Spațiul retroperitoneal (vedere

anterioară)
Raporturile anterioare ale rinichiului
Raporturile posterioare ale rinichiului
Dispoziția fasciei renale (secțiune orizontală)
Dispoziția fasciei renale (secțiune sagitală)
Parenchimul renal și sistemul colector
Vascularizația renală (arterială)
Nefronul
Aparatul urinar inferior și genital
masculin (vedere laterală)
Vezica urinară și uretra la bărbat
(secțiune sagitală)
Vezica urinară și uretra la bărbat
(secțiune frontală)
Vezica urinară și uretra la femeie
(secțiune sagitală)
Vezica urinară și uretra la femeie
(secțiune frontală)
MARILE SEMNE ȘI SINDROAME UROLOGICE

I. FEBRA ÎN UROLOGIE
II. DUREREA - COLICA RENALĂ
- DUREREA HIPOGASTRICĂ
- DUREREA PELVIPERINEALĂ
- DUREREA SCROTALĂ

III. TULBURĂRI MICȚIONALE

- POLAKIURIA
- MICȚUNEA RARĂ
- DISURIA
- RETENȚIA URINARĂ
- INCONTINENȚA URINARĂ

IV. MODIFICĂRI CALITATIVE ALE URINEI

- PIURIA
-HEMATURIA

V. MODIFICĂRI CANTITATIVE ALE URINEI

-POLIURIA
- ANURIA ȘI OLIGURIA
 FEBRA ÎN UROLOGIE

 FEBRA CU RINICHI MARE

 FEBRA CU PIURIE

 FEBRA CU NEFRALGIE

 FEBRA CU DURERE HIPOGASTRICĂ

 FEBRA CU DISURIE

 FEBRA CU TESTICUL MARE/DUREROS

 DIAGNOSTICUL DIFERENȚIAL AL COLICII
RENALE
COLICA BILIARĂ
COLICA APENDICULARĂ
ULCERUL PERFORAT
PANCREATITA ACUTĂ
OCLUZIA INTESTINALĂ
INFARCTUL INTEROMEZENTERIC
SATURNISMUL
ABDOMENUL ACUT MEDICAL
LOMBOSCIATICA
ZONA ZOSTER
HERNIA DE DISC
 ATRIBUTELE MICȚIUNII FIZIOLOGICE
a) Voluntară
 poate fi declanșată și oprită după voință

b) Comfortabilă
 ușoară
 nedureroasă
 prin frecvență - senzația de necesitate survine la o anumită umplere,
fiind asigurat somnul nocturn și viața socială diurnă

c) Eficientă
 golește complet vezica
 protejează aparatul urinar superior (fără reflux)
 ETIOPATOGENIA POLAKIURIEI

REDUCEREA CAPACITĂȚII VEZICALE (CISTITE, PERICISTITE,

TUMORI VEZICALE)

PREZENȚA REZIDIULUI VEZICAL – OBSTRUCȚII SUBVEZICALE

(ADENOM AL PROSTATEI, CANCER PROSTATIC, STRICTURI
URETRALE)

INSTABILITATE VEZICO-SFINCTERIANĂ (INFLAMAȚII

VEZICALE, TUMORI INFILTRATIVE, CALCULI VEZICALI, CORPI
STRĂINI, INFLAMAȚII URETROPROSTATICE)

