CURS 2

ACŢIUNI ÎN CONSTRUCŢII. ECHILIBRUL CORPURILOR

 OBIECTIVELE CURSULUI
 Instruirea studenţilor pentru a cunoaşte aspecte
teoretice şi de calcul din Rezistenţa materialelor
privitoare la:

 Definirea acţiunilor şi a efectelor lor; exemple

semnificative de acţiuni;
 Clasificarea acţiunilor după diverse criterii;
 Echilibrul corpurilor şi posibilităţi de exprimare a

echilibrului (vectorial, prin LMV, grafic).

 CONŢINUTUL CURSULUI

 3.1. ACŢIUNI
 3.1.1. PRELIMINARII
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR
 3.2. ECHILIBRUL CORPURILOR
 3.2.1. EXPRIMAREA VECTORIALĂ A ECHILIBRULUI
◦ 3.2.1.1. Sisteme de forţe particulare
◦ 3.2.1.2. Determinarea forţelor din legături
 3.2.2. CONDIŢII DE ECHILIBRU PRIN LUCRU MECANIC
VIRTUAL
 3.2.3. EXPRIMAREA GRAFICĂ A ECHILIBRULUI UNUI
CORP
 3.1. ACŢIUNI 3.1.1. PRELIMINARII

 Construcţiile şi elementele de construcţii sunt

destinate anumitor scopuri între care şi acela de a
prelua forţele ce iau naştere din diferite acţiuni (în
limbajul curent încărcări sau sarcini).

 În Rezistenţa materialelor şi în teoria structurilor

prin acţiune se înţelege orice cauză capabilă să
producă efecte structurale mecanice în elementele
şi structurile de construcţii.
 3.1.1. PRELIMINARII

 Conform reglementării tehnice “Cod de proiectare.

Bazele proiectării structurilor în construcţii”,
indicativ CR 0-2012, acţiunile (F) se manifestă ca
forţe sau momente (cupluri de forţe) aplicate
structurii (acţiuni directe), respectiv ca acceleraţii
provocate de diverse surse (cutremure, etc.) sau
deformaţii impuse cauzate de variaţii de
temperatură, umiditate sau tasări diferenţiate, ori
provocate de cutremure (acţiuni indirecte) [ ].
 3.1.1. PRELIMINARII
 Efectele acţiunilor (E) pe structură se exprimă în
eforturi şi/sau tensiuni în elementele structurale,
precum şi în deplasări liniare (translaţii) şi/sau
unghiulare (rotaţii) pentru elementele structurale şi
structura în ansamblu.

 Definiţiile şi clasificările acţiunilor din codul CR 0-

2012 sunt în acord cu Eurocodul 0, EN 1990: 2002,
codurile americane ASCE 7-95, ASCE 7-98:2000 şi
documentul ISO 2394/1993.
 3.1.1. PRELIMINARII
 Acţiunile sunt în realitate extrem de variate:
greutatea proprie a elementelor de construcţii,
greutatea oamenilor, materialelor, maşinilor,
aparatelor şi utilajelor, presiunea vântului,
greutatea zăpezii, presiunea apei sau a altor
lichide, temperatura, forţele de inerţie, cele
provenite din cutremure, frecarea etc.

 Din punct de vedere practic, evaluarea exactă a

parametrilor prin care acţiunile intervin în calcule
(intensităţi, amplitudini, frecvenţe etc.) este deseori
dificilă.
 3.1.1. PRELIMINARII

 Pentru proiectare se admit acţiuni (încărcări,

sarcini) convenţionale, descrise de un model, care
reprezintă schematizări ale realităţii, valorile lor
reprezentative având la bază date experimentale.

 În general, acţiunile au un caracter aleator şi, de

aceea, valorile convenţionale, indicate în norme
(valori caracteristice şi valori de calcul), au fost
stabilite pe baza unor analize statistico-
probabilistice.
 3.1.1. PRELIMINARII

 La calculul structurilor de rezistenţă trebuie luate în

considerare cele mai defavorabile combinaţii
posibile ale acţiunilor, combinaţii cunoscute sub
numele de grupări de acţiuni.

