Avtivitatea economică și

componentele ei de bază

Suvac Silvia – lector universitar, doctor

 A avea
bunuri
Nevoi
uman
A utiliza
servicii
e
și
materiale
 Pentru ca nevoile să devină economice, trebuie îndeplinite două
condiţii:

• să existe bunuri disponibile şi accesibile să le satisfacă;

• bunurile să fie relativ rare, ceea ce conduce la existenţa unei pieţe prin
care un individ este dispus să le achiziţioneze, iar altul care le posedă
doreşte să le cedeze prin intermediul unui schimb.
 Caracteristicile necesităţilor economice sînt:

• Multitudinea şi diversitatea necesităţilor.

• Intensitatea şi ierarhia nevoilor - unele sînt mai presante, conform căreia se
formează ierarhia.
• Stabilitatea sau limitarea în capacitate a nevoilor. Pentru nevoile elementare o
cantitate finită de bunuri dorite poate fi suficientă în vederea satisfacerii lor. În
consecinţă, intensitatea acestor cerinţe descreşte pe măsură ce sînt satisfăcute.
La limită ele pot da naştere la o suferinţă.
• Interdependenţa nevoilor.
 Echilibru dinamic

Resurs
Nevoi
e
Ce? Cum? Pentru cine?
 Structura activităţii economice cuprinde
următoarele elemente:
Producţia reprezintă aceea componentă a activităţii economice ce constă
în combinarea şi utilizarea resurselor materiale şi umane în vederea obţinerii
de noi bunuri economice cu o utilitate sporită a acestora. Procesul de
producţie cuprinde:
• producţia de bunuri;
• producţia de servicii;
• producţia de informaţii.
• Circulaţia (schimbul) cuprinde acele activităţi ce asigură mişcarea continuă a
bunurilor economice, a banilor, precum şi a capitalurilor între vînzători şi
cumpărători. Schimbul are două acte distincte: M-B şi B-M.
• Repartiţia constituie acea componentă a activităţii economice prin
intermediul căreia bunurile materiale şi serviciile sînt orientate spre
destinaţiile lor şi se asigură distribuirea şi redistribuirea veniturilor către
participanţii la viaţa economică şi între membrii societăţii (plata salariilor, a
profiturilor, a impozitelor, a taxelor, crearea resurselor investiţionale). Prin
intermediul repartiţiei se asigură remunerarea factorilor de producţie.
• Consumul, act final al activităţii economice, constă în utilizarea efectivă a
bunurilor economice de către oameni, inclusiv de stat, în scopul satisfacerii
cerinţelor. În acelaşi timp, consumul verifică utilitatea bunurilor şi
concordanţa lor cu nevoile şi preferinţele oamenilor.
Ce bunuri se vor produce şi în ce cantităţi,
ţinînd seama de nevoile sociale?
Cum producem, ce metode se vor utiliza
pentru a produce bunurile respective?
Pentru cine este destinată producţia, adică cum se repartizează
bunurile între diferiţi indivizi şi între diferite folosinţe?
Sistemul economiei de piață
• Libera concurență

Sistemul economiei de comandă

• Proprietatea publică colectiv; rolul
decisiv al statului
• Modelul american e construit pe stimularea totală a activităţii de
antreprenoriat şi îmbogăţirea celei mai active părţi din populaţie. Păturilor
vulnerabile li se creează un nivel de viaţă normal prin acordarea
indemnizaţiilor. Problema egalităţii sociale aici nici nu se pune. Modelul
se bazează pe un nivel înalt al productivităţii muncii şi orientarea
populaţiei spre atingerea succesului personal.
• Modelul japonez se caracterizează printr-o anumită rămînere în urmă a
nivelului de trai a populaţiei de la nivelul productivităţii muncii. Din
această cauză se micşorează sinecostul producţiei şi ridicarea puterii ei
concurenţiale pe piaţa mondială. Un aşa model e posibil doar printr-un
înalt nivel de autoconştiinţă, prioritatea intereselor naţiunii faţă de
interesele unei persoane concrete, dorinţa populaţiei de a merge la anumite
jertfe materiale pentru înflorirea ţării.
• Modelul suedez se deosebeşte printr-o puternică politică socială,
direcţionată spre reducerea inegalităţii materiale din contul redistribuirii
venitului naţional în favoarea păturilor vulnerabile, prin intermediul unei
taxe înalte de impozitare.