POLIURIA
 ETIOPATOGENIA DISURIEI

a) DIMINUAREA CONTRACTILITĂȚII VEZICALE

b) CREȘTEREA REZISTENȚEI URETRALE
c) DISINERGIA VEZICO-SFINCTERIANĂ

MODIFICĂRILE MICȚIUNII ÎN DISURIE

 NECESITĂ EFORT ACTIV

 JET URINAR SLAB, SUBȚIAT, ÎMPRAȘTIAT, ÎN DOI TIMPI
 DURATA MICȚIUNII > 60 SEC. (N=40 SEC.)
 DEBIT URINAR MAXIM < 10ML/SEC. (N>15ML/SEC.)
 CAUZELE RETENȚIEI URINARE
A. Cauze urologice
Renale - reflexe
Ureterale - ureterocel
- cistoid
- tumori ureterale pediculate
Vezicale - stenoză de col vezical
- litiază vezicală
- corpi străini
- cheaguri sangvine
- tumori vezicale
Prostatice - adenomul de prostată
- cancerul prostatic
- prostatita acută difuză
- abcesul prostatic
Uretrale - stricturi uretrale
- corpi straini
- rupturi uretrale
- periuretrita acut[
- uretrite acute
- tumori uretrale
B. Procese compresive extrinseci sau
cauze reflexe
- tromboflebita hemoroidală
- tumori cervicouterine
- hemetocolposul
- tumori rectale
- bartolinite
- sarcina
- abdomenul acut chirurgical sau medical
- postanestezie
C. Cauze neurologice
- traumatisme medulare
- siringomielia
- encefalite, meningite
- AVC
D. Cauze medicamentoase/toxice
-  adrenomimetice
- parasimpaticolitice
- intoxicații diverse
TRATAMENTUL RETENȚIEI COMPLETE DE
URINĂ

Cateterismul uretrovezical (sonda urinară)

 Puncția vezicală
 Cistostomia minimă
Cistostomia clasică
 ETIOPATOGENIA PIERDERILOR URINARE

POST-SFINCTERIENE • Efect gicleur în afecțiuni

prostatice, stricturi uretrale
• Diverticuli uretrali
PRIN MEATUL • Dilatația uretrei bulbare
URETRAL

• Instabilitate vezicală
VEZICO - SFINCTERIENE (vezică hiperactivă – OAB)
• Diminuarea rezistenței uretrale
– scăderea presiunii de închidere
PIERDERI URINARE (incontinență urinară de efort
IUE sau de stress SUI)
• Prin preaplin
• Insuficiență sfinceriană
(neurogen, iatrogen)
• Mecanism mixt (mai ales prin
asociere OAB – SUI)
• Instabilitate uretrală (entitate
recent descrisă)

PRIN FISTULE URETRO- • Neoplazice

• Iatrogene (operații ginecologice, urologice)
SAU VEZICO-VAGINALE • Prin corpi străini vaginali/vezicali
 TIPURI DE INCONTINENȚĂ URINARĂ

I.U. de efort la femeie (de stress) - SUI

I.U. prin instabilitate vezicală - OAB
I.U. prin instabilitate uretrală
I.U. mixte
I.U. prin insuficiență sfincteriană
falsa I.U. - micțiunea prin “prea plin”
 HEMATURIA
• Reprezintă prezența în urina centrifigată a ≥ 5 hematii pe câmp
microscopic de mare putere (HPF – high power field) la 3 evaluări
consecutive (examen sumar de urină) efectuate la un interval de o
saptamână.
• Hematuria trebuie deci confirmată prin examenul sumar de urină care
va găsi hematii în sedimentul urinar (hematiile izolate în urină
sugerează o cauză urologică, iar cilindrii hematici o cauză nefrologică).
• Hematuria iniţială sugerează o cauză uretro-prostatică, hematuria
terminală sugerează o cauză vezicală, iar cea totală indică o cauză
renală sau ureterală. Orice hematurie abundentă este totală.
• O hematurie macroscopică izolată (neînsoţită de durere sau alte
simptome) sugerează de regulă o tumoră genitourinară incipientă.
 Alte modificări calitative ale urini
•piuria reprezintă emisia de urină purulentă, tulbure, urât mirositoare. Prezența
puroiului în urină semnifică de regulă prezența unei infecții urinare (cel mai
frecvent bacteriene).
•fecaluria – prezența în urină a materiilor fecale (fistule uro-digestive);
•pneumaturia – prezența în urină a gazelor intestinale (fistule uro-digestive);
•urina colorată anormal poate apărea în anumite circumstanțe:
•urina roșie (în afara hematuriei) apare în mioglobinurie (frecvent posttraumatică),
porfirie dar și după consumul de alimente ca sfecla roșie, murele, etc.,
medicamente (Rifampicina) sau intoxicația cu mercur;
•urina portocalie semnifică de obicei deshidratare dar poate apărea și în urma
utilizării anumitor medicamente (Salazopirina, Fenazopiridina) sau în cadrul unor
afecțiuni hepatobiliare;
•urina albastră/verzuie apare în infecțiile urinare cu Pseudomonas aeruginosa sau
la pacienți ce utilizează anumite medicamente (Amitriptilina, Indometacin, Propofol
etc.) sau antiseptice urinare cu albastru de metil;
•urina maronie/hipercromă apare la pacienți ce consumă în exces anumite soiuri
de fasole, rubarbă, aloe, în urma consumului anumitor antibiotice (Metronidazol,
Nitrofurantoin), antimalarice (Cloroquina) sau laxative precum și la pacienții cu
afecțiuni hepatice sau renale.
 ETIOLOGIA HEMATURIEI
A. Afecţiuni ale tractului urinar:
Tumori urogenitale
Litiaza urinară
Traumatisme al aparatului urinar
Infecţii urinare
Rinichi polichistic
Parazitoze
Fistule, hemangioame
Amiloidoză, gută, diabet
Șoc, necroza tubulară acută.

B. Afecţiuni sistemice:
Ateroscleroza
Endocardita microbiană (generatoare de infarct renal)
Leucemia
Glomerulonefrite, sindromul hemolitic-uremic
Hemofilie
Scorbut
Septicemii, coagulare intravasculară diseminată (CID)
 Șunturi arterio-venoase.

C. Afecţiuni de vecinătate:
Cancere uterine, rectale
Tumori embrionare
Salpingo-ovarite acute
Tuberculoza intestinală
Anevrisme, fistule vasculare.
METODOLOGIA DIAGNOSTICĂ A HEMATURIEI

Obiectivarea hematuriei
Urologică / nefrologică
Stabilirea sediului
Stabilirea afecțiunii
 Decalogul hematuriei (Proca)
1.Hematuria este întotdeauna un semnal de alarmă ce nu poate fi ignorat.
2.Hematuria este provocată întotdeauna de o leziune anatomică.
3.Hematuria nu este nici fiziologică, nici funcţională.
4.Nu există hematurie fără cauză. Hematuria zisă esenţială are o cauză pe
care încă nu o cunoaştem.
5.Hematuria este un semn cardinal în patologia aparatului urinar, dar nu
aparţine exclusiv acestuia, putând fi expresia altor afecţiuni viscerale sau sistemice.
6.Hematuria microscopică are aceeaşi semnificaţie şi gravitate ca cea
macroscopică.
7.Hematuria macroscopică importantă este asimilată hemodinamic cu orice
altă hemoragie importantă: hematemeză, melenă, hemoptizie.
8.Hematuria este urgenţă de diagnostic.
9.Hematuria este urgenţă terapeutică, când împiedică evacuarea urinară prin
cheaguri sau când produce dezechilibru hemodinamic.
10.Tratamentul simptomatic al hematuriei poate deveni o gravă eroare
terapeutică, când se limitează la atât.
 ANURIA. OLIGURIA

ANURIA este semnul clinic cardinal al insuficienţei renale acute.

Termenul vine din grecescul “an”= lipsit de şi “ouron” = urină, şi defineşte scăderea
diurezei sub 100 ml, condiție patologică în care funcția rinichiului de producere a urinii
este pierdută.

Pacienţii cu acest semn clinic nu mai urinează deloc (anurie francă, absolută) sau
urinează sub 100 ml/24h.

O situaţie oarecum particulară este reprezentată de ANURIA OBSTRUCTIVĂ, sindrom

clinic în care rinichiul continuă pentru scurt timp să producă urină însă aceasta, datorită
unui obstacol ureteral (bilateral simultan sau unilateral pe rinichi unic), nu mai poate
ajunge în vezică. Bolnavul prezintă anurie francă.

Pentru a completa cadrul urologic vom aminti un semn clinic oarecum similar,
OLIGURIA –definit drept scăderea diurezei sub 800 ml.

Oliguria cu valori între 800 şi 500 ml/24h mai este numită şi oligurie relativă şi
reprezintă un semn alarmant asupra funcţiei renale în timp ce oliguria cu valori între 500
şi 100 ml/24h mai este denumită şi absolută.
 ETIOPATOGENIA ANURIEI
1.IRA prerenală – datorată perfuziei renale inadecvate sau volumului intravascular
insuficient. Cele mai frecvente cauze:
deshidratarea (diaree, vărsături),
plasmoragia (arsuri),
sechestrele lichidiene (ocluzia intestinală, ascita),
colapsul vascular prelungit (şoc, insuficienţă cardiacă), tromboembolismul, etc.

