Curs 1

Introducere, Structura pielii, Functiile

pielii, Structura si functiile mucoasei orale.
Micoze superficiale cutaneo-mucoase.
 Introducere
• Dermatologie = ramură a ştiinţelor medicale
care are ca obiect de studiu patologia pielii
• Pielea:
– noţiuni de anatomie clinică, structură
microscopică şi fiziologie a pielii şi mucoasei
orale
 Structura pielii
Structura macroscopică a pielii
• Pielea este un înveliş membranos conjunctivo-
epitelial esenţial vieţii.
• Suprafaţa pielii - 1,5-1,8 mp
• Greutatea - a 1/15-a parte din greutatea
corpului
• Grosimea
» între 0,2mm (pleoape, prepuţ) şi 5 mm (palme, plante).
» Variază în funcţie de sex, vârstă, rasă
• Culoarea pielii depinde de:
– cantitatea unor pigmenţi; melanină, caroten,
oxihemoglobină şi dezoxihemoglobină;
– vascularizaţie;
– gradul de dispersie a luminii prin grosimea
epidermului.
• Relieful cutanat este constituit din:
– cute sau pliuri adânci;
– pliuri periarticulare;
– cadrilajul normal al pielii;
– creste papilare, dermatoglife;
– pori.
• Există două tipuri majore de piele cu diferenţe
de structură şi funcţionale:
– pielea glabră
– pielea păroasă (hirsută).
• Alte caracteristici ale pielii:
– elasticitatea (turgorul), datorită sistemului fibrilar
al dermului şi paniculului adipos;
– mobilitatea, care scade cu vârsta.
Structura microscopică a pielii
Pielea este o asociere de două ţesuturi distincte: un
epiteliu denumit – epiderm şi un ţesut conjunctiv –
dermul.
• Epidermul normal – este un epiteliu scuamos
stratificat (keratinocite şi celule dendritice)
- stratul bazal sau germinativ;
- stratul spinos;
- stratul granulos;
- stratul lucidum
- stratul cornos.
 • Celulele dendritice:
Melanocitele
Celulele Langerhans
Celulele Merkel

Epidermul este lipsit de vascularizaţie şi se hrăneşte prin osmoză.

El este separat de derm prin membrana bazală.
Dermul este un ţesut conjunctiv moderat dens
constituit din:
• substanţa fundamentală (matricea extracelulara)
• schelet fibrilar
• componentă celulară :
– celule rezidente cutanate:
– celule migrate din vase,

• Subjacent dermului, situat supraaponevrotic se află

ţesutul celular subcutanat sau hipodermul.
Vascularizaţia pielii
• Reţeaua vasculară a pielii este organizată în
plexuri:
– plexul hipodermic supraaponevrotic (cel mai
profund),
– plexul subepidermic sau reţeaua subpapilară
– reţeaua capilară.
• Anastomozele arterio-venoase cutanate
• Vasele limfatice - plexuri analoge celor
sanguine.
Inervaţia pielii
• sistem nervos de relaţie pentru funcţiile
exteroceptive
• sistem nervos autonom.

• Sistemul nervos de relaţie - nervii cerebro-

spinali cu două tipuri de terminaţii nervoase:
– libere - receptori ai durerii;
– asociate cu celulele Merkel sau anexate
corpusculilor tactili;
– Exteroceptorii
• Sistemul nervos autonom - fibre nervoase
eferente noradrenergice şi colinergice
• Activitatea acestor fibre se corelează în
principal cu reglarea pierderilor de căldură
prin vasodilataţie/vasoconstricţie şi cu
producerea secreţiei sudorale.
Structura histologică a anexelor pielii
Glandele sudoripare
• Glandele sudoripare ecrine (atrichiale)
• Glandele sudoripare apocrine (epitrichiale)
Glandele sebacee
Părul
Unghiile
 Funcţiile pielii
• Funcţii specifice componentelor structurale:
• Funcţiile epidermului:
– keratinogeneza;
– melanogeneza;
– de reglare a răspunsului imun declanşat de diverşi factori prin
intermediul celulelor Langerhans, keratinocitelor – capabile să se
secrete citokine (interleukine), interferon, factori de creştere; –
limfocitelor T epidermice.
• Funcţiile dermului:
– fibrilogeneza şi sinteza SF;
– de suport pentru epiderm, anexe, vase şi nervi;
– imunologice prin:
» histocite ce metabolizează Ag inducând anticorpogeneza;
» mastocite care posedă receptori pentru IgE eliberatoare de substanţe
vasoactive proinflamatorii.
• Funcţiile hipodermului:
– de depozit energetic;
– de protecţie termică;
– de suport pentru glande, foliculi, vase şi nervi.
• Funcţii corelate cu homeostazia generală a
organismului:
• de protecţie sau de barieră împotriva injuriilor
mecanice, chimice, termice, fotonice, bacteriene;
• de termoreglare;
• de limitare şi reglare a pierderilor de căldură;
• de menţinere a echilibrului hemodinamic, prin
şunturile arterio-venoase;
• de suprafaţă senzorială majoră;
• de excreţie (limitată) şi de absorbţie a unor
substanţe;
• endocrină;
• de intermediar al efectelor sistemice imunologice ale
climatoterapiei (exofilaxie).
• în comunicarea socio-sexuală
 Structura macroscopică a mucoasei
orale
• Cavitatea bucală - divizată de arcadele
dentare în:
– vestibulul bucal,
– cavitatea orală propriu-zisă.
• Cavitatea orală posedă structuri limfoide secundare
denumite amigdale, reprezentate de:
– amigdalele palatine, localizate la limita dintre cavitatea
orală şi orofaringe;
– amigdala linguală situată pe faţa dorsală a limbii în 1/3
posterioară.
• Acestea împreună cu ţesutul limfoid al vălului
palatin, cu amigdala faringiană şi tubară alcătuiesc
inelul limfatic WAL DEYER cu rol important în
formarea celulelor imunocompetente şi
anticorpogeneză.

Glandele salivare sunt de două tipuri:

– acinoase, mici, numeroase la nivel palatinal şi lingual;
– mari, pereche: parotide, submaxilare, sublinguale.
Structura microscopică a mucoasei orale
• Vermilionul buzelor - epiteliu stratificat pavimentos
nekeratinizat
• Mucoasa de tapetare :
– un epiteliu stratificat scuamos nekeratinizat;
– o lamina proprie formată dintr-o reţea capilară şi o reţea de colagen şi
fibre elastice (numeroase în ariile mobile bucale şi palatale şi planşeul
oral);
– o submucoasă formată din ţesut conjunctiv lax, vase sanguine, glande
salivare minore şi lobuli sebacei.
• Mucoasa masticatorie :
– epiteliu pluristratificat bine keratinizat;
– o lamina proprie cu o reţea densă de fibre de colagen care se continuă
în unele zone cu periostul subjacent.
• Mucoasa specializată de pe faţa dorsală a limbii este dotată
cu:
– un epiteliu pluristratificat pavimentos keratinizat sau nekeratinizat;
• Funcţiile mucoasei orale
• protecţie mecanică, fizică, chimică şi
antimicrobiană;
• funcţia secretorie şi imunosecretorie;
• funcţia imunologică;
• funcţia de absorbţie a unor substanţe chimice,
medicamente, solubilizate în salivă;
• funcţia exteroceptivă;
• furnizarea de stimuli senzoriali necesari unor
funcţii complexe: vorbire, masticaţie, supt,
prehensiune.
MICOZE SUPERFICIALE CUTANEO-
MUCOASE
 Generalităţi
• Două tipuri principale de fungi:
– fungii filamentoşi
– levurile.
• Fungii se pot reproduce sexuat (prin spori) sau
asexuat (prin conidii).
• Patologia de etiologie fungică se poate
clasifica astfel:
– micoze superficiale
– micoze cutanate, care induc modificări
histopatologice cutaneo-mucoase
– micoze subcutanate.
 Dermatofitozele
Etiopatogenie
• fungi din genurile: Microsporum, Trichophiton
şi Epidermophiton.
• Ei se mai numesc dermatofiţi, denumire ce
sugerează afinitatea pentru pielea umană.
Epidemiologie

• Sursa - omul sau animalul bolnav (bovine,

rozătoare mici) şi rar solul; este posibilă
autocontaminarea de la un focar existent la
picior, regiunile inghinale, scalp sau unghie.
• Incubaţie - 1-3 săptămâni: invazia pielii la
nivelul colonizării;
Candidozele (moniliaze)
Generalitati
• Sunt infecţii determinate de Candida
albicans şi doar ocazional de alte specii din
genul Candida.
• Cu excepţia infecţiilor neonatale şi conjugale,
majoritatea cazurilor de candidoză rezultă
probabil din contaminarea gazdei cu propriile
levuri comensale şi sunt de regulă consecutive
relaţiei preexistente gazdă-levură. Trecerea de
la starea comensală la cea parazitară are loc
sub influenţa unor factori variaţi
• Factorii predispozanţi ce ţin de terenul biologic al
gazdei sunt reprezentaţi de:
– extremele de vârstă - vârsta foarte tânără şi cea înaintată;
• în cavitatea orală:
– nivelul carbohidraţilor (crescut la diabetici);
– volumul resturilor alimentare (igiena orală neadecvată);
– scăderea fluxului salivar (ex. sdr. Sjögren) care induce
modificarea pH-ului, modificarea nivelului IgA şi spălare
inadecvată cu salivă a cavităţii orale;
– orice injurie tisulară locală cum ar fi cea secundară
portului de proteză.
• la nivel cutanat:
– macerarea;
– umiditatea crescută;
– deficitul de fier (prin lipsa de saturare a transferinei).
• factori generali:
– diabet zaharat prin creşterea glucozei în urină, sudoare,
salivă şi prin alterarea fagocitozei;
– sdr. Cushing (spontan/iatrogen)prin supresia directă a
mecanismelor imune (în special a funcţiei limfocitelor T);
– boala Addison, hipoparatiroidismul, hipotiroi-dismul ce
predispun la candidoze muco-cutanate cronice.
• dezordini imunologice :
– depresia funcţiei limfocitelor T asociată cu
scăderea/absenţa Ac. specifici Ig A;
– imunosupresia consecutivă corticoterapiei sistemice;
– deficitul imunităţii mediate celular în maladii severe:
leucemii, limfoame, carcinomatoză, SIDA;
– depleţia funcţiei neutrofilelor sau macrofagelor.
• La pacienţii HIV-pozitivi, rata de portaj pentru
Candida albicans este mai mare, mai ales la cei cu
deficit sever de limfocite CD4, şi cu nivel crescut de
ß2-microglobulină. Candidoza orală la aceşti pacienţi
este un marker de progresie spre SIDA şi totodată un
marker de prognostic nefast al bolii.
Manifestări clinice
Candidoza orală
• Poate îmbrăca următoarele aspecte clinice:
• Candidoza pseudomembranoasă acută:
• se manifestă prin una sau mai multe plăci net delimitate, de
aspect grunjos, cremos (ca laptele bătut), albe, ca o
pseudomembrană care după îndepărtare lasă o suprafaţă
eritematoasă, sângerândă. Depozitul pseudomembranos este
constituit din celule epiteliale exfoliate, fibrină, leucocite şi
micelii ataşate la epiteliul inflamat;
• se localizează pe mucoasa obrajilor, gingivală, palatală,
linguală;
• se poate complica cu eroziuni, ulceraţii sau extensie spre
esofag, laringe, la imunocompromişi;
• survine mai ales în primele săptămâni de viaţă, frecvent la
prematuri.
• Candidoza atrofică acută (eritematoasă acută):
• se manifestă prin mucoasă denudată, eritematoasă, sensibilă
la nivelul feţei dorsale a limbii;
• poate urma unei candidoze pseudomembranoase acute;
• se datorează frecvent terapiei antibacteriene.
• Candidoza atrofică cronică (eritematoasă cronică, stomatita
de proteză):
• survine pe aria de contact cu proteza, la aproximativ 1/4 din
purtătorii de proteză sau la copii purtători de aparate
ortodontice, factorii precipitanţi fiind iritaţia mecanică cronică
şi colonizarea bacteriană;
• se manifestă prin eritem roşu-strălucitor sau roşu închis la
nivelul palatului şi/sau gingiilor, cu margini bine delimitate;
epiteliul este atrofic, strălucitor şi pot fi prezente arii de edem
şi papilomatoză secundară;
• se însoţeşte frecvent de cheilită angulară.
• Candidoza hiperplazică cronică (candidoza cronică în plăci,
candidoza leucoplazică):
• se manifestă prin plăci persistente, albe, neregulate, ferme,
înconjurate sau nu de eritem, ce nu pot fi îndepărtate uşor,
localizate pe mucoasa obrajilor, limbă;
• este mai frecventă la bărbaţii fumători, cu vârsta peste 30 ani
şi la pacienţii cu candidoză muco-cutanată cronică;
• Glosita mediană romboidală (glosita losangică mediană):
• defineşte o arie de depapilare de formă mai mult sau mai
puţin romboidală, situată pe faţa dorsală a limbii înaintea „V”-
ului lingual;
• este considerată o variantă a candidozei hiperplazice cronice.
• Candidoza nodulară cronică:
• este o formă clinică rară ce afectează limba care
îmbracă aspect de pavaj cu pietre de râu;
• se poate întâlni la pacienţii cu candidoză muco-
cutanată cronică.
• Limba neagră piloasă (viloasă):
• defineşte un aspect pseudopilos al limbii datorită
alungirii papilelor filiforme, keratinizării şi
pigmentării în brun-închis a extremităţilor lor distale
sub acţiunea bacteriilor pigmentogene (exacerbate
de retenţia între papilele alungite a resturilor
alimentare) şi a alimentelor colorate;
• este mai frecventă la fumători, după antibioterapii
prelungite.
• Cheilita angulară (stomatita angulară, perleş):
• este o formă clinică de intertrigo al comisurii orale cu
extensia în pliul cutanat facial; factorii adiţionali
favorizanţi sunt: statusul nutriţional deficitar,
adâncimea pliului, umezeala datorită salivaţiei sau
lingerii buzelor;
• sursa de contaminare este cavitatea orală (ex.
stomatita de proteză);
• evoluează episodic cu eritem, edem, fisuri;
• se poate însoţi de cheilită: edem, eritem, descuamaţie,
fisuri şi eventual eroziuni la nivelul semimucoasei
labiale.
• Alte condiţii patologice ce pot asocia o candidoză
orală sunt:
– lichenul plan eroziv/ulcerat;
– leucokeratozele;
– cheilita traumatică;
– white-sponge naevus.
Diagnosticul diferenţial al candidozei orale trebuie
făcut cu:
• - în localizările orale şi linguale:
– leucoplazia orală;
– lichenul plan oral;
– plăcile mucoase sifilitice;
– lupus eritematos sistemic;
– eritroleucoplazia;
– leucoplazia păroasă determinată de virusul Epstein-Barr.
• - în localizările comisurale şi labiale:
» perleşul streptococic;
» cheilita exfoliativă;
» cheilita de contact;
» manifestările de atopie;
» lichenul plan;
» lupusul eritematos discoid;
» cheilita leucoplazică.
Diagnosticul de laborator al candidozelor
Se realizează prin:
• examen microscopic direct al produselor patologice
prelevate de pe suprafeţele mucoase (orale,
genitale), ariile cutanate (flexurale, interdigitale,
periunghiale) sau din unghie, care evidenţiază levuri
ovale cu pereţi subţiri, filamente, hife adevărate sau
pseudohife;
• cultivare pe medii speciale (agar-glucoză-peptonă,
agarcromogenic), la 370C: colonii albe / crem, moi,
rugoase.
Tratamentul candidozelor
• Presupune obligatoriu modificarea condiţiilor locale
favorizante, modificarea pH-ului acid, igienă orală şi
cutanată, combaterea macerării cutanate.
• Agenţii terapeutici utilizaţi sunt:
– antibiotice poliene (nistatin, natamicină, amfotericină B);
– imidazoli (clotrimazol, miconazol, econazol, ketoconazol);
– triazoli (fluconazol, itraconazol);
– flucitozina.
a) Tratamentul candidozei orale:
• formele acute:
» suspensii orale cu nistatin , amfotericină B;
» miconazol gel.

• formele cronice:
» fluconazol sau itraconazol per os.
1. Care sunt principalele componente
structurale ale pielii?
2. Care sunt funcţiile mucoasei orale?
3. Care sunt factorii favorizanţi ai candidozelor
orale?
4. Diagnosticul diferenţial al candidozei orale
5. Care sunt formele clinice cronice de
candidoză orală?