 În standardele româneşti de profil sunt considerate

grupări fundamentale şi grupări speciale de acţiuni.
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR
 Acţiunile se pot clasifica după mai multe criterii, care depind
de condiţiile specifice fiecărui tip de element sau structură de
rezistenţă.
 1. După criteriul variaţiei lor în timp, conform CR 0-2012
există:
 a) Acţiuni permanente (G) – sunt acele acţiuni pentru care
variaţia în timp este nulă sau neglijabilă. Ele se aplică în mod
continuu, cu o intensitate practic constantă pe toată durata
existenţei construcţiei. În această categorie se includ acţiuni
directe precum greutatea proprie a elementelor permanente
ale construcţiei, a echipamentelor fixate pe construcţii,
greutatea şi presiunea pământului, umpluturilor, muntelui la
construcţii subterane (acţiune geotehnică), dar şi acţiuni
indirecte datorate contracţiei betonului, tasărilor diferenţiate,
precomprimării etc.
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR
 b) Acţiuni variabile (Q) – sunt acele acţiuni pentru care variaţia
în timp a parametrilor ce le caracterizează nu este nici
monotonă nici neglijabilă. Ele variază sensibil în raport cu
timpul sau pot să lipsească total în anumite intervale de timp.

 În categoria acţiunilor variabile intră: greutatea unor elemente

de construcţie a căror poziţie poate să se modifice în
decursul exploatării, încărcări utile pe planşeele clădirilor
(greutatea utilajelor, mobilierului, oamenilor etc.), presiunea
gazelor, lichidelor sau mediilor pulverulente, presiunea
hidrostatică şi hidrodinamică, variaţii de temperatură
tehnologice sau climatice, tasări ale terenului de fundare,
acţiuni datorate convoaielor feroviare sau rutiere pe poduri
sau viaducte, acţiuni datorate vântului, zăpezii, chiciurii,
valurilor, acţiunea statică şi presiunea dinamică a gheţii etc.
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR
 c) Acţiuni accidentale (A) – sunt acţiuni de durată scurtă, dar
de intensitate semnificativă, ce se exercită cu probabilitate
redusă asupra structurii în timpul duratei sale de viaţă
proiectate (apar foarte rar, eventual niciodată în viaţa
construcţiei).
 În această categorie se consideră: impactul – care se
manifestă prin acţiuni cu caracter de şoc datorate ciocnirii
autovehiculelor de construcţie, a exploziilor, acţiuni datorate
defectelor sau defectării utilajelor şi alterării bruşte a
procesului tehnologic, acţiuni datorate ruperii unor elemente
de rezistenţă, acţiuni datorate inundaţiilor catastrofale,
alunecărilor de teren, incendiilor etc.

 d) Acțiunea seismică (AE) - acţiune datorată mişcării terenului

provocată de cutremure.
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

 2. După natura răspunsului structural sau după

modul de acţiune a încărcărilor în timp acţiunile
sunt clasificate în acţiuni statice şi acţiuni
dinamice.

 a. Acţiunile statice nu provoacă forţe de inerţie pe

structură şi elementele sale structurale deoarece se
aplică în mod lent, mărimea lor creşte de la zero
până la valoarea maximă finală şi rămâne apoi
constantă în timp (fig. 3.1).
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

 b. Acţiunile dinamice provoacă forţe de inerţie

semnificative pe structură şi elementele sale
structurale, deoarece acestea se mişcă.

