în ce mai cald, iar materia este din ce în ce mai comprimată. În centru
temperatura ajunge la 15 milioane de grade, iar presiunea este de 100 de milioane de ori mai mare decât cea din
centrul Pământului
• O eclipsă de soare are loc ori de câte ori Luna trece între Soare și Pământ, umbrind o parte a suprafeței
Pământului. Cea mai recentă eclipsă parțială de soare a avut loc la 1 august 2008 și a fost parțial vizibilă și în
România.
• Majoritatea radiației solare se află în spectrul luminii ultraviolete, vizibile și infraroșii.
• Lumina solară este necesară la fotosinteza plantelor.
• Căldura, sub formă de radiație infraroșie, creează pe Pământ temperatura medie globală necesară vieții și
asigură energia necesară circulației oceanice și atmosferice.
• O mare parte din radiațiile nocive ultraviolete este blocată de stratul de ozon din atmosfera Pământului. Restul
de UV neblocate care ajung până la suprafața Pământului pot provoca arsuri grave de piele, cataracte și chiar
cancer.
• Soarele are culoarea alb-argintie. Din cauza fenomenelor optice din atmosfera Pământului, el pare roșu-gălbui.
 MERCUR
Mercur este planeta cea mai apropiată de Soare, înconjurându-l o dată la fiecare 88
zile.
Fizic, planeta Mercur este similară în aparență cu Luna, fiind împânzită de cratere.
Ea nu are sateliți naturali și nici o atmosferă mai densă. Planeta are un nucleu mare
de fier care generează un câmp magnetic de 100 de ori mai slab decât cel al
Pământului. Temperatura la suprafața planetei Mercur variază de la aproximativ 90 K
până la 700 K, punctul subsolar fiind cel mai fierbinte și fundul craterelor de lângă
poli fiind punctele cele mai reci.
Craterele de pe Mercur variază în diametru de la câțiva metri până la câteva sute de
kilometri în diametru. Cel mai mare crater cunoscut este gigantul Bazin Caloris, cu
un diametru de 1.300 km.
Prima sondă spațială care a vizitat planeta Mercur este Mariner 10 produsă de NASA
(1974-1975). Sonda a folosit gravitația lui Venus pentru a-și ajusta viteza orbitală
(pentru a încetini în acest caz) cu scopul unei manevre reușite în jurul lui Mercur
 VENUS
Venus este a doua planetă ca distanță față de Soare în sistemul nostru solar.
Situată la 108 milioane km de Soare, Venus își parcurge orbita în 224,7 de
zile. Rotația în jurul propriei sale axe este foarte lentă, durează 243 de zile și
are loc de la vest la est, în sens invers față de rotația celorlalte planete.
Suprafața venusiană a fost subiect de speculații până în secolul al XX-lea
când unele din secretele sale au fost descoperite de știință. Venus a fost în
cele din urmă cartografiat în detaliu de sonda Magellan în anii 1990-91.
Solul venusian prezintă dovezi extinse de activitate vulcanică, cu prezența
sulfului în atmosferă, ceea ce poate indica faptul că recent au existat unele
erupții vulcanice.
Aproximativ 80% din suprafața venusiană este acoperită de câmpii
vulcanice netede, formate din câmpii în proporție de 70%, 10% câmpii plate.
 PAMANTUL
Planeta Pământ (numită și Terra sau „Planeta albastră”) este a treia planetă după distanța față de Soare și a
cincea ca mărime în sistemul solar. Când desemnează planeta (și nu solul), cuvântul se scrie cu majusculă.
Terra face parte dintre planetele interioare ale sistemului solar (planetele aflate în interiorul centurii de
asteroizi). Este cea mai mare planetă telurică din sistemul solar, și singura din Univers cunoscută ca
adăpostind viață (controverse legate de existența vieții extraterestre continuă să existe).
Terra s-a format acum aproximativ 4,57 miliarde (4,57×109) de ani.
Conform ipotezei celei mai vehiculate în prezent, în urma impactului planetei Theia cu Pământul, cu
4,527 miliarde de ani în urmă, s-ar fi format Luna.
Pentru comparație, vârsta calculată a Universului este de circa 13,7 miliarde de ani. Suprafața Pământului
este acoperită în proporție de 70,8% de apă, restul de 29,2% fiind solid și "uscat". Zona acoperită de apă
este împărțită în oceane, iar uscatul se subîmparte în continente.
