Universitatea de Medicină şi Farmacie “ Gr. T.

Popa” Iaşi
Disciplina Anatomie I
 Planul cursului
• Dezvoltarea sistemului urinar – introducere
• Dezvoltarea rinichiului
– evoluția pronefrosului
– evoluția mezonefrosului
– evoluția metanefrosului
• Dezvoltarea vezicii urinare şi a uretrei
• Anomaliile aparatului urinar
– Anomalii ale rinichilor şi ureterelor
– Anomalii ale vezicii urinare
 Dezvoltarea sistemului urinar

Sistemul urinar este format din:

rinichi,
uretere,
vezica urinară,
uretră.

Rinichiul produce urina (filtrat plasmatic)

reglând astfel volumul şi compoziţia
sângelui şi a fluidelor organismului.

Restul sistemului urinar este specializat

pentru transportul urinii înafara corpului sau
stocarea acesteia înainte de a fi eliminată.
 Dezvoltarea sistemului urinar

Sistemul urinar se dezvoltă din mezoblastul intermediar situat pe părţile laterale

ale embrionului, din regiunea paracardiacă şi prerombencefalică până la nivelul
eminenţei caudale.
Mezoblastul intermediar dezvoltă structuri nefron-like (nefridii) în care au loc
procese de filtrare, reabsorbţie obligatorie, reabsorbţie facultativă.
Este angiogenetic, edificând componenta vasculară a nefronului şi este ţinta
migrării celulelor crestelor neurale care realizează structurarea şi iniţierea
funcţiei endocrine a rinichiului.
Rămâne nefrogenetic mult după naştere.
 Dezvoltarea rinichiului
Din mezoblastul intermediar se formează succesiv, într-o secvenţă craniocaudală,
trei structuri nefrice embrionare:
pronefros,
mezonefros,
metanefros.
Pe măsură ce structurile nefrice caudale se formează, cele craniale degenerează şi
dispar.

Evoluţia pronefrosului

Pronefrosul (nefrotoame cervicale) este o structură tranzitorie care ia naştere din

mezoblastul intermediar corespunzător primelor 5-7 segmente cervicale.
Evoluţia mezonefrosului

Mezonefrosul începe să se formeze din mezodermul intermediar corespunzător

segmentelor toracic şi lombar superior, înainte ca pronefrosul să degenereze
complet (sfârşitul săptamânii a 4-a şi săptămâna a 5-a).
Migrarea gonocitelor primordiale din aria extraembrionară de-a lungul mezoului
intestinului primitiv, determină apariţia în mezodermul intermediar, a două creste
(cordoane): una medială, în raport cu rădăcina mezenterului dorsal - creasta genitală
(gonadală) şi una laterală - creasta nefrogenică.
 Dezvoltarea rinichiului

Evoluţia metanefrosului

Metanefrosul este la originea rinichiului definitiv, responsabil de producerea urinii,

atât la făt cât şi la adult. El se formează la începutul săptămânii a 5-a din (somitele 29-
35), care constituie blastemul metanefrogen, din două componente: segmentul
mezodermului intermediar corespunzător eminenţei caudale numit mezoderm
metanefric sau blastem metanfrogen şi mugurele ureteral.
 Dezvoltarea rinichiului

Metanefrosurile se dezvoltă anterior sacrumului, înaintea edificării pelvisului

primitiv. Odată cu formarea acestuia şi creşterea abdomenului fătului, începând cu
săptămâna a 6-a, metanefrosurile suferă o “ascensionare relativă” şi o rotaţie
medială astfel încât, în săptămâna a 9-a primordiile renale ajung în poziţia de la
adult, cu hilul (iniţial ventral) privind anteromedial (s-ar părea că nu atât datorită
unei “rotaţii”, ci datorită creşterii buzei laterale a hilului). Lipsa “ascensionării”
metanefrosului caracterizează ectopia renală. Cea mai des întâlnită situaţie este
rinichiul pelvin. Fuzionarea caudală a metanefrosurilor conduce la “rinichiul în
potcoavă” a cărui “ascensionare” este împiedicată de artera mezenterică
inferioară.
 Dezvoltarea rinichiului

Metanefrosul este vascularizat de

ramuri sacrate ale aortei dorsale.
Odată cu “ascensionarea” din
poziţia pelvină în cea lombară, el
primeşte ramuri de la niveluri tot
mai înalte ale aortei, până la cea
definitivă, artera renală (L2).
Arterele renale supranumerare
(de obicei, aflate sub artera
renală) sunt vestigii ale diferitelor
surse vasculare ale
metanefrosului.
 Dezvoltarea vezicii urinare şi a uretrei

Vezica urinară se dezvoltă din cloacă (dilataţie a segmentului caudal al

intestinului posterior). Cloaca este divizată de septul urorectal într-o parte
dorsală, rectul primitiv şi o parte ventrală, sinusul urogenital primitiv. Acesta
este prezintă trei segmente: o dilataţie cranială, canalul vezico-uretral, o
parte mijlocie îngustată, uretrală şi o dilataţie caudală, sinusul urogenital
definitiv. Din partea cea mai cranială a canalului vezico-uretral se desprinde
diverticulul endodermic (alantoida), prelungire în fund de sac, ce pătrunde în
cordonul ombilical. Prin degenerarea şi fibrozarea alantoidei se formează uracul,
care se întinde de la vezica urinară la ombilic (la adult, ligamentul omblical
median). Persistenţa lumenului uracului poate fi la originea chisturilor sau a
fistulei de urac.
 Dezvoltarea vezicii urinare şi a uretrei

Din canalul vezico-uretral se formează vezica urinară şi o parte din uretră. Din
porţiunea uretrală se formează, la bărbat, uretra membranoasă şi uretra
prostatică, iar la femeie, uretra membranoasă. Din sinusul urogenital definitiv se
formează, la bărbat, uretra peniană, iar la femeie, vestibulul vaginului. Pe măsură
ce vezica urinară îşi măreşte volumul, părţile distale ale ductelor mezonefrice sunt
incorporate în peretele său dorsal şi formează trigonul vezical (epiteliul care
acoperă trigonul este, însă, de origine endodermică!). De asemenea, ureterele se
deschid separat, oblic, în vezică, iar ductele mezonefrice “alunecă” spre canalul
vezico-uretral şi se deschid în partea acestuia din care se va edifica uretra
prostatică, segmentul lor distal formând ductele ejaculatoare. Când sgmentul
ductului mezomefric dintre mugurele ureteral şi canalul vezico-uretral (mugure
excretor comun) nu este “absorbit” în peretele posterior al acestuia, ci migrează
caudal, ureterele pot avea alte deschideri (ureter ectopic): gâtul vezicii urinare,
uretra prostatică, vagin, vestibulul vaginal.
 ANOMALIILE APARATULUI URINAR
1. Anomalii ale rinichilor şi ureterelor
• Agenezia renală este o anomalie gravă uni- sau bilaterală, prezentă în proporţie de aproximativ 1 la 1
500 de cazuri. La feţii de sex feminin ea este însoţită de lipsa de dezvoltare a căilor genitale feminine,
provenite din partea unită a canalelor Muller. Agenezia bilaterală nu este compatibilă cu viaţa.
• Aplazia şi hipoplazia renală sunt anomalii caracterizate printr-o dezvoltare incompletă. În aplazia renală
nu există pelvis (bazinet), nu există pedicul renal, ureterele sunt slab dezvoltate şi fără lumen, dovedind
oprirea precoce în dezvoltare; parenchimul renal este alcătuit din structuri tubulare de tip fetal (cu epiteliu
cilindric) incluse într-o masă de ţesut fibros amestecat cu fibre musculare netede. Rinichiul este complet
afuncţional. Cauza aplaziei este absenţa procesului de inducţie între mugurele ureteral şi ţesutul
metanefrogen.
• Rinichiul hipoplazic este mai mic de volum, cu număr redus de lobi (de obicei 3-6, în loc de 8-14);
prezintă o zonă corticală şi una medulară, cu glo­meruli şi tubi normal dezvoltaţi. Are funcţie secretoare,
dar urina este mult redusă. Cauza hipoplaziei este o insuficientă divizare a mugurelui ureteral.
• Formarea rinichiului polichistic este explicată, clasic, prin lipsa de unire între segmentul secretor al
rinichiului şi cel excretor, primul dilatându-se şi formând chisturi în zona corticală, atât de numeroase
uneori încât parenchimul renal devine insuficient funcţional. În ultima vreme această explicaţie a fost
înlocuită cu alta, care consideră că anomalia atinge în special sistemul secretor, insuficient indus, care
dezvolta tubi dilataţi sau atrezici; alteori chisturile rezultă dintr-o hiperplazie a tubilor colectori. Prezenta
unui chist solitar este, de asemenea, semnalată, dar mai rar.
• Hidronefroza congenitală constă din dilatarea bazinetului şi calicelor în dauna cortexului renal. De
obicei apare în urma unui obstacol pe ureter, în poziţie înaltă (stenoza sau cudura la joncţiunea
pieloureterală, vas aberant, anoma­lie în dezvoltarea diverticulului ureteral).
 ANOMALIILE APARATULUI URINAR
1. Anomalii ale rinichilor şi ureterelor
• Rinichiul ectopic reprezintă o anomalie de migrare. În mod normal, în ascensiunea sa relativă, rinichiul
ajunge din poziţia sacrală, initială, în poziţie toraco-lombară, prin creşterea în lungime a extremităţii
caudale a trunchiului. În timpul acestei miscări, unul sau amândoi rinichii pot fi opriţi de pragul arterelor
ombilicale, cu origine în arterele iliace, apărând astfel situaţi în vecinătatea lor, cu pedicul vascular la
acelaşi nivel şi cu ureter scurt. Se pare că piedica mecanică joaca rol secundar, mai puţin important
decât momentul embriogenetic al inducţiei.
• Rinichiul în potcoavă apare ca o semilună cu concavitatea în sus, rezultând din unirea polilor inferiori,
apropiaţi probabil în cursul trecerii lor printre arterele ombilicale; ureterele se dispun pe faţa ventrală.
Anomalia se prezintă ca un defect de migrare. Când cei doi rinichi se unesc prin ambii poli formează o
masă renală de formă inelara – „rinichiul în inel".
 ANOMALIILE APARATULUI URINAR
1. Anomalii ale rinichilor şi ureterelor