 În cazul cel mai general intensitatea, direcţia,

sensul şi punctul de aplicaţie al acestor acţiuni se
modifică în timp. Dintre acestea se menţionează:
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

 b1. acţiuni/încărcări dinamice ce se aplică cu viteză,

acceleraţie sau prin şoc (cu variaţie bruscă de
viteză);

 b2. acţiuni/încărcări periodice, la care se modifică

în timp intensitatea şi sensul, la rândul lor fiind cu
ciclu invariabil (fig. 3.2 a) şi amortizate (fig. 3.2 b);

 b3 . acţiuni/încărcări dinamice cu variaţie

întâmplătoare.
 FIG. 3.2. ACŢIUNI DINAMICE PERIODICE
a) Cu ciclu invariabil (ciclu oscilant pozitiv; ciclu pulsant pozitiv; ciclu
alternant); b) Amortizate
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

Acţiunile dinamice sunt exprimate, în general, ca

acţiuni statice echivalente, aplicând coeficienţi
dinamici de amplificare unei încărcări statice
(acţiunea cvasistatică este definită în codul CR 0-
2012 ca o acţiune dinamică reprezentată printr-o
acţiune statică echivalentă).
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

 3. După poziţia acţiunilor în timp

 3.1. Acţiuni fixe, sunt acţiunile care îşi menţin

acelaşi punct de aplicaţie şi, în general, şi aceeaşi
direcţie.

 3.1.1. Acţiunile fixe statice îşi menţin invariabile şi

intensitatea şi sensul.
 3.1.2. Acţiunile fixe dinamice îşi modifică
intensitatea şi sensul în timp.
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

 3.2. Acţiunile mobile, sunt acţiunile care îşi

modifică punctele de aplicaţie în timp; în mod
frecvent direcţia acestora rămâne invariabilă.

 3.2.1. Acţiuni mobile statice, rămân invariabile în

timp ca intensitate şi sens.
 3.2.2. Acţiuni mobile dinamice, îşi modifică
intensitatea şi sensul în timp.
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

 Similar acestui criteriu, Codul CR 0-2012 clasifică

acţiunile, după variaţia lor spaţială, în acţiuni fixe,
respectiv acţiuni libere.

 Acţiunea fixă are distribuţia şi poziţia fixe pe

structură, iar acţiunea liberă poate avea diverse
distribuţii şi poziţii pe structură.
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR
 4. După criteriul originii lor, acţiunile sunt
considerate directe şi indirecte, aşa cum s-a arătat
deja în paragraful Preliminarii.

 Acţiunile directe, care se manifestă ca forţe sau

cupluri, se pot clasifica după locul de aplicare în:

 a. Forţe masice sau de volum, ca de exemplu:

greutatea proprie, forţele de inerţie, câmpurile
magnetice etc.
 b. Forţe de suprafaţă, care acţionează pe conturul
sau frontiera unui corp; acestea pot fi active sau
reactive (pasive).
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

 După modul de distribuţie, forţele de suprafaţă

sunt:

 - forţe concentrate, care sunt aplicate pe o zonă

foarte mică din suprafaţa corpului şi care, practic,
se pot considera aplicate într-un punct (fig. 3.3);
acestea au ca unităţi de măsură newtonul (N) şi
multiplii acestuia (daN, kN);

 - cupluri de forţe sau momente concentrate, care

se măsoară în Nm (Nmm), daNm (daNcm), kNm;
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

Simularea unei forţe Efectul aplicării concentrate

concentrate a unei forţe
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

Greutatea proprie a bilei se Schema statică a unei bare

aplică în punctul de contact acţionate de o forţă concentrată
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

Acţiuni şi reacţiuni Acţiuni concentrate pe o

concentrate bară de lemn
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

Forţe concentrate în noduri Forţe distribuite pe zone mici se

la grinzi cu zăbrele înlocuiesc echivalent cu forţe concentrate
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

Un cuplu de forţe se înlocuieşte

Cuplu de forţe cu momentul cuplului
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

Exemple de cupluri Rotirea volanului

 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

Cuplul format de forţa Cuplu de forţe la rotirea

ascensională şi greutate unei elice
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

Cuplu necesar pentru

Cuplu de forţe la un pod
strângerea piuliței
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

Regina Elisabeta a II-a şi

Barack şi Michelle Obama
prinţul Phillip
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