De la formarea sa Pământul a trecut prin numeroase procese geologice și biologice majore, astfel încât
toate urmele condițiilor sale inițiale au fost șterse. Suprafața exterioară a planetei Terra este împărțită în
mai multe plăci tectonice, care de-a lungul timpului se deplasează unele față de celelalte. Miezul planetei
este activ (fierbinte și lichid), fiind format din mantaua topită și miezul metalic, generator al câmpului
magnetic. Condițiile atmosferice și de la suprafață, care au permis apariția vieții pe Terra, au fost la rândul
lor influențate în mod decisiv de către diversele forme de viață. Acestea se află într-o balanță ecologică
fragilă, în permanentă schimbare.
 LUNA
Luna este singurul satelit natural al Pământului,și al cincilea ca mărime din Sistemul Solar. Este, totodată,
cel mai mare satelit natural al unei planete din Sistemul Solar raportat la mărimile dintre acesta și planeta
Pământ, având un sfert din diametrul Pământului și 1/81 din masă. Luna este al doilea satelit ca densitate
după Io, unul dintre sateliții lui Jupiter. În rotația sa sincronă în jurul Pământului, Luna prezintă aceeași față
a sa, cu mici schimbări. Priveliștea selenară cuprinde conuri vulcanice întunecate, zone de pământ și cratere
de impact.
Luna mai este și al doilea obiect ca luminozitate de pe cerul înstelat, după Soare, în ciuda faptelor că
suprafața sa este în totalitate neagră; Luna se vede strălucitoare datorită faptului că reflectă lumina primită
de la Soare. Schimbarea Lunii în multitudinea de faze și de forme semicirculare a adus mari influențe, încă
din cele mai vechi timpuri, în dezvoltarea limbilor, calendarelor, artei și a mitologiei.
Luna are o foarte mare importanță în viața de pe Terra; influențele gravitaționale ale acesteia produc fluxul
și refluxul mărilor și oceanelor și „alungirea” timpului (Luna provoacă un decalaj de 2 ms la fiecare 100 de
ani). Distanța orbitală curentă a Lunii, ce reprezintă în jur de treizeci de ori diametrul Pământului, cauzează
asemănarea de mărime dintre Lună și Soare pe cer. De aceea, Soarele este acoperit aproape complet în
timpul unei eclipse solare totale.
Luna este singurul obiect extraterestru pe care omul a reușit să aterizeze. În timp ce programul sovietic
Union's Luna a fost primul apt în 1959 să trimită sonde fără oameni pe Lună, programul Apollo al NASA a
realizat prima misiune cu oameni. NASA a început cu o misiune în 1968 cu Apollo 8 și cu altele între 1969
și 1972, cu Apollo 11. Aceste misiuni au adus peste 380 de Kg de roci lunare, ce au ajutat la dezvoltarea
înțelegerii originii geologice a Lunii (se crede că s-au format acum aproximativ 4,5 miliarde de ani într-un
impact cu Terra), a structurii interne și a istoriei sale.
 MARTE
Marte , pornind dinspre Soare, este a patra planetă a sistemului solar, a cărei denumirea
provine de la Marte, zeul roman al războiului. Uneori mai este numită și „planeta roșie”
datorită înfățișării sale văzută de pe Pământ. Culoarea roșiatică se explică prin prezența pe
suprafața sa a oxidului de fier.
Marte este o planetă telurică (de tip terestru) cu o atmosferă subțire; printre caracteristicile
suprafeței se numără și craterele de impact ce amintesc de Lună, dar și vulcani, văi, deșerturi
și calote glaciare polare ce amintesc de Pământ. Pe Marte se gasește cel mai înalt munte
cunoscut al sistemului solar, Olympus Mons(26.000 m alt.), precum și cel mai mare canion,
numit Valles Marineris. În anul 2008, în trei articole publicate în revista Nature s-au adus
dovezi despre un crater de impact uriaș, lung de 10.600 km și lat de 8.500 de km, care este
de apoximativ patru ori mai mare decât craterul Bazinul Polul-Sud-Aitken de pe Lună.
Marte are anotimpuri ce se aseamănă celor de pe Pământ. Totuși, ele sunt de două ori mai
lungi, iar distanța mai mare față de Soare face ca anul marțian să fie de aproape două ori mai
mare ca al planetei noastre. Temperaturile variază între –140 °C (−220 °F) și 20 °C (68 °F). •
De asemenea, Marte are cele mai puternice furtuni de nisip din sistemul solar. Acestea pot
varia între furtuni pe areale mici și furtuni ce acoperă întreaga planetă. Ele tind să apară când
Marte e in poziția cea mai apropiată de Soare, și crește temperatura la sol.