IRA de cauză prerenală este reversibilă, cu condiţia instituirii unui tratament prompt, care
să amelioreze perfuzia renală (faza de IRA funcţională).
Întârzierea aplicării măsurilor terapeutice duce la apariţia unor leziuni parenchimatoase
(IRA organică), situaţie care odată produsă nu mai este urmată de reluarea diurezei în cazul
corectării tulburărilor hemodinamice.

2.IRA renală parenchimatoasă - consecinţa unor variaţi agenţi etiologici, care lezează direct
nefronul (corpusculul renal, tubii uriniferi, vasele intrarenale).
Cauzele cele mai frecvente ale acestui tip de insuficienţă renală sunt:
agenţi toxici renali (nefrotoxine exo- sau endogene, medicamentoase sau
nemedicamentoase),
necroza tubulară acută,
glomerulonefritele,
nefritele interstiţiale acute etc.
 ETIOPATOGENIA ANURIEI OBSTRUCTIVE
3.IRA postrenală - urologică, sau anuria obstructivă. Este produsă de obstrucţia ureterală
bilaterală simultană (mai rar) sau unilaterală, pe rinichi unic anatomic (congenital sau
chirurgical) sau funcțional (forma obişnuită).

Obstrucția ureterală poate fi intrinsecă sau extrinsecă, cauzele cele mai frecvente fiind :
litiaza pieloureterală,
neoplasme pelvine,
fibroza retroperitoneală,
traumatismele ureterale (mai ales cele iatrogene).

Din punct de vedere patogenic obstrucţia ureterală conduce la creşterea presiunii urinii în
amonte (N=10 cm H2O – intrapielic) cu dezvoltarea unei hidronefroze acute, cu dilatații
pielocaliceale, deschiderea sfincterelor papilare şi creşterea presiunii hidrostatice
intraglomerulare, cu anularea presiunii efective de filtrare ( N=40 cm H 2O) şi dispariţia
filtrării glomerulare.Când hiperpresiunea este de la început brutală, inhibarea renală se
produce concomitent, fără stadiul intermediar de hidronefroză acută evidenţiată echografic.

Datorită presiunii mari şi a edemului interstiţial după un interval obişnuit de 3-7 zile,
tulburările ischemice intrarenale vor conduce la apariţia de leziuni organice, histologice, ale
nefronului, cu renalizarea insuficienţei.
 CLINICA ANURIEI OBSTRUCTIVE
Anuria obstructivă, ca sindrom clinic cunoaşte două faze evolutive:

Faza de toleranţă clinică - cu durată obişnuită de 3-4 până la 7 zile, constă de regulă
într-o colică renală la care se asociază absenţa diurezei şi rinichiul dureros, mare, palpabil.
Cateterismul uretrovezical nu aduce urină, iar starea generală a pacientului este în
general bună, semnele locale fiind în prim plan.Ridicarea chirurgicală a obstacolului în această
fază este urmată de reluarea imediată a diurezei.

Faza uremică sau critică - durează de regulă din a 4-7 -a zi spre a 15-a zi când se
produce decesul. Există şi anurii în care moartea bolnavului se produce în 5-6 zile.
Semnele generale sunt in prim plan.
Tulburările digestive, constând în sughiţ şi greţuri, sete şi mucoase uscate, progresează
către intoleranţă gastrică şi vărsături incoercibile.
Semnele neuropsihice, constând iniţial în somnolenţă evoluează în timp către
hiperexcitabilitate nervoasă, fasciculaţii musculare şi comă.
Respiraţia este din ce în ce mai rapidă, superficială şi amoniacală, caracteristică acidozei
metabolice.
Este obligatoriu să se urmărească evoluţia anuriei prin examene de laborator.
Acestea sunt iniţial normale în primele 24-72 ore, după care ureea sanguină şi
creatinina serică încep să crească.