 - forţe distribuite sau repartizate, ce acţionează pe

o suprafaţă sau de-a lungul unei linii;
 acestea sunt caracterizate de intensităţile sau
densităţile lor, care pot fi interpretate ca forţe pe
unitatea de suprafaţă, respectiv lungime.
Intensităţile sau densităţile acestor forţe distribuite
se definesc astfel:
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR
 - pentru forţele distribuite pe o suprafaţă Ω de pe frontiera
unui corp (fig. 3.4 a)
P
p  lim (3.1)
 0 

şi se măsoară în N/m2, daN/m2, kN/m2, N/mm2, N/cm2,

daN/cm2;

 - pentru forţe distribuite de-a lungul unei linii s de pe

frontiera unui corp (fig. 3.4 b),

Q
q  lim
(3.2)
s 0 s

 şi se măsoară în N/m (N/mm), daN/m (daN/cm), kN/m.

Fig. 3.4. Forţe distribuite: a) pe o suprafaţă; b)
pe o linie
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

 După legea de variaţie a intensităţii, forţele

distribuite pe o suprafaţă sau pe o linie, mai frecvent
întâlnite, sunt:

 - forţe de intensitate constantă sau uniform

distribuite (fig. 3.5);

 - forţe liniar distribuite (triunghiular sau trapezoidal),

ca de exemplu presiunea hidrostatică, greutatea unor
materiale fără coeziune în unele cazuri (fig. 3.6);

 - forţe distribuite după alte legi (parabolic,

sinusoidal, etc.).
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

Fig. 3.5. Acţiuni uniform Fig. 3.6. Acţiuni distribuite

distribuite liniar
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

Rezultanta acţiunii
Forţă uniform distribuită
distribuite uniform
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

Forţă uniform distribuită Moment uniform distribuit

 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

Acţiuni distribuite liniar Acţiuni distribuite liniar

(triunghiular) (trapezoidal)
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

Rezultantele acţiunilor Acţiune distribuită

distribuite parabolic
 3.1.2. CLASIFICAREA ACŢIUNILOR

Diverse acţiuni pe o Acţiuni concentrate şi

structură de rezistenţă distribuite uniform
 3.2. ECHILIBRUL CORPURILOR
 Echilibrul mecanic este de două feluri:
echilibrul static, care se referă la
corpurile în repaus şi echilibrul
dinamic sau echilibrul corpurilor în
mişcare. În continuare se fac referiri
numai la echilibrul static.
 Condiţiile de echilibru ale unui corp se

pot exprima vectorial, cu ajutorul

lucrului mecanic virtual şi grafic. 
 3.2.1. EXPRIMAREA VECTORIALĂ A ECHILIBRULUI
CORPURILOR

 Un corp liber se află în echilibru, dacă mulţimea

tuturor forţelor şi cuplurilor ce-l acţionează
formează un sistem echivalent cu zero, adică
elementele torsorului de reducere în raport cu
oricare punct din spaţiu sunt nule. Elementele
sau componentele torsorului de reducere sunt
rezultanta tuturor forţelor, şi momentul
rezultant, şi deci R  0; M  0
3.2.1. EXPRIMAREA VECTORIALĂ A ECHILIBRULUI CORPURILOR

 Fie un sistem de referinţă cartezian Oxyz, având

versorii axelor i, j , k ; raportând corpul în
echilibru şi forţele ce-l acţionează la acest sistem,
ecuaţiile vectoriale (3.3) se scriu:
R  Rx i  Ry j  Rz k  0; M  M x i  M y j  M z k  0
 Cei doi vectori, R şi M, care formează torsorul de
reducere, sunt nuli numai dacă toate componentele
lor pe axele sistemului de referinţă sunt zero;
urmează că
Rx  0, Ry  0, Rz  0  a
M x  0, M y  0, M z  0  b
3.2.1. EXPRIMAREA VECTORIALĂ A ECHILIBRULUI CORPURILOR

 S-au obţinut astfel şase ecuaţii scalare de echilibru.

 Proiecţiile rezultantei forţelor pe axele de

coordonate se obţin făcând suma proiecţiilor
tuturor forţelor componente ale sistemului de forțe
R 
x i
y i
i z 
X  0, R  Y  0, R  Z  0 (3.6)
i
i
i

 în care Xi, Yi, Zi sunt componentele pe axele

sistemului de referinţă ale forţelor din sistem, iN
(şirul numerelor naturale).
3.2.1. EXPRIMAREA VECTORIALĂ A ECHILIBRULUI CORPURILOR

 Componentele momentului rezultant pe axele

de coordonate se obţin sumând momentele
forţelor din sistem în raport cu axele
corespunzătoare şi proiecţiile cuplurilor pe
aceste axe:
M x    yi Z i  ziYi    C xj  0
i j

M y    zi X i  xi Z i    C yj  0
i j
(3.7)
M z    xiYi  yi X i    C zj  0
i j
3.2.1. EXPRIMAREA VECTORIALĂ A ECHILIBRULUI CORPURILOR

 în care xi, yi, zi sunt coordonatele punctelor

de aplicaţie ale forţelor din sistem, iar Cxj, Cyj,
Czj sunt proiecţiile momentelor cuplurilor pe
axele de coordonate.

 Dacă sistemul conţine forţe sau cupluri

distribuite pe diferite subdomenii de pe
suprafaţa sau din volumul corpului, acestea
se pot înlocui echivalent cu forţe şi cupluri
concentrate.
3.2.1. EXPRIMAREA VECTORIALĂ A ECHILIBRULUI CORPURILOR

 3.2.1.1. Sisteme de forţe particulare

 În practică, asupra corpurilor acţionează
destul de frecvent sisteme de forţe
particulare, pentru care ecuaţiile (3.6) şi (3.7)
capătă forme mai simple.

 a) Forţe concurente. Considerând punctul de

concurenţă originea sistemului de referinţă,
se constată uşor că relaţiile (3.7) sunt identic
satisfăcute şi rămân numai ecuaţiile (3.6).
3.2.1. EXPRIMAREA VECTORIALĂ A ECHILIBRULUI CORPURILOR

 b) Forţe paralele cu o direcţie.

 Alegând sistemul de referinţă astfel încât

axele x-x şi y-y să se afle într-un plan

normal pe direcţia forţelor şi axa z-z având
aceeaşi direcţie cu forţele, deci Xi = 0, Yi = 0,
ecuaţiile (3.6) şi (3.7) devin (3.8):
 Rz   Z i  0, M x   yi Z i  0, M y    xi Z i  0
i i i
3.2.1. EXPRIMAREA VECTORIALĂ A ECHILIBRULUI CORPURILOR

 c) Forţe şi cupluri coplanare.

 Alegând sistemul de referinţă astfel încât

planul xOy să coincidă cu planul forţelor şi

cuplurilor, rezultă Zi = 0, Cxj = 0, Cyj = 0 şi,
de asemenea, coordonatele zi ale punctelor
de aplicaţie ale forţelor sunt nule; din
sistemele (3.6) şi (3.7) rămân ecuaţiile:
Rx   X i  0, Ry   Yi  0,
i i (3.9)
M z    xiYi  yi X i    Czj  0
i j
3.2.1. EXPRIMAREA VECTORIALĂ A ECHILIBRULUI CORPURILOR

 d) Forţe concurente coplanare.

 Ecuaţia a treia din (3.9) este identic satisfăcută,
astfel că ecuaţiile de echilibru sunt:
 Rx  0, R(3.10)
y 0

 e) Forţe paralele şi cupluri coplanare.

 Se consideră, de exemplu, axa x-x normală pe
direcţia forţelor; planul forţelor fiind xOy,
componentele Xi sunt nule şi sistemul (3.9) devine:
Ry   Yi  0, M z   xiYi   C zj  0
i i j (3.11)
3.2.1. EXPRIMAREA VECTORIALĂ A ECHILIBRULUI CORPURILOR

 În cazuri şi mai particulare cuplurile Czj pot

lipsi, iar dacă forţele sunt coliniare, rămâne
numai prima ecuaţie (3.11).