Pe 10 noiembrie 2083, Soarele, Pământul și Marte se vor alinia.
 JUPITER
Jupiter este a cincea planetă de la Soare și este cea mai mare dintre toate planetele din Sistemul solar.
Are diametrul de 11 ori mai mare decât cel al Pământului, o masă de 318 ori mai mare și un volum de
1300 ori mai mare.
Jupiter este al patrulea obiect de pe cer ca strălucire (după Soare, Lună și Venus; și câteodată Marte).
A fost cunoscut din timpuri preistorice. Descoperirea de către Galileo Galilei și Simon Marius, în
1610, ai celor patru mari sateliți ai lui Jupiter: Io, Europa, Ganymede și Callisto (cunoscute ca sateliții
Galileeni) a fost prima descoperire a unui centru de mișcare aparent necentrat pe Pământ. A fost un
punct major în favoarea teoriei heliocentrice de mișcare a planetelor a lui Nicolaus Copernic;
susținerea de către Galileo a teoriei coperniciene i-a adus probleme cu Inchiziția.
Jupiter are inele ca Saturn, dar mult mai palide și mai mici. Existența lor a fost nebănuită până când
au fost descoperite de către oamenii de știință de la Voyager 1 ce au insistat că, după ce a călătorit 1
miliard de km, ar putea măcar să arunce o privire pentru a vedea dacă există vreun inel. Toți au crezut
că șansa de a le găsi este nulă dar erau acolo. A fost o descoperire majoră. De atunci au fost
fotografiate în infra-roșu de către telescoapele de pe Pământ și de pe Galileo. Spre deosebire de cele
ale lui Saturn, inelele lui Jupiter sunt întunecate. Probabil sunt alcătuite din grăunțe mici de material
pietros. Spre deosebire de inelele lui Saturn, acestea par să nu conțină gheață. Particulele din inelele
lui Jupiter probabil nu rămân acolo pentru mult timp (datorită atracției atmosferice și magnetice).
Sonda Galileo a găsit dovezi clare ce arată că inelele sunt alimentate încontinuu de praful format de
impacturile micrometeoriților cu cele patru luni interioare, ce sunt foarte energice datorită mărimii
câmpului gravitațional al lui Jupiter. Inelul interior e lărgit de interacțiunea cu câmpul magnetic al lui
Jupiter.
 IO ESTE UNUL DINTRE CEI PATRU
SATELIȚI GALILEENI AI PLANETEI
JUPITER.
Dintre sateliții lui Jupiter, Io este al treilea ca mărime și al patrulea din Sistemul solar. Este
puțin mai mare decât Luna (satelitul natural al Terrei), având un diametru de 3,642 kilometri
Europa (sau Jupiter II) este al șaselea satelit al lui Jupiter și cel de-al patrulea ca mărime,
fiind printre cei mai mari sateliți din sistemul solar. Observarea din ce în ce mai amănunțită a
Europei a avut loc de-a lungul secolelor cu ajutorul telescoapelor de pe Pământ și a sondelor
spațiale care au fost trimise după anii 1970.
Ganymede este un satelit a lui Jupiter și cel mai mare satelit din Sistemul solar. El este al
șaptelea satelit și al treilea dintre sateliții galieleni ca distanță față de Jupiter.El are un
diametru de 5.268 km, fiind cu 8% mai mare decât planeta Mercur, dar cu o masă de 45%
mai mică.
Callisto este unul dintre cei patru sateliți galileeni ai lui Jupiter. Al doilea satelit ca mărime
dintre cei ai lui Jupiter, nu este mai mare decat Mercur. El a fost descoperit în 1610 de сătre
Galileo Galilei. Calistro este al treilea satelit ca mărime din Sistemul solar și al doilea dintre
sateliții lui Jupiter, după Ganymede.
Callisto are aproape 99% din diametrul planetei Mercur, dar numai o treime din masa
acesteia.
 SATURN
Saturn este a șasea planetă de la Soare și a doua ca mărime din Sistemul Solar, după
Jupiter. Împreună cu Jupiter, Uranus și Neptun, Saturn este clasificat ca un gigant gazos.
Aceste planete sunt numite corpuri joviane, însemnând planete asemănătoare cu Jupiter.