• Ureterul dublu sau bifid provine din diviziunea precoce a mugurelui ureteral. Când
blastemul se grupează izolat în jurul celor două uretere, apar doi rinichi de aceeaşi parte,
fiecare cu ureterul său. Unul dintre rinichi poate rămâne în poziţie joasă, datorită unui
ureter mai scurt.
• Mai rar, ureterul se poate deschide în căile genitale la femeie; la bărbat se poate deschide
în vezicula seminală, uretră, rect. O dilatare a ureterului este posibilă; ea se asociază cu o
totală lipsă de mobilitate, realizând megaureterul. Mai este posibilă şi existenţa unui orificiu
ureteral atrezic, la nivelul implantării în vezică şi a unui traiect ureteral retrocav.
 ANOMALIILE APARATULUI URINAR
2. Anomalii ale vezicii urinare

• Extrofia vezicii urinare este de trei ori mai frecventă la băieţi decât la fete şi se traduce prin exteriorizarea la
nivelul peretelui abdominal a feţei mucoase a peretelui posterior al vezicii. La bărbaţi se asociază cu
epispadias şi criptorhidie. La femei clitorisul este bifid. La ambele sexe există o separare a oaselor pubiene la
nivelul simfizei. Cauza acestei ano­malii este o greşeală în dezvoltarea mezenchimului regiunii cloacale şi în
formarea tuberculului cloacal. El se formează la mijlocul membranei cloacale, şi nu în regiunea ei cranială,
cum ar fi normal. Când se produce resorbţia membra­nei cloacale, vezica este denudată şi deschisă anterior.
• Agenezia vezicală este extrem de rară şi asociată cu alte anomalii grave. Poate proveni din nedezvoltarea
sinusului urogenital şi atunci ureterele se deschid direct într-o porţiune dilatată a uretrei; moartea survine prin
infecţie urinară.
• Hipoplazia vezicală, extrem de rară şi ea; se asociază cu una sau mai multe anomalii incompatibile cu viaţa.
 ANOMALIILE APARATULUI URINAR
2. Anomalii ale vezicii urinare
• Vezica urinară dublă, complet sau incomplet, prin septare longitudinală sau frontală, are o etiologie
necunoscută şi este legată, probabil, de tendinţa de duplicare a cloacei.
• Diverticulii vezicali apar extrem de rar; cam 5% din totalul diverticulilor.
• Absenţa sau atrezia uretrei aduce după sine o dilatare a vezicii, care comprimă arterele ombilicale,
tulburând circulaţia ombilicală. Pot exista fistule vezico-rectale.
• De asemenea, sunt semnalate stricturi congenitale ale uretrei, localizate mai ales la orificiul extern şi
duplicaţii ale uretrei.
• Fistule ale uracei pot persista când ea îşi păstrează lumenul; în acest caz, urina se scurge prin ombilic. În
alte cazuri pot exista chisturi pe traiectul ura­cei, de obicei mucoase, care îşi trădează prezenta mai târziu.