 Corpul fixat prin legături se supune aceloraşi

ecuaţii de echilibru. Suprimând legăturile şi
înlocuindu-le cu forţele corespunzătoare
corpul devine liber. În ecuaţiile de echilibru
intră atât forţele active, cât şi cele din legături.
3.2.1. EXPRIMAREA VECTORIALĂ A ECHILIBRULUI CORPURILOR

 3.2.1.2. Determinarea forţelor din legături

 Sistemul de forţe ce acţionează un corp se compune din forţe
active (acţiuni) şi forţe pasive (reacţiuni).

 Dacă numărul de legături simple care asigură fixarea corpului

este minim (sistem static determinat), forţele din reazeme
(reacţiunile) se determină numai cu ajutorul ecuaţiilor de
echilibru.

 În cazul mai multor corpuri legate între ele, ecuaţiile de echilibru

se referă la fiecare corp luat separat, cu forţele ce-l acţionează.
Forţele de legătură dintre corpuri sunt egale şi de sensuri opuse.
 3.2.2. EXPRIMAREA ECHILIBRULUI CORPURILOR PRIN LMV

 3.2.2.4. Condiţii de echilibru prin lucru

mecanic virtual

 Pentru exprimarea echilibrului unui sistem

material (corp sau sistem de corpuri) cu
ajutorul lucrului mecanic virtual, se foloseşte
varianta principiului deplasărilor virtuale, care
se enunţă după cum urmează:
3.2.2. EXPRIMAREA ECHILIBRULUI CORPURILOR
PRIN LMV
 Condiția necesară și suficientă, ca un sistem
material să fie în echilibru, este ca lucrul
mecanic al tuturor forțelor care acționează
sistemul să fie nul pentru orice deplasare
virtuală, infinitezimală, compatibilă cu
legăturile; reciproc, dacă lucrul mecanic al
tuturor forțelor care acționează un sistem
material este zero pentru orice deplasare
virtuală, infinitezimală, sistemul considerat
este în echilibru.
 3.2.2. EXPRIMAREA ECHILIBRULUI CORPURILOR PRIN LMV

 În consecinţă se poate scrie:

 L  0  R   r  M    0 (3.22)
 Deoarece  r şi  sunt deplasări arbitrare
nenule, pentru ca ecuaţia (3.22) să fie
satisfăcută, se impun condiţiile:
R  0; M  0 (3.23)
regăsindu-se astfel ecuaţiile vectoriale de
echilibru.
 3.2.3. EXPRIMAREA GRAFICĂ A ECHILIBRULUI UNUI CORP

 Se discută numai echilibrul corpului acţionat de un

sistem de forţe coplanare.
 Echilibrul unui grup de forţe situate într-un plan se
analizează grafic cu ajutorul poligonului de forţe şi a
poligonului funicular.
 Se reaminteşte că poligonul forţelor, în general,
permite determinarea mărimii, direcţiei şi sensului
rezultantei unui sistem de forţe coplanare, iar
funicularul precizează dreapta suport a acestei
rezultante, ce trece prin punctul de intersecţie al
primei şi ultimei laturi a poligonului funicular şi este
paralelă cu direcţia rezultantei din poligonul forţelor.
 3.2.3. EXPRIMAREA GRAFICĂ A ECHILIBRULUI UNUI CORP
 Condiţia ca rezultanta forţelor să se anuleze
se realizează grafic dacă poligonul forţelor se
închide, iar condiţia de moment rezultant nul
al tuturor forţelor şi cuplurilor, în raport cu
oricare punct din plan, este echivalentă grafic
cu închiderea poligonului funicular.
 Plecând de la aceste considerente, în cazul

unui corp în echilibru, care are un număr

minim de legături pentru fixarea în plan, se
pot determina reacţiunile folosind cele două
construcţii grafice: poligonul forţelor şi
poligonul funicular (funicularul).