Planeta este compusă din hidrogen și proporții mici de heliu și alte elemente. Structura
internă a planetei constă într-un miez de piatră și gheață, înconjurat de un strat gros de
hidrogen metalic și un strat gazos exterior. Atmosfera este blândă, deși multe
caracteristici intense pot apărea. Vânturile de pe Saturn pot atinge viteze de 1,800 km/h,
mult mai rapide decât cele de pe Jupiter. Are un câmp magnetic a cărui putere este un
intermediar între cea a Pământului și câmpul puternic al lui Jupiter.
Saturn prezintă un sistem de inele, care sunt alcătuite din particule de gheață și mici
cantități de deșeuri de praf și rocă. 62 de sateliți cunoscuți orbitează în jurul planetei,
fără a socoti particulele din inele. Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn și al doilea
satelit ca mărime din Sistemul Solar (după Ganimede, satelitul lui Jupiter), este mai
mare ca planeta Mercur și este singurul satelit din Sistemul Solar care are o atmosferă cu
o consistență semnificativă.
În legătură cu rotirea propriei axe, aceasta se produce cu o mare viteză, în 10 ore și 14
minute la ecuator și în 10 ore și 39 minute în regiunile polare
 URANUS
• Uranus este a șaptea planetă de la Soare și a treia că mărime (după
diametru). Uranus este mai mare ca diametru însă mai mică sub
aspectul masei decât Neptun.
• Plasat pe o orbită de 19 ori mai îndepărtată de Soare decât cea a
Pământului, Uranus, ca și Neptun, primește foarte puțină căldură.
Cu un diametru de 52.000 km, Uranus este de 2 ori mai mic decât
Saturn, dar de 5 ori mai mare decât Terra (Pământul). Este
înconjurat de inele întunecate și are 27 sateliți.
 NEPTUN
• Neptun este a opta și cea mai îndepărtată planetă de Soare din
sistemul solar. Numită după zeul roman al mării, este a patra planetă
după diametru și a treia după masă. Neptun are o masă de 17 ori mai
mare decât cea a Pământului și puțin mai mare decât masa lui
Uranus, care este de 15 ori mai greu decât Pământul, dar nu la fel de
dens.
• Neptun orbitează în jurul Soarelui la o distanță de 30,1 unități
astronomice, ceea ce înseamnă că orbita sa este de aproximativ 30 de
ori mai mare decât orbita Pământului. Simbolul astronomic al lui
Neptun este ♆, o variantă modificată a tridentului zeului Neptun.
 PLUTO
• Pluto (sau Pluton) este o planetă pitică din Sistemul Solar, a doua ca
mărime după Eris. A fost descoperită în anul 1930 de către
astronomul american Clyde William Tombaugh.
• Până în 2006 a fost considerată a noua planetă a Sistemului Solar,
atât în ordinea distanței față de Soare, cât și a descoperirii. Pluto
împreună cu satelitul său Charon sunt uneori considerate sistem
binar, deoarece baricentrul orbitelor nu se află în interiorul niciunuia
dintre cele două corpuri.
 SATELIȚI
• Un satelit natural sau (lună) este un corp ceresc care se rotește în jurul
unei planete sau în jurul unui obiect ceresc mai mic. Planeta în jurul căruia
se rotește este numit (corp sau) planeta-mamă sau principală.
• Clasificarea formală a sateliților naturali din Sistemul solar include 173 de
sateliți care orbitează în jurul a șase din cele opt planete și șapte sateliți
orbitează trei din cele cinci planete pitice cunoscute listate de UAI. Până în
ianuarie 2012 au fost descoperiți peste 200 de sateliți ai planetelor minore.
• Sateliții artificiali sunt obiecte create de om, care sunt lansate în spațiu și
orbitează un corp ceresc. Orbita lor trebuie să fie relativ stabilă pe o
perioadă mai mare de timp pentru ca sensul de "satelit" să se păstreze.
• În marea lor majoritate, sateliții artificiali sunt nave robotice folosite
pentru comunicații, supraveghere, și orbitează în jurul Pământului.
 COMETA
Cometele sunt corpuri cerești mici, de aparență nebuloasă, care se rotesc în
jurul unui Soare. De obicei, este vorba de Soarele Sistemului nostru Solar.
Simbolul astronomic pentru comete arată astfel ☄ constă dintr-un disc cu o
coadă formată din trei linii.
Multe comete trec prin zonele marginale ale Sistemului Solar. Uneori, unele
din ele ajung totuși și în apropierea Soarelui, unde capetele lor luminoase și
cozile lor lungi și strălucitoare constitue o imagine spectaculoasă. Majoritatea
cometelor se apropie de Soare doar pentru o scurtă perioadă de timp.
Majoritatea cometelor sunt formate din trei părți:
un nucleu central, solid;
o coamă rotundă sau cap care înconjoară nucleul;
o coadă lungă de gaze și praf în prelungirea capului.
 ASTEROID
• Asteroizii, numiți și mici planete sau planetoizi, sunt corpuri cerești mai mici decât
planetele, dar mai mari decât meteoroizii (care pot avea diametrul de până la circa
10 metri), și nu sunt comete. Deosebirea dintre asteroizi și comete se face în prima
fază (în momentul în care este descoperit corpul repectiv), după aspectul său
vizual: cometele trebuie să aibă o "coamă" perceptibilă (o "atmosferă" densă), în
timp ce asteroizii nu au așa ceva. Ulterior, stabilirea formei orbitei determină
clasificarea obiectului într-o anumită categorie. Majoritatea cometelor au orbite
foarte excentrice, multe din ele evoluând pe orbite parabolice.
• Asteroizii variază foarte mult ca mărime, de la câteva sute de kilometri în diametru
pâna la roci de numai câteva zeci de metri. Câțiva dintre cei mai mari au formă
sferică și se aseamănă cu planete în miniatură. Totuși, în vasta lor majoritate
asteroizii sunt mult mai mici și au o formă neregulată. Compoziția fizică a
asteroizilor este diversă, și în multe cazuri e prea puțin înțeleasă. Astfel, unii
asteroizi sunt corpuri solide de rocă cu un conținut metalic mai mic sau mai mare,
în timp ce alții constau într-un conglomerat de roci, format datorită forței gravitație.
 METEORIT
• Meteoriții sunt obiecte de proveniență extraterestră ajunse
pe suprafața Pământului ca urmare a arderii incomplete în
atmosferă a meteoroizilor (bucăți de diverse dimensiuni de
fier și rocă, rezultate în special în urma coliziunii dintre
asteroizi).
• Există trei mari categorii de meteoriți:
• meteoriți pietroși, sau „aerolitici”, care sunt cei mai
comuni și sunt formați din piroxen, olivină și plagioclazi,
minerale silicioase și o oarecare cantitate de nichel-fier.
Aceștia se subdivid în chondrite și achondrite.
• meteoriți feroși, sau „siderolitici”, care sunt compuși în
cea mai mare parte din aliaje nichel-fier.
• meteoriți micști, sau „pietroși-feroși”, ca de exemplu
pallasitele, sunt rari și conțin amestecuri de silicați și aliaj
nichel-fier.
• Unii meteoroizi (din a căror ardere incompletă provin
meteoriții) s-au putut forma și în urma dezintegrării
cometelor în fragmente. Meteorit feros (cu masa de 8 kg)
Meteorit pietros (chondrită)
 EXISTA SI ALTE SISTEME SOLARE
ASEMANATOARE CU AL NOSTRU?
O echipa de astronomi a descoperit un sistem solar aflat la o distanta de 5000 de ani-
lumină, care include planete asemănătoare altor doua planete din sistemul nostru solar:
Jupiter și Saturn. Descoperirea încurajează teoria conform careia Calea Lactee conține și
alte sisteme solare similare cu al nostru.
“Una dintre întrebările frecvente ale astronomilor este dacă sistemele solare similare cu
cel în care ne aflăm sunt o apariție comună în galaxie. Se pare că răspunsul este “Da” ,
declară Michael Briley, director al National Science Foundation, Departamentul de Stiinte
Astronomice. Una dintre planetele observate în interiorul noului sistem solar are 70% din
masa lui Jupiter, iar cealaltă are 90% din masa lui Saturn. Deși steaua în jurul căreia
orbitează nu este la fel de puternică ca Soarele, temperaturile de pe cele două planete par
să fie similare cu cele de pe Jupiter și Saturn, deoarece distanțele sunt mai mici.
“Putem numi această descoperire noroc, dar ar putea, de asemenea, să însemne că
incidența sistemelor solare de acest gen în galaxie este mai mare decât ne așteptam”,
menționează profesorul de astronomie Scott Gaudi, conducătorul acestui studiu.
Sursa: Daily Galaxy